„ NĂVALNICUL” Dragobete

Între numele date „zânului” Dragobete, unul contrariază -
„ Năvalnicul” - denumirea unei ferigi impozante.
Legenda spune :
Pus pe șotii, după ce îi trece sorocul (24 februarie), eroul, mai potrivit - Erosul nostru - așteaptă prin păduri să ajungă la « pedepsit » fetele care s-au răzbunat pe el, pentru că, la sărbătoarea lui nu le-a găsit un logodnic și s-au apucat să lucreze, în acea zi.
Încurcând cărările « păcătoaselor », care se cam lasă păcălite, Dragobete a dat și de Maica Domnului, care trecea și ea, în treburile ei, pe-o cărare a codrului.
Așa că, după obicei, îi iese în cale, ademenind-o cu dragostea.
Maica Domnului îl ceartă cu asprime, pentru îndrăzneală și-l preface într-o plantă viguroasă din umbra pădurii.
A numit-o Navalnic,după firea drăgăstoasă a voinicului și i-a dat menirea să fie de leac .
Chiar și-n suferințe de dragoste.
În unele sate, tinerii , rămași nelogodiți la Dragobete , intră în codru, la culesul plantei, cu o căpățână de zahar în mână, chiuind și strigând:
« Cum năvălește lumea la zahar, așa să năvălească fetele / flăcăii la mine ! »
O fi ?!
ÎNCERCAȚI, ROGU-VĂ! Și-mi ziceți și mie de-i adevărat.