Pe trotuar, alături saltă / Doua fete vesele

Cineva m-a rugat să-i aduc aminte primele versuri dintr-o poezie de Topârceanu. Transpirând de emoţie, că nu eram pe lângă vreo sursă, le-am sclipuit:

După-atâta frig şi ceaţă, 

Iar s-arată soarele;

De-acum,  nu ne mai îngheaţă

Nasul şi picioarele!

Pe când îmi frecam mâinile,  cu satisfacţie,  ( ce memorie, dom'le, ce ciocloped! ) m-a potopit aşa un nour de căldură prin suflet:- cuvintele încete ale profesorului de românească N.N. Răutu. De a cărui atentie, de scurtă durată, m-am bucurat. Îmi înşira întâmplări cu Sadoveanu, cu Ibrăileanu, al cărui ucenic credincios într-ale scrisului a fost, dar, mai ales cu Topârceanu de care l-a legat adâncă frăţietate.

 " Coboram de la Universitate , spre Fundaţie.Trebuia să fac multă corectură, îi ziceam clacă,  la "Viaţa Romanească". Lui Topârceanu îi meliţa gura, fără istovire. Eu- cu alte gânduri, tăcut.Era primul val de căldură , după iarnă grea. Şuvoaie de apă se rostogoleau, trecând adesea, peste galoşii de gumilastic, care ne protejau ghetele.

 Neatenţi, am dat nas în nas cu două fete, cunoscute de-ale mele, din Botosani, studente la litere. 

 L-am prezentat pe George, am schimbat câteva vorbe şi ne-am văzut de-ale noastre.Topârceanu a întors capul după fetele care săreau vesele peste şuvoaie, să nu se ude. Şi, după câteva clipe a rostit, sacadat: "Pe trotuar, alături, saltă două fete vesele..."

După o săptămână deschid numărul, nou,  din  "V. R."Şi dau de poezia "Primăvară" a prietenului meu. Uimit, regăsesc cuvintele sacadate admirativ,  pe stradă, la salturile fetelor.

Pe trotuar, alături saltă

Două fete vesele...

Zău că-mi vine să-mi las baltă

Toate interesele!"

Urme de frumuseţe şi de amintiri botoşănene, sculpate în timpurile unor versuri!