Ca la moară ... (I)

Hai să vă spun una, de care vreau scap, defulând-o. Că, altfel, emigrez ca Bombo-n Congo.

In aventura mea de tălpaș al Țării (dulce blestem genetic ), am fost chemat la Conac. Mândru și extraterestru așezământ al boieroaicei APIA. (Scriu cu Majuscule pentru supușenie, că poate…

APIA asta dă din mila bogaților niste firfirici, măturați din firimiturile Europei; ca  să

învățăm cum crește mămăliga, încât să ne săturăm când om ajunge vreo 80 de milioane.

Fără șagă, chiar vor să ne scoată din sapa de lemn.. Au chemat, au școlit vătafi, au făcut programe cu nume de se  înnoadă limba.

Au pus să zboare sateliți care pozează zi și noapte ogoarele.

 Pozele spun tot. Cât de mare-i sfecla, cum intră  vecinul , cu hapca în ogorul tău,

cine-s amorezii fierbinți care îți dau jos, de-a palanca juma’ de hectar de grâu în nopțile cu lună plină… Peste tot - numai…poze . Ajung  țăranii (pardon, „femierii”, cum ne-au poreclit ei, pre limba lor), ajung,zic, să nu se poată pișa pe o tufă, de teamă că le dă poza la televizor.

Acum se  fac inspecții, că…prea ne știu brejii Evropei la cinste.

Dacă aveți sateliți de la APIA, ați vedea cum oamenii șerpuiesc, în șir indian,de la crâșmă (pentru curaj!) la până la „Satelit”, cum numesc acareturile APIEI unde intră în foșalăi.

Și,tot așa, în ore bune, coloana se face  făină.. Pe unde ies – tărâțele, nu știu.

Printre ei… și eu,  dus pentru înveninare, cum veți vedea.