Privighetoarea

Cu ani în urmă, gâlgâia aerul serilor de cântecul privighetorilor, aciuite în parcul târgului.
Chiar mort să fi fost , te trezeai , să le mângâi trilul!
Numai că primarul a dat ucaz să se împuşte ciorile , oploşite printre boschetari.
Şi trăgeau ca nebunii puşcaşii; zi şi noapte. M-a mirat zelul lor, până ce, într-o zi m-am dumirit. Nu ciori vânau, ci guguştiuci. Buni a’ naibi la ceaun .( Rămâneau puii golaşi să moară de foame prin cuiburi.)
Şi-au luat lumea în cap privigetorile , de atâta război.
Vreo doi ani nu le-am mai auzit, decât în lunca Moldovei, la Hurghiş.
Până astă -seară.
Din senin aerul s-a înfiorat, frunzele s-au legănat sub cântarea unei privighetori. Zei ai sunetelor, cum le-aţi mai meşteşugit înlănţuirea în gâtlej de pasăre!
Nici n-am suflat de teamă să nu-i tulbur bucuria cântecului. Doar cu inima îi ţineam isonul.
Am vorbit, de îndată , cu primarul, ca nu cumva să-mi tulbure păsăruia.
Mi-a răspuns să n-am nici o grijă, că i-au plecat toţi vânătorii la alte partide, înaintea alegerilor.
Mulţumescu-ţi, Doamne!