I
O pauză mare prinde bine.A fi,sau a nu fi,se zmiorcăia Hamlet.
Să scriu...să nu...
Scriu pentru nimeni.Cum respir.Reflex necondiţionat!
vineri, 15 iulie 2011
II
CUPTOR
Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!
CUPTOR
Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!
luni, 7 martie 2011
LASATA-SECULUI
N-am deloc pofte vegetariene! Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică. De învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.
Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !
Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!
Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică. De învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.
Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !
Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!
Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!
joi, 3 martie 2011
NAVALNICUL
Intre numele date z^anului Dragobete, unul contrariaza : » Navalnicul », numele unei ferigi impozante. Legenda spune :
Pus pe shotii, dupa ce ii trece sorocul (24 februarie), Erosul nostru asteapta prin paduri sa vina la « pedepsit » fetele care s-au razbunat pe el, pentru ca nu le-a gasit un logodnic si s-au apucat sa lucreze, de ziua lui.
Incurcand cararile « pacatoaselor » care se cam lasau pacalite, Dragobete a dat si de Maica Domnului, ce trecea, in treburile ei, pe-o carare a codrului. Asa ca, dupa obicei , iese in cale, ademenind-o.
Maica Domnului il cearta cu asprime, pentru indrazneala , si-l preface intr-o planta viguroasa din umbra padurii. A numit-o Navalnic si i-a dat menirea sa fie de leac ; chiar si-n suferinte de dragoste.
In unele sate, tinerii ies la culesul plantei cu o capatana de zahar in mana, chiuind si zicand : « Cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca fetele/flacaii la mine ! »
O fi ?!iNCERCATI,ROGU-VA!
Pus pe shotii, dupa ce ii trece sorocul (24 februarie), Erosul nostru asteapta prin paduri sa vina la « pedepsit » fetele care s-au razbunat pe el, pentru ca nu le-a gasit un logodnic si s-au apucat sa lucreze, de ziua lui.
Incurcand cararile « pacatoaselor » care se cam lasau pacalite, Dragobete a dat si de Maica Domnului, ce trecea, in treburile ei, pe-o carare a codrului. Asa ca, dupa obicei , iese in cale, ademenind-o.
Maica Domnului il cearta cu asprime, pentru indrazneala , si-l preface intr-o planta viguroasa din umbra padurii. A numit-o Navalnic si i-a dat menirea sa fie de leac ; chiar si-n suferinte de dragoste.
In unele sate, tinerii ies la culesul plantei cu o capatana de zahar in mana, chiuind si zicand : « Cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca fetele/flacaii la mine ! »
O fi ?!iNCERCATI,ROGU-VA!
miercuri, 2 martie 2011
...CEL ISTET CA UN PROVERB
De la inceput,o constatare post factum : "foiletand" paginile despre enigmatica luna martie, m-am indispus de dimensiunile negazetaresti ale materialelor elaborate.
Singurele scuze ar fi ca tot nu le citeste nimeni, iar, daca se pacaleste cineva s-o faca,va gasi unele informatii mai greu de adunat din surse de specialitate, imprastiate in timp si... publicatii.
De acum, imi vine sa zburd in libertatea spatiului virtual si sa mai slobod cate o gaselnita ascunsa in rosatura unui soarece de biblioteca.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu ma lasa inima sa nu ma intorc la Dragobete-logodiciul si la acele logodne "in joaca"puse la cale atunci.Scriam ca satul afla despre ele si ca se proiectau chiar nuntile toamnei.Legat de ultimul cuvant ,mi-a venit in minte proverbul LUNGESTE, DOAMNE, BOALA PAN' S-O COACE POAMA !
Multi ani m-a mai intrigat aceasta zicere, fara sa-i prind talcul.
Cand, intr-o zi...
Dragostea,inceputa sagalnic la Dragobete, aluneca repede in juruinte si proiecte de casatorie. Nerabdarea tinerilor se loveste cel mai des de incetineala voita a parintilor,de amanarea,daca nu sine die, atunci, sigur, pe la toamna.
(Estimp,multe se destrama de la sine sau prin uneltiri complicate.)
Cele care se incapataneaza sa reziste provoaca o adevarata boala de nerabdare, de dragoste devoratoare.(Ca in mitul Sburatorului!)
Dar cum sa impaci lucrurile?;munca verii este istovitoare si grabnica,banii se iau de pe recolta,si,mai ales, vinul se cam termina ,pe la Pasti sau se "trezeste".Cum si cu ce sa faci nunta?
De aceea mi i-am imaginat pe bietii parinti,dand cu caciula de pamant, ridicand ochii spre cer si rugandu-se:- "Lungeste, doamne, boala (= dragostea nebuna !), pan' s-a coace poama(=se va linisti in poloboace vinul nou).
Nu arar, bietii de ei, mai suplimentau vinul trebuitor, pentru ca aparea si botezul!
Ce ziceti ,dragi parinti?Parca va aud inghitind, cu amaraciune, cuvintele invocatiei intru Domnul.
Singurele scuze ar fi ca tot nu le citeste nimeni, iar, daca se pacaleste cineva s-o faca,va gasi unele informatii mai greu de adunat din surse de specialitate, imprastiate in timp si... publicatii.
De acum, imi vine sa zburd in libertatea spatiului virtual si sa mai slobod cate o gaselnita ascunsa in rosatura unui soarece de biblioteca.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu ma lasa inima sa nu ma intorc la Dragobete-logodiciul si la acele logodne "in joaca"puse la cale atunci.Scriam ca satul afla despre ele si ca se proiectau chiar nuntile toamnei.Legat de ultimul cuvant ,mi-a venit in minte proverbul LUNGESTE, DOAMNE, BOALA PAN' S-O COACE POAMA !
Multi ani m-a mai intrigat aceasta zicere, fara sa-i prind talcul.
Cand, intr-o zi...
Dragostea,inceputa sagalnic la Dragobete, aluneca repede in juruinte si proiecte de casatorie. Nerabdarea tinerilor se loveste cel mai des de incetineala voita a parintilor,de amanarea,daca nu sine die, atunci, sigur, pe la toamna.
(Estimp,multe se destrama de la sine sau prin uneltiri complicate.)
Cele care se incapataneaza sa reziste provoaca o adevarata boala de nerabdare, de dragoste devoratoare.(Ca in mitul Sburatorului!)
Dar cum sa impaci lucrurile?;munca verii este istovitoare si grabnica,banii se iau de pe recolta,si,mai ales, vinul se cam termina ,pe la Pasti sau se "trezeste".Cum si cu ce sa faci nunta?
De aceea mi i-am imaginat pe bietii parinti,dand cu caciula de pamant, ridicand ochii spre cer si rugandu-se:- "Lungeste, doamne, boala (= dragostea nebuna !), pan' s-a coace poama(=se va linisti in poloboace vinul nou).
Nu arar, bietii de ei, mai suplimentau vinul trebuitor, pentru ca aparea si botezul!
Ce ziceti ,dragi parinti?Parca va aud inghitind, cu amaraciune, cuvintele invocatiei intru Domnul.
marți, 1 martie 2011
MARTISORUL
Am fost cat pe ce sa renunt la aceasta postare despre martisor din cauza iernii zdravene care s-a instapanit fudula. Pe un blog,cineva isi cheama admiratorii cu un »Craciun fericit » , in englezeasca inamica mie.
Numai ca un cronicar moldav mi-a mustacit, din alt timp, ca nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi ! Bine, chiar daca m-am prefacut ca nu inteleg ce insemna la el « vremi ».
Fermecator si descarcat, astazi, de magia pe care o continea in trecut, martisorul este multimilenar. (spuneam, undeva, ca l-am gasit, sub forma unui sirag de pietricele albe si rosii intr-un mormant neolitic, dintr-o asezare cucuteniana de la Valea-Lupului,Iasi.
Martisorul avea rol magic de a ocroti pe purtator de rele, intr-o perioada a anului acoperita de nefiresc pentru omul din vechime.Nimic nu inspaimanta mai mult, pe atunci, decat vremea instabila, zvarcolirile iernii aducatoare de boli,foamete, (merindele si nutreturile la capat) intarzierea vegetatiei etc.
Omul se proteja si el, cum putea : prin practici si obiecte magice. Intre ele, martisorul s-a pastrat, ca semnificatie, pana astazi.
Ne-au ramas cateva legende asupra originii sale.Una dintre ele zice ca Dochia (cea buna !) a vrut sa protejeze venirea primaverii cu o funie impletita din fire de lana alba si neagra. (E adevarat ca, la inceput, martisorul era impletit din fire de aceste culori, semnificand impletirea destinului din viata si moarte).
Alta legenda dezvolta un subiect puternic romantic : Baba Iarna a furat Soarele, ca sa inghete omenirea. Planul ei este dejucat de un flacau, Fat-Frumos, care se lupta cu Vantoasele , scapa Soarele din temnita si-l arunca pe cer.Numai ca , in lupta, este grav ranit. Se taraste , pe frunzele moarta din padure si, unde cadeau picaturile de sange din rani, infloreau ,pe data, ghiocei. Ultima picatura a cazut, insa, pe un petec de zapada, unde o gaseste iubita sa, plecata in cautare. Fata destrama din ie fire de matase, albe si rosii, inconjoara cu ele sangele, ia in palme zapada si o incalzeste la piept. Pe ie ramane o pata rosie.Toate fetele din sat si-au prins si ele fire rosii pe albul iilor.,spre amintirea sacrificiului voinicului..
In realitatea magico-istorica, la intai martie se prindea la mana sau la gat un snurulet din fire albe si rosii, ca sa-l apere, sa-l izoleze pe purtator de toate relele aduse de ramasitele iernii. Cercul magic inseamna la toate popoarele apararea , izolarea,spararea (zidul,santul la o asezare). Mai tarziu,s-a adaugat si un banut de argint la snur. Constante au ramas culorile : rosu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,fratietate,bine.
Martisorul era purtat pana la infloritul primului pom,cand era desprins si aruncat (agatat) intre flori.Era inca o forma de protectie : deoarece se stransesera toate relele in snurulet el trebuia pus intr-un mediu vitalist, pomul inflorit.
De la aceste practici, pur magice, s-a ajuns, astazi, la altele, afective, de socializare formala, comerciale. Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar inca rezista !
Vorba ceea : depinde de CE si CUI dai, precum si de CINE si CUM primeste !
PS Mi-i ,totusi, dor de magarusii si purceii pe care mi-i atarnau, aluziv, pe piept, ucenicii!
Numai ca un cronicar moldav mi-a mustacit, din alt timp, ca nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi ! Bine, chiar daca m-am prefacut ca nu inteleg ce insemna la el « vremi ».
Fermecator si descarcat, astazi, de magia pe care o continea in trecut, martisorul este multimilenar. (spuneam, undeva, ca l-am gasit, sub forma unui sirag de pietricele albe si rosii intr-un mormant neolitic, dintr-o asezare cucuteniana de la Valea-Lupului,Iasi.
Martisorul avea rol magic de a ocroti pe purtator de rele, intr-o perioada a anului acoperita de nefiresc pentru omul din vechime.Nimic nu inspaimanta mai mult, pe atunci, decat vremea instabila, zvarcolirile iernii aducatoare de boli,foamete, (merindele si nutreturile la capat) intarzierea vegetatiei etc.
Omul se proteja si el, cum putea : prin practici si obiecte magice. Intre ele, martisorul s-a pastrat, ca semnificatie, pana astazi.
Ne-au ramas cateva legende asupra originii sale.Una dintre ele zice ca Dochia (cea buna !) a vrut sa protejeze venirea primaverii cu o funie impletita din fire de lana alba si neagra. (E adevarat ca, la inceput, martisorul era impletit din fire de aceste culori, semnificand impletirea destinului din viata si moarte).
Alta legenda dezvolta un subiect puternic romantic : Baba Iarna a furat Soarele, ca sa inghete omenirea. Planul ei este dejucat de un flacau, Fat-Frumos, care se lupta cu Vantoasele , scapa Soarele din temnita si-l arunca pe cer.Numai ca , in lupta, este grav ranit. Se taraste , pe frunzele moarta din padure si, unde cadeau picaturile de sange din rani, infloreau ,pe data, ghiocei. Ultima picatura a cazut, insa, pe un petec de zapada, unde o gaseste iubita sa, plecata in cautare. Fata destrama din ie fire de matase, albe si rosii, inconjoara cu ele sangele, ia in palme zapada si o incalzeste la piept. Pe ie ramane o pata rosie.Toate fetele din sat si-au prins si ele fire rosii pe albul iilor.,spre amintirea sacrificiului voinicului..
In realitatea magico-istorica, la intai martie se prindea la mana sau la gat un snurulet din fire albe si rosii, ca sa-l apere, sa-l izoleze pe purtator de toate relele aduse de ramasitele iernii. Cercul magic inseamna la toate popoarele apararea , izolarea,spararea (zidul,santul la o asezare). Mai tarziu,s-a adaugat si un banut de argint la snur. Constante au ramas culorile : rosu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,fratietate,bine.
Martisorul era purtat pana la infloritul primului pom,cand era desprins si aruncat (agatat) intre flori.Era inca o forma de protectie : deoarece se stransesera toate relele in snurulet el trebuia pus intr-un mediu vitalist, pomul inflorit.
De la aceste practici, pur magice, s-a ajuns, astazi, la altele, afective, de socializare formala, comerciale. Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar inca rezista !
Vorba ceea : depinde de CE si CUI dai, precum si de CINE si CUM primeste !
PS Mi-i ,totusi, dor de magarusii si purceii pe care mi-i atarnau, aluziv, pe piept, ucenicii!
luni, 28 februarie 2011
ALEGEREA "BABEI"
Am pus tot ce-am scris despre luna martie sub semnul unor tulburatoare practici magice. Asta dovedeste ca, pe masura ce a intrat tot mai adanc in natura, omul a trait tot mai dramatic spaimele fortelor ei si incapacitatea de a le supune, sau evita. Structura primitiva a perceptiilor si reprezentarilor, pe care le acumula despre « jurul » sau, l-au obligat sa caute forme de aparare, imbunare, sau de folosire a acestor forte necunoscute. A recurs, mai intai, la antropomorfizarea lor.(Atribuirea de forme si trasaturi umane, de nume create ad hoc, pentru a le face mai prietenoase.)
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) si de ceremonialuri ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfintenie, prin veacuri.
La venirea primaverii, de exemplu, se dezvolta obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamantului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de iarna ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei « babe « pentru sondarea destinului ;
- protectia de rau prin martisoare,snurul anului agricol.
“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care sa prezinte corespondente cu lunile anului. Trebuie sa mai observam ca zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian trebuie translate in calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinoctiul de primavara .
Alegerea sau »pusul babelor » se bazeaza pe vesnica speranta a omului ca va putea, candva, sa gaseasca mijloace de a sonda si primi semnale despre viitorul sau, sorocit de destin ( augurii din practica romana ).
Dupa datina, fiecare isi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie si asteapta sa vada cum va fi vremea, atunci.
-Daca « baba » sa se arata fara soare, friguroasa, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, daca-i necasatorit, se va alege cu o pereche h^ada, calica , cu betesug, zgarcita.Deci , s-o ia la fuga din calea ei ! Sanatatea ii va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsa, primejdii la tot pasul ; seceta, foamete.
- Daca se intampla o zi calda ,cu soare si bazait de albine, norocosul se va bucura de pereche (daca n-o are !) rupta din soare de frumoasa, bogata, va avea noroc la bani, sanatatea va dudui, camara se va burdusi cu roade, ce mai !
Dar, pentru, ca cel mai adesea , ziua se intampla cam pestrita , meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punand bunele si relele la locul lor, cat mai convenabil. In zilele alese nu se prea lucreaza, iar de Dochia, deloc !
In Bucovina, pe urmele babei care-si leapada cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor saptamanii :Lunica, Martzica, Miercurina, Joitza, Viritza, S^ambitza, Domnica. Ele exprima speranta ca ,la batranete , vor fi mai generoase decat Dochia .
Dupa zilele “babelor”(in Transilvania numite “vantoase”), se restabileste speranta, urmand zilele “mosilor”,calme, caldute. Mosii mai sunt numiti S^mtzi, sau Sfinti si au ca simbol sfintisorii cu miere si nuca si, mai ales, cele 40 de pahare ce trebuie baute , cu stoicism, daca vrei s-o duci bine tot anul. Si cine nu vrea ?!
Despre alte intamplari si obiecte magice fermecatoare, cum ar fi « martisorul », in curand.
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) si de ceremonialuri ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfintenie, prin veacuri.
La venirea primaverii, de exemplu, se dezvolta obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamantului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de iarna ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei « babe « pentru sondarea destinului ;
- protectia de rau prin martisoare,snurul anului agricol.
“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care sa prezinte corespondente cu lunile anului. Trebuie sa mai observam ca zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian trebuie translate in calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinoctiul de primavara .
Alegerea sau »pusul babelor » se bazeaza pe vesnica speranta a omului ca va putea, candva, sa gaseasca mijloace de a sonda si primi semnale despre viitorul sau, sorocit de destin ( augurii din practica romana ).
Dupa datina, fiecare isi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie si asteapta sa vada cum va fi vremea, atunci.
-Daca « baba » sa se arata fara soare, friguroasa, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, daca-i necasatorit, se va alege cu o pereche h^ada, calica , cu betesug, zgarcita.Deci , s-o ia la fuga din calea ei ! Sanatatea ii va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsa, primejdii la tot pasul ; seceta, foamete.
- Daca se intampla o zi calda ,cu soare si bazait de albine, norocosul se va bucura de pereche (daca n-o are !) rupta din soare de frumoasa, bogata, va avea noroc la bani, sanatatea va dudui, camara se va burdusi cu roade, ce mai !
Dar, pentru, ca cel mai adesea , ziua se intampla cam pestrita , meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punand bunele si relele la locul lor, cat mai convenabil. In zilele alese nu se prea lucreaza, iar de Dochia, deloc !
In Bucovina, pe urmele babei care-si leapada cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor saptamanii :Lunica, Martzica, Miercurina, Joitza, Viritza, S^ambitza, Domnica. Ele exprima speranta ca ,la batranete , vor fi mai generoase decat Dochia .
Dupa zilele “babelor”(in Transilvania numite “vantoase”), se restabileste speranta, urmand zilele “mosilor”,calme, caldute. Mosii mai sunt numiti S^mtzi, sau Sfinti si au ca simbol sfintisorii cu miere si nuca si, mai ales, cele 40 de pahare ce trebuie baute , cu stoicism, daca vrei s-o duci bine tot anul. Si cine nu vrea ?!
Despre alte intamplari si obiecte magice fermecatoare, cum ar fi « martisorul », in curand.
duminică, 27 februarie 2011
DOCHIA
Folcloristii releva numeroase nuclee epice legate de mitul Dochia. Am sa amintesc doar cateva.
Mama a lui Dragobete, este atat de posesiva, incat isi supune nora la munci absurde, ca s-o chinuie : o trimite cu lana alba, la parau, s-o spele pana ce s-a face neagra. Impresionat de plansul tinerei, Dumnezeu (sau Iisus, sau Sf. Petru, Zana cea Buna etc ) o ajuta . Soacra vrea , apoi, sa-i spele aceeasi lana pana o va preface din neagra in alba. Din nou o ajuta Dumnezeu. Ba ii da si o floare rosie ( sau ghiocei, fragi copti…) . Daca vede baba floarea aceea, crede c-a venit primavara si urca cu oile la munte, incotrosnata cu 9 (sau 12 ) cojoace. Cand se incalzeste vremea, tot arunca din cojoace, pana ramane in ie (sau camasoaie ).Se lasa , la porunca zeitatii protectoare, un ger napraznic.Dochia si oile se fac stane de gheata. ( In Bucegi si in Ceahlau sunt stanci, reprezentari antropomorfe ale incremenirii babei.
Se cunosc sute de variante si localizari ale mitului ; iar in prelucrare culta, romantica, devine motivul de baza in explicarea poetica a etnogenezei noastre . (Traian se indragosteste de Dochia, fiica lui Decebal.Ca sa scape, fata fuge in varf de munte si-l roaga pe Zalmoxe s-o prefaca in stanca.)
In alta varianta, Dochia este sotia lui Zalmoxe si moare intr-o experienta magica , de initiere.
Interesanta este si varianta basarabeana, in care Baba Marta, " capetenia babelor ", pazeste cumpana dintre iarna si vara.
Acest personaj mitologic are si un corespondent pozitiv, femeie blanda,capabila de sacrificiu intru credinta ( Sf. Evdochia, celebrata in calendarul ortodox la 1 martie).
Am cules , din zona Falticeni , o legenda in care sunt evocate zeitatile care guverneaza anotimpurile ; la echinoctiul de primavara se naste un pruncut, Dochia, care in vara, la solstitiu, va deveni Sanziana ; in toamna (la echinoctiu), se preface in Z^ana Muma, pentru ca, inaintea Craciunului sa se metamorfozeze in Z^ana Baba , care va muri,inghetata, in varf de munte, in martie. Si tot asa…Splendida aceasta reductie simbolica , turnata in tipare magice ale anului agricol !
Am lasat la urma o alta varianta, in care Dochia apare ca o baba miloasa care pleaca la munte , cu oile, inselata de primele zile calduroase de martie (Soarele cel rau* !). Renuntand la cojoace , pentru ca trebuia sa care cu ea 12 caiere de lana alba si neagra,ca sa le toarca in drumul spre pasunea din varf de munte, si sa impleteasca din fire un snur ,cu care sa lege zilele anului. Cand ajunge , cade sleita de puteri in somn adanc si este prefacuta in stana de un ger neasteptat.
In esenta, mitul Dochiei este expresia filosofica a unui itinerar de initiere transcedentala pentru o desavarsire interioara. Urcusul pe munte este o calatorie spre sacrificiu, iar impietrirea in durere nu poate insemna altceva decat jertfa necesara pentru invingerea timpului.
Este drumul mortii unei zeitati agreste si al reinvierii ei ciclice.O viziune originala si impresionanta a romanilor asupra luptei dintre iarna si vara.
1. * = Element la care voi reveni altcandva.
2.Principalele practici magice, legate de Dochia sunt : alegerea « babei » si Martisorul, pe care le dezvolt maine.
Mama a lui Dragobete, este atat de posesiva, incat isi supune nora la munci absurde, ca s-o chinuie : o trimite cu lana alba, la parau, s-o spele pana ce s-a face neagra. Impresionat de plansul tinerei, Dumnezeu (sau Iisus, sau Sf. Petru, Zana cea Buna etc ) o ajuta . Soacra vrea , apoi, sa-i spele aceeasi lana pana o va preface din neagra in alba. Din nou o ajuta Dumnezeu. Ba ii da si o floare rosie ( sau ghiocei, fragi copti…) . Daca vede baba floarea aceea, crede c-a venit primavara si urca cu oile la munte, incotrosnata cu 9 (sau 12 ) cojoace. Cand se incalzeste vremea, tot arunca din cojoace, pana ramane in ie (sau camasoaie ).Se lasa , la porunca zeitatii protectoare, un ger napraznic.Dochia si oile se fac stane de gheata. ( In Bucegi si in Ceahlau sunt stanci, reprezentari antropomorfe ale incremenirii babei.
Se cunosc sute de variante si localizari ale mitului ; iar in prelucrare culta, romantica, devine motivul de baza in explicarea poetica a etnogenezei noastre . (Traian se indragosteste de Dochia, fiica lui Decebal.Ca sa scape, fata fuge in varf de munte si-l roaga pe Zalmoxe s-o prefaca in stanca.)
In alta varianta, Dochia este sotia lui Zalmoxe si moare intr-o experienta magica , de initiere.
Interesanta este si varianta basarabeana, in care Baba Marta, " capetenia babelor ", pazeste cumpana dintre iarna si vara.
Acest personaj mitologic are si un corespondent pozitiv, femeie blanda,capabila de sacrificiu intru credinta ( Sf. Evdochia, celebrata in calendarul ortodox la 1 martie).
Am cules , din zona Falticeni , o legenda in care sunt evocate zeitatile care guverneaza anotimpurile ; la echinoctiul de primavara se naste un pruncut, Dochia, care in vara, la solstitiu, va deveni Sanziana ; in toamna (la echinoctiu), se preface in Z^ana Muma, pentru ca, inaintea Craciunului sa se metamorfozeze in Z^ana Baba , care va muri,inghetata, in varf de munte, in martie. Si tot asa…Splendida aceasta reductie simbolica , turnata in tipare magice ale anului agricol !
Am lasat la urma o alta varianta, in care Dochia apare ca o baba miloasa care pleaca la munte , cu oile, inselata de primele zile calduroase de martie (Soarele cel rau* !). Renuntand la cojoace , pentru ca trebuia sa care cu ea 12 caiere de lana alba si neagra,ca sa le toarca in drumul spre pasunea din varf de munte, si sa impleteasca din fire un snur ,cu care sa lege zilele anului. Cand ajunge , cade sleita de puteri in somn adanc si este prefacuta in stana de un ger neasteptat.
In esenta, mitul Dochiei este expresia filosofica a unui itinerar de initiere transcedentala pentru o desavarsire interioara. Urcusul pe munte este o calatorie spre sacrificiu, iar impietrirea in durere nu poate insemna altceva decat jertfa necesara pentru invingerea timpului.
Este drumul mortii unei zeitati agreste si al reinvierii ei ciclice.O viziune originala si impresionanta a romanilor asupra luptei dintre iarna si vara.
1. * = Element la care voi reveni altcandva.
2.Principalele practici magice, legate de Dochia sunt : alegerea « babei » si Martisorul, pe care le dezvolt maine.
joi, 24 februarie 2011
DRAGOBETE - 24 FEBRUARIE
Dragobete este expresia unui moment critic din evolutia timpului astronomic, asa cum este perceput de om echinoctiul de primavara.
Acum se confrunta sacralitatea negativa (agonia iernii, "babele"*, soarele "vatamator"*) cu cea pozitiva, nuntirea universala.
Zeitate care guverneaza momentul (zân), ajutat de Dragostelele (zânele,ielele), Dragobete provoaca multe practici magice, dedicate fertilitatii, prin formarea cuplurilor. El este expresia multimilenara, codrean-pastoral-campeneasca, a iubirii. Cu mare adancime culturala si filosofica, este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei si cumnat al lui Lazarica, cel care a murit din dor de placinta*. Numele se pare ca provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap , trecut prin vechea slava in dragu-bâti= a fi drag).
Asa cum s-a intamplat des, in istoria crestinismului, peste sarbatori pagane au fost suprapuse simboluri sau sarbatori crestine ; in cazul de fata « Descoperirea capului Sf. Ioan » ;de aici si numele de Sânion de Primavara.
Dragobete este si parte ingereasca,dar si omeneasca,mereu zburator, (ca sa nu-l vada nimeni,pentru ca "lumea s-a spurcat cu faradelegi si sudalme" ). El oficiaza, suveran, cu delicatete si vigilenta, nuntirea: ; incurajeaza si sactioneaza pe sovaielnici, care, altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si gasesc perechea.
Totul este riguros supus unui ritual care imbina seriosul cu umorul, facand sarbatoarea mult asteptata si respectata.
De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esenta e aceeasi.
De dimineata,baietii si fetele,("iesiti la joc",adica buni de casatorit) se aduna in fata bisericii si, invocand ocrotirea sfintilor, isi aleg capii si pleaca spre padure. Harjoana,veselia,cantecul le bucura sufletul. Treptat,se formeaza grupuri si trec la un moment solemn : legarea fratiilor de cruce*. Fac focuri pe culmi (simbol de purificare), si se afunda in padure dupa flori si cuiburi vechi de pasari.Florile vor fi uscate ,cu invocatii de descantec (« Floare de fraga, /La toata lumea sa fiu draga ! ») ; folosite, apoi, in apa de laut,adunata tot acum din zapada curata, ascunsa prin vagauni.
La intoarcere,la un moment convenit in secret, fetele o rup la fuga (zburatoritul) iar flacaii se avanta sa le prinda ; fiecare pe cea dorita. Este momentul pornirii logodnei ludice (a joaca,
pentru un an, ca la pasari cuibaritul).
Fata trage cu ochiul la urmaritori : daca-i place baiatul se impiedica , se lasa prinsa si sarutata cu foc ; daca nu, fuge cat poate de iute, in calea altuia,de care se vrea prinsa.
Tinerii mai sfiosi, neindemanatici, debili sunt tinta rautatilor. Mai au loc si incaierari intre ravnitorii la aceeasi fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de catre capii alesi.
Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri, de aceea,ajunse cu graba acasa, vor munci,in draci, ca sa-l manie pe Dragobete.Zeul se va razbuna,curand, asteptandu-le in padure si iubindu-le.
Asa se restabileste normalitatea in viata satului.
Dupa amiaza,se incing hore si, acolo, tot satul va afla logodnele puse la cale pentru un an. Din care multe vor ajunge nunti, in toamna*.Arar si botezuri.
Acum se confrunta sacralitatea negativa (agonia iernii, "babele"*, soarele "vatamator"*) cu cea pozitiva, nuntirea universala.
Zeitate care guverneaza momentul (zân), ajutat de Dragostelele (zânele,ielele), Dragobete provoaca multe practici magice, dedicate fertilitatii, prin formarea cuplurilor. El este expresia multimilenara, codrean-pastoral-campeneasca, a iubirii. Cu mare adancime culturala si filosofica, este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei si cumnat al lui Lazarica, cel care a murit din dor de placinta*. Numele se pare ca provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap , trecut prin vechea slava in dragu-bâti= a fi drag).
Asa cum s-a intamplat des, in istoria crestinismului, peste sarbatori pagane au fost suprapuse simboluri sau sarbatori crestine ; in cazul de fata « Descoperirea capului Sf. Ioan » ;de aici si numele de Sânion de Primavara.
Dragobete este si parte ingereasca,dar si omeneasca,mereu zburator, (ca sa nu-l vada nimeni,pentru ca "lumea s-a spurcat cu faradelegi si sudalme" ). El oficiaza, suveran, cu delicatete si vigilenta, nuntirea: ; incurajeaza si sactioneaza pe sovaielnici, care, altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si gasesc perechea.
Totul este riguros supus unui ritual care imbina seriosul cu umorul, facand sarbatoarea mult asteptata si respectata.
De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esenta e aceeasi.
De dimineata,baietii si fetele,("iesiti la joc",adica buni de casatorit) se aduna in fata bisericii si, invocand ocrotirea sfintilor, isi aleg capii si pleaca spre padure. Harjoana,veselia,cantecul le bucura sufletul. Treptat,se formeaza grupuri si trec la un moment solemn : legarea fratiilor de cruce*. Fac focuri pe culmi (simbol de purificare), si se afunda in padure dupa flori si cuiburi vechi de pasari.Florile vor fi uscate ,cu invocatii de descantec (« Floare de fraga, /La toata lumea sa fiu draga ! ») ; folosite, apoi, in apa de laut,adunata tot acum din zapada curata, ascunsa prin vagauni.
La intoarcere,la un moment convenit in secret, fetele o rup la fuga (zburatoritul) iar flacaii se avanta sa le prinda ; fiecare pe cea dorita. Este momentul pornirii logodnei ludice (a joaca,
pentru un an, ca la pasari cuibaritul).
Fata trage cu ochiul la urmaritori : daca-i place baiatul se impiedica , se lasa prinsa si sarutata cu foc ; daca nu, fuge cat poate de iute, in calea altuia,de care se vrea prinsa.
Tinerii mai sfiosi, neindemanatici, debili sunt tinta rautatilor. Mai au loc si incaierari intre ravnitorii la aceeasi fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de catre capii alesi.
Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri, de aceea,ajunse cu graba acasa, vor munci,in draci, ca sa-l manie pe Dragobete.Zeul se va razbuna,curand, asteptandu-le in padure si iubindu-le.
Asa se restabileste normalitatea in viata satului.
Dupa amiaza,se incing hore si, acolo, tot satul va afla logodnele puse la cale pentru un an. Din care multe vor ajunge nunti, in toamna*.Arar si botezuri.
ALTE INTAMPLARI LEGATE DE ZIUA DRAGOBETELUI
# Nevestele tinere, care vor atinge un barbat din alt sat, vor fi iubite strasnic de sotii lor tot anul;
#barbatii care se vor “cinsti” in alt sat vor avea nevestele focoase tot anul;
#barbatii isi fac gospodariile luna de curate, ca sa-i placa lui Dragobete , sa le dea putere in dragoste si sa nu se certe cu nevestele ;
#nu se sacrifica , nu se vaneaza si nu se blestema pasarile, ca sa nu se tulbure rostul imperecherii ;
#femeile hranesc , din belsug, cu boabe alese, atat pasarile din curte cat si pe cele salbatice.
Zaboviti putin la semnificatiile tulburatoare ale acestei sarbatoti si comparati-le cu ce ne ofera sarbatoarea importata.
# Nevestele tinere, care vor atinge un barbat din alt sat, vor fi iubite strasnic de sotii lor tot anul;
#barbatii care se vor “cinsti” in alt sat vor avea nevestele focoase tot anul;
#barbatii isi fac gospodariile luna de curate, ca sa-i placa lui Dragobete , sa le dea putere in dragoste si sa nu se certe cu nevestele ;
#nu se sacrifica , nu se vaneaza si nu se blestema pasarile, ca sa nu se tulbure rostul imperecherii ;
#femeile hranesc , din belsug, cu boabe alese, atat pasarile din curte cat si pe cele salbatice.
Zaboviti putin la semnificatiile tulburatoare ale acestei sarbatoti si comparati-le cu ce ne ofera sarbatoarea importata.
luni, 21 februarie 2011
OCROTITORUL DRAGOSTEI LA ROMANI (I)
In lumea reprezentarilor magice ,care tasnesc, sub lumina primaverii, in practici fascinante, dragostea isi merita primul loc.
E firesc, pentru ca tot ce-i viu clocoteste.: plantele, pasarile, g^azele, animalele si omul (tot animal!) incep nuntirea.
Sub ochiul iubitor si vigilent al unei zeitati impresionante, Dragobete.
Sa-l redescoperim pe vajnicul zeu al iubirii, intrat din pacate, in concurenta neloiala cu prea comercialul Sf. Valentin, sprijinit de un marketing feroce. Numai ca , reprezentantului Milka pentru dragoste, romanii ii puteau opune un simbol viguros,vitalist, chiar justitiar,greu de egalat. Nu resping, aprioric, surogatul recent importat ; ce n-am importat noi ? ! , dar prea mare-i distanta valorica, filozofica dintre cei doi.
« Tanarul » Dragobete este mai vechi cu cateva milenii decat " omologul" sau grec, Eros. (In morminte ale unot barbati tineri, din cultura neolitica Cucuteni, am gasit siraguri de pietricele albe/rosii, culori de martisor , cinstindu-l, sigur, pe zeul iubirii
Dragobete poarta nume diferite, dupa zona de unde ne vin informatiile ritualice.
Poati fi : Dragobetele-pupa fetele, Ioan-Dragobete , S^antion de Primavara, Dragomiru-Flo(a)rea, S^antoaderul, Capul-Primaverii, Granguru, Navalnicul, Ghiocel-Voinicul, Logodna-Pasarilor, Salvatorul –Soarelui, Fat-Frumos.
Mama lui Dragobete este recunoscuta, peste tot, Dochia.
In toate ipostazele numelui, Dragobete este vazut ca un voinic cu sange focos , ager, necrutator cu nevolnicii, cu sovaitorii, razbunator al tradarilor in dragoste.
El vegheaza sa se respecte legamintele de logodna si da semnalul inceperii nuntirii generale, incepand cu pasarile. Durata minima a perechii juruite este, ca la pasari, de un an (in greaca veche, « pasare » inseamna si « mesaj al cerului » ).
Faptele acestui voinic stau sub semnul bucuriei,al veseliei , precum in nunta lui Calin, alaturi de cea a ganganiilor, dintr-un poem eminescian.
Ziua consacrata, traditional, acestei explozii vitaliste cade , in calendarul mitic-fenologic romanesc, la 24 februarie.
Vom urmari,in partea a II-a, ritualurile si semnificatiile lor de ziua lui Dragobete.
E firesc, pentru ca tot ce-i viu clocoteste.: plantele, pasarile, g^azele, animalele si omul (tot animal!) incep nuntirea.
Sub ochiul iubitor si vigilent al unei zeitati impresionante, Dragobete.
Sa-l redescoperim pe vajnicul zeu al iubirii, intrat din pacate, in concurenta neloiala cu prea comercialul Sf. Valentin, sprijinit de un marketing feroce. Numai ca , reprezentantului Milka pentru dragoste, romanii ii puteau opune un simbol viguros,vitalist, chiar justitiar,greu de egalat. Nu resping, aprioric, surogatul recent importat ; ce n-am importat noi ? ! , dar prea mare-i distanta valorica, filozofica dintre cei doi.
« Tanarul » Dragobete este mai vechi cu cateva milenii decat " omologul" sau grec, Eros. (In morminte ale unot barbati tineri, din cultura neolitica Cucuteni, am gasit siraguri de pietricele albe/rosii, culori de martisor , cinstindu-l, sigur, pe zeul iubirii
Dragobete poarta nume diferite, dupa zona de unde ne vin informatiile ritualice.
Poati fi : Dragobetele-pupa fetele, Ioan-Dragobete , S^antion de Primavara, Dragomiru-Flo(a)rea, S^antoaderul, Capul-Primaverii, Granguru, Navalnicul, Ghiocel-Voinicul, Logodna-Pasarilor, Salvatorul –Soarelui, Fat-Frumos.
Mama lui Dragobete este recunoscuta, peste tot, Dochia.
In toate ipostazele numelui, Dragobete este vazut ca un voinic cu sange focos , ager, necrutator cu nevolnicii, cu sovaitorii, razbunator al tradarilor in dragoste.
El vegheaza sa se respecte legamintele de logodna si da semnalul inceperii nuntirii generale, incepand cu pasarile. Durata minima a perechii juruite este, ca la pasari, de un an (in greaca veche, « pasare » inseamna si « mesaj al cerului » ).
Faptele acestui voinic stau sub semnul bucuriei,al veseliei , precum in nunta lui Calin, alaturi de cea a ganganiilor, dintr-un poem eminescian.
Ziua consacrata, traditional, acestei explozii vitaliste cade , in calendarul mitic-fenologic romanesc, la 24 februarie.
Vom urmari,in partea a II-a, ritualurile si semnificatiile lor de ziua lui Dragobete.
duminică, 20 februarie 2011
LUME!...LUME!...
Cu surle,tobe si buciume, anunt ,ceremonios,ultima mea nastrusnicie :de la 24 fev., pana la 12 martie dau drumul la un foc de primavara in care voi arde numai buruieni tainice, stranse de 99 de vrajitoare oarbe. Prin fumul lor veti intrezari sub halucinatii, ( nu etnobotanice) miturile Dochiei,esentele magice si ritualice ale Martisorului si ale Dragobetelui...
Nu sunt locuri pe fotolii. Servitul de-n picioare.
Cei peste 18 ani sunt primiti numai sub insotirea si grija minorilor si/sau a bunicilor, dati in mintea copiilor!
LUME...LUME!...
Nu sunt locuri pe fotolii. Servitul de-n picioare.
Cei peste 18 ani sunt primiti numai sub insotirea si grija minorilor si/sau a bunicilor, dati in mintea copiilor!
LUME...LUME!...
sâmbătă, 19 februarie 2011
Am poposit de curand pe un blog specializat in posturi didactic-moralizatoare,in sensul bun al cuvantului.Dar nu despre asta vreau sa scriu. M-a incantat "expozitia" de martisoare,manu propria, supuse privirii vizitatorilor si mi-am amintit cata vorba am oferit acestui etnofenomen, cu semnificatii nebanuite*.De-o viata imi stralucesc ochii de placere, cand descopar, in manuta copiilor,ceva naiv si plin de adancime,incropit de mana lor.(Slava invatatoarei mele,care nu ne slabea cu sfatul si varguta , pana cand nu realizam satisfacator macar 10!modele de martisoare.Si azi le fac,desavarsite!)
Paranteza cred ca explica ,pe deplin, incantarea cu care am examinat minunile gasite pe blogul de mai sus.(N-am autorizarea, din pacate, de a-l face public.)
Martisoarele si haloul adancimilor mistice din jurul lor mi-au amintit de un alt obicei de primavara, din Midi,care m-a fascinat.Il relatez,in onoarea blogistei,cu nume de floare,care m-a bucurat cu martisoarele ei.
..................................................................................................
Portet,un targusor din coasta Toulouse-ului.In dimineata de intai aprilie, e zarva mare in familia prietenului Chaufoure.Toti ies in strada cu buchetele de lacramioare in mana si se grabesc sa ofere celor intalniti cate un firicel parfumat. Tot farmecul e sa dai cat mai numeroase,
si sa termini manunchiul de flori cu care ai iesit din casa.Cate flori dai,atatea intamplari fericite vei acumula in acel an.Cate primesti,atatea rele te vor ocoli! O feerie de bucurii invaluie, cateva ore, oraselul de pe malul fuviului Garonne
*Poate m-oi invrednici sa astern aici, cate ceva din adancimea acestui obicei.
Si cate obiceiuri minunate or mai fi in lumea asta!
Paranteza cred ca explica ,pe deplin, incantarea cu care am examinat minunile gasite pe blogul de mai sus.(N-am autorizarea, din pacate, de a-l face public.)
Martisoarele si haloul adancimilor mistice din jurul lor mi-au amintit de un alt obicei de primavara, din Midi,care m-a fascinat.Il relatez,in onoarea blogistei,cu nume de floare,care m-a bucurat cu martisoarele ei.
..................................................................................................
Portet,un targusor din coasta Toulouse-ului.In dimineata de intai aprilie, e zarva mare in familia prietenului Chaufoure.Toti ies in strada cu buchetele de lacramioare in mana si se grabesc sa ofere celor intalniti cate un firicel parfumat. Tot farmecul e sa dai cat mai numeroase,
si sa termini manunchiul de flori cu care ai iesit din casa.Cate flori dai,atatea intamplari fericite vei acumula in acel an.Cate primesti,atatea rele te vor ocoli! O feerie de bucurii invaluie, cateva ore, oraselul de pe malul fuviului Garonne
*Poate m-oi invrednici sa astern aici, cate ceva din adancimea acestui obicei.
Si cate obiceiuri minunate or mai fi in lumea asta!
joi, 17 februarie 2011
DE CE-I IUBESC PE TIGANI
In studentie,am fost , de multe ori,trimis acasa, s-o lamuresc pe mama sa se treaca la colhoz.Avea multa bucheliste de pamant si multa influenta asupra consatenilor.
Ca n-am reusit e una;a doua era ca ma prindea,saracuta,acasa si ma inhata la munca.
Devenise " chiaburoaica dracului" (chiar asa!)si n-avea voie sa foloseasca munca straina,sub amenintarea confiscarii pamantului.Asa suna legea.Tipau in buruian vreo trei hectare de porumb.Eu si mama, in doua zile,zgariasem, cu sapa, cateva palme din imensitatea ogorului.
Si eram terci de oboseala.(Cred ca ar fi durat toata studentia ,daca nu...)
Pe la Chindia Mare (pentru netarani=moment premergator amurgului),s-a petrecut o minune :drumeagul s-a innegrit de lume,cu sapele pe spinare.Erau vreo treizeci si ceva de tigani din Parlita, care se intorceau ,la sfarsit de saptamana, de la truda dintr-un gostat.
Ne-au zarit si au navalit pe ogor. Sapele zanganeau subtire si mancau pamantul.
Ca sa nu-i incurc,m-au fugarit dupa apa,la un izvor bahlit,dar ostoitor de sete.
Pana sa dea geana luceafarul de seara,lanul arata ca de pe cartea de agricultura.
A II-a zi mama e chemata la sfatul popular si anchetata pentru exploatarea tiganilor.Numai ca tot ei ,saracii, au salvat-o, declarand ca au vazut-o pe chiaburoaica sabotand prasila, s-au oprit din drum si au hotarat sa-i ia pamantul,ca sa-l lucreze pentru ei Mama s-a prins,aproband spusele lor.Si azi le multumesc: pentru ca m-au scapat de iadul prasilei si ,pe mama, de confiscarea pamantului.
Ca n-am reusit e una;a doua era ca ma prindea,saracuta,acasa si ma inhata la munca.
Devenise " chiaburoaica dracului" (chiar asa!)si n-avea voie sa foloseasca munca straina,sub amenintarea confiscarii pamantului.Asa suna legea.Tipau in buruian vreo trei hectare de porumb.Eu si mama, in doua zile,zgariasem, cu sapa, cateva palme din imensitatea ogorului.
Si eram terci de oboseala.(Cred ca ar fi durat toata studentia ,daca nu...)
Pe la Chindia Mare (pentru netarani=moment premergator amurgului),s-a petrecut o minune :drumeagul s-a innegrit de lume,cu sapele pe spinare.Erau vreo treizeci si ceva de tigani din Parlita, care se intorceau ,la sfarsit de saptamana, de la truda dintr-un gostat.
Ne-au zarit si au navalit pe ogor. Sapele zanganeau subtire si mancau pamantul.
Ca sa nu-i incurc,m-au fugarit dupa apa,la un izvor bahlit,dar ostoitor de sete.
Pana sa dea geana luceafarul de seara,lanul arata ca de pe cartea de agricultura.
A II-a zi mama e chemata la sfatul popular si anchetata pentru exploatarea tiganilor.Numai ca tot ei ,saracii, au salvat-o, declarand ca au vazut-o pe chiaburoaica sabotand prasila, s-au oprit din drum si au hotarat sa-i ia pamantul,ca sa-l lucreze pentru ei Mama s-a prins,aproband spusele lor.Si azi le multumesc: pentru ca m-au scapat de iadul prasilei si ,pe mama, de confiscarea pamantului.
marți, 15 februarie 2011
UN FEL DE (IMPROPRIU-ZIS) JUBILEU
Astept flori,sampanie, felicitari.Am atins performanta de de a inregistra 500 de vizite pe posturile blogului.
Se petrec, probabil, noaptea, cand furii adulmeca prada mare.Dar cred ca raman deceptionati, de cele gasite la mine. Pentru ca nu lasa nici un fel de urme!
Habar n-au ca eu las usa descuiata si"bunurile" la vedere,doar-doar le-o lua cineva.
..................................................................................................
Am tras o linie.Incep a II-a jumatate de mie (si de mine).Orice hoinar, prin blogguri, poposeste si la mine, gaseste un strop de vin si un codru de paine. Atata am ,atata dau.Dar cu dragoste.
Am vazut, undeva, o masa a lui Vlahuta. Fiecare musafir era "obligat"sa scrie ceva, orice, pe ea si sa se iscaleasca.V-as cere asa ceva si voua.E prea mult? Sigur nu-s Vlahuta.
Se petrec, probabil, noaptea, cand furii adulmeca prada mare.Dar cred ca raman deceptionati, de cele gasite la mine. Pentru ca nu lasa nici un fel de urme!
Habar n-au ca eu las usa descuiata si"bunurile" la vedere,doar-doar le-o lua cineva.
..................................................................................................
Am tras o linie.Incep a II-a jumatate de mie (si de mine).Orice hoinar, prin blogguri, poposeste si la mine, gaseste un strop de vin si un codru de paine. Atata am ,atata dau.Dar cu dragoste.
Am vazut, undeva, o masa a lui Vlahuta. Fiecare musafir era "obligat"sa scrie ceva, orice, pe ea si sa se iscaleasca.V-as cere asa ceva si voua.E prea mult? Sigur nu-s Vlahuta.
duminică, 13 februarie 2011
CATEVA DINTRE SUTELE DE ZICERI DESPRE TIGANI CUPRINSE IN
"PROVERBELE ROMANILOR", DE I. ZANNE
-I-i frica ca tiganului de albina.
-De aia n-au tiganii biserica.
-Un tigan spune adevarul o singura data si, apoi, se caina toata viata.
-Bani au si tiganii,numai ca nu au si omenie.
-Tiganul da cu ciocanul si face banul.
-Si-a mancat cinstea, ca tiganul biserica.
-Fereasca-te Dumnezeu de romanul ciocoit si de tiganul boierit!
-Ovrei prost si tigan cinstit, nu se poate.
-Dintr-o iapa tiganeasca iese un cal boieresc.
"PROVERBELE ROMANILOR", DE I. ZANNE
-I-i frica ca tiganului de albina.
-De aia n-au tiganii biserica.
-Un tigan spune adevarul o singura data si, apoi, se caina toata viata.
-Bani au si tiganii,numai ca nu au si omenie.
-Tiganul da cu ciocanul si face banul.
-Si-a mancat cinstea, ca tiganul biserica.
-Fereasca-te Dumnezeu de romanul ciocoit si de tiganul boierit!
-Ovrei prost si tigan cinstit, nu se poate.
-Dintr-o iapa tiganeasca iese un cal boieresc.
O INTAMPLARE ISTORICA EMOTIONANTA
“Ma judec cu tziganii…” a ajuns pe un blog de mai mare circulatie si a iscat multe controverse.
Calm, am hotarat sa largesc imaginea tiganului, reflectata in folclorul romanesc , mai ales in snoave si in proverbe. Am rascolit in biblioteca mult, pana am dat de Th. Sperantia si de Iuliu Zanne ; ultimul cu « PROVERBELE ROMANILOR ».Cele zece volume de proverbe m-au naucit, prin monumentalitatea si acuratetea continutului lor. Am simtit nevoia sa adancesc informatiile despre autor si scriere si am dat peste ceva absolut impresionant : opera lui Zanne a servit ca argument, se pare decisiv, pentru Ionel Brateanu , in contracararea atacurilor defaimatoare la adresa Romaniei, facute de reprezentantul Ungariei la Conferinta de Pace de la Paris, unde se stabileau hotarele Romaniei Mari. (Tratatul de la Trianon ).
Preiau, mai jos, informatia din "Scrisoare deschisa catre Ambasadorul Ungariei…"»,de Mihai Tonciu.
“Ma judec cu tziganii…” a ajuns pe un blog de mai mare circulatie si a iscat multe controverse.
Calm, am hotarat sa largesc imaginea tiganului, reflectata in folclorul romanesc , mai ales in snoave si in proverbe. Am rascolit in biblioteca mult, pana am dat de Th. Sperantia si de Iuliu Zanne ; ultimul cu « PROVERBELE ROMANILOR ».Cele zece volume de proverbe m-au naucit, prin monumentalitatea si acuratetea continutului lor. Am simtit nevoia sa adancesc informatiile despre autor si scriere si am dat peste ceva absolut impresionant : opera lui Zanne a servit ca argument, se pare decisiv, pentru Ionel Brateanu , in contracararea atacurilor defaimatoare la adresa Romaniei, facute de reprezentantul Ungariei la Conferinta de Pace de la Paris, unde se stabileau hotarele Romaniei Mari. (Tratatul de la Trianon ).
Preiau, mai jos, informatia din "Scrisoare deschisa catre Ambasadorul Ungariei…"»,de Mihai Tonciu.
În pledoaria sa pentru susţinerea cauzei Ungariei, la un moment dat, contele Apponyi a afirmat despre poporul român că este ”o rasă cu o civilizaţie inferioară”. În mod evident, gravitatea momentului exclude posibilitatea ca scopul afirmaţiei să fi fost o jignire şi, în mod cert, contele Apponyi a considerat sincer că exprimă un adevăr, prin care urmărea să convingă participanţii de necesitatea continuării hegemoniei maghiare asupra Transilvaniei.
Ionel Brătianu şi-a dat seama că brutalitatea unei asemenea afirmaţii nu putea constitui un argument raţional pentru a fi descalificată a priori, şi a venit cu o modalitate obiectivă prin care a demonstrat contrariul: a pus pe masa Conferinţei culegerea de proverbe ale românilor, realizată de Iuliu Zanne, totalizând 7.000 de pagini, împărţite în 10 volume şi având aproape un metru în înălţime, şi a cerut delegaţilor celorlalte ţări să vină cu orice altă dovadă de civilizaţie pe măsură!
Este greu de evaluat cât a cântărit acest eveniment în luarea deciziei finale, dar este cert că această culegere de proverbe a devenit astfel un reper emoţional al acelui moment istoric.
Ionel Brătianu şi-a dat seama că brutalitatea unei asemenea afirmaţii nu putea constitui un argument raţional pentru a fi descalificată a priori, şi a venit cu o modalitate obiectivă prin care a demonstrat contrariul: a pus pe masa Conferinţei culegerea de proverbe ale românilor, realizată de Iuliu Zanne, totalizând 7.000 de pagini, împărţite în 10 volume şi având aproape un metru în înălţime, şi a cerut delegaţilor celorlalte ţări să vină cu orice altă dovadă de civilizaţie pe măsură!
Este greu de evaluat cât a cântărit acest eveniment în luarea deciziei finale, dar este cert că această culegere de proverbe a devenit astfel un reper emoţional al acelui moment istoric.
sâmbătă, 12 februarie 2011
MA JUDEC CU TZIGANII PENTRU CUVINTELE LIMBII ROM^ANE
N-am nici o prejudecata despre vreo etnie. Imi place diversitatea si as vrea sa i se asigure continuitatea.Dar, mi-am iesit din pepeni, cand un tigan ,zice-se scolit, cere( Doamne, ce gugumanie ! )scoaterea unor cuvinte din vocabularul limbii romane ; ca si cum ni le ar fi pus el, acolo. Un cuvant apare cand este cerut de-o realitate obiectiva si dispare cand aceasta din urma a disparut. Un cuvant nu poate fi scos dintr-o limba prin vreun ordin, sau dorinta a cuiva.
Incercari de epurare a cuvintelor au mai fost, in istorie ; din orgolii etimologice (purismul), ideologice (comunismul), sovine ( maghiarizarea limbii, prin Ardeal) Dar, fara reusita.
Vocabule, precum A SE TIGANI=a se milogi , TIGANIE =fapta urata, mizerie, scandal, n-au aparut in limba romana , ca sa consemneze realitati comportamentale ale unor extraterestri, ci deviatii comportamentale ale tiganilor.Nu am cerut noi, sau alte popoare europene sa aiba ei aceste apucaturi.
De aceea, innebunesc cand vad ca cineva se leaga de cuvintele mele materne, sa le siluiasca.
Mai jos, insir si altele,carora le pun agera paza, sa nu mi le fure ,stim noi cine.
1.BAZA---tzigan (in continuare,fara « z »)=persoana care face parte dintr-o populatie originara din India…
2.EXPRESII (cateva, din sumedenie!)
“a aruca moartea in tigani”=a da vina pe altul
“ca tiganul cu cortul” =instabil;
“a se ineca ca tiganul la mal” =a claca o actiune spre finalul ei;
“tot tiganu-si lauda ciocanu’ « ;
« invatat ca tiganul cu scanteia « =deprins cu nevoile ;
3.SINONIME la tigan :brunet ; zoios,lautar, fierar, cersetor.
4.DERIVATE de la « tigan » :
-tiganesc ;tiganca, tiganas= tigan mic , dar si o insecta ;
-tiganatic=ca la tigani, dar si oaches ;tiganarit=comportament tiganesc,dar si bir medieval ;tigancusa ;tigancuta ; tiganeasca=ca la /de la tigani, dar si numele unei melodii ; tiganete ; a se tigani=a cersi ;tiganie=totalitatea tiganilor,dar si fapta urita,galagie
-tiganime ;tiganos=oaches, dar si om cu maniere urate,calic
-tiganus =diminutiv, dar si o pasare de balta ; si un peste rapitor.
Stimate carturar tiganos,invata cuvintele de mai sus si fereste-te sa le misti de la locul lor ; ca-i foc mare !
Nu ele-s jignitoare, ci comportarea ta jignitoare le-a dat semantismul care te supara.
N-am nici o prejudecata despre vreo etnie. Imi place diversitatea si as vrea sa i se asigure continuitatea.Dar, mi-am iesit din pepeni, cand un tigan ,zice-se scolit, cere( Doamne, ce gugumanie ! )scoaterea unor cuvinte din vocabularul limbii romane ; ca si cum ni le ar fi pus el, acolo. Un cuvant apare cand este cerut de-o realitate obiectiva si dispare cand aceasta din urma a disparut. Un cuvant nu poate fi scos dintr-o limba prin vreun ordin, sau dorinta a cuiva.
Incercari de epurare a cuvintelor au mai fost, in istorie ; din orgolii etimologice (purismul), ideologice (comunismul), sovine ( maghiarizarea limbii, prin Ardeal) Dar, fara reusita.
Vocabule, precum A SE TIGANI=a se milogi , TIGANIE =fapta urata, mizerie, scandal, n-au aparut in limba romana , ca sa consemneze realitati comportamentale ale unor extraterestri, ci deviatii comportamentale ale tiganilor.Nu am cerut noi, sau alte popoare europene sa aiba ei aceste apucaturi.
De aceea, innebunesc cand vad ca cineva se leaga de cuvintele mele materne, sa le siluiasca.
Mai jos, insir si altele,carora le pun agera paza, sa nu mi le fure ,stim noi cine.
1.BAZA---tzigan (in continuare,fara « z »)=persoana care face parte dintr-o populatie originara din India…
2.EXPRESII (cateva, din sumedenie!)
“a aruca moartea in tigani”=a da vina pe altul
“ca tiganul cu cortul” =instabil;
“a se ineca ca tiganul la mal” =a claca o actiune spre finalul ei;
“tot tiganu-si lauda ciocanu’ « ;
« invatat ca tiganul cu scanteia « =deprins cu nevoile ;
3.SINONIME la tigan :brunet ; zoios,lautar, fierar, cersetor.
4.DERIVATE de la « tigan » :
-tiganesc ;tiganca, tiganas= tigan mic , dar si o insecta ;
-tiganatic=ca la tigani, dar si oaches ;tiganarit=comportament tiganesc,dar si bir medieval ;tigancusa ;tigancuta ; tiganeasca=ca la /de la tigani, dar si numele unei melodii ; tiganete ; a se tigani=a cersi ;tiganie=totalitatea tiganilor,dar si fapta urita,galagie
-tiganime ;tiganos=oaches, dar si om cu maniere urate,calic
-tiganus =diminutiv, dar si o pasare de balta ; si un peste rapitor.
Stimate carturar tiganos,invata cuvintele de mai sus si fereste-te sa le misti de la locul lor ; ca-i foc mare !
Nu ele-s jignitoare, ci comportarea ta jignitoare le-a dat semantismul care te supara.
luni, 7 februarie 2011
CARDURILE CU DATE PERSONALE
Asistam, in ultimul timp, la un paroxism , benefic, al setei de libertate totala a insului de pe strada noastra.Pentru ca,zice-se, ne simtim ingraditi,” cipuiti”, crotalizati, amprentati cu barbarie de o autoritate hamesita dupa datele noastre, personale. Pana acum,de cand ne stim, mai ales pana-n ’90, haladuiam prin timp,spatiu,bunastare,fericire, libertate absoluta, precum infuzorii intr-o picatura din apa baltii.Asa ca , simtindu-ne, acum, mutilati in drepturi, am mandatat “varfurile”sa ne apere.Au aparut cohorte de”chemati” sa ne planga pe umar: fatutze agramate,semiscolite, care dorm pe treptele din fata institutiilor,ca sa transmita live,cand li se face semn din studio, nongouv-uri, zise si academii de…, care se pricep si se ocupa de toate;ce mai?! ,tot crema ! Si lupta ei,si lupta, gata sa moara pana la unu (ora !),de gat cu agresorii nostri.
Piata cetatii (prin Egipt zisa a »libertatii »), ramane apatica, flamanda si,mai ales,grabita sa apuce, cat de cat, ceva din mamaliga bunastarii.
Asa ca eu ma impac cu libertatea de a mi se numara virusii, cromozomii pe care, apoi, sa-i disipez din Congo pana-n Alaska. Si daca pot circula pe meridiane si paralele (de unde bani ?), fie, fac pe voia mancatorilor din libertatile mele..
Nu se poate si cu slanina-n pod si cu buzele unse !
Ba, se poate si altfel : sa tragem niste ziduri chinezesti in jurul autarhicei libertati absolute a insului, sa introducem carantina medievala pentru a nu ne infecta de cunoasterea lumii. Altfel, ajungem in conflict cu « jurul »,ca n-am respecta o lege absolut universal- suverana :libertarea mea incepe acolo unde se termina a vecinului meu.
Eu ma duc sa ma cipuiesc !...
Asistam, in ultimul timp, la un paroxism , benefic, al setei de libertate totala a insului de pe strada noastra.Pentru ca,zice-se, ne simtim ingraditi,” cipuiti”, crotalizati, amprentati cu barbarie de o autoritate hamesita dupa datele noastre, personale. Pana acum,de cand ne stim, mai ales pana-n ’90, haladuiam prin timp,spatiu,bunastare,fericire, libertate absoluta, precum infuzorii intr-o picatura din apa baltii.Asa ca , simtindu-ne, acum, mutilati in drepturi, am mandatat “varfurile”sa ne apere.Au aparut cohorte de”chemati” sa ne planga pe umar: fatutze agramate,semiscolite, care dorm pe treptele din fata institutiilor,ca sa transmita live,cand li se face semn din studio, nongouv-uri, zise si academii de…, care se pricep si se ocupa de toate;ce mai?! ,tot crema ! Si lupta ei,si lupta, gata sa moara pana la unu (ora !),de gat cu agresorii nostri.
Piata cetatii (prin Egipt zisa a »libertatii »), ramane apatica, flamanda si,mai ales,grabita sa apuce, cat de cat, ceva din mamaliga bunastarii.
Asa ca eu ma impac cu libertatea de a mi se numara virusii, cromozomii pe care, apoi, sa-i disipez din Congo pana-n Alaska. Si daca pot circula pe meridiane si paralele (de unde bani ?), fie, fac pe voia mancatorilor din libertatile mele..
Nu se poate si cu slanina-n pod si cu buzele unse !
Ba, se poate si altfel : sa tragem niste ziduri chinezesti in jurul autarhicei libertati absolute a insului, sa introducem carantina medievala pentru a nu ne infecta de cunoasterea lumii. Altfel, ajungem in conflict cu « jurul »,ca n-am respecta o lege absolut universal- suverana :libertarea mea incepe acolo unde se termina a vecinului meu.
Eu ma duc sa ma cipuiesc !...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)