De-o viață, port pe suflet o carte.
Tragică și prin conținut - destinul unui tânăr ofițer în Războiul Marii Uniri,
și prin destinul cărții, îndată după al doilea război mondial.
Tânărul era botoșănean
.
De pe băncile facultății pășește direct în iadul luptelor de la Cașin, Oituz, Mărășești .
A dus Războiul de la prima clipă a lui, până la ultima împușcătură .Numai în linia întâi!
Nu era scriitor. Era martor și erou al Marelui Vârtej dintre viață și moarte.
Cartea lui a transcris un țipăt continuu, strecurat printre cerul gurii uscate și dinți.
Fără nimic eroic, deși fiecare pas al lui și ai soldaților săi, sunt pași de epopee.
La al doilea destin, cel al cărții, am fost martor și actor.
Profesorul meu de româna, din prima clasă la Liceul „Laurian”, N. Andrieș, m-a chemat într-o zi la bibliotecă și mi-a cerut să-l ajut la „niște treabă”!
Pe scurt, era timpul „epurării cărților reacționare”
Trec peste toate cele știute, dar înțelese mult mai târziu.
Zic numai că după 3-4 ore de muncă, la plecare, îmi alegea o carte, două, să le ascund sub haină și să nu le arăt nimănui.
Una dintre ele, dată cu precizarea „ E scrisă de un botoșănean de-al nostru, să n-o pierzi, cumva!” am păstrat-o cu litera și emoția ei topite definitiv, în suflet.
Știu că, PROFESIONAL, pe mulți i-am împins la supliciul de a înghiți o droaie de hapuri amare, cu titlul de „capodopere”!
Acum, vă rog să citiți și să răspândiți printe prietenii (și prietenii prietenilor ) voștri cartea lipită pe sufletul meu: IOAN MISSIR -- „Fata Moartă ”
Am încercat să entuziasmez aurorități și/sau oameni cu stare care să editeze volumașul, măcar pentru că se împlinește veacul, de când pe oasele morților de la Oituz, Cașin,Mărăști și Mărășești s-a ridicat, trainică, o țară!
Cine să mă / mai asculte?!
Notă:Vă voi prezenta, într-o formă, zic, atractivă, cele 16 capitole, făr’ să vă obosesc.
Vă prindeți?!
Profesorul meu de româna, din prima clasă la Liceul „Laurian”, N. Andrieș, m-a chemat într-o zi la bibliotecă și mi-a cerut să-l ajut la „niște treabă”!
Pe scurt, era timpul „epurării cărților reacționare”
Trec peste toate cele știute, dar înțelese mult mai târziu.
Zic numai că după 3-4 ore de muncă, la plecare, îmi alegea o carte, două, să le ascund sub haină și să nu le arăt nimănui.
Una dintre ele, dată cu precizarea „ E scrisă de un botoșănean de-al nostru, să n-o pierzi, cumva!” am păstrat-o cu litera și emoția ei topite definitiv, în suflet.
Știu că, PROFESIONAL, pe mulți i-am împins la supliciul de a înghiți o droaie de hapuri amare, cu titlul de „capodopere”!
Acum, vă rog să citiți și să răspândiți printe prietenii (și prietenii prietenilor ) voștri cartea lipită pe sufletul meu: IOAN MISSIR -- „Fata Moartă ”
Am încercat să entuziasmez aurorități și/sau oameni cu stare care să editeze volumașul, măcar pentru că se împlinește veacul, de când pe oasele morților de la Oituz, Cașin,Mărăști și Mărășești s-a ridicat, trainică, o țară!
Cine să mă / mai asculte?!
Notă:Vă voi prezenta, într-o formă, zic, atractivă, cele 16 capitole, făr’ să vă obosesc.
Vă prindeți?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu