Voinic tânăr... (II)

Menţionam in p.I că eram singurul bătrân din autobuz. Deci, stricam peisajul unui tărâm cu tinereţe fără bătrâneţe…
Şi mi-a sclipit amintirea unui demers existenţial de pe blogul unei prea tinere jurnaliste, care incearcă să descurce desele conflicte dintre tineri şi bătrâni de prin autobuzele- sardele ale Iaşilor.
Am încercat o stratagemă: când cineva de pe scaune mă privea,îmi descărcam în ea rugămintea ochilor de a-mi ceda locul, că-s bătrân. Imediat se intorcea capul . Zâmbeam la ideea de a rosti, sentenţios: of! tineretul din ziua de azi!
Qed*
De aici, până la dorinţa de a pătrunde în meandrele necazurilor jurnalistei n-a fost decât un pas. Dar dilema lui Hamlet, „ to be or…”( aici se termină anglodaneza mea!) este minoră, faţă de –lemele în care intru, pe tema TINERI-BĂTRÂNI, în viziunea 2012.
Dacă antagonismul între generaţii este unul etern, la noi astăzi, capătă nişte dimensiuni uriaşe, diferite, din nişte cauze pe care le-aş vrea măcar numite.
Nu-s în stare de o abordare exhaustivă, ci mai mult aş vrea să stârnesc nişte valuri, turnând piper în blazarea somnolentă a cititorilor prezumtivi.
Pentru că afirmaţii de tipul „Of! ce tineret avem azi!”, „Ce înapoiaţi mai sunt babacii nostri!” le auzim şi pe stradă , şi acasă. De regulă, zâmbim amuzaţi, gândind că şi unii, şi alţii au dreptate.
Dar este productivă, socialmente, această pozitie? Putem atenua consecinţele? Putem înclina balanţa în favoarea uneia din părţi ?
Vom încerca unele răspunsuri în partea a III-a.

Qed : (abrev.) quod erat demonstrandum—iată ce era de demonstrat! Precizarea este pt. cititorii mei de pe alte fuse orare, în uşurarea receptării textului. O voi mai face.

Voinic tânăr, cal bătrân...

Notă : am găsit poza cu căcăreaza de elefant,dar nu reuşesc s-o reproduc.Până am succes, altă intâmlpare. Reală! Şi cu ecouri mai adânci în partea a II-a.------------- I PARTEA I Mi-o poftit a O3, ozonul munţilor şi, ca să scap de tirania volanului, m-am urcat intr-o Rată, autobuz antideluvian. Voiam să gust priveliştea stânga-dreapta, de care n-are noroc un şofer. Numai că era 2 mai. Gloate de de tineri, încă vibrând ritmuri-dance, şi-au adus aminte că-s studenţi şi, buluc spre facultăţi. Chiar cu autobuzul meu. N-am mai prins loc pe scaun. Drept pedeapsă, mi-am înşirat osemintele de Homo erectus pe interval, căutând să prind patru rădăcini: mâini-picioare. Şi, pentru că geamurile se opreau pe la brâu, ioc, peizaj. Aşa că am exersat multe; să amortizez şocurile (cum presimţi gropi, te ridici bine pe vârfuri şi te laşi , legănat, pe călcâi.) Merge ! Apoi, am citit jurnale colorate,peste capul proprietăreselor, ,care, de oboselă, îşi dizolvau ochii pe pagini. Aşa am aflat despre scăderea burţii, despre constipaţie, despre umflarea ţâţelor (acolo un sinonim) cu un fel de…scârţ ş.a. M-am tot cultivat vreo jumătate de cale. Până când au coborât câţiva şi a dat asalt un cârd de bucovinence rumene şi gureşe. M-am trezit umplutură subţiată de sandviş între două asemenea făpturi, cu proieminenţe din Guinness book. Ţipete,chicoteli şi râuri de sudoare tânară. Am renunţat la amortizări, pentru ca erau preluate cu eleganţă de preaplinurile muierilor cu baticuri înflorate. De atâta legănare între componentele sandvişului, m-am pomenit, cu de-adevaratelea, erectus. Iac-aşa am ţinut-o tot intr-o petrecere până în miezul muntelui. Peste vreun ceas, m-am înţelenit în întunecimea unui brad. Şi m-am visat la Judecata de Apoi. Pentru pătimirile din autobuz, sfinţii m-ar fi trimis într-un fel de Rai: o peşteră cu ţâşnitori reci din stalactite. Şi cu două bucovinence bucalate, să-mi încolăcească, fierbinţi, trupul.

