Am primit mai multe reactii la ultimele materiale postate. In general, favorabile.
O obiectie s-a referit la oprirea ciclului Mislea, in favoarea unor teme facile, cum ar fi deschiderea anului scolar, sau notarea unor impresii despre comentatorii laterali din presa.
Toate – adevarate. Numai că …exista un “numai că”:
-am citit , undeva, ca perioada cea mai activă pentru organismul omului este in jurul datei anuale a naşterii. La mine e putin pe dos. (Cănuţă,om sucit!) Explodez de energie in septembrie,in apropierea zilei de 15- deschiderea anului şcolar. Cum sa ramân insensibil la eveniment?
-am descoperit doua documente legate de deţinerea mamei la Mislea : o fişă matricola de inchisoare si o fotografie a fostei celule in care a zăcut atâta timp.Foto mi-a fost trimisă de o familie in care au fost doua femei,mama şi fiica inchise acolo.Mai anii trecuţi, au organizat o ceremonie de pomenire, la Mislea si au luat imagini din fosta inchisoare. Mi se mentioneaza ca au descopetit celula in care a stat Maria Antonescu. Ştiind ca mama a insoţit- o tot timpul pe Doamna Mareşal, m-am cutremurat la vederea imaginii şi mi s-a parut inutil si imoral sa brodez texte legate de Tasia. Incerc sa reproduce aceste documente. Poate reuşesc. Sper!
miercuri, 28 septembrie 2011
duminică, 25 septembrie 2011
POFTA DE DIALOG
Românii sunt guralivi. ( Şi mă iau etalon pe mine!) Nu pentru că-s, cică, latini, nu. Nu au nici pasiunea dialogului din cetatea antică, grecească. Aţi auzit un stol de grauri? Acolo-i grupa mica de la grădiniţa vorbitorilor. Noi suntem la grupa mare, dincolo de drum. Să detaliem formele de manifestare ale acestei distincţii naţionale.
De la începutul omenirii române, a ţâşnit cearta.Din orice pricină, n-avea importanţă;ceartă să fie! Sunt pline arhivele,cronicile şi tratatele de istorie de modele.
Apoi, pâra: te spun tatei, stăpânului, şefului, domnului, paşei, sultanului,Domnului celui de Sus. Şi tot aşa , cât mi ţi-i veacul. A venit apoi, spre fericirea naţională, Epoca de Aur; acum a înflorit delaţiunea = nota informativă a soţului/sotiei , părintelui, (şi a părintelui de spovedanie!), a colegilor , şi, ca o culme kafkiană, nota ta despre tine.
A trecut si vremea de aur şi am ajuns în ziua de azi. Aici e aici. Ne-am schimbat? Am devenit platonicieni? Aş!
Ne-am întors la poiana lui Iocan, ca la Marin Preda, după formula: doi, cu un cap deşteptăciune deasupra noastră, dezbat problema ; noi=ha-ha-ha şi hi hi hi! Dă-i,ia-l de gât,zi-i de mă-sa! Pân’ se face noapte.
Dar ne-am şi modernizat. Au apărut publicaţiile online şi am năvălit pe ele. Suntem în Schengenul informatic ,nu-ţi trebuie buletin, nu tu, control la gură, nu tu, răspundere. Trai, neneacă!...Aşa că pândim articolele; preferate cele despre politica,partide,sex; totuna! Şi ne scoatem plaivazul-maus. Dă-i şi dă-i şi dă-i! Interzis minorilor să citească!
Am descoperit, prin analiza ortografică si stilistică,un fenomen necitat în bibliografie: partidele au pentru fiecare foaie a vitelor cibernetice de pripas ( parafrază după Eminescu), au, zic , detaşamente de arnăuţi care tăbărăsc pe adversari cu injurii porcoase.Taberele se confruntă cu atâta violenţă, de se inroşeşte eterul de atâta patimă. Şi iar, şi iar, dupa comandă şi promisiuni de funcţii.
Pentru ca m-am luat etalon, aşa fac şi eu;ca s-o iau apoi, la cocoaşă.
Aceste rânduleţe neserioase anunţă, într-un viitor incert, precum ieşirea din criză, un eseu despre dialogul în cetate: Agora online. Sper.
De la începutul omenirii române, a ţâşnit cearta.Din orice pricină, n-avea importanţă;ceartă să fie! Sunt pline arhivele,cronicile şi tratatele de istorie de modele.
Apoi, pâra: te spun tatei, stăpânului, şefului, domnului, paşei, sultanului,Domnului celui de Sus. Şi tot aşa , cât mi ţi-i veacul. A venit apoi, spre fericirea naţională, Epoca de Aur; acum a înflorit delaţiunea = nota informativă a soţului/sotiei , părintelui, (şi a părintelui de spovedanie!), a colegilor , şi, ca o culme kafkiană, nota ta despre tine.
A trecut si vremea de aur şi am ajuns în ziua de azi. Aici e aici. Ne-am schimbat? Am devenit platonicieni? Aş!
Ne-am întors la poiana lui Iocan, ca la Marin Preda, după formula: doi, cu un cap deşteptăciune deasupra noastră, dezbat problema ; noi=ha-ha-ha şi hi hi hi! Dă-i,ia-l de gât,zi-i de mă-sa! Pân’ se face noapte.
Dar ne-am şi modernizat. Au apărut publicaţiile online şi am năvălit pe ele. Suntem în Schengenul informatic ,nu-ţi trebuie buletin, nu tu, control la gură, nu tu, răspundere. Trai, neneacă!...Aşa că pândim articolele; preferate cele despre politica,partide,sex; totuna! Şi ne scoatem plaivazul-maus. Dă-i şi dă-i şi dă-i! Interzis minorilor să citească!
Am descoperit, prin analiza ortografică si stilistică,un fenomen necitat în bibliografie: partidele au pentru fiecare foaie a vitelor cibernetice de pripas ( parafrază după Eminescu), au, zic , detaşamente de arnăuţi care tăbărăsc pe adversari cu injurii porcoase.Taberele se confruntă cu atâta violenţă, de se inroşeşte eterul de atâta patimă. Şi iar, şi iar, dupa comandă şi promisiuni de funcţii.
Pentru ca m-am luat etalon, aşa fac şi eu;ca s-o iau apoi, la cocoaşă.
Aceste rânduleţe neserioase anunţă, într-un viitor incert, precum ieşirea din criză, un eseu despre dialogul în cetate: Agora online. Sper.
marți, 20 septembrie 2011
OMAGIU PENTRU DOMNU' TRANDAFIR
S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza simpatetic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA,CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES! PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu generos.
Notă-1. Aţi înţeles de ce am întrerupt ciclul dramatic despre Mislea…A început şcoala.
Doamne,învaţă-i pe cei mari ALFABETUL!
-2.Am reprodus textuldin media locala,unde un comentator mi-a trantit o balega intre ochi. Asa-mi trebuie, daca nu-mi gatui, la timp, lirismul.
S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza simpatetic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA,CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES! PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu generos.
Notă-1. Aţi înţeles de ce am întrerupt ciclul dramatic despre Mislea…A început şcoala.
Doamne,învaţă-i pe cei mari ALFABETUL!
-2.Am reprodus textuldin media locala,unde un comentator mi-a trantit o balega intre ochi. Asa-mi trebuie, daca nu-mi gatui, la timp, lirismul.
duminică, 4 septembrie 2011
MISLEA—MÂNĂSTIREA PUŞCĂRIE
Între Câmpina şi Ploieşti, într-un peisaj colinar-submontan, daţi de satul Mislea. Aşezare pitorească,cu livezi aromitoare,cu oameni la locul lor.
Din pacate, zona stă sub amintirea malefică a lagărului politic în care comuniştii au zavorât floarea tinerimii studentesti şi pe marile femei ale scenei politice din epocă . Închisoarea preluase spaţiile unei mânăstiri-cetăţuie,ctitorie a domnitorului RADU PAISIE. Zidită în anii 1536—1537, a fost dotata cu odoare scumpe şi moşii de ctitorul care,după câţiva ani , va fi surghiunit şi va muri în Egipt. Zidirea era în stilul modest al lăcaşurilor munteneşti ,departe de arta celor din Moldova: un zid patrulater, masiv, cu contraforturi medievale,de care se sprijineau chiliile şi alte dependinte. In mijloc-mânăstirea. Poarta, voinică, izola etanş spaţiul dintre ziduri. Deasupra porţii, trona grav turnul clopotniţei.
Destinul mânastirii prefigurează pe cel al deţinutelor de mai târziu. Urmaşul la tron, Mircea Ciobanul, pustieşte lăcaşul,care va fi refăcut de Petru Cercel şi de Mihai Viteazu. După două secole de înflorire,activitatea monahală se va stinge,treptat , odată cu secularizarea averilor mânastireşti din timpul lui Al.I.Cuza .
I se va da o altă destinaţie – şcoală corecţională pentru minorii delincvenţi. Mareşalul Antonescu va crea aici o aripă specială pentru detenţia femeilor (predominant studente) legionare. Şi, ca o ironie a sorţii, tot aici va ajunge întemniţată de comunişti, după un deceniu,soţia sa, Maria Antonescu. (Deţinutele legionare au populat închisoarea,fără întrerupere.)
