În pledoaria sa pentru susţinerea cauzei Ungariei, la un moment dat, contele Apponyi a afirmat despre poporul român că este ”o rasă cu o civilizaţie inferioară”. În mod evident, gravitatea momentului exclude posibilitatea ca scopul afirmaţiei să fi fost o jignire şi, în mod cert, contele Apponyi a considerat sincer că exprimă un adevăr, prin care urmărea să convingă participanţii de necesitatea continuării hegemoniei maghiare asupra Transilvaniei.
Ionel Brătianu şi-a dat seama că brutalitatea unei asemenea afirmaţii nu putea constitui un argument raţional pentru a fi descalificată a priori, şi a venit cu o modalitate obiectivă prin care a demonstrat contrariul: a pus pe masa Conferinţei culegerea de proverbe ale românilor, realizată de Iuliu Zanne, totalizând 7.000 de pagini, împărţite în 10 volume şi având aproape un metru în înălţime, şi a cerut delegaţilor celorlalte ţări să vină cu orice altă dovadă de civilizaţie pe măsură!
Este greu de evaluat cât a cântărit acest eveniment în luarea deciziei finale, dar este cert că această culegere de proverbe a devenit astfel un reper emoţional al acelui moment istoric.