Nu cred că înţeleg bine sintagma "Spiritul Crăciunului".
Să fie desemnată vânzoleala disperată la tâguieli, pentru punerea în operă a unui spectacol de petrecere quasiuniversală? Ar fi spirit comercial şi de divertisment al evenimentului.
Sau, poate, e invazia de frică ancestrală, indusă de spăimosul solstiţiu de iarnă!? Întunericul Nordului şi-a întins viermuiala de elfi si spiriduşi care ne obligă la remedii magice? Am vorbi, atunci de spirit astronomic şi de cel al dominaţiei subconştientului. În acest caz, de ce l-am întâlni în emisfera sudică, potopită de lumina verii?
Dar, dacă are doar dimensiunea religioasă, strecurată prin memoria zdrenţuită a umanităţii, cârpită, în timp, cu petice pestriţe?
Ne-ar găsi, atunci, pioase trăiri mistice, cu genunchii şi fruntea în glie, născocind arderea pe rug a ereticului lui Moş Crăciun, cruciade de exterminare a renilor, distrugerea darurilor.
Ce argumente au mai rămas, atunci, de adus, ca să explicăm limpede sintagma din prima propoziţie?
Păi, numai înţelepciunea de a nu căuta explicaţii; şi să gândim, de Crăciun, în adevărul metafizic din metafora lui Blaga:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
La mulţi ani, sănătate şi daruri pe măsură celor care îl vor cauta pe Moş Crăciun, ascuns printre aceste rânduri! Şi o colindă la geamul sufletului vostru.
PS Apropo, am aflat de la Grigore Leşe ce înseamnă COLINDĂ: băţ / bâtă, pe care copiii înşirau colacii primiţi de la gospodari, pentru urări. Vreau şi eu; colaci,nu bâte!
Eu inteleg prin spiritul Craciunului toate pregatirile facute in asteptarea sarbatorii. O nebunie si o vanzoleala , cum zici tu. Si nu-mi place! Eu prefer sa astept in liniste. De preferinta nemiscata (hi,hi). Sa ai zile frumoase alaturi de cei pe care ti-i doresti aproape! Sarbatori fericite!
RăspundețiȘtergereHi-hi-hi!
RăspundețiȘtergere