Şi tot ca ironie, aici a ajuns şi mama ,fără a fi nici studentă, nici legionară şi nici din fruntea ţării,ca celelalte deţinute politice. Biserica a fost avariată de cutremurul din 1940,dar studentele au refăcut totul. Picturile au fost luate in grijă de cateva fete, de la belle-arte, care după eliberare, s-au şi specializat în pictură bisericească.
Cutremurul din 1977 a pus capăt zidirii sfinte. Avariată,din nou,comuniştii au definitivat ce făcuse natura cu buldozerele,cărând orice piatra din biserică în afara zidurilor. Au mai dăinuit doar celulele. După 1989 îsi duc aici, zilele batrâni fără alt sprijin şi persoane cu handicap psihic.
Pentru descrierea compartimentarii spaţiului interior, voi folosi citate din cărţile , BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE, de Nicole Grossu (chiar prietenă cu mama) şi STRIG CĂTRE TINE, DOAMNE ! , de Aspazia Oţel-Petrescu
luni, 29 august 2011
ATENTIONARE
Vad ca ma afund si ma dispersez tot mai mult in subiectul despre inchisoarea Mislea. N-ar fi nimic rau, daca ar fi vorba despre o cercetare stiintifica riguroasa.
Din pacate, voi amesteca informatia documentara certa cu reprezentarile puternic afective ale cuiva, care si-a ruinat ultimii ani ai tineretii, deja sfartecate de razboi, intre zidurile de iad ale acestei inchisori. Si n-o sa iasa nimic interesant. Daca voi mai dezvolta subiectul,o fac din mai multe alte motive :
# dintr-o vina fata de mama, careia nu cred ca i-am acordat destula grija, ca sa se simta compensata pentru tot ce-a patimit in viata in care a fost tarata de evenimente ca de un cumplit tszunami;
# din interesul de a cunoaste mai adanc si mai uman ce-a facut din noi comunismul si bolsevismul;
# pentru a intelege cum isi alege istoria antropofaga victimele;
# pentru a pricepe comportamentul politic al unor oameni politici la situatii-limita pe care le-au avut in fata intre anii ’44-- ‘64 ;
#ca sa-mi verific puterea de discernamant in analiza unor date despre familia mea.
E mult, e putin,domnul stie!
Imi fac o datorie prin acest avertisment catre posibilii cititori,ca sa inteleaga ca nu pentru ei am scris , ci pentru pacatosul din mine.
As scrie si pentru ei daca as putea realiza absolut-necesarul feed-back pentru a-mi asigura echilibrul. Dar nu e sa fie!
Si inca ceva: faptele evocate nu vor fi cursive, ca intr-o telenovela, ci contorsionate temporal,pe baza fluxului memoriei involuntare. Precizez ca nu folosesc procedeul,ca pe-o gaselnita a literaturii moderniste, pentru ca nu-s in stare sa uncropesc nici macar o pagina in acest domeniu. Scriu ce-mi vine sa scriu ,din ceea ce stiu. Or, asta nu-i deloc beletristica; nici macar memorialistica. Si ,cu atat mai putin,istorie !
Acestea fiind zise,voi incerca sa adun date despre “fortareata”manastirii-temnita-Mislea; din documente istorice,dar mai ales ,din descrierile facute cu simtul observatiei si talent de catre celebrele puscariase din lotul de studente de la Cluj. Le-am gasit in volume de evocari, ale catorva dintre cele care au supravietuit gulagului romanesc. Mama n-avea priceperea sa prezinte “totul” inchisorii.Pentru ea ,universul se reducea la patru pereti umezi-mucegaiti, la bucatica de curte de unde vedea un ogor de cer si la clocotul din suflet. Atat!
Multumesc acelora care m-au urmarit,in scris, si nu ma supar ,daca se despart de aceste pagini .
PS 1. Numai in acest text, cu stil neutru, din motive evidente,nu am folosit literele cu semen diacritice: ă,î â ş ţ.
2. Multumesc unui distins colonel din Scheia—Sucevei, care s-a mirat de ce nu scriu o carte. Nu i-am raspuns. O fac acum: nu-s in stare!
Vad ca ma afund si ma dispersez tot mai mult in subiectul despre inchisoarea Mislea. N-ar fi nimic rau, daca ar fi vorba despre o cercetare stiintifica riguroasa.
Din pacate, voi amesteca informatia documentara certa cu reprezentarile puternic afective ale cuiva, care si-a ruinat ultimii ani ai tineretii, deja sfartecate de razboi, intre zidurile de iad ale acestei inchisori. Si n-o sa iasa nimic interesant. Daca voi mai dezvolta subiectul,o fac din mai multe alte motive :
# dintr-o vina fata de mama, careia nu cred ca i-am acordat destula grija, ca sa se simta compensata pentru tot ce-a patimit in viata in care a fost tarata de evenimente ca de un cumplit tszunami;
# din interesul de a cunoaste mai adanc si mai uman ce-a facut din noi comunismul si bolsevismul;
# pentru a intelege cum isi alege istoria antropofaga victimele;
# pentru a pricepe comportamentul politic al unor oameni politici la situatii-limita pe care le-au avut in fata intre anii ’44-- ‘64 ;
#ca sa-mi verific puterea de discernamant in analiza unor date despre familia mea.
E mult, e putin,domnul stie!
Imi fac o datorie prin acest avertisment catre posibilii cititori,ca sa inteleaga ca nu pentru ei am scris , ci pentru pacatosul din mine.
As scrie si pentru ei daca as putea realiza absolut-necesarul feed-back pentru a-mi asigura echilibrul. Dar nu e sa fie!
Si inca ceva: faptele evocate nu vor fi cursive, ca intr-o telenovela, ci contorsionate temporal,pe baza fluxului memoriei involuntare. Precizez ca nu folosesc procedeul,ca pe-o gaselnita a literaturii moderniste, pentru ca nu-s in stare sa uncropesc nici macar o pagina in acest domeniu. Scriu ce-mi vine sa scriu ,din ceea ce stiu. Or, asta nu-i deloc beletristica; nici macar memorialistica. Si ,cu atat mai putin,istorie !
Acestea fiind zise,voi incerca sa adun date despre “fortareata”manastirii-temnita-Mislea; din documente istorice,dar mai ales ,din descrierile facute cu simtul observatiei si talent de catre celebrele puscariase din lotul de studente de la Cluj. Le-am gasit in volume de evocari, ale catorva dintre cele care au supravietuit gulagului romanesc. Mama n-avea priceperea sa prezinte “totul” inchisorii.Pentru ea ,universul se reducea la patru pereti umezi-mucegaiti, la bucatica de curte de unde vedea un ogor de cer si la clocotul din suflet. Atat!
Multumesc acelora care m-au urmarit,in scris, si nu ma supar ,daca se despart de aceste pagini .
PS 1. Numai in acest text, cu stil neutru, din motive evidente,nu am folosit literele cu semen diacritice: ă,î â ş ţ.
2. Multumesc unui distins colonel din Scheia—Sucevei, care s-a mirat de ce nu scriu o carte. Nu i-am raspuns. O fac acum: nu-s in stare!
Cântecul mamei din Închisoarea Mislea
IV
Am reuşit, cu ajutorul soră-mii să reconstitui un cânticel, trist, pe care-l
cânta - plângea mama, când era năcăjită şi i se părea că n-o aude nimeni . Vai, cu câtă indiferenţă treceam peste acele momente. Acum ar fi altfel, dar e prea târziu!
Mislea-i închisoare grea
De-mi curg lacrimi de sub ea.
Şi-mi curg lacrime părău,
Din dorul de satul meu .
Dor de casă, de părinţi,
De copiii mei cuminţi.
Fă-mă, Doamne,-o rândunea,
Ca să pot zbura din ea,
Să-i dau foc,când scăp din ea.
Şi să ardă-n foc şi pară
Cum m-o ars la inimioară.
Şi să ardă şi duşmanii,
Cum mi-au ars ei ,mie, anii.
Misleo, Misleo,fund de iad,
Cum m-ai rupt de ce mi-i drag,
Cum îmi chinui zilele
Şi-mi furi tinereţele.
Să te ardă Dumnezeu
Cum mă arde zidul tau!
(Textul era pus pe-o melodie ardelenească şi era adaptat pentru mama de o studentă din Cluj, din lotul legionarelor.Voi reveni la aceste studente,în baza rememorărilor, de peste ani, ale mamei.)
Am reuşit, cu ajutorul soră-mii să reconstitui un cânticel, trist, pe care-l
cânta - plângea mama, când era năcăjită şi i se părea că n-o aude nimeni . Vai, cu câtă indiferenţă treceam peste acele momente. Acum ar fi altfel, dar e prea târziu!
Mislea-i închisoare grea
De-mi curg lacrimi de sub ea.
Şi-mi curg lacrime părău,
Din dorul de satul meu .
Dor de casă, de părinţi,
De copiii mei cuminţi.
Fă-mă, Doamne,-o rândunea,
Ca să pot zbura din ea,
Să-i dau foc,când scăp din ea.
Şi să ardă-n foc şi pară
Cum m-o ars la inimioară.
Şi să ardă şi duşmanii,
Cum mi-au ars ei ,mie, anii.
