Nu sunt un om serios! Dixit! Mă pliez, de-o viaţă, pe timpurile succedate, cu lăcomie de supravieţuire. Şi omor, pentru ele, câte o culoare din minunea dumnezeiască a curcubeului.
Azi, portocaliul din harta evenimentelor meteo, înlocuind cu roşu. Pe toată ţara!
Caniculă, cuptor: Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,-
Încet cadavrele se descompun.
Lipsă pontalelele (le-le-le-frumos!), deci e plagiat din Bacovia!
Ca model de pliere pe vreme, vă propun să lingeţi o îngheţată; una uriaşă. Mecanismul lingerii nu-i nici el original, ci originar, adică vine din străfundurile începuturilor românismului (unde ne bagă, în mama, vesticii, când ne prind la furat= plagiat!).
Deci, ca artişti pe lins, s-o demonstrăm cu îngheţata, pe vreme roşie. De caniculă.
Se ia materialul didactic din piaţă, recomandabil neplătit, se ridică în soarele roşu, la nivelul frunţii şi se contemplă. Nu faceţi exces, că nu-i guvernul îngheţat înăuntru.
Apropiaţi de buzele fremătânde a poftă ( ca atunci când vă vede şeful!).
Scoateţi limba din rădăcini, arcuită agresiv spre obiectul adoraţiei.
Atingeţi , de la uşor spre tare şi de jos în sus masa gelatinoasă. Înghiţiţi, fără înjurăturile însoţitoare în gând, din cazurile profesionale.
Ţineţi limba arcuită bine şi faceţi drumul pe invers. După trei cicluri, contemplaţi din nou îngheţata mai mică, în soarele mai mare. Mulţumiţi cui vreţi; norocului, şefului, partidului,vânzătorului, dacă nu-i deputat.
Repetaţi acţiunea până când mâna întinsă în eter va ţipa goală, în pojarul roşu.
Aduceţi-o iute la gură şi lingeţi, lacomi, ultimele arome ale cornetului fascinant.
Atunci veţi avea revelaţia apusului de soare roşu. Într-o urnă…funerară!
Notă: ora oficială a exerciţiului de lingere este 11,11 ziua; că doar n-oi linge îngheţata noaptea.Mai sunt şi alte obiecte adorate pentru acea vreme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu