La intrarea în închisoare, fiecare deţinută era prelută în prezenţa directoarei. Mama a cunoscut-o doar pe Diri, perfect descrisă de o tânără studentă de la Cluj.
...directoarea ni s-a înfăţişat ca prototip al teroristei bolşevice şi ne-a înfiorat. Aveam în faţa noastră o femeie căpitan, luptătoare din ilegalitate, care ne vorbea cu voce dură, aproape bărbătească. Cuvintele biciuitoare erau impregnate de zeflemeaua, copios stimulată de şiragurile de covrigi din mâinile noastre.
Era bondoacă, îndesată, lipsită de orice farmec feminin, la prima vedere părea chiar urâtă. Purta părul prins pe ceafă într-un coc din care cădeau şuviţe rebele. În special bucla căzută pe frunte îi dădea un aer de permanentă răzvrătire. Avea ochi negri foarte expresivi, o privire directă, sfredelitoare, plină de cinism şi sarcasm dar scăpărând de inteligenţă. Îi plăcea să poarte în păr sau la reverul hainei o floare imensă, roşie, care varia după sezon. Preferate erau daliile.
Elena Tudor, fiică de sculptor, licenţiată în filosofie, era pe lângă director de închisoare, căpitan în M.A.I. şi deputat în Marea Adunare Naţională. Era cultivată, fărăîndoială, avea predilecţie pentru lucruri frumoase, rafinate dar nu ştiu din ce spirit de frondă folosea cu voluptate expresii vulgare şi se purta în cea mai autentică manieră proletară. Atunci când nu purta uniforma se îmbrăca într-un fel care-i menţinea alura cazonă. Iarna purta un cojoc lung care te făcea să te gândeşti cu groază la Siberia şi să mulţumeşti lui Dumnezeu că cel puţin te aflai în ţară şi nu acolo.
Avea o voce joasă şi puternică pe care o folosea teatral atunci când avea chef să ne beştelească cum îi venea la gură: "neam, de traistă", "a doua coajă de la mămăligă", "protoplasme ce întindeţi pseudopode după mămăligă" şi multe alte epitete pitoreşti erau greu înghiţite de persoane cu educaţie aleasă. Afişa un dispreţ făţiş pentru informatoare, îi plăceau curajul şi spontaneitatea, dar uneori o ţinută perpendiculară i se părea impertinenţă şi atunci pocnea cu sete cu mâna ei lipsită de fineţe, care exprima patimă şi violenţă. Cu toată duritatea ei afişată, cu tot cinismul usturător, cu toate urletele ce treceau dincolo de garduri, cu toate palmele împărţite din când în când, în scurt timp Diri nu mai reuşea să ne păcălească. Deţinutele de drept comun o botezaseră Diri - neni. Noi n-am înţeles de ce această poreclă maghiarizată şi i-am spus simplu, Diri.
Într-un târziu aproape toată temniţa a înţeles că toate demonstraţiile lui Diri nu porneau din nevoia vulgară de a se îmbăta cu puterea ce o avea asupra destinelor noastre şi nici (în impulsul meschin de a se amuza cu un joc al terorii pentru care nu avea de dat socoteală nimănui, ci pentru a-şi masca decepţia cruntă şi amară faţă de felul în care se realiza un ideal în care crezuse şi pentru care luptase cu entuziasm şi bună credinţă. Pe acest fond de decepţie profundă Diri a venit în contact cu caractere puternice, cu valori morale de înaltă spiritualitate, victime care îşi surclasau schingiuitorii cu o nobilă generozitate. Cu inteligenţa ei pătrunzătoare nu i-a fost greu să facă paralele, să tragă concluzii. Diri a fost fără ăndoială un caz unic în peisajul nomenclaturii comuniste.
Nu-mi mai amintesc exact ce ne-a spus. Îmi amintesc întrebarea rostită retoric: "ce caută tineretul universitar într-o cauză definitiv pierdută? În lumea cea nouă, cea mai bună şi cea mai dreaptă, tinerii trebuie să se alinieze marşului triumfal spre gloria societăţii comuniste şi nicidecum agenturilor retrograde care nu mai au nici o şansă." Şi aşa mai departe...
În sfârşit şi-a dat seama că suntem atât de ostenite încât cuvintele ei nu mai ajungeau la înţelegerea noastră şi s-a potolit. Ne-a scutit de carantină, I-a chemat pe primul gardian şi i-a dat dispoziţie să ne introducă în secţia "reţinutelor". Primul gardian Agapie şi soţia sa Aurica ne-au luat deci în primire. Trecând pe sub clopotniţă, prin poarta masivă, am intrat în prima curte a închisorii. Aici se aflau magazia de alimente, bucătăria, baia cu duşuri, spălătoria cu troci din beton, dispensarul medical şi faimosul izolator, pe care, cu adevărat, aveam să mă conving mai târziu, curgea apă.
Izolatorul putea cu adevărat să-ţi trezească coşmaruri numai la vederea lui.
Nota 1.Mama mi-povestit ca a luat o palma de la Diri.Motivul- a izbucnit în râs, când a văzut-o cu o floare roşie,"cât o baligă",în corset,la o inspecţie.
Nota 2.Apoi s-a putat frumos cu ţaranca.Numai că o ameninţa cu unguroaicele, dacă nu are grijă să nu moară Antoneasca.Şi mama tremura şi avea grijă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu