sâmbătă, 16 februarie 2013

Pe trotuar, alături saltă / Doua fete vesele

Cineva m-a rugat să-i aduc aminte primele versuri dintr-o poezie de Topârceanu. Transpirând de emoţie, că nu eram pe lângă vreo sursă, le-am sclipuit:
După-atâta frig şi ceaţă, 
Iar s-arată soarele;
De-acum,  nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Pe când îmi frecam mâinile,  cu satisfacţie,  ( ce memorie, dom'le, ce ciocloped! ) m-a potopit aşa un nour de căldură prin suflet:- cuvintele încete ale profesorului de românească N.N. Răutu. De a cărui atentie, de scurtă durată, m-am bucurat. Îmi înşira întâmplări cu Sadoveanu, cu Ibrăileanu, al cărui ucenic credincios într-ale scrisului a fost, dar, mai ales cu Topârceanu de care l-a legat adâncă frăţietate.
 " Coboram de la Universitate , spre Fundaţie.Trebuia să fac multă corectură, îi ziceam clacă,  la "Viaţa Romanească". Lui Topârceanu îi meliţa gura, fără istovire. Eu- cu alte gânduri, tăcut.Era primul val de căldură , după iarnă grea. Şuvoaie de apă se rostogoleau, trecând adesea, peste galoşii de gumilastic, care ne protejau ghetele.
 Neatenţi, am dat nas în nas cu două fete, cunoscute de-ale mele, din Botosani, studente la litere. 
 L-am prezentat pe George, am schimbat câteva vorbe şi ne-am văzut de-ale noastre.Topârceanu a întors capul după fetele care săreau vesele peste şuvoaie, să nu se ude. Şi, după câteva clipe a rostit, sacadat: "Pe trotuar, alături, saltă două fete vesele..."
După o săptămână deschid numărul, nou,  din  "V. R."Şi dau de poezia "Primăvară" a prietenului meu. Uimit, regăsesc cuvintele sacadate admirativ,  pe stradă, la salturile fetelor.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele...
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!"

Urme de frumuseţe şi de amintiri botoşănene, sculpate în timpurile unor versuri!

3 comentarii:

  1. Asta îmi amintește de un dialog cu prof. Rodica Procopiu (Dumnezeu s-o ierte!), soția fizicianului Ștefan Procopiu, care-mi povestea despre prietenii soțului, printre care se număra și savurosul Păstorel Teodoreanu. Mintos și șugubăț, acesta îi făcuse o epigramă amicului său fizician, despre care lumea spunea că e prea serios. Mi-a spus-o și mie d-na Procopiu, într-o seară de februarie, în 2009. Suna cam așa: ”De gravitație nu prea știu/Îmi recunosc singur defectul,/Dar, când beau cu Procopiu,/Merg prin Iași și-i simt efectul”.
    Vă las și link-ul către articolul cu pricina. A fost o întâlnire cum poate doar o dată îți oferă viața...Rodica Procopiu s-a prăpădit în 2011, pe 1 septembrie, la 101 ani. Eu am avut norocul s-o intervievez cu trei ani înainte de a se duce...

    http://ziarullumina.ro/reportaj/stefan-procopiu-un-savant-de-premiul-nobel

    RăspundețiȘtergere