Muzicianul Nicolae Ursu

Când am mijit ochii spre lume, n-au putut ajunge,  din cauza nămeţilor, nici ursitoarele, nici sânzienele, nici muzele. Aşa că am plonjat fără darurile cuvenite  devenirii întru celebritate; adică, tabula rasa!
De aceea am râvnit mereu, ca la fruct oprit, la culori şi sunete, care nu s-au lipit de mine.
M-am mulţumit să stau , măcar, prin preajma unor preafericiţi posesori ai acestor haruri. Şi nu fără folos!
Între aceştia, Profesorul Ursu s-a tras mai aproape de inima mea, de ani buni, prin calităţi uşor de remarcat, deşi se chinuieşte să şi le ascundă, cu pudoarea ardeleanului autentic. 
Cu ceva timp în urmă, notam într-un comentariu (Stiri.bt.ro) : Modest, dedicat profesiei de dascăl, ascunde o personalitate complexă din care se revarsă, din păcate prea rar, talentul dirijoral, dezvăluindu-ne, de la pupitrul orchestrei simfonice locale, lumea marii muzici, în interpretarea dirijorală proprie. Îl mai bănuiesc, mea culpa, că aşterne pe portative, fraze muzicale, meşteşugite, pe care le visează răspândite în sală, într-un concert de gală "URSU", spre deliciul melomanilor. Un autentic artist! 
Menţin şi astăzi aprecierile de mai sus. Numai că îmi defulez, în plus,  amărăciunea unei nereuşite: i-am propus  scenariul unui spectacol muzical susţinut de trei familii cu mult har muzical, bine cunoscute şi apreciate,  în târgul nostru. Una venită din  Dârju de  Harghita, familia URSU, alta din Bălăuşerii de Mureş, familia BUZDUGAN, şi,  a treia, familia COJOCARU, din Corjăuţii de Dorohoi.
Şi părintii şi odraslele au prins chiag muzical şi au ce arăta, cu prisosinţă, melomanilor din Botoşani. ( Precizez, numai,  că acum Ghiţă Cojocaru dirijează corul îngerilor în urechea lui Dumnezeu, iar aici ne-ar fermeca vocea soţiei sale şi a celor trei fii, deja vestiţi prin Europa.) 
Muzicianul Nicolae Ursu a tăcut prelung , a alungat cu mâna o himeră şi cu un zâmbet pleoştit sub mustaţă m-a lăsat în poartă (nu nouă!) cu un fel de răspuns numai de el înţeles:
-Hmm!

Şi  n-am avut noroc.