Misleo, Misleo,fund de iad,
Cum m-ai rupt de ce mi-i drag,
Cum îmi chinui zilele
Şi-mi furi tinereţele.
Să te ardă Dumnezeu
Cum mă arde zidul tau!
(Textul era pus pe-o melodie ardelenească şi era adaptat pentru mama de o studentă din Cluj, din lotul legionarelor.Voi reveni la aceste studente,în baza rememorărilor, de peste ani, ale mamei.)
vineri, 26 august 2011
III
Au fost multe zile şi, mai ales, seri în care sporovăiam cu mama despre închisoare,celulă, despre femeile cunoscute în acei ani. Multe din spuse s-au estompat,cum se topeşte un nor pe boltă. Altele s-au suprapus cu informaţii din documente citite, încât nu le mai pot individualiza.
Aşa se face ca i le-am ascuns lui Gheorghe Buzatu*, care m-a descusut despre ce ştiu, când îşi scria valoroasa lucrare despre Mareşal. Cele aflate de la mama erau crâmpeie de reprezentări naive, sentimentale ale unei ţărănci, dizlocată dramatic din satul ei şi dusă la ocnă. Deci,fără valoare documentară. Aşa să le luaţi şi dv.,distinşii mei cititori de blog.
Dar să revin la oile noastre**. După cam o săpămâna de trudă, de frică sa nu moară femeia aproape în comă, s-a produs minunea,deschizând ochii şi privind speriată.
--Unde sunt,cine eşti tu? Mama, care era o mână de femeie, dar vârtoasă la treabă,a ridicat-o, ca pe-un fulg, la marginea patului,i-a dat o gură de apă şi a hrănit-o ca pe cei mici,adică a luat o bucăţică de mămăligă, păstrată special, şi câteva buruieni din troaca cu “ciorbă”, le-a vârât în gură, mestecându-le, vărsându-le în palma şi introducându-le în gura bolnavei. Aşa a întremat-o deţinuta Tasia pe Maria Antonescu. Mestecându-i mâncarea (cum făcea şi cu mine, când eram mic şi bolnav).
Au început să curgă zilele, vorbele, plânsetele cu faţa în palme, îmbărbătările.
Am întrebat-o pe mama de ce s-a ostenit atât s-o salveze.Asteptam un răspuns patriotic,dar a rostit: de teamă! În fiecare zi,gardiencele o scuturau pe bolnavă , să vadă dacă n-a murit şi se ştropseau la mama : daca moare , te ducem în celula unguroaicelor să te mănânce”.
Se cuvine o precizare. Căutând printre acte, am găsit ordinul de încarcerare a mamei. Intr-un colţ scrie : LA SECRET. A fost închisă acolo pentru că trebuia s-o ingrijeasca pe importanta deţinută şi nu pentru ca ţaranca ar fi fost un pericol naţional. Abia acum mi-am putut răspunde întrebărilor de-o viaţă.
* Fostul meu coleg a scris cea mai documentata lucrare despre MARESALUL ION ANTONESCU. O recomand cu caldura celor pasionati de problema.
**Expresia e din lucrarea unui cronicar moldovean si vrea sa zică,la figurat, că să ne intoarcem la treburile importante!
Au fost multe zile şi, mai ales, seri în care sporovăiam cu mama despre închisoare,celulă, despre femeile cunoscute în acei ani. Multe din spuse s-au estompat,cum se topeşte un nor pe boltă. Altele s-au suprapus cu informaţii din documente citite, încât nu le mai pot individualiza.
Aşa se face ca i le-am ascuns lui Gheorghe Buzatu*, care m-a descusut despre ce ştiu, când îşi scria valoroasa lucrare despre Mareşal. Cele aflate de la mama erau crâmpeie de reprezentări naive, sentimentale ale unei ţărănci, dizlocată dramatic din satul ei şi dusă la ocnă. Deci,fără valoare documentară. Aşa să le luaţi şi dv.,distinşii mei cititori de blog.
Dar să revin la oile noastre**. După cam o săpămâna de trudă, de frică sa nu moară femeia aproape în comă, s-a produs minunea,deschizând ochii şi privind speriată.
--Unde sunt,cine eşti tu? Mama, care era o mână de femeie, dar vârtoasă la treabă,a ridicat-o, ca pe-un fulg, la marginea patului,i-a dat o gură de apă şi a hrănit-o ca pe cei mici,adică a luat o bucăţică de mămăligă, păstrată special, şi câteva buruieni din troaca cu “ciorbă”, le-a vârât în gură, mestecându-le, vărsându-le în palma şi introducându-le în gura bolnavei. Aşa a întremat-o deţinuta Tasia pe Maria Antonescu. Mestecându-i mâncarea (cum făcea şi cu mine, când eram mic şi bolnav).
Au început să curgă zilele, vorbele, plânsetele cu faţa în palme, îmbărbătările.
Am întrebat-o pe mama de ce s-a ostenit atât s-o salveze.Asteptam un răspuns patriotic,dar a rostit: de teamă! În fiecare zi,gardiencele o scuturau pe bolnavă , să vadă dacă n-a murit şi se ştropseau la mama : daca moare , te ducem în celula unguroaicelor să te mănânce”.
Se cuvine o precizare. Căutând printre acte, am găsit ordinul de încarcerare a mamei. Intr-un colţ scrie : LA SECRET. A fost închisă acolo pentru că trebuia s-o ingrijeasca pe importanta deţinută şi nu pentru ca ţaranca ar fi fost un pericol naţional. Abia acum mi-am putut răspunde întrebărilor de-o viaţă.
* Fostul meu coleg a scris cea mai documentata lucrare despre MARESALUL ION ANTONESCU. O recomand cu caldura celor pasionati de problema.
**Expresia e din lucrarea unui cronicar moldovean si vrea sa zică,la figurat, că să ne intoarcem la treburile importante!
duminică, 14 august 2011
II
Persoana aruncată pe pat gemea stins şi icnea când şi când a plâns.
-Ai grijă de ea că, dacă moare, te mănâncă unguroaicele ! Mama stătea în poziţie de drepţi, lângă marginea patului, îngrozită. După ce uşa a huruit din ţâţâni şi din cheie, şi-a revenit puţin şi a privit , cu milă , la noua incarcerata, care se chircise în pat şi plângea molcom.
Speriată de ameninţarile auzite, s-a apropiat de femeie, a ridicat-o puţin si i-a dat o gură de apă. A aşezat-o mai bine în pat, a învelit-o şi cu pătura ei , vorbindu-i încet, liniştitor. A adormit repede,ca un copil sub vorbele calde ale mamei. Somn lung, cu gemete si plâns,cu ore neştiute, în întunericul celulei de la Mislea.
Aşa a început mai mult decât prietenia de peste trei ani (că după aceea s-au pierdut una de alta) dintre mama şi sora ei de suferinţă, care s-a dovedit a fi MARIA ANTONESCU, soţia Mareşalului.
Notă- Azi e Sântămăria-Mare. O să aprindem o flăcăruie, să ajungă cu legănarea ei până în lumea unde îşi odihnesc osteneala vieţilor Maria şi Tasia ! (Calculatorul,unealta veche,imprima 14 august.Asta e! Nu stiu sa-l pun la punct.)
Persoana aruncată pe pat gemea stins şi icnea când şi când a plâns.
-Ai grijă de ea că, dacă moare, te mănâncă unguroaicele ! Mama stătea în poziţie de drepţi, lângă marginea patului, îngrozită. După ce uşa a huruit din ţâţâni şi din cheie, şi-a revenit puţin şi a privit , cu milă , la noua incarcerata, care se chircise în pat şi plângea molcom.
Speriată de ameninţarile auzite, s-a apropiat de femeie, a ridicat-o puţin si i-a dat o gură de apă. A aşezat-o mai bine în pat, a învelit-o şi cu pătura ei , vorbindu-i încet, liniştitor. A adormit repede,ca un copil sub vorbele calde ale mamei. Somn lung, cu gemete si plâns,cu ore neştiute, în întunericul celulei de la Mislea.
Aşa a început mai mult decât prietenia de peste trei ani (că după aceea s-au pierdut una de alta) dintre mama şi sora ei de suferinţă, care s-a dovedit a fi MARIA ANTONESCU, soţia Mareşalului.
Notă- Azi e Sântămăria-Mare. O să aprindem o flăcăruie, să ajungă cu legănarea ei până în lumea unde îşi odihnesc osteneala vieţilor Maria şi Tasia ! (Calculatorul,unealta veche,imprima 14 august.Asta e! Nu stiu sa-l pun la punct.)
ÎNCEP UNA ŞI ZIC ALTA
Mai deunăzi, într-un interviu, la radio, Şeful Statului a facut nişte afirmaţii despre Antonescu şi despre Regele Mihai. Afirmaţii care au făcut vâlvă între politicienii din ţară şi de aiurea.
Culmea, cele spuse erau corecte, dar (in)cultura l-a facut sa nu poată demonstra adevărul istoric.
Am vrut sa comentez referirile lui Băsescu ,dar am întârziat cam mult verificarea,încă si încă o dată, a datelor,ca să nu mă fac de ispravă.
Aşa mi-am împrospătat niste amintiri despre relaţiile dintre mama mea şi soţia Mareşalului, Maria Antonescu.
Cu durerea emotiei, amândouă s-au întâlnit în altă lume, cred, mai bună, voi evoca doar câteva crâmpeie din jocul destinului, care a pus împreună o mare doamnă a României şi o umilă ţărancă din Băluşenii de Botoşani, sub stigmatul trădării de ţară.
Sub rezerva amânării problemei de bază, dau liber câtorva întâmplări neconsemnate de documente, deci supuse contestării. Pe bună dreptate.
DOAMNA MAREŞAL MARIA ANTONESCU ( I )
Marii istorici ai luptei anticomuniste n-au scris ,încă, nici un rânduleţ despre răscoala din satul meu natal, provocată de părintii mei în august , 1949.
Atunci am ajuns aproape orfan.Tata—întemniţat la Gherla ,unde şi moare sub tortură. Mama,după sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar din Iaşi, este dusă, cu cătuşe şi încarcerată sub regim sever, la Mislea.
Mă miră şi nu prea am multe explicaţii pentru faptul că a fost supusă unui regim sever. Că n-o fi fost Tasia, ţăranca prăpădită, dintr-un fund de ţară, inamicul public numărul unu al comunismului!? Poate că alta e explicaţia. Să incercăm.
Am înteles,din spusele mamei, că celula unde a fost trimisă era plasata undeva central, fiind înconjurată de clădiri populate cu nişte deţinute speciale – unguroaice, condamnate pentru crime împotriva românilor din ţinuturile ocupate după Dictatul de la Viena.
Formau un fel de cordon nu de protecţie , ci de presiune psihologică asupra “chiriaşilor speciali din centru”.S-a convins şi mama,în timp.Când era scoasă la plimbare,vecinele cereau, urlând într-o românească pocită, cereau,zic, cuţite,să măcelăreasca burjuicele,să le arunce la câini.
-În fiecare zi ,îndemnate de gardience,ţipau si ne scuipau.De multe ori ceream sa ne lase în celule, înainte de terminarea timpului de plimbare, speriate să nu li se permită. Că totul ni se părea posibil.
Ne înfiora cruzimea cu care se lăudau cum spintecau burţile gravidelor românce şi scoteau copiii cu cuţitele. Apoi, ridicau copiii împlântaţi în ascuţişuri şi plecau cântând şi dansând spre alte case de ale noastre. Cică nişte soldaţi de-ai lor, cu pene de cocoş la chipiu le sărutau pe cele care faceau mai mult rău
Aceste femei, însoţite de paznice,aduceau mâncarea" boieroaicelor".
-Tot vă omorâm,aşteptăm numa să se prefacă şefele ca nu ne vad. Aşa avem înţelegere. Or să ne dea drumul acasă mai devreme. Că mai avem treabă cu româncele.
Aceleaşi vorbe, zilnic, ne faceau să îngheţăm de frică. Mai ales că gardiencele ,care auzeau totul, şuşoteau cu râsete,privindu-ne. Ba,chiar,uneori le provocau să ne ameninţe...
Şi tot nu inţeleg de ce era plasată mama în centrul acela de elită. Sau poate că da.
În celula mamei erau două paturi. Unul gol. După o zi , a fost adusă ,mai mult târâş o femeie (slabă si lungă, îsi amintea mama). Abia se mişca. Au trântit-o gardiencele ca pe un sac de cartofi, pe patul fără saltea.
Mai deunăzi, într-un interviu, la radio, Şeful Statului a facut nişte afirmaţii despre Antonescu şi despre Regele Mihai. Afirmaţii care au făcut vâlvă între politicienii din ţară şi de aiurea.
Culmea, cele spuse erau corecte, dar (in)cultura l-a facut sa nu poată demonstra adevărul istoric.
Am vrut sa comentez referirile lui Băsescu ,dar am întârziat cam mult verificarea,încă si încă o dată, a datelor,ca să nu mă fac de ispravă.
Aşa mi-am împrospătat niste amintiri despre relaţiile dintre mama mea şi soţia Mareşalului, Maria Antonescu.
Cu durerea emotiei, amândouă s-au întâlnit în altă lume, cred, mai bună, voi evoca doar câteva crâmpeie din jocul destinului, care a pus împreună o mare doamnă a României şi o umilă ţărancă din Băluşenii de Botoşani, sub stigmatul trădării de ţară.
Sub rezerva amânării problemei de bază, dau liber câtorva întâmplări neconsemnate de documente, deci supuse contestării. Pe bună dreptate.
DOAMNA MAREŞAL MARIA ANTONESCU ( I )
Marii istorici ai luptei anticomuniste n-au scris ,încă, nici un rânduleţ despre răscoala din satul meu natal, provocată de părintii mei în august , 1949.
Atunci am ajuns aproape orfan.Tata—întemniţat la Gherla ,unde şi moare sub tortură. Mama,după sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar din Iaşi, este dusă, cu cătuşe şi încarcerată sub regim sever, la Mislea.
Mă miră şi nu prea am multe explicaţii pentru faptul că a fost supusă unui regim sever. Că n-o fi fost Tasia, ţăranca prăpădită, dintr-un fund de ţară, inamicul public numărul unu al comunismului!? Poate că alta e explicaţia. Să incercăm.
Am înteles,din spusele mamei, că celula unde a fost trimisă era plasata undeva central, fiind înconjurată de clădiri populate cu nişte deţinute speciale – unguroaice, condamnate pentru crime împotriva românilor din ţinuturile ocupate după Dictatul de la Viena.
Formau un fel de cordon nu de protecţie , ci de presiune psihologică asupra “chiriaşilor speciali din centru”.S-a convins şi mama,în timp.Când era scoasă la plimbare,vecinele cereau, urlând într-o românească pocită, cereau,zic, cuţite,să măcelăreasca burjuicele,să le arunce la câini.
-În fiecare zi ,îndemnate de gardience,ţipau si ne scuipau.De multe ori ceream sa ne lase în celule, înainte de terminarea timpului de plimbare, speriate să nu li se permită. Că totul ni se părea posibil.
Ne înfiora cruzimea cu care se lăudau cum spintecau burţile gravidelor românce şi scoteau copiii cu cuţitele. Apoi, ridicau copiii împlântaţi în ascuţişuri şi plecau cântând şi dansând spre alte case de ale noastre. Cică nişte soldaţi de-ai lor, cu pene de cocoş la chipiu le sărutau pe cele care faceau mai mult rău
Aceste femei, însoţite de paznice,aduceau mâncarea" boieroaicelor".
-Tot vă omorâm,aşteptăm numa să se prefacă şefele ca nu ne vad. Aşa avem înţelegere. Or să ne dea drumul acasă mai devreme. Că mai avem treabă cu româncele.
Aceleaşi vorbe, zilnic, ne faceau să îngheţăm de frică. Mai ales că gardiencele ,care auzeau totul, şuşoteau cu râsete,privindu-ne. Ba,chiar,uneori le provocau să ne ameninţe...
Şi tot nu inţeleg de ce era plasată mama în centrul acela de elită. Sau poate că da.
În celula mamei erau două paturi. Unul gol. După o zi , a fost adusă ,mai mult târâş o femeie (slabă si lungă, îsi amintea mama). Abia se mişca. Au trântit-o gardiencele ca pe un sac de cartofi, pe patul fără saltea.
vineri, 15 iulie 2011
II
CUPTOR
Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!
CUPTOR
Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!
luni, 7 martie 2011
LASATA-SECULUI
N-am deloc pofte vegetariene! Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică. De învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.
Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !
Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!
Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică. De învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.
Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !
Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!
Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!
joi, 3 martie 2011
NAVALNICUL
Intre numele date z^anului Dragobete, unul contrariaza : » Navalnicul », numele unei ferigi impozante. Legenda spune :
Pus pe shotii, dupa ce ii trece sorocul (24 februarie), Erosul nostru asteapta prin paduri sa vina la « pedepsit » fetele care s-au razbunat pe el, pentru ca nu le-a gasit un logodnic si s-au apucat sa lucreze, de ziua lui.
Incurcand cararile « pacatoaselor » care se cam lasau pacalite, Dragobete a dat si de Maica Domnului, ce trecea, in treburile ei, pe-o carare a codrului. Asa ca, dupa obicei , iese in cale, ademenind-o.
Maica Domnului il cearta cu asprime, pentru indrazneala , si-l preface intr-o planta viguroasa din umbra padurii. A numit-o Navalnic si i-a dat menirea sa fie de leac ; chiar si-n suferinte de dragoste.
In unele sate, tinerii ies la culesul plantei cu o capatana de zahar in mana, chiuind si zicand : « Cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca fetele/flacaii la mine ! »
O fi ?!iNCERCATI,ROGU-VA!
Pus pe shotii, dupa ce ii trece sorocul (24 februarie), Erosul nostru asteapta prin paduri sa vina la « pedepsit » fetele care s-au razbunat pe el, pentru ca nu le-a gasit un logodnic si s-au apucat sa lucreze, de ziua lui.
Incurcand cararile « pacatoaselor » care se cam lasau pacalite, Dragobete a dat si de Maica Domnului, ce trecea, in treburile ei, pe-o carare a codrului. Asa ca, dupa obicei , iese in cale, ademenind-o.
