Cunoşteam Apusenii doar din scrierile lui Geo Bogza-" Ţara de
Piatră! Era un univers straniu, unde un sărman trecea un munte prin nămeţi,
ducând în cârcă un braţ de lemne, ca să-l vândă la târg (şi pentru care
avea să primească , în râs, doar un pahar de ginars!), sau în care o femeie
mânca un măr, cu gesturi desprinse, parcă, dintr-o rugăciune a antichităţii
greceşti.
De aceea, am visat şi pus la cale să străbat, la picior, de-a
latul, acest pământ al Moţilor.
Am pregătit, precum Columb- aventura pe o mare cu valurile
încremenite în stane de piatră şi mi-am alcătuit echipaj vrednic: D.
Atudoroaie, de la A.T.
Laurian şi I. Popa de la Brăieşti. Plus un
cort, ceaun şi merinde potrivite, adică mălai, brânză, tochitură cu cârnaţi, de
pe fundul chiupului din porcul de Crăciun. Şi creiţarii sărăciei de salariu.
Trebuia să mergem mai mult pe jos, pe scurtături de poteci, cu popasuri
îndelungate.
Uit aventurile din Cheile Turzii, unde am salvat un tânăr de la
moarte, dar n-am reuşit să scoatem trei măgari din colţii lupilor ( în
memoria lor am scris cu cărbune "La cortul cu trei măgari"!).
Şi mă opresc tocmai la Vidra de Sus, baştina Crăişorului Munţilor, Avram
Iancu.
Aveam căpăţânile doldora de informaţii şi ne doream prezenţa,
musai, pe Muntele Găina, mai ales că era şi Târgul Fetelor!
Am luat-o din zori pe cărări alunecoase de rouă spre muntele cu
târg ademenitor; şi era uşor să ne orientăm, pentru că făceam parte dintr-un
miriapod uriaş care îşi mişca miile de picioare spre aceeaşi ţintă. Am depănat
depărtările vreo şase ore, ascultând istorii şi stimulând povestitorii cu câte
un gât de tărie. N-am simţit urâtul timpului; pluteam într-un spaţiu
fabulos.
Puzderie de omenire; majoritatea-moţi. Nu începuse încă bejenia
turistică, sau, poate nu acolo!
Am ajuns pe vârful muntelui şi am făcut ceea ce văzuserăm că fac
toţi, adică pregatirea culcuşului şi aducerea lemnelor pentru noapte. Culcuşul
ne era cortul cu inscripţia în cărbune CORTUL CU TREI MĂGARI, iar pentru căratul de lemne aveam chiar măgarii din cort.
Aşa că am înălţat o piramidă uriaşă de trunchiuri uscate de pe o coastă cu brazi dărâmaţi de vijelie. Ceilalţi
îşi întinseseră toharcele din două-trei piei de oaie, cu straiţa-căpătâi şi
focul, la picioare. Priviţi de sus , păreau nişte sori cu mijlocul de lumini
roşietice şi umbre în loc de raze. Ca la un semnal cosmic muntele a devenit o
mare învârtejită de flăcări. Erau peste o mie de ruguri care biciuiau bezna, ca
într-un fantastic altar dacic.
Noi- proşti rău; dar rău de
tot! Am dat foc piramidei de buşteni şi ne mândream cu o vâlvătaie de vreo trei
metri.
Numai ca a început şi
spaima: nu stiam cum să zmulgem mai repede cortul că începuse să ia foc. Am
rostogolit totul într-o văiugă şi, speriaţi de ispravă luarăm totul de la alt capăt.
Estimp la focul nostru s-a format, la distanţă respectuoasă, o horă apăsată,
ruptă în chiote de noapte. Nu ştiu când am adormit. M-a trezit clănţănitul de dinţi. Cortul era acoperit de
rouă maşcată. Am ieşit tremurând. Moţii dormeau răstigniţi pe cojoace,
sforăind nepăsători la drama noastră.
Din geana lui Dumnezeu se strecura o dungă roşcată a zorilor. Începea minunea răsăritului pe Muntele Găină
care ne pregătea câteva momente de fascinaţie irepetabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu