duminică, 20 decembrie 2015

În oglindă


De ce nu pot fi mândru că sunt Român?
Mă gândesc la o problemă de logică semantică, dătătoare de noi atitudini.Care atitudini vor fi condamnate, împreună cu „visătorul”, La ardere pe rug, în piata publică.
Nu mai pot rosti: „Sunt mândru că sunt român”! Și nici voi.
Îmi pare rău!
Calitatea de „ român” e un DAT ( lat. „datum”-„dar”, „ceva dat”-care îti vine prin vointa altcuiva. Aici-DESTINUL”). 
A! Poți fi mândru de tine, că onorezi prin ceea CE FACI darul primit.
Așa că poți fi mândru, onorat de România de tot ce-ți pune ea la îndemână.
Poți fi mândru de tine numai dacă faci totul, ca să se consolideze puterea României de a face darul de a fi român în veac! Altcumva, nu se cade să afirmi.
V-ați luminat de ce nu pot fi „mândru că sunt român”?! Și nici VOI?
Să ne uităm în jur! Nu să clamăm.

De ce norvegienii pot fi mândri că sunt Norvegieni?
Păi, pentru că fac ce trebuie ca să merite.
1.S-au uitat ei la țările vecine. Le-au plăcut!
Mai puțin Finlanda!
Aceasta cam avea de toate. Mai ales- lacuri; de să umple Sahara cu apa lor.
Dealuri, Aurore Boreale, Cerc Polar, Moș Crăciun, tundre cu puzderie de reni; să-l ducă pe Moș, cu sania în toate colțurile Lumii.
Si au, mai ales, CEA MAI BUNĂ ȘCOALĂ de pe Mapamond. 
2. S-au suit pe vârf de munte( de care sunt plini!), în sateliți, dar n-au zărit în Finlanda ...mușuroi de piatră, ca să-l poată numi munte.
S-au induioșat de lacrimile plozilor ca lămâile, care se văicăreau la lecții. despre relieful țării lor, că nu pot și ei desena măcar Un munte pe hartă.
3. S-au foit norvegienii, s-au răsfoit și au hotărât să dăruiască lui Mos Crăciun, .de Crăciun, Un munte!!
4. Au masurat vreo 200m la Nord, cam tot atâtica la Est, s-au încotroșnat in blănuri de ren și focă și au purcers să mute, cu spatele, granița, lor,
punctată-gros pe hartă. Ca să elibereze muntele ales.
5. S-au apucat,apoi, să împodobească brazii, stâncile cu ghirlande și beculețe iar în vârful-de munte-dăruit să arboreze un drapel alb, cu cruce albastră.
6. Jur-împrejur or să scrie pe zăpadă, numele noului stăpân de munte:
SUOMI
Disdedimineața deCrăciun, puradeii de lămâie vor desena
pe harta Finlandei, Muntele țării lor.
.................................................................................................
În case de pe margini de fiorduri, Norvegienii vor dormi mândri, obosiți, visând bucuria muntelui dăruit.
(Dacă destinul m-ar azvârlit în mijlocul lor,aș fi fost mândru că sunt norvegian și mândru de mândria lor)


Un comentariu: