Voinic tânăr, cal bătrân...

Notă : am găsit poza cu căcăreaza de elefant,dar nu reuşesc s-o reproduc.Până am succes, altă intâmlpare. Reală! Şi cu ecouri mai adânci în partea a II-a.------------- I PARTEA I Mi-o poftit a O3, ozonul munţilor şi, ca să scap de tirania volanului, m-am urcat intr-o Rată, autobuz antideluvian. Voiam să gust priveliştea stânga-dreapta, de care n-are noroc un şofer. Numai că era 2 mai. Gloate de de tineri, încă vibrând ritmuri-dance, şi-au adus aminte că-s studenţi şi, buluc spre facultăţi. Chiar cu autobuzul meu. N-am mai prins loc pe scaun. Drept pedeapsă, mi-am înşirat osemintele de Homo erectus pe interval, căutând să prind patru rădăcini: mâini-picioare. Şi, pentru că geamurile se opreau pe la brâu, ioc, peizaj. Aşa că am exersat multe; să amortizez şocurile (cum presimţi gropi, te ridici bine pe vârfuri şi te laşi , legănat, pe călcâi.) Merge ! Apoi, am citit jurnale colorate,peste capul proprietăreselor, ,care, de oboselă, îşi dizolvau ochii pe pagini. Aşa am aflat despre scăderea burţii, despre constipaţie, despre umflarea ţâţelor (acolo un sinonim) cu un fel de…scârţ ş.a. M-am tot cultivat vreo jumătate de cale. Până când au coborât câţiva şi a dat asalt un cârd de bucovinence rumene şi gureşe. M-am trezit umplutură subţiată de sandviş între două asemenea făpturi, cu proieminenţe din Guinness book. Ţipete,chicoteli şi râuri de sudoare tânară. Am renunţat la amortizări, pentru ca erau preluate cu eleganţă de preaplinurile muierilor cu baticuri înflorate. De atâta legănare între componentele sandvişului, m-am pomenit, cu de-adevaratelea, erectus. Iac-aşa am ţinut-o tot intr-o petrecere până în miezul muntelui. Peste vreun ceas, m-am înţelenit în întunecimea unui brad. Şi m-am visat la Judecata de Apoi. Pentru pătimirile din autobuz, sfinţii m-ar fi trimis într-un fel de Rai: o peşteră cu ţâşnitori reci din stalactite. Şi cu două bucovinence bucalate, să-mi încolăcească, fierbinţi, trupul.