Când am pus politica-n cui, uitând că mă aburcasem prea sus, a fost mare-mare bucurie, de vuia cerul de chiote,
din Prut-în-Siret.
Parcă fătase purceaua tuturor partidelor!
Încă amețiți de sacrificiul meu infantil, mi-au propus „să mă propună” cetățean de onoare.
Și iar m-a dat în cap pârdalnica modestie străbună:
- Fie primită, dar numai post- mortem!
- Hmmm!
Mai alaltăieri, Primarele, venit incognito să se zbânțuie prin parcul de joacă, gard-în-gard mie, cică în virtutea prerogativei de „cel mai greu om al târgullui”, m- a salutat din zborul unui cal înaripat, care icnea sub quintalul de bunăstare a edilului
I-am răspuns, cocoșat sub greutatea respectului cuvenit.
…și i-a plăcut!!
Așa se face că, a II-a zi, mi-a acordat blazonul vasalului credincios, sub forma a DOUĂ COCOAȘE!
Una desenată pe o tablă ruginită și agățată pe stâlpul gardului estic, a II-a, înfiptă ca un pod, în asfaltul uliței mele, la vestul feudei.
Mi-am amintit că, într-un roman de capă și spadă, regele dăruia cavalerilor dreptul de a face poduri pe drumurile de pe moșiile lor fără să fie nevoie de ele, și de a încasa, apoi, taxe de trecere, trecăreților.
- Măi, ce noroc chior!
Mintenaș, mă înființai, la datorie, cu: un scăuiel, un chitanțier,și cu diplomatul de fost șef.
Cu semințe,
de scuipat-marcat autoritatea rolului.
Plus, la gât, un foto, să pozez pe trecătorii care se vor sustrage plății.
Numai că, tot mintenaș, hoarde de omuleți, și …unii chiar „verzi”, au luat cu asalt podul seniorial, mai țipători decăt toți tătarii și țânțarii istoriei. Care cu trotinete, biciclete, role care cu țopăitoarele din dotare, cu tot cu julituri.
Și ce salturi, ce răsuceli, ce tumbe!
În târziu, m-au descoperit uimiți, mi-au confiscat conținutul diplomatului și, în cor, au cerut să le fac poze, promițându-i Edilului un nou mandat.
M-am executat, uitând că de un secol nu mai pusesem film în aparat.
*PS
Am luat act de aprecierea Președintelui meu cum că
ȚARA ARDE și BABA se piaptănă, căutând prin Arabia comoara lui Ali-BABA,
și am trecut la subicte de actualitate numai locală.
Și iar m-a dat în cap pârdalnica modestie străbună:
- Fie primită, dar numai post- mortem!
- Hmmm!
Mai alaltăieri, Primarele, venit incognito să se zbânțuie prin parcul de joacă, gard-în-gard mie, cică în virtutea prerogativei de „cel mai greu om al târgullui”, m- a salutat din zborul unui cal înaripat, care icnea sub quintalul de bunăstare a edilului
I-am răspuns, cocoșat sub greutatea respectului cuvenit.
…și i-a plăcut!!
Așa se face că, a II-a zi, mi-a acordat blazonul vasalului credincios, sub forma a DOUĂ COCOAȘE!
Una desenată pe o tablă ruginită și agățată pe stâlpul gardului estic, a II-a, înfiptă ca un pod, în asfaltul uliței mele, la vestul feudei.
Mi-am amintit că, într-un roman de capă și spadă, regele dăruia cavalerilor dreptul de a face poduri pe drumurile de pe moșiile lor fără să fie nevoie de ele, și de a încasa, apoi, taxe de trecere, trecăreților.
- Măi, ce noroc chior!
Mintenaș, mă înființai, la datorie, cu: un scăuiel, un chitanțier,și cu diplomatul de fost șef.
Cu semințe,
de scuipat-marcat autoritatea rolului.
Plus, la gât, un foto, să pozez pe trecătorii care se vor sustrage plății.
Numai că, tot mintenaș, hoarde de omuleți, și …unii chiar „verzi”, au luat cu asalt podul seniorial, mai țipători decăt toți tătarii și țânțarii istoriei. Care cu trotinete, biciclete, role care cu țopăitoarele din dotare, cu tot cu julituri.
Și ce salturi, ce răsuceli, ce tumbe!
În târziu, m-au descoperit uimiți, mi-au confiscat conținutul diplomatului și, în cor, au cerut să le fac poze, promițându-i Edilului un nou mandat.
M-am executat, uitând că de un secol nu mai pusesem film în aparat.
*PS
Am luat act de aprecierea Președintelui meu cum că
ȚARA ARDE și BABA se piaptănă, căutând prin Arabia comoara lui Ali-BABA,
și am trecut la subicte de actualitate numai locală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu