Există un timp al analizelor fine şi al dezbaterii, al opiniilor aşezat exprimate şi al contra-argumentelor, al schimbului de replici, al dialogului şi al compromisului. E timpul normal, cel democratic, cel care aşează societăţile într-o matcă liniştită şi face suportabilă viaţa în comunitate. Există însă un timp anormal în care hoţul îţi pătrunde în casă prin efracţie, e conştient că l-ai descoperit, şi totuşi, îşi pune în gând să-ţi risipească într-o clipă toată agoniseala de-o viaţă. Cum reacţionezi ? Il inviţi la dialog ? Te retragi în podul casei să îţi scrii impresiile despre infracţiune pe blog? Îi citeşti pasaje din Biblie încercând să îl persuadezi ? Faci petiţii împotriva jafului şi fugi în vecini pentru semnături ? Nimic din toate acestea în registrul unui proprietar care vrea să îşi apere ograda într-un mod eficace. Primul pas e riposta viguroasă cu armele care îţi cad în mână. Al doilea e analiza lucidă a sistemelor de securitate ale casei care au dat greş şi nu au împiedicat hoţii.
România, casa noastră, e călcată în picioare de hoţi! Avem o casă mică şi sărăcăcioasă în care am strâns, cu sudoare, timp de 20 de ani minumul necesar pentru un trai decent. Nu avem destulă zestre pentru toti copiii şi mulţi dintre ei şi-au luat lumea-n cap fugind prin vecini, la mai bine. Instinctul proprietăţii trebuie însă să ne împingă la a ne apăra cu dinţii cele strânse într-o viaţă (democratică). Dacă riposta întârzie să apară suntem moi, laşi ori mămăligari şi ne merităm soarta.
Nu mă interesează că hoţii au arme performante în dotare. Nu contează că au fragilizat/idiotizat mental cu Antenele lor nocive jumătate din populaţie. Nu mă impresionează că licheaua comunistă, Dan Voiculescu, e în spatele circului, la butoane, asmuţindu-şi armata de slugi, seară de seară, şi folosindu-se de cele două marionete USL-iste pentru a scăpa de zdup. Nu vreau să ştiu că vor avea toată puterea în România şi vor urma represaliile. Nu depindem de ei! Ne-am câştigat independenţa muncind şi fiind performanţi într-un mediu concurenţial. Creierul nostru nu le aparţine (cum de altfel nu îi aparţine nici lui Băsescu sau altora). E şansa şi datoria noastră să îi facem să se simtă ca dracu’. Să nu-i slăbim din priviri. Să nu-i lăsăm să se bucure nici o clipă de cele uzurpate. Să-i hărţuim. Să-i arătăm cu degetul şi să-i dispreţuim. Să-i tocăm mărunt şi metodic aşa cum fac şi ei cu visele şi speranţele noastre. Să-i ţinem sub presiune până innebunesc. Au nervii tari, însă nu e nimic mai frustrant decât să nu te poţi bucura de cele subtilizate în linişte. Să facem gălăgie. Să nu-i lăsăm să doarmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu