miercuri, 6 iunie 2012

Sutele mele şi epigrama a X-a




În istoria redactării postului despre insolitul autor de epigrame, am evitat un amănunt: materialul pe care am transportat textele de la "dictator" la blog.
Mă aflam în aventura pieţii de zarzavaturi, unde cei ca mine devin volubili, se pupă cu tarabagii, incheie noi alianţe, hotărăsc programul zilnic al Guvernului, bursa locurilor la cimitir si exclamă:" Ce tineret, ce depravare, dom'le!
Acolo nu eram pregătit să iau notiţe. Nici o hârtiuţa; doar câţiva gologani imprimaţi pe un plastic alunecos din buzunare. Nouă "hârtii" de o sută/ milion, pentru raţia zilnică de vitamine şi de înjurături pentru cei de la Putere. ( Am constatat că rumânul consumă, într-o săptămână toţi sfinţii din Calendarul ortodox şi din cel catolic, împănaţi cu 1001 mame! Şi un secret:scriu,în temă, o disertaţie-plagiat pentru doftorat, la USH ).
Revin la cestiune. Am scris epigramele, nouă!, fiecare pe câte o bancnotă albastră.După ce le-am copiat, le-am băgat în maşina de rufe; spălare de bani,nu de epigrame!
Dar autorul avea 10 bucăţi de livrat Pentru ultima, am folosit o cutie de chibrituri, uitată, apoi, pe aragaz. Am descoperit-o abia azi şi repun textul în drepturi. Cu scuze şi lungire de vorbă. Că afară "plouă, plouă plouă / Vreme de beţie..."

CA ÎNTRE EGALI
Boc spunea, acu un an,/ Că, mergând prin Cluj, la pas /S-a trezit ,dând nas în nas,/ Chiar cu Ghiţă Mureşan.

PS
cam englezească, nu?
Erată:poanta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu