Căutam astăzi o
informație despre cea mai catastrofală dezlănțuire a iadului din măruntaiele
pământului peste bicisnicul și visătorul om.
Nicio
legătură cu oareșice vânzoleli mitice
(adjectiv drag ardelenilor, derivat după Unire, din Mitică, al lui Caragiale!) de pe
malul Dâmboviței.
Aveam în tărâța memoriei un nume ciudat – Krakatoa ( update: Krakatau, cică, cel mai destructiv vulcan,
care , în 1883 se sumețise să îngroape, apocaliptic, neamul lui
Adam.
Dar nu, nu-mi era deajuns.
Am insistat!
Așa am ajuns în
preistorie, unde Întelepții-Înțelepților
(spendid superlativ!!) adică Strabon și Platon, localizau un vis de civilizație
– Atlantida, îngropată în apele Mării Egee.
Și…
Și ce ?!
Adevărul.
Cel mai mare vulcan al Europei - THEIA - a produs o explozie, se zice, cam cât 1000
de bombe atomice, tip Hiroshima, și de 3 ori mai puternic decât mizilicul de
Krakatau; cu vreo 3500 de ani în urmă.
Două consecințe memorabile:
-
Atlantida –
visul mitologic al tinerei umanități zace în adâncuri, înflăcărând imaginația
corăbierilor ;
-
Exegeții moderni
ai Bibliei pun desfacera mării, ca să treacă evreii lui Moise, pe seama
presiunii suflului exploziei.
Și…?!
Și, din râgâiala Vulcanului a ieșit un sfârâiac de insulă –
Santorini, unde se îngrămădesc turiștii, care după ce se ghiftuiesc cu minciuni și Ouzo visează Edenul Atlantidei, de sub
picioarele lor.
Și…
Mucaliții râd că pe
buricul de insulă„ sunt mai multe biserici decât case*, mai mult vin decât apă
și mai mulți măgari decât bărbați!”
Ca la noi?!
*
Din cele 6 sate ale insulei, Pyrgos are 75 de biserici și doar 60 de case.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu