Odă simplisimei flori (sau femeii urâte!)

  Păpădie, ecumenică floare,
după a ta aurie ardoare
--pe nescrisele file--
anul îşi hotărăşte fericitele zile.
 De un pean* te învredniceşti,
tu, neluată în seamă, floare de rând.
Sămânţă să faci pe pământ
 e tot ce doreşti. Alt gând nu porţi.
Dar înfloreşti şi asfinţeşti
 alcătuind o aureolă de sfânt!
------------------------------------
*(imn de glorificare a unei zeităţi)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Prea puţine m-au uluit, copleşit  în viaţă mai adânc decât acestă odă închinată de Lucian Blaga celei mai umile flori din copilăria mea de ţărănuş din podişul Moldovei-păpădia!
 De păpădie mi se leagă amintiri, mirozne, gusturi, sonorităţi de vocabule, criterii estetice de evaluare a lumii...ce mai! tot Eul meu primar! 
Aşa că mă topesc în murmurul silabelor cu omagiul poetului din Lancrăm, ca să întăresc axioma că nu există floare URÂTĂ!
Şi adaug, cu aceeaşi înţelepciune: NICI FEMEIE URÂTĂ!
 Am atăcat această temă , pornind de la lametările aşternute pe un blog, unde proprietara ţipa disperată că e urâta pământului, că nici dichisurile nici altceva nu reuşesc să-i schimbe starea.
Citind şi comentariile, am descoperit "corul bocitoarelor "  şi mai disperate, care îşi asumau ele titlul de urâta-urâtelor, ca să o consoleze pe  prima, dar aşteptând la rându-le  pe următoarele, care să le scoată de la coadă. Nu mai ştiu cum s-a terminat jălania; poate încă mai continuă ...
Îmi zâmbesc în barbă albă de înţelept şi nu le spun adevărul: că toate, dar toate, nu-s urâte, ci, asemenea ecumenicei flori,  din ele "anul îşi hotărăşte fericitele zile"! 
Nu le spun pentru se alintă şi ne vor zilele şi... nopţile. 
 În studenţie,  o femeie mi s-a părut chiar urâtă: poetesa Nina Cassian. Dar i-am ascultat versurile, dialogurile. M-a captivat cu farmecul frumuseţii ei , ţâşnind precum fluturele din crisalidă.
Aşa am înţeles de ce au adorat-o poetul Ion Barbu, sau Marin Preda.
Convingerea veche, despre frumuseţea acestei femei "urâte"mi-a fost consolidată de o recentă ştire, care onorează toate femeile lumii: specialiştii în poezie de la Southbank Center din Londra au selectat din operele scrise în ultimii 50 de ani de poeţii din 30 de ţări, au selectat, zic, cele mai frumoase 50 de  poeme de dragoste.
Pentru anul 1969 a fost aleasă creaţia Ninei Cassian--"Donna Miraculata", dragostea mea imposibilă:

"De când m-ai părăsit, mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
 Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix şi sferic,
nici zdreanţa mâinilor pe obiecte,
nici mersul inutil, desfigurat de jind,
--ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind."
           ( În engleză, "Lady of  Miracles")

Nu, nu există femei urâte, ci numai simplisime flori!

 PS  Selecţia amintită mai cuprinde o creaţie românească- "Câinele galben", de mai tânăra poetesă - Doina Ioanid.
Scriitorul James Runcie remarca greutatea alegerii "buchetului", dintre atâtea minunate poeme de dragoste, scrise în lume, în jumătate de secol.
Creaţiile au fost citite pe 20 iulie, de către 50 de poeţi şi actori la Festivalul Dragostei şi la Festivalul Internaţional al Poeziei, de la Londra. 
La  noi--nici un semn, că doar nu foloseşte la alegeri!