SECT. AMINTIRI


Incurcate-s caile Domnului.Iar noi,ca niste fii sturlubatici ce-I suntem,le incurcam si mai rau! Acest gand « adanc » mi s-a incalcit deunazi,intr-un neuron ceva mai odihnit si a slobozit un suvoi de amintiri,dintr-un veac nu de mult incheiat.
Incepusem liceul si,bolnav de lectura,dadeam tarcoale librariei din centru,unde eram tolerat ceasuri lungi sa ma scund printre rafturi si sa citesc,o ,cu ce viteza,romane intregi.In schimbul bunavointei librarului,caram pachete ,aranjam cartile pe rafturi,scriam liste de comenzi.Si iar lectura,pana ce se trageau obloanele de tabla ondulata peste vitrine.Ziceam atunci saru’mana !,ca s-o iau a doua zi,dupa ore , de la capat.
Atunci mi-a atras atentia o persoana slaba,aproape smochinita,cu o mustata trapezoidala,scurta.Avea niste ochelari cu rama de sarma ,cu lentile groase.Pardesiu scurt,decolorat si ros.Tinea la piept o geanta de piele de culoare incerta si se sprijinea intr-o carja ,parca neagra la origine.
Intra in librarie aproape tarandu-si botinele pe scandurile tocite, se aseza la o masuta langa geam,apoi,.ca-ntr-un ritual,aseza palaria si geanta pe masa,isi rezema bratele pe carja si isi cufunda privirea undeva, in lungul strazii.Cand si cand isi pleca respectuos capul la salutul celor opriti in fata vitrinei,revenind ,repede, la incremenirea dinainte.Cand treceam pe langa el,sau ii aduceam o carte,un ziar,cerute soptit librarului,imi scoteam smerit sapca bordata cu fir aurit ;.isi pleca usor capul,ca la salut si-i ghiceam un suras ,sub mustata..Mi-a spus librarul ca era profesorul N.N.Rautu.Nu mai preda,Fusese scos de la Liceul Laurian ca necorespunzator,deoarece refuzase sa-l predea pe Eminescu dupa o brosurica-manual scrisa la Moscova,pentru uzul liceelor din Romania.
Traia singur, intr-o odaita cu chirie, deoarece ii fusese confiscata casa parinteasca de rusi.
Dus pe coclauri de viata,m-am reintors dupa vreo 15 ani in Botosani.La libraria din centru,la masuta de la geam,sprijinit in aceeasi carja,cu aceleasi obiecte in fata, statea N.N.Rautu.Am intrat si reflex am redevenit copilul care-i aducea cate o carte,din raft Copilul cu numarul matricol « L.L.24 ».Acum aveam altfel de sapca,una muncitoreasca.L-am salutat cu « Buna ziua,domnule profesor ! »Am inlemnit,cand i-am auzit glasul tremurat « Te –ai intors,draga ? » Parca pe mine ma asteptase in toti acei ani. Poate stia si cum ma cheama .
Despre acest om a carui prezenta mi-a umplut ,apoi,multe goluri din cultura mea,subtirica,as vrea sa astern cateva randuri,in pagini urmatoare.