Zăroni--concluzii

Se cuvine să încheiem povestea tândălească a lui Zăroni, care ,dacă n-ar fi tragică pentru ţăranii de-atunci, ar fi demnă de ciclul lui Păcală.
A terminat ( ca şi unii de azi, la „ Spiru Haret”),facultatea şi, după ce a divorţat de

soţia care s-a opus să-şi bage pământul-zestre în colhoz, a mai trecut pe la alt minister banal; apoi a ajuns şi director la mare gostat.
Se întorcea des în satul natal, mai ales cu avionul şi dormea la Căminul cultural, zicând că asta-i singura lui legătură cu...
cultura. Moare în 1962, la 56 de ani. El deschide seria ministrilor nătărăi, continuată pâna azi de-alde Igaş şi, mai ales, de sindicalistul Liviu Pop.
Apropo, de miniştrii din ultima vreme, am găsit o genială epigramă a eternului Păstorel. Bucurati-vă de premoniţia lui şi întristaţi-vă de împlinirea ei:

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării! DAŢI MAI DEPARTE!

Pentru descreţirea necazului, un ultim banc cu Zăroni (plagiat, ca şi restul!)

La salutul-plecăciune al lui R.Z., Dej îi răspunde:
-Să trăieşti, Romulus Zaronius!
-Dar bine, şefu’, chiar mi-aţi uitat numele?!
-De ce te superi? Ţi l-am latinizat puţin.
A doua zi, o întâlneste Zăroni pe Ana Pauker şi o salută:
-Să trăieşti, tovarăşa Anus Paukurus!
-Ce, tovarăşu, nu ţi-i ruşine să vorbeşti aşa?!
- De ce vă supărati pe mine? V-am latrinizat şi eu, puţin, numele!

De-acu, şoo! pe Pop!