vineri, 15 august 2014

Râs cu plâns--Balegă de mânz!

Vorbele de duh ţâşnesc din ţeasta unora şi se preling peste noi,  amărâţii, să ne mai aline ofurile.Ne bucurăm de ele, le invidiem autorii îi ignorăm, sau,  nu arar, le prezentăm că ar fi ale noastre. Eu declar, umil, că nu produc nici un banc; aşa că râd de ale altora şi de alţii.
 Căldurile din ultimele zile sunt explicate de canicologi (vai, Doamne, ce cuvânt- monstru!), repet -sunt explicate prin dezechilibrul produs în natura patriei de băgarea la răcoare a varanului. A rămas pentru noi doar canicula şi satisfacţia plimbării libere la Cotroceni
Ca pedeapsă pentru mişelnica bucurie a prostimii, Dumnezeu  a trimis peste noi ţânţari, căpuşe iar de azi-încolo-recesiune. Copilotul ne-a avertizat, la Botosani, să nu mai gonim pe şuşaua inaugurată de el cu 130/h, ci doar cu 100 şi numai cu căruţa. Precum economia!
In compensaţie, Marele Prea Sfântul a dat, de măngâiere o ploaie de bancuri, din care am  strâns şi eu câteva.Restul l-au strâns, la ordin , sepepiştii.

***Încarcerat vineri, 8 august, Felix a  trăit primul lui Black-Friday cu răcoare.
* Comentând marşul de duminică la Cotroceni, predicatorul aprecia: "Au fost oameni de toate culorile. România reală!"
* Mulţimea a venit să aplaude: şpagatul lui M. Badea, buzele tocite ale lui Gâdea, chelia lui Ursu, testiculele lui Dan(-a) Grecu.  Dar lipsind zâmbetul lui Iliescu,a rămas deziluzionată.
* Ţară, ţară, nu vrem nemţi / Vrem s-alegem repetenti! 
* Voiculescu a  făcut la gimnastică primul salt mortal de nota 10, la subsol. De la mai mare a ajuns la mititica!
* Varanul este internat la Rahova cu Ebola, virus luat de la macacii din cuşca A3.
* Dom' Profesor a fost răsplătit  cu o catedră de specialitate la Facultatea de inginerii financiare de la Rahova.
* Zi şi noapte Rahova se cutremură de răcnete: " Antena 3 e aici!", " Antena 3 e cu noi!!"
* Predicatorul-şef cere o audienţă la Vatican, ca să obţină, în vecinătatea OTV,  un spaţiu de emisie pentru A3.
* Base a promis că pe mulţi îi va dezbrăca în public, până la alegeri. I-a scăpat, însă, Voiculescu, lăsat de justiţie în curu' gol!
* Ştiaţi că Felix- Motanul  a fost condamnat tocmai de Ziua Internaţională  a Pisicilor?
* Pentru prima dată în istoria bucureşteană, la marşul lui Badea, plimbăreţii au avut mai multe ciomege decât jandarmii.
* A3 şi -a dorit un marş pentru Voiculescu. Justiţia s-a conformat dorinţei: "Marş la Rahova, Varane!"
* Ce strigau invitaţii lui Gâdea la Cotroceni:"Vrem ulei şi zahar!", "Vrem pensii mai mari!", "Salvaţi Roşia Montana!", "Să vină minerii!"
* Pe filmele de la marş,  mulţi  şi-au descoperit bătrânii rătăciti,  dispăruţi de acasă de multe zile.
* La poliţie, M. Badea a declarat: "Eu n-am pornit nicio  revoluţie. Eu...Eu plimbam Ursu pe- acolo!"
* Distinsa Doamnă Isaura, de la pensionul avocatului- miliţian, general, a trimis o scrisorică, semnată cu deş'tu-n gură: " FRI FELICS mâncaţioaş".
PS: A3 s-a profilat pe afaceri imobiliare pure: strânge case,terenuri, bărci, adică donaţii  făcute de români, din milă, nenorociţilor. Astfel, se reconstituie,încet, domeniile varanului.


Un comentariu:

  1. Lui Voiculescu i se zice "Varanul"? Mi-a placut aia cu batranii rataciti, mai bine zis rataciti de atata manipulare.

    RăspundețiȘtergere