De ce nu m-am făcut EU profesor (de matematică)

Rău am ajuns, dacă recurg la tot felul de expediente*pentru a umple un fârtai de pagină a blogului.

 Mă agăţ de o satiră anonimă, precum "Manifest" sau de o snoavă cu ample conotaţii profesionale ca mai jos. În timp ce ne crişcă măseaua de minte, în fundul gurii.

 Tre'să fii aerian grav, încât să fugi de epopeile suprahomerice din Parlament,  din "Marţea neagră", de bâlbâiele Guvernului, de exprimarea,  încă, a nenumitului ministru culturnic, Gigel; genial- Pleşu: "Încă un gigel, -în guvern, n.n.- nu mai contează!" Genial şi Gigel: "Nu trebuie să fiu deţinătorul a cel puţin două premii Nobel, ca să fiu ministru al Culturii!" 

Recunoscându-mi neputinţa de a atăca frontal marile probleme ale naţiei, vă redau snoava, a cărei po(a)ntă n-am prea  înţeles-o.

*expedient= mijloc improvizat, adesea ilicit, de a ieşi dintr-o încurcătură

Un profesor de matematică, observând că are probleme cu chiuveta din bucătărie, a fost nevoit să cheme un instalator. In urmatoarea zi, instalatorul a venit, a strâns cateva şuruburi, a infiletat câteva chestii, apoi totul a funcţionat ca inainte. Profesorul a fost mulţumit.  Totuşi, când instalatorul i-a dat nota de plată, clientul a fost şocat:   - Asta inseamnă o treime din salariul meu lunar!!!  Pâna la urmă,  a plătit, iar instalatorul i-a zis: - Vă inteleg, să stiţi. De ce nu veniţi la firma noastră, să depuneţi dosarul pentru o slujbă de instalator? Veţi castiga de trei ori mai mult decât o faceti acum. Dar nu uitaţi sa le spuneti ca aţi terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educaţi. Prin urmare, profesorul nostru şi-a luat o slujba de instalator, iar viaţa lui a devenit mai uşoară din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia să facă era să strângă un şurub-două. Intr-o zi, şeful companiei a hotărât că trebuie ca fiecare angajat să se duca la seral, pentru a-şi termina şi clasa a VIII-a. Profesorul nostru a trebuit sa meargă şi el. S-a intâmplat ca primul curs sa fie de matematică. Profesorul, vrând sa vada nivelul de cunoaştere , i-a întrebat formula ariei cercului. Cel pe care l-a numit a fost chiar profesorul nostru recalificat. Ajungând la tablă, şi-a dat seama că a uitat formula, asa că a început să o deducă. A umplut tablele cu integrale, diferenţiale etc. La sfârşit, rezultatul pe care-l avea era "minus pir patrat". Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iaraşi de calcule, de la inceput. Nimic nu s-a schimbat, tot acelaşi rezultat a obţinut. Şi iar, şi iar! S-a uitat puţin spre clasă, speriat, moment în care a observat că toţi instalatorii îi şopteau:  "Schimbă, mă, limitele de integrale! Schimbă limitele de integrale!"