marți, 9 noiembrie 2010

PARADOX ?



O usoara incontreala cu fie-mea cea mare m-a scos pe tusa blogului pentru un timp.Ea este experta familiei in IT ;eu-tantalaul !
Obiectul disputei l-a constituit neglijenta mea in administrarea blogului ici-fata,adica neasigurarea protectiei contra intrusilor. Asta va duce la navala hoardelor migratoare cosmice,de neispraviti,de pirati cu nave suprasofisticate,care vor raspandi virusi mai rai decat HIV,care vor planta hectare de vulgaritati,incat vor rosi toti pixelii din dotare.Si zi ,si zi,pana ce izbucnesc :si…ce ?!Apoi,sub upercutul trasnit,ma las moale la podea , sa rumeg cele auzite.
Si am conchis ca ma misc tangent la aceasta lume moderno-cibernetica ,ca neuronii mei nu percep logica timpului cu care vor sa empatizeze , ca ar trebui sa fiu izolat intr-un fel de leprozerie cosmica,incat sa nu tulbur legile comunicarii virtuale
Dar…exista un « dar » !
Cand asterni pe o pagina,fie ea si de computer,ideile trairile,ele nu-ti mai apartin.Columb s-a incredintat caravelelor si furtunilor,asumandu-si riscul.Si eu ,un columb microscopic,imi trimit mesajul in necunoscut ,cu acelasi risc.
In mod logic,ma expun si binelui ,si raului.In mod aleatoriu.Numai asa cuvintele se pot apara pozand victorioase ,pe undeva,sau pot deveni spamuri.(Ola,ce cuvinte folosesc !)
Cat despre haiducii IT, care imprastie moartea in programe,virusindu-le, ii cred niste cavaleri ai dreptatii vesnice,care se lupta cu Pentagonul,cu Kremlinul ,cu Bill Gates, nu cu al meu computer,un abac medieval,despre care sunt sigur ca functioneaza cu lampi,aidoma peceleurilor din stravechile televizoare.Daca vreun trasnit o face, dau fuga la tomberoane si-
mi procur alta scula.
Asadar ,cum e mai bine ? Sa faci din blog o oaza in care sa sa adape toate caravanele cruciate ,pribege,sau sa-l inconjuri cu cerberi care sa sfasie orice trecator,inainte de a-ti da binete ?
Din dilema cum sa ies ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu