SĂ NE TRĂIEŞTI, ŢARĂ!

Un pribeag prin spaţiile siderale a bătut disdedimineaţă la poarta blogului meu, căutând o sorbitură  neîncepută, să-şi stingă setea dorului de ţară.

Nu  mi s-a liniştit vinul , cum nu mi-i liniştită nici România, secată de dezbinări fratricide.

A răscolit drumeţul prin terfeloagele blogului până la urările făcute anul trecut românilor de ziua lor naţională, le-a citit şi s-a dus!

 I-am găsit urma paşilor, în prag şi m-a cuprins ruşinarea că nu m-a găsit de veghe.Mi s-au umezit ochii la amintirea soldatului moţ găsit, cândva, îngenunchiat pentru rugăciune la Crucea Iancului de pe muntele Găina şi s-a prelins o lacrimă când mi-au bubuit, aevea, în urechea inimii, cuvintele copilului care, în miez de noapte, acum 95 de ani, saluta trecătorii care pecetluiseră cu vrerea lor unirea veşnică, la Alba-Iulia:TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ!

Şi am recitit textul pictat cu sufletul mai anu'.

Parcă nu s-a schimbat nimic.

Ziceam acolo că "avem o ţară numai una, nici mare, nici frumoasă, nici bogată. Asta ne-a hărăzit-o Dumnezeu! Cine vrea alta să-şi ia traista la drumul pribegiei!"

Anul acesta mi se cuibăreşte în inimă un gând netrebnic: MAI AMEM O ŢARĂ?

Da, ROMÂNIA e veşnică. Îi mai trebuie un popor!

Nu, nu plec de aici; n-am unde. Dar pribegesc prin ţară. Să caut poporul.

Diogene,înţeleptul vechimii, umbla prin mulţime, cu făclia aprinsă în amiază, să caute UN OM!

Dacă aş fi înţelept, în  pribegie, aş căuta oamenii  demni de ROMÂNIA!

Deocamdată, pun la fiert vin nou, roşu, din rănile acestui pământ şi oi aştepta noi pribegi. Şi om sorbi acest sânge şi om plânge. Şi om urla:

SĂ NE TRAIEŞTI,

ŢARĂ!

Update: De-a mirarea! Vreo 30 de vizitatori au căutat, azi rândurile aşternute anul trecut, de Ziua României şi doar vreo doi ceea ce am scris acum, pe aceeaşi temă. Ceva nu e în regulă.Sau, poate avem un popor şi s-a supărat pe mine?! Dă, Doamne!