Ciripișca și Miaunica

Mi-i curtea tot o junglă.
Am toată arca lui Noe și o singură maimuță urlător-cugetătoare - io!
Toată ziua împart dreptatea înaripatelor și ne-, conflictele frecvente apărând între primele și colțatele cățărătoare, de sorginte zeiască-egipteană.
Și toate caută conflictul cu lumânarea: stă o felină uitată de Dumnezeu în iarbă, gâdilată de soare, că se și adună ciopor de  de vrăbii pizmătarețe și dă-i la ceartă, de nu se mai înțelege om cu ...câine!
(Aici- licență poetică. Că n-am câine, pentru că am...vecini! )

Azi, am ocărât o gaiță. Odioasă pasăre ; și frumoasă- foc! Papagal autohton, nu alta.
Conflicul-grav! Protejam un pui de graure.O ciripișcă! Ori prăbușit la primul zbor, ori căzut accidental din cuib.
Ochi vicleni îl pândeau prin tufe, cu adevărate fluvii de pofte salivate.
Pe când îndepărtam puhoiul carnivor patruped, gaița aparent pocăită la cearta mea, a făcut -  fulger un picaj, a umflat puiul în cioc și l-a ridicat în vârful celui mai înalt al meu pom.

Nu vă bucurați, ca așa m-am păcălit și eu, crezându-i fapta creștinească și salvatoare pentru pui.
Nuuuu!
În câteva secunde,zburau penele, fără pui. Dacă eram vânător, strângeam pene colorate de gaiță, să le pun, cumu-i moda.
 Dar nu-s!

Însă ziua cu adevărat grea, confuză , în jungla proprie a fost vineri.

Inventarul faunei urbane la care mă refer, este dominat de mâțe și de albine. Primele, vreo cinci sunt migrante din ghenele blocurilor, sau, poate turiste într-o oază sigură.
Una era adorabilă. Întrecea, în toate cele, pisicetul afișat pe fsb de matroane orgolioase și pedante.
Dar o dulceață de zgâtie atotporuncitoare pusese ochii pe ea.
Ca să n-o cedez, am promis altă pisică cu o diademă pe frunte și un diamant la gât.
Prostul de mine! Credeam că pot duce cu vorba o așa fetiță.
Zilnic cerea darul promis. Dă-l, Ioane, dacă ai cuvânt sau inventează năstrușnicii, la care ești meșter!
Cum am și făcut: un motan hoț i-a furat bijuurile și sunt pe urmele lui să i le recuperez pisicuței.
- Atunci, dă-mi-o pe prima! ( Poruncă telefonică.)
A doua zi,  disdedimineață, adorabila mea felină, zăcea strivită de o mașină, la poartă.
O fi având vreo explicație Destinul?!  Oricum , mă simt vinovat.
N-am dezvăluit copilei tragedia și am adus vorbă despre Miaunica, cea cu diadema furată.
- Te rog dă-mi-o măcar pe asta. Îi dă mami coroniță și tati diamantul!
- 'Nțeles, Prințeso!
Când vine mâța în junglă, spre seară, dau s-o prind, să fac hatârul micuței mele prietene.
Stupoare! Avea coada retezată prin mușcătura vreunei javre nenorocite.
Opresc aici și mă simt pedepsit de destin, că pierd bunătate de timp și de talent pe nimicuri lacrimogene, lăsând liber în primării tuturor neisprăviților”



.