marți, 2 decembrie 2014

E plăcut să aduci MULȚUMIRI!

 Participarea mea impetuoasă la hiperconcursul  SUPERBLOG a avut multe intenții hulpești,  câteva- neclare mie însumi.
 Nu fac lumină acum asupra statutului de concurent, dar recunosc rolul de oficeriu acoperit între sutele de combatanți cu slovele pe țeava puștii .
Pe la casa mea,  sunt istorice iazuri, multe voievodale sau răzeșeși și m-a mirat o practică,
 pe  care, acum, o consider necesară și în viața socială.
Observând că bâtrânii crăpani leneveau nemăsurat timp în mâluri, prinzând gust cu duhoare, pescarii aveau grijă să sloboadă în ape, cumpliți prădători, știucile,  pe post de vechil cu bici de mânat la treabă leneșii; sau de agent sanitar .
Cică, hrăpărețele se izbesc în „puturoșii”prea grași, zmulgând înghițituri și alergându-i prin ape mai igienice.
Cam așa m-am băgat, cu gânduri ascunse, slugă la SB.
( Ei, dar nu puneți la suflet o așa a mea înfumurare: mi-am umflat însumi  gogoașa.)
Cum am mai scris pe undeva, am în tolbă câteva câștiguri certe: cale ușoară de a citi cam o sută de bloguri, câteva dialoguri interesant-amuzante, câteva prietenii în spațiul virtual așa de rece, entuziaști susținători si critici avizați.
Și nu e deloc usor să atingi asememea culme.

De aceea, până a se usca cerneala pe tastele de concurs, fac un gest firesc, pe care îl visez extins în lumea virtuală:  SĂ MULȚUMESC  acelora care au lăsat urme, prin comentarii.
Au dat viață spațiului abstract prin care am înotat, speriat de țiuitul urechilor din cauza tăcerii!
 Sunt toți cu identitatea mascată  în costumele de navigatori spațiali, dar le simți căldura prieteniei dezinteresate, dispersate din prea plinul ființei lor Când aproape , când departe, precum Fata Morgana, din adâncurile deșertului.
 Sper să nu se supere că le scriu „ numele” și precizez ca nu am nici aprobarea să le notez indicativele de acces la blogurile lor. Risc!
Mai spun o dată „Mulțumesc distinșilor cruciați, unii la început de drum, alții plini de cicatrice din luptele Blogosferei!  Ordinea este aleatorie:
-          Vienela, (vienele.ro)
-          Spunsieu (nimicurifantezii.blogspot.ro);
-          Dana Lalici (sexulslab.info)
-          Ioana  (ioanaspune.blogspot.ro)
-          Alma Nahe (almanahe.wordpress.com)
-          Mihaela Dămăceanu ( superblogulluimihnea.blogspot.ro)
-          Cristina Lincu (cristinalincu.wordpress.com)
-          Viața pozitivă ( vdz.ro);
-          Silvia Iordache (openbeta.komunomo.com)
-          Lotus – cel care mi-a găsit o greșeală de punctuație și mi-a urat , voios, să nu am succes la concurs; ceea ce s-a și împlinit! (simplu.mixnet.ro)

Mai adaug mulțumiri pentru anonimii care au lăsat aprecieri; și pentru aceia care au recurs la mesaje și sms, Nu mulți.

7 comentarii:

  1. Cum sa se supere?? Sunt flatati!!!! Mie personal imi esti tare drag, zau, cu scrisul tau amintind de carti citite-n facultate si marturisesc, cu superblog sau fara, ca raman deloc umila ta admiratoare. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțam, Dana, că exagerezi! Chiar știu câți bani fac. Dincolo de orice artificii de curtoazie,scrii admirabil, când nu dai prin băț de răsfățată. In plus mă amuză că dai sfaturi de care nu țin seamă nici eu și nici tu.Mulțam pentru intersecție și-s gata să-ti „iau rochia”!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă simt onorată și îți întorc mulțumirile. Sunt sigură că o să ne auzim mereu de acum încolo pentru că eu abia aștept să văd ce mai scrii - altceva în afară de brânzeturi pentru că am aberat cu toții destul :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar mă bucur de relatia cu tine. Aduci un aer de prospețime, spontaneitate și naivitate plăcută în ceea ce scrii!

    RăspundețiȘtergere
  5. Miao, eu abia acum ţi-am descoperit blogul; mă duc să-l adaug pe lista celor pe care le vizitez.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu te trag de coadă de multă vreme, Grișka! Bagă-ți poza colo-n dreapta!

    RăspundețiȘtergere