Maica Domnului il cearta cu asprime, pentru indrazneala , si-l preface intr-o planta viguroasa din umbra padurii. A numit-o Navalnic si i-a dat menirea sa fie de leac ; chiar si-n suferinte de dragoste.
In unele sate, tinerii ies la culesul plantei cu o capatana de zahar in mana, chiuind si zicand : « Cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca fetele/flacaii la mine ! »
O fi ?!iNCERCATI,ROGU-VA!
miercuri, 2 martie 2011
...CEL ISTET CA UN PROVERB
De la inceput,o constatare post factum : "foiletand" paginile despre enigmatica luna martie, m-am indispus de dimensiunile negazetaresti ale materialelor elaborate.
Singurele scuze ar fi ca tot nu le citeste nimeni, iar, daca se pacaleste cineva s-o faca,va gasi unele informatii mai greu de adunat din surse de specialitate, imprastiate in timp si... publicatii.
De acum, imi vine sa zburd in libertatea spatiului virtual si sa mai slobod cate o gaselnita ascunsa in rosatura unui soarece de biblioteca.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu ma lasa inima sa nu ma intorc la Dragobete-logodiciul si la acele logodne "in joaca"puse la cale atunci.Scriam ca satul afla despre ele si ca se proiectau chiar nuntile toamnei.Legat de ultimul cuvant ,mi-a venit in minte proverbul LUNGESTE, DOAMNE, BOALA PAN' S-O COACE POAMA !
Multi ani m-a mai intrigat aceasta zicere, fara sa-i prind talcul.
Cand, intr-o zi...
Dragostea,inceputa sagalnic la Dragobete, aluneca repede in juruinte si proiecte de casatorie. Nerabdarea tinerilor se loveste cel mai des de incetineala voita a parintilor,de amanarea,daca nu sine die, atunci, sigur, pe la toamna.
(Estimp,multe se destrama de la sine sau prin uneltiri complicate.)
Cele care se incapataneaza sa reziste provoaca o adevarata boala de nerabdare, de dragoste devoratoare.(Ca in mitul Sburatorului!)
Dar cum sa impaci lucrurile?;munca verii este istovitoare si grabnica,banii se iau de pe recolta,si,mai ales, vinul se cam termina ,pe la Pasti sau se "trezeste".Cum si cu ce sa faci nunta?
De aceea mi i-am imaginat pe bietii parinti,dand cu caciula de pamant, ridicand ochii spre cer si rugandu-se:- "Lungeste, doamne, boala (= dragostea nebuna !), pan' s-a coace poama(=se va linisti in poloboace vinul nou).
Nu arar, bietii de ei, mai suplimentau vinul trebuitor, pentru ca aparea si botezul!
Ce ziceti ,dragi parinti?Parca va aud inghitind, cu amaraciune, cuvintele invocatiei intru Domnul.
Singurele scuze ar fi ca tot nu le citeste nimeni, iar, daca se pacaleste cineva s-o faca,va gasi unele informatii mai greu de adunat din surse de specialitate, imprastiate in timp si... publicatii.
De acum, imi vine sa zburd in libertatea spatiului virtual si sa mai slobod cate o gaselnita ascunsa in rosatura unui soarece de biblioteca.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu ma lasa inima sa nu ma intorc la Dragobete-logodiciul si la acele logodne "in joaca"puse la cale atunci.Scriam ca satul afla despre ele si ca se proiectau chiar nuntile toamnei.Legat de ultimul cuvant ,mi-a venit in minte proverbul LUNGESTE, DOAMNE, BOALA PAN' S-O COACE POAMA !
Multi ani m-a mai intrigat aceasta zicere, fara sa-i prind talcul.
Cand, intr-o zi...
Dragostea,inceputa sagalnic la Dragobete, aluneca repede in juruinte si proiecte de casatorie. Nerabdarea tinerilor se loveste cel mai des de incetineala voita a parintilor,de amanarea,daca nu sine die, atunci, sigur, pe la toamna.
(Estimp,multe se destrama de la sine sau prin uneltiri complicate.)
Cele care se incapataneaza sa reziste provoaca o adevarata boala de nerabdare, de dragoste devoratoare.(Ca in mitul Sburatorului!)
Dar cum sa impaci lucrurile?;munca verii este istovitoare si grabnica,banii se iau de pe recolta,si,mai ales, vinul se cam termina ,pe la Pasti sau se "trezeste".Cum si cu ce sa faci nunta?
De aceea mi i-am imaginat pe bietii parinti,dand cu caciula de pamant, ridicand ochii spre cer si rugandu-se:- "Lungeste, doamne, boala (= dragostea nebuna !), pan' s-a coace poama(=se va linisti in poloboace vinul nou).
Nu arar, bietii de ei, mai suplimentau vinul trebuitor, pentru ca aparea si botezul!
Ce ziceti ,dragi parinti?Parca va aud inghitind, cu amaraciune, cuvintele invocatiei intru Domnul.
marți, 1 martie 2011
MARTISORUL
Am fost cat pe ce sa renunt la aceasta postare despre martisor din cauza iernii zdravene care s-a instapanit fudula. Pe un blog,cineva isi cheama admiratorii cu un »Craciun fericit » , in englezeasca inamica mie.
Numai ca un cronicar moldav mi-a mustacit, din alt timp, ca nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi ! Bine, chiar daca m-am prefacut ca nu inteleg ce insemna la el « vremi ».
Fermecator si descarcat, astazi, de magia pe care o continea in trecut, martisorul este multimilenar. (spuneam, undeva, ca l-am gasit, sub forma unui sirag de pietricele albe si rosii intr-un mormant neolitic, dintr-o asezare cucuteniana de la Valea-Lupului,Iasi.
Martisorul avea rol magic de a ocroti pe purtator de rele, intr-o perioada a anului acoperita de nefiresc pentru omul din vechime.Nimic nu inspaimanta mai mult, pe atunci, decat vremea instabila, zvarcolirile iernii aducatoare de boli,foamete, (merindele si nutreturile la capat) intarzierea vegetatiei etc.
Omul se proteja si el, cum putea : prin practici si obiecte magice. Intre ele, martisorul s-a pastrat, ca semnificatie, pana astazi.
Ne-au ramas cateva legende asupra originii sale.Una dintre ele zice ca Dochia (cea buna !) a vrut sa protejeze venirea primaverii cu o funie impletita din fire de lana alba si neagra. (E adevarat ca, la inceput, martisorul era impletit din fire de aceste culori, semnificand impletirea destinului din viata si moarte).
Alta legenda dezvolta un subiect puternic romantic : Baba Iarna a furat Soarele, ca sa inghete omenirea. Planul ei este dejucat de un flacau, Fat-Frumos, care se lupta cu Vantoasele , scapa Soarele din temnita si-l arunca pe cer.Numai ca , in lupta, este grav ranit. Se taraste , pe frunzele moarta din padure si, unde cadeau picaturile de sange din rani, infloreau ,pe data, ghiocei. Ultima picatura a cazut, insa, pe un petec de zapada, unde o gaseste iubita sa, plecata in cautare. Fata destrama din ie fire de matase, albe si rosii, inconjoara cu ele sangele, ia in palme zapada si o incalzeste la piept. Pe ie ramane o pata rosie.Toate fetele din sat si-au prins si ele fire rosii pe albul iilor.,spre amintirea sacrificiului voinicului..
In realitatea magico-istorica, la intai martie se prindea la mana sau la gat un snurulet din fire albe si rosii, ca sa-l apere, sa-l izoleze pe purtator de toate relele aduse de ramasitele iernii. Cercul magic inseamna la toate popoarele apararea , izolarea,spararea (zidul,santul la o asezare). Mai tarziu,s-a adaugat si un banut de argint la snur. Constante au ramas culorile : rosu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,fratietate,bine.
Martisorul era purtat pana la infloritul primului pom,cand era desprins si aruncat (agatat) intre flori.Era inca o forma de protectie : deoarece se stransesera toate relele in snurulet el trebuia pus intr-un mediu vitalist, pomul inflorit.
De la aceste practici, pur magice, s-a ajuns, astazi, la altele, afective, de socializare formala, comerciale. Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar inca rezista !
Vorba ceea : depinde de CE si CUI dai, precum si de CINE si CUM primeste !
PS Mi-i ,totusi, dor de magarusii si purceii pe care mi-i atarnau, aluziv, pe piept, ucenicii!
Numai ca un cronicar moldav mi-a mustacit, din alt timp, ca nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi ! Bine, chiar daca m-am prefacut ca nu inteleg ce insemna la el « vremi ».
Fermecator si descarcat, astazi, de magia pe care o continea in trecut, martisorul este multimilenar. (spuneam, undeva, ca l-am gasit, sub forma unui sirag de pietricele albe si rosii intr-un mormant neolitic, dintr-o asezare cucuteniana de la Valea-Lupului,Iasi.
Martisorul avea rol magic de a ocroti pe purtator de rele, intr-o perioada a anului acoperita de nefiresc pentru omul din vechime.Nimic nu inspaimanta mai mult, pe atunci, decat vremea instabila, zvarcolirile iernii aducatoare de boli,foamete, (merindele si nutreturile la capat) intarzierea vegetatiei etc.
Omul se proteja si el, cum putea : prin practici si obiecte magice. Intre ele, martisorul s-a pastrat, ca semnificatie, pana astazi.
Ne-au ramas cateva legende asupra originii sale.Una dintre ele zice ca Dochia (cea buna !) a vrut sa protejeze venirea primaverii cu o funie impletita din fire de lana alba si neagra. (E adevarat ca, la inceput, martisorul era impletit din fire de aceste culori, semnificand impletirea destinului din viata si moarte).
Alta legenda dezvolta un subiect puternic romantic : Baba Iarna a furat Soarele, ca sa inghete omenirea. Planul ei este dejucat de un flacau, Fat-Frumos, care se lupta cu Vantoasele , scapa Soarele din temnita si-l arunca pe cer.Numai ca , in lupta, este grav ranit. Se taraste , pe frunzele moarta din padure si, unde cadeau picaturile de sange din rani, infloreau ,pe data, ghiocei. Ultima picatura a cazut, insa, pe un petec de zapada, unde o gaseste iubita sa, plecata in cautare. Fata destrama din ie fire de matase, albe si rosii, inconjoara cu ele sangele, ia in palme zapada si o incalzeste la piept. Pe ie ramane o pata rosie.Toate fetele din sat si-au prins si ele fire rosii pe albul iilor.,spre amintirea sacrificiului voinicului..
In realitatea magico-istorica, la intai martie se prindea la mana sau la gat un snurulet din fire albe si rosii, ca sa-l apere, sa-l izoleze pe purtator de toate relele aduse de ramasitele iernii. Cercul magic inseamna la toate popoarele apararea , izolarea,spararea (zidul,santul la o asezare). Mai tarziu,s-a adaugat si un banut de argint la snur. Constante au ramas culorile : rosu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,fratietate,bine.
Martisorul era purtat pana la infloritul primului pom,cand era desprins si aruncat (agatat) intre flori.Era inca o forma de protectie : deoarece se stransesera toate relele in snurulet el trebuia pus intr-un mediu vitalist, pomul inflorit.
De la aceste practici, pur magice, s-a ajuns, astazi, la altele, afective, de socializare formala, comerciale. Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar inca rezista !
Vorba ceea : depinde de CE si CUI dai, precum si de CINE si CUM primeste !
PS Mi-i ,totusi, dor de magarusii si purceii pe care mi-i atarnau, aluziv, pe piept, ucenicii!
luni, 28 februarie 2011
ALEGEREA "BABEI"
Am pus tot ce-am scris despre luna martie sub semnul unor tulburatoare practici magice. Asta dovedeste ca, pe masura ce a intrat tot mai adanc in natura, omul a trait tot mai dramatic spaimele fortelor ei si incapacitatea de a le supune, sau evita. Structura primitiva a perceptiilor si reprezentarilor, pe care le acumula despre « jurul » sau, l-au obligat sa caute forme de aparare, imbunare, sau de folosire a acestor forte necunoscute. A recurs, mai intai, la antropomorfizarea lor.(Atribuirea de forme si trasaturi umane, de nume create ad hoc, pentru a le face mai prietenoase.)
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) si de ceremonialuri ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfintenie, prin veacuri.
La venirea primaverii, de exemplu, se dezvolta obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamantului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de iarna ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei « babe « pentru sondarea destinului ;
- protectia de rau prin martisoare,snurul anului agricol.
“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care sa prezinte corespondente cu lunile anului. Trebuie sa mai observam ca zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian trebuie translate in calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinoctiul de primavara .
Alegerea sau »pusul babelor » se bazeaza pe vesnica speranta a omului ca va putea, candva, sa gaseasca mijloace de a sonda si primi semnale despre viitorul sau, sorocit de destin ( augurii din practica romana ).
Dupa datina, fiecare isi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie si asteapta sa vada cum va fi vremea, atunci.
-Daca « baba » sa se arata fara soare, friguroasa, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, daca-i necasatorit, se va alege cu o pereche h^ada, calica , cu betesug, zgarcita.Deci , s-o ia la fuga din calea ei ! Sanatatea ii va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsa, primejdii la tot pasul ; seceta, foamete.
- Daca se intampla o zi calda ,cu soare si bazait de albine, norocosul se va bucura de pereche (daca n-o are !) rupta din soare de frumoasa, bogata, va avea noroc la bani, sanatatea va dudui, camara se va burdusi cu roade, ce mai !
Dar, pentru, ca cel mai adesea , ziua se intampla cam pestrita , meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punand bunele si relele la locul lor, cat mai convenabil. In zilele alese nu se prea lucreaza, iar de Dochia, deloc !
In Bucovina, pe urmele babei care-si leapada cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor saptamanii :Lunica, Martzica, Miercurina, Joitza, Viritza, S^ambitza, Domnica. Ele exprima speranta ca ,la batranete , vor fi mai generoase decat Dochia .
Dupa zilele “babelor”(in Transilvania numite “vantoase”), se restabileste speranta, urmand zilele “mosilor”,calme, caldute. Mosii mai sunt numiti S^mtzi, sau Sfinti si au ca simbol sfintisorii cu miere si nuca si, mai ales, cele 40 de pahare ce trebuie baute , cu stoicism, daca vrei s-o duci bine tot anul. Si cine nu vrea ?!
Despre alte intamplari si obiecte magice fermecatoare, cum ar fi « martisorul », in curand.
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) si de ceremonialuri ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfintenie, prin veacuri.
La venirea primaverii, de exemplu, se dezvolta obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamantului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de iarna ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei « babe « pentru sondarea destinului ;
- protectia de rau prin martisoare,snurul anului agricol.
“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care sa prezinte corespondente cu lunile anului. Trebuie sa mai observam ca zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian trebuie translate in calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinoctiul de primavara .
Alegerea sau »pusul babelor » se bazeaza pe vesnica speranta a omului ca va putea, candva, sa gaseasca mijloace de a sonda si primi semnale despre viitorul sau, sorocit de destin ( augurii din practica romana ).
Dupa datina, fiecare isi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie si asteapta sa vada cum va fi vremea, atunci.
-Daca « baba » sa se arata fara soare, friguroasa, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, daca-i necasatorit, se va alege cu o pereche h^ada, calica , cu betesug, zgarcita.Deci , s-o ia la fuga din calea ei ! Sanatatea ii va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsa, primejdii la tot pasul ; seceta, foamete.
- Daca se intampla o zi calda ,cu soare si bazait de albine, norocosul se va bucura de pereche (daca n-o are !) rupta din soare de frumoasa, bogata, va avea noroc la bani, sanatatea va dudui, camara se va burdusi cu roade, ce mai !
Dar, pentru, ca cel mai adesea , ziua se intampla cam pestrita , meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punand bunele si relele la locul lor, cat mai convenabil. In zilele alese nu se prea lucreaza, iar de Dochia, deloc !
In Bucovina, pe urmele babei care-si leapada cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor saptamanii :Lunica, Martzica, Miercurina, Joitza, Viritza, S^ambitza, Domnica. Ele exprima speranta ca ,la batranete , vor fi mai generoase decat Dochia .
Dupa zilele “babelor”(in Transilvania numite “vantoase”), se restabileste speranta, urmand zilele “mosilor”,calme, caldute. Mosii mai sunt numiti S^mtzi, sau Sfinti si au ca simbol sfintisorii cu miere si nuca si, mai ales, cele 40 de pahare ce trebuie baute , cu stoicism, daca vrei s-o duci bine tot anul. Si cine nu vrea ?!
Despre alte intamplari si obiecte magice fermecatoare, cum ar fi « martisorul », in curand.
duminică, 27 februarie 2011
DOCHIA
Folcloristii releva numeroase nuclee epice legate de mitul Dochia. Am sa amintesc doar cateva.
Mama a lui Dragobete, este atat de posesiva, incat isi supune nora la munci absurde, ca s-o chinuie : o trimite cu lana alba, la parau, s-o spele pana ce s-a face neagra. Impresionat de plansul tinerei, Dumnezeu (sau Iisus, sau Sf. Petru, Zana cea Buna etc ) o ajuta . Soacra vrea , apoi, sa-i spele aceeasi lana pana o va preface din neagra in alba. Din nou o ajuta Dumnezeu. Ba ii da si o floare rosie ( sau ghiocei, fragi copti…) . Daca vede baba floarea aceea, crede c-a venit primavara si urca cu oile la munte, incotrosnata cu 9 (sau 12 ) cojoace. Cand se incalzeste vremea, tot arunca din cojoace, pana ramane in ie (sau camasoaie ).Se lasa , la porunca zeitatii protectoare, un ger napraznic.Dochia si oile se fac stane de gheata. ( In Bucegi si in Ceahlau sunt stanci, reprezentari antropomorfe ale incremenirii babei.
Se cunosc sute de variante si localizari ale mitului ; iar in prelucrare culta, romantica, devine motivul de baza in explicarea poetica a etnogenezei noastre . (Traian se indragosteste de Dochia, fiica lui Decebal.Ca sa scape, fata fuge in varf de munte si-l roaga pe Zalmoxe s-o prefaca in stanca.)
In alta varianta, Dochia este sotia lui Zalmoxe si moare intr-o experienta magica , de initiere.
Interesanta este si varianta basarabeana, in care Baba Marta, " capetenia babelor ", pazeste cumpana dintre iarna si vara.
Acest personaj mitologic are si un corespondent pozitiv, femeie blanda,capabila de sacrificiu intru credinta ( Sf. Evdochia, celebrata in calendarul ortodox la 1 martie).
Am cules , din zona Falticeni , o legenda in care sunt evocate zeitatile care guverneaza anotimpurile ; la echinoctiul de primavara se naste un pruncut, Dochia, care in vara, la solstitiu, va deveni Sanziana ; in toamna (la echinoctiu), se preface in Z^ana Muma, pentru ca, inaintea Craciunului sa se metamorfozeze in Z^ana Baba , care va muri,inghetata, in varf de munte, in martie. Si tot asa…Splendida aceasta reductie simbolica , turnata in tipare magice ale anului agricol !
Am lasat la urma o alta varianta, in care Dochia apare ca o baba miloasa care pleaca la munte , cu oile, inselata de primele zile calduroase de martie (Soarele cel rau* !). Renuntand la cojoace , pentru ca trebuia sa care cu ea 12 caiere de lana alba si neagra,ca sa le toarca in drumul spre pasunea din varf de munte, si sa impleteasca din fire un snur ,cu care sa lege zilele anului. Cand ajunge , cade sleita de puteri in somn adanc si este prefacuta in stana de un ger neasteptat.
In esenta, mitul Dochiei este expresia filosofica a unui itinerar de initiere transcedentala pentru o desavarsire interioara. Urcusul pe munte este o calatorie spre sacrificiu, iar impietrirea in durere nu poate insemna altceva decat jertfa necesara pentru invingerea timpului.
Este drumul mortii unei zeitati agreste si al reinvierii ei ciclice.O viziune originala si impresionanta a romanilor asupra luptei dintre iarna si vara.
1. * = Element la care voi reveni altcandva.
2.Principalele practici magice, legate de Dochia sunt : alegerea « babei » si Martisorul, pe care le dezvolt maine.
Mama a lui Dragobete, este atat de posesiva, incat isi supune nora la munci absurde, ca s-o chinuie : o trimite cu lana alba, la parau, s-o spele pana ce s-a face neagra. Impresionat de plansul tinerei, Dumnezeu (sau Iisus, sau Sf. Petru, Zana cea Buna etc ) o ajuta . Soacra vrea , apoi, sa-i spele aceeasi lana pana o va preface din neagra in alba. Din nou o ajuta Dumnezeu. Ba ii da si o floare rosie ( sau ghiocei, fragi copti…) . Daca vede baba floarea aceea, crede c-a venit primavara si urca cu oile la munte, incotrosnata cu 9 (sau 12 ) cojoace. Cand se incalzeste vremea, tot arunca din cojoace, pana ramane in ie (sau camasoaie ).Se lasa , la porunca zeitatii protectoare, un ger napraznic.Dochia si oile se fac stane de gheata. ( In Bucegi si in Ceahlau sunt stanci, reprezentari antropomorfe ale incremenirii babei.
Se cunosc sute de variante si localizari ale mitului ; iar in prelucrare culta, romantica, devine motivul de baza in explicarea poetica a etnogenezei noastre . (Traian se indragosteste de Dochia, fiica lui Decebal.Ca sa scape, fata fuge in varf de munte si-l roaga pe Zalmoxe s-o prefaca in stanca.)
In alta varianta, Dochia este sotia lui Zalmoxe si moare intr-o experienta magica , de initiere.
Interesanta este si varianta basarabeana, in care Baba Marta, " capetenia babelor ", pazeste cumpana dintre iarna si vara.
Acest personaj mitologic are si un corespondent pozitiv, femeie blanda,capabila de sacrificiu intru credinta ( Sf. Evdochia, celebrata in calendarul ortodox la 1 martie).
Am cules , din zona Falticeni , o legenda in care sunt evocate zeitatile care guverneaza anotimpurile ; la echinoctiul de primavara se naste un pruncut, Dochia, care in vara, la solstitiu, va deveni Sanziana ; in toamna (la echinoctiu), se preface in Z^ana Muma, pentru ca, inaintea Craciunului sa se metamorfozeze in Z^ana Baba , care va muri,inghetata, in varf de munte, in martie. Si tot asa…Splendida aceasta reductie simbolica , turnata in tipare magice ale anului agricol !
Am lasat la urma o alta varianta, in care Dochia apare ca o baba miloasa care pleaca la munte , cu oile, inselata de primele zile calduroase de martie (Soarele cel rau* !). Renuntand la cojoace , pentru ca trebuia sa care cu ea 12 caiere de lana alba si neagra,ca sa le toarca in drumul spre pasunea din varf de munte, si sa impleteasca din fire un snur ,cu care sa lege zilele anului. Cand ajunge , cade sleita de puteri in somn adanc si este prefacuta in stana de un ger neasteptat.
In esenta, mitul Dochiei este expresia filosofica a unui itinerar de initiere transcedentala pentru o desavarsire interioara. Urcusul pe munte este o calatorie spre sacrificiu, iar impietrirea in durere nu poate insemna altceva decat jertfa necesara pentru invingerea timpului.
Este drumul mortii unei zeitati agreste si al reinvierii ei ciclice.O viziune originala si impresionanta a romanilor asupra luptei dintre iarna si vara.
1. * = Element la care voi reveni altcandva.
2.Principalele practici magice, legate de Dochia sunt : alegerea « babei » si Martisorul, pe care le dezvolt maine.
joi, 24 februarie 2011
DRAGOBETE - 24 FEBRUARIE
Dragobete este expresia unui moment critic din evolutia timpului astronomic, asa cum este perceput de om echinoctiul de primavara.
Acum se confrunta sacralitatea negativa (agonia iernii, "babele"*, soarele "vatamator"*) cu cea pozitiva, nuntirea universala.
Zeitate care guverneaza momentul (zân), ajutat de Dragostelele (zânele,ielele), Dragobete provoaca multe practici magice, dedicate fertilitatii, prin formarea cuplurilor. El este expresia multimilenara, codrean-pastoral-campeneasca, a iubirii. Cu mare adancime culturala si filosofica, este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei si cumnat al lui Lazarica, cel care a murit din dor de placinta*. Numele se pare ca provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap , trecut prin vechea slava in dragu-bâti= a fi drag).
Asa cum s-a intamplat des, in istoria crestinismului, peste sarbatori pagane au fost suprapuse simboluri sau sarbatori crestine ; in cazul de fata « Descoperirea capului Sf. Ioan » ;de aici si numele de Sânion de Primavara.
Dragobete este si parte ingereasca,dar si omeneasca,mereu zburator, (ca sa nu-l vada nimeni,pentru ca "lumea s-a spurcat cu faradelegi si sudalme" ). El oficiaza, suveran, cu delicatete si vigilenta, nuntirea: ; incurajeaza si sactioneaza pe sovaielnici, care, altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si gasesc perechea.
Totul este riguros supus unui ritual care imbina seriosul cu umorul, facand sarbatoarea mult asteptata si respectata.
De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esenta e aceeasi.
De dimineata,baietii si fetele,("iesiti la joc",adica buni de casatorit) se aduna in fata bisericii si, invocand ocrotirea sfintilor, isi aleg capii si pleaca spre padure. Harjoana,veselia,cantecul le bucura sufletul. Treptat,se formeaza grupuri si trec la un moment solemn : legarea fratiilor de cruce*. Fac focuri pe culmi (simbol de purificare), si se afunda in padure dupa flori si cuiburi vechi de pasari.Florile vor fi uscate ,cu invocatii de descantec (« Floare de fraga, /La toata lumea sa fiu draga ! ») ; folosite, apoi, in apa de laut,adunata tot acum din zapada curata, ascunsa prin vagauni.
La intoarcere,la un moment convenit in secret, fetele o rup la fuga (zburatoritul) iar flacaii se avanta sa le prinda ; fiecare pe cea dorita. Este momentul pornirii logodnei ludice (a joaca,
pentru un an, ca la pasari cuibaritul).
Fata trage cu ochiul la urmaritori : daca-i place baiatul se impiedica , se lasa prinsa si sarutata cu foc ; daca nu, fuge cat poate de iute, in calea altuia,de care se vrea prinsa.
Tinerii mai sfiosi, neindemanatici, debili sunt tinta rautatilor. Mai au loc si incaierari intre ravnitorii la aceeasi fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de catre capii alesi.
Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri, de aceea,ajunse cu graba acasa, vor munci,in draci, ca sa-l manie pe Dragobete.Zeul se va razbuna,curand, asteptandu-le in padure si iubindu-le.
Asa se restabileste normalitatea in viata satului.
Dupa amiaza,se incing hore si, acolo, tot satul va afla logodnele puse la cale pentru un an. Din care multe vor ajunge nunti, in toamna*.Arar si botezuri.
Acum se confrunta sacralitatea negativa (agonia iernii, "babele"*, soarele "vatamator"*) cu cea pozitiva, nuntirea universala.
Zeitate care guverneaza momentul (zân), ajutat de Dragostelele (zânele,ielele), Dragobete provoaca multe practici magice, dedicate fertilitatii, prin formarea cuplurilor. El este expresia multimilenara, codrean-pastoral-campeneasca, a iubirii. Cu mare adancime culturala si filosofica, este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei si cumnat al lui Lazarica, cel care a murit din dor de placinta*. Numele se pare ca provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap , trecut prin vechea slava in dragu-bâti= a fi drag).
Asa cum s-a intamplat des, in istoria crestinismului, peste sarbatori pagane au fost suprapuse simboluri sau sarbatori crestine ; in cazul de fata « Descoperirea capului Sf. Ioan » ;de aici si numele de Sânion de Primavara.
Dragobete este si parte ingereasca,dar si omeneasca,mereu zburator, (ca sa nu-l vada nimeni,pentru ca "lumea s-a spurcat cu faradelegi si sudalme" ). El oficiaza, suveran, cu delicatete si vigilenta, nuntirea: ; incurajeaza si sactioneaza pe sovaielnici, care, altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si gasesc perechea.
Totul este riguros supus unui ritual care imbina seriosul cu umorul, facand sarbatoarea mult asteptata si respectata.
De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esenta e aceeasi.
De dimineata,baietii si fetele,("iesiti la joc",adica buni de casatorit) se aduna in fata bisericii si, invocand ocrotirea sfintilor, isi aleg capii si pleaca spre padure. Harjoana,veselia,cantecul le bucura sufletul. Treptat,se formeaza grupuri si trec la un moment solemn : legarea fratiilor de cruce*. Fac focuri pe culmi (simbol de purificare), si se afunda in padure dupa flori si cuiburi vechi de pasari.Florile vor fi uscate ,cu invocatii de descantec (« Floare de fraga, /La toata lumea sa fiu draga ! ») ; folosite, apoi, in apa de laut,adunata tot acum din zapada curata, ascunsa prin vagauni.
La intoarcere,la un moment convenit in secret, fetele o rup la fuga (zburatoritul) iar flacaii se avanta sa le prinda ; fiecare pe cea dorita. Este momentul pornirii logodnei ludice (a joaca,
pentru un an, ca la pasari cuibaritul).
Fata trage cu ochiul la urmaritori : daca-i place baiatul se impiedica , se lasa prinsa si sarutata cu foc ; daca nu, fuge cat poate de iute, in calea altuia,de care se vrea prinsa.
Tinerii mai sfiosi, neindemanatici, debili sunt tinta rautatilor. Mai au loc si incaierari intre ravnitorii la aceeasi fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de catre capii alesi.
Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri, de aceea,ajunse cu graba acasa, vor munci,in draci, ca sa-l manie pe Dragobete.Zeul se va razbuna,curand, asteptandu-le in padure si iubindu-le.
Asa se restabileste normalitatea in viata satului.
Dupa amiaza,se incing hore si, acolo, tot satul va afla logodnele puse la cale pentru un an. Din care multe vor ajunge nunti, in toamna*.Arar si botezuri.
ALTE INTAMPLARI LEGATE DE ZIUA DRAGOBETELUI
# Nevestele tinere, care vor atinge un barbat din alt sat, vor fi iubite strasnic de sotii lor tot anul;
#barbatii care se vor “cinsti” in alt sat vor avea nevestele focoase tot anul;
#barbatii isi fac gospodariile luna de curate, ca sa-i placa lui Dragobete , sa le dea putere in dragoste si sa nu se certe cu nevestele ;
#nu se sacrifica , nu se vaneaza si nu se blestema pasarile, ca sa nu se tulbure rostul imperecherii ;
#femeile hranesc , din belsug, cu boabe alese, atat pasarile din curte cat si pe cele salbatice.
Zaboviti putin la semnificatiile tulburatoare ale acestei sarbatoti si comparati-le cu ce ne ofera sarbatoarea importata.
# Nevestele tinere, care vor atinge un barbat din alt sat, vor fi iubite strasnic de sotii lor tot anul;
#barbatii care se vor “cinsti” in alt sat vor avea nevestele focoase tot anul;
#barbatii isi fac gospodariile luna de curate, ca sa-i placa lui Dragobete , sa le dea putere in dragoste si sa nu se certe cu nevestele ;
#nu se sacrifica , nu se vaneaza si nu se blestema pasarile, ca sa nu se tulbure rostul imperecherii ;
#femeile hranesc , din belsug, cu boabe alese, atat pasarile din curte cat si pe cele salbatice.
Zaboviti putin la semnificatiile tulburatoare ale acestei sarbatoti si comparati-le cu ce ne ofera sarbatoarea importata.
luni, 21 februarie 2011
OCROTITORUL DRAGOSTEI LA ROMANI (I)
In lumea reprezentarilor magice ,care tasnesc, sub lumina primaverii, in practici fascinante, dragostea isi merita primul loc.
E firesc, pentru ca tot ce-i viu clocoteste.: plantele, pasarile, g^azele, animalele si omul (tot animal!) incep nuntirea.
Sub ochiul iubitor si vigilent al unei zeitati impresionante, Dragobete.
Sa-l redescoperim pe vajnicul zeu al iubirii, intrat din pacate, in concurenta neloiala cu prea comercialul Sf. Valentin, sprijinit de un marketing feroce. Numai ca , reprezentantului Milka pentru dragoste, romanii ii puteau opune un simbol viguros,vitalist, chiar justitiar,greu de egalat. Nu resping, aprioric, surogatul recent importat ; ce n-am importat noi ? ! , dar prea mare-i distanta valorica, filozofica dintre cei doi.
« Tanarul » Dragobete este mai vechi cu cateva milenii decat " omologul" sau grec, Eros. (In morminte ale unot barbati tineri, din cultura neolitica Cucuteni, am gasit siraguri de pietricele albe/rosii, culori de martisor , cinstindu-l, sigur, pe zeul iubirii
Dragobete poarta nume diferite, dupa zona de unde ne vin informatiile ritualice.
Poati fi : Dragobetele-pupa fetele, Ioan-Dragobete , S^antion de Primavara, Dragomiru-Flo(a)rea, S^antoaderul, Capul-Primaverii, Granguru, Navalnicul, Ghiocel-Voinicul, Logodna-Pasarilor, Salvatorul –Soarelui, Fat-Frumos.
Mama lui Dragobete este recunoscuta, peste tot, Dochia.
In toate ipostazele numelui, Dragobete este vazut ca un voinic cu sange focos , ager, necrutator cu nevolnicii, cu sovaitorii, razbunator al tradarilor in dragoste.
El vegheaza sa se respecte legamintele de logodna si da semnalul inceperii nuntirii generale, incepand cu pasarile. Durata minima a perechii juruite este, ca la pasari, de un an (in greaca veche, « pasare » inseamna si « mesaj al cerului » ).
Faptele acestui voinic stau sub semnul bucuriei,al veseliei , precum in nunta lui Calin, alaturi de cea a ganganiilor, dintr-un poem eminescian.
Ziua consacrata, traditional, acestei explozii vitaliste cade , in calendarul mitic-fenologic romanesc, la 24 februarie.
Vom urmari,in partea a II-a, ritualurile si semnificatiile lor de ziua lui Dragobete.
E firesc, pentru ca tot ce-i viu clocoteste.: plantele, pasarile, g^azele, animalele si omul (tot animal!) incep nuntirea.
Sub ochiul iubitor si vigilent al unei zeitati impresionante, Dragobete.
Sa-l redescoperim pe vajnicul zeu al iubirii, intrat din pacate, in concurenta neloiala cu prea comercialul Sf. Valentin, sprijinit de un marketing feroce. Numai ca , reprezentantului Milka pentru dragoste, romanii ii puteau opune un simbol viguros,vitalist, chiar justitiar,greu de egalat. Nu resping, aprioric, surogatul recent importat ; ce n-am importat noi ? ! , dar prea mare-i distanta valorica, filozofica dintre cei doi.
« Tanarul » Dragobete este mai vechi cu cateva milenii decat " omologul" sau grec, Eros. (In morminte ale unot barbati tineri, din cultura neolitica Cucuteni, am gasit siraguri de pietricele albe/rosii, culori de martisor , cinstindu-l, sigur, pe zeul iubirii
Dragobete poarta nume diferite, dupa zona de unde ne vin informatiile ritualice.
Poati fi : Dragobetele-pupa fetele, Ioan-Dragobete , S^antion de Primavara, Dragomiru-Flo(a)rea, S^antoaderul, Capul-Primaverii, Granguru, Navalnicul, Ghiocel-Voinicul, Logodna-Pasarilor, Salvatorul –Soarelui, Fat-Frumos.
Mama lui Dragobete este recunoscuta, peste tot, Dochia.
In toate ipostazele numelui, Dragobete este vazut ca un voinic cu sange focos , ager, necrutator cu nevolnicii, cu sovaitorii, razbunator al tradarilor in dragoste.
El vegheaza sa se respecte legamintele de logodna si da semnalul inceperii nuntirii generale, incepand cu pasarile. Durata minima a perechii juruite este, ca la pasari, de un an (in greaca veche, « pasare » inseamna si « mesaj al cerului » ).
Faptele acestui voinic stau sub semnul bucuriei,al veseliei , precum in nunta lui Calin, alaturi de cea a ganganiilor, dintr-un poem eminescian.
Ziua consacrata, traditional, acestei explozii vitaliste cade , in calendarul mitic-fenologic romanesc, la 24 februarie.
Vom urmari,in partea a II-a, ritualurile si semnificatiile lor de ziua lui Dragobete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)