IV
Am reuşit, cu ajutorul soră-mii să reconstitui un cânticel, trist, pe care-l
cânta - plângea mama, când era năcăjită şi i se părea că n-o aude nimeni . Vai, cu câtă indiferenţă treceam peste acele momente. Acum ar fi altfel, dar e prea târziu!
Mislea-i închisoare grea
De-mi curg lacrimi de sub ea.
Şi-mi curg lacrime părău,
Din dorul de satul meu .
Dor de casă, de părinţi,
De copiii mei cuminţi.
Fă-mă, Doamne,-o rândunea,
Ca să pot zbura din ea,
Să-i dau foc,când scăp din ea.
Şi să ardă-n foc şi pară
Cum m-o ars la inimioară.
Şi să ardă şi duşmanii,
Cum mi-au ars ei ,mie, anii.
Misleo, Misleo,fund de iad,
Cum m-ai rupt de ce mi-i drag,
Cum îmi chinui zilele
Şi-mi furi tinereţele.
Să te ardă Dumnezeu
Cum mă arde zidul tau!
(Textul era pus pe-o melodie ardelenească şi era adaptat pentru mama de o studentă din Cluj, din lotul legionarelor.Voi reveni la aceste studente,în baza rememorărilor, de peste ani, ale mamei.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu