MISLEA—MÂNĂSTIREA PUŞCĂRIE


Între Câmpina şi Ploieşti, într-un peisaj colinar-submontan, daţi de satul Mislea. Aşezare pitorească,cu livezi aromitoare,cu oameni la locul lor.
Din pacate, zona stă sub amintirea malefică a lagărului politic în care comuniştii au zavorât floarea tinerimii studentesti şi pe marile femei ale scenei politice din epocă . Închisoarea preluase spaţiile unei mânăstiri-cetăţuie,ctitorie a domnitorului RADU PAISIE. Zidită în anii 1536—1537, a fost dotata cu odoare scumpe şi moşii de ctitorul care,după câţiva ani , va fi surghiunit şi va muri în Egipt. Zidirea era în stilul modest al lăcaşurilor munteneşti ,departe de arta celor din Moldova: un zid patrulater, masiv, cu contraforturi medievale,de care se sprijineau chiliile şi alte dependinte. In mijloc-mânăstirea. Poarta, voinică, izola etanş spaţiul dintre ziduri. Deasupra porţii, trona grav turnul clopotniţei.
Destinul mânastirii prefigurează pe cel al deţinutelor de mai târziu. Urmaşul la tron, Mircea Ciobanul, pustieşte lăcaşul,care va fi refăcut de Petru Cercel şi de Mihai Viteazu. După două secole de înflorire,activitatea monahală se va stinge,treptat , odată cu secularizarea averilor mânastireşti din timpul lui Al.I.Cuza .
I se va da o altă destinaţie – şcoală corecţională pentru minorii delincvenţi. Mareşalul Antonescu va crea aici o aripă specială pentru detenţia femeilor (predominant studente) legionare. Şi, ca o ironie a sorţii, tot aici va ajunge întemniţată de comunişti, după un deceniu,soţia sa, Maria Antonescu. (Deţinutele legionare au populat închisoarea,fără întrerupere.)
Şi tot ca ironie, aici a ajuns şi mama ,fără a fi nici studentă, nici legionară şi nici din fruntea ţării,ca celelalte deţinute politice. Biserica a fost avariată de cutremurul din 1940,dar studentele au refăcut totul. Picturile au fost luate in grijă de cateva fete, de la belle-arte, care după eliberare, s-au şi specializat în pictură bisericească.
Cutremurul din 1977 a pus capăt zidirii sfinte. Avariată,din nou,comuniştii au definitivat ce făcuse natura cu buldozerele,cărând orice piatra din biserică în afara zidurilor. Au mai dăinuit doar celulele. După 1989 îsi duc aici, zilele batrâni fără alt sprijin şi persoane cu handicap psihic.
Pentru descrierea compartimentarii spaţiului interior, voi folosi citate din cărţile , BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE, de Nicole Grossu (chiar prietenă cu mama) şi STRIG CĂTRE TINE, DOAMNE ! , de Aspazia Oţel-Petrescu