Căcărează...electorală

Povestea bunică-miu, trăitoriu în democraţia electorală interbelică…
-Ne scoate,într-o duminică, cu gornistu, la primărie. Tot satul!
Acolo erau tot domni;zâmbitori, râzători, care veneau pe la noi, printre oameni să ne strângă mâna. Ba, pe cei mai curăţei îi şi pupau, drăgăstoşi.
Şi aflăm că, printre ei, se afla deputatul nostru, care ne voia din nou votul.
Începu acesta să ne turuie câte şi câte despre binele făcut, în parlament, ţării şi nouă, în special .Şi, ne-a mai face, dacă-l alegem din nou.
Şi, ca să ne convingă, spuse unui tânăr cu un ochelar pe-un ochi ( poate monoclu, zic eu) :
-Scoate caietul şi scrie ce vor oamenii! Ei, ce-aţi dori să vă dea ţărişoara prin mine, deputatul vostru ? Hai, curaj! …Tu?
Omul, arătat cu degetul, se foi, se răsfoi şi zise:
-Poi, am copii mici şi... lapte…
-Aha! Trece-l cu o vacă!...Tu ?
-Cu pamântul stau rău…
-Stai? Nu mai stai! Trece-l cu un hectar…nu, cu două!
Îl ţinti cu privirea râzătoare şi pe un bătrân trecut bine! :
-'Neata, moşule ?
-Eu, cucoane,…eu …Mi-s fără muiere …
-Şi vrei una?
-Nu, asta găsesc eu singur, numai că nu am cu ce…
-Am priceput, gata, doar îs bărbat, ce naiba, trece-l , mă, cu o p..ă! Ba… cu două, să ajungă!
Lumea râse înăbuşit în pumni.”Şmecher boier! De-al nostru!”
.............................................................
Parcă nu mi-a spus-o bunicu-miu!?

O ciripică...gramaticală

Declarându-şi truda tinereţii pe tarlaua dreptăţii, credeam că procurorul Ponta ştie ceea ce "fumează" până şi corigentii dintr-a şaptea : adectivul CINSTIT nu are grade de comparaţie; Cineva este CINSTIT sau NECINSTIT ! E absurd sa zici ca vei alege miniştrii cei mai cinstiţi, de după '90 iar guvernul ales, în drumul spre Braşov , va fi „ cel mai cinstit pe care România l-a avut”! Parcă era mai bine dacă invăţa, precum MRU,şi gramatica.

Legendă apocrifă

Textul acesta este reconstituit din pleava unui manuscris de la Kumran, undeva pe malul Mării Moarte. Este un document apocrif, pe care nici un savant serios nu dă doi bani.numai eu am dat doi lei, de cei cu gaură, ca să sclipuiescdoar câteva fragmente inteligibile. Cap. 1. Şi a fost făcut omul. 1….luând Dumnezeu a făcut pe om. După chipul şi asemanarea lui. 2.Si avea nevoie de om pentru că: făcuse înainte cuvântul şi – şi dorea şi dialogul; -avea nevoie de un ucenic, să-l ajute la nişte nimicuri, cum ar fi fost: să aburce câteva pietroaie pe Everest, până la 9000m; să meşterească o capcană pentru şarpe, care şi-o luase în cap; să facă o potecă uscată, un fel de punte, intre Rai şi America, pentru a fi descoperita mai repede. . Cap. 2. Dar omul se nimerise leneş. 1. Cum îl scăpa Dumnezeu din ochi, se strecura la o margine de Rai, tragea un nor de pe boltă, să-şi facă pernă, şi-o punea pe aghioase*, încât băga boala în dobitoace. 2. Şi domnul Se scărpina in cap a lehamete. Cap. 3. Si, apoi, făcu muiarea. 1. A făcut Dumnezeu o găleată mare de maglavais de lut, a modelat femeia asemenea barbatului, apoi s-a tras mai la dos; simţea nevoia să faca un nou fluviu, mai mare, Amazonul; de aceea, se uşură mai îndelung. 2. Estimp, Adam căscă un ochi spre opera Domnului şi strâmbă din nas. Nu-i plăcea. Cap.3. Adam reface chipul femeii. 1. Pândi o clipă; văzându-şi stăpânul preaocupat, începu modificarea muiarii de la ochi : i-i făcu mari, adânci. Îi boi cu albastrul dintr-un ciob de cer, turnă şi negru de după Lună ( ca sa şi-i schimbe după plac, până la inventarea lentilelor de contact. ) 2. Se uită indelung şi-i plăcură! 3. Gura: i-o mai lungi spre urechi, luă lut si-i trânti nişte buze pline-cărnoase. 4. Se uită mai îndelung şi chiar îi plăcu! 5. Lungi gâtul, trăgând de cap, care se mai micşoră. 6. Si tot i-a plăcut. 7. Ajuns la piept, scuipă într-o parte. Arăta jalnic. 8. Aşa că luă un cancioc de lut şi turnă o moviliţă; pe stânga.La fel, pe dreapta. Numai că i se păreau prea mici, dar lut-ioc. 9. Si nu chiar i-a plăcut! 10. Pântecul i-l netezi cu palma muiată in salivă. 11. Şi tare-i plăcu! 12. Picioarele le făcuse Domnul prea scurte.si lipit – ţepene.Le lungi, că lutul era încă moale 13. Şi tare-i mai plăcură. 14. Se dădu Adam trei paşi înapoi, scrută „ Opera”. Lipsea ceva. Ahaa! 15. Desfăcu, cu greu, picioarele, şi scurmă cu mana ceva material,lasând o groapă in loc. 16. Din ce scormonise,face el două ţumburucuri şi le infige în vârful moviliţelor de pe piept. 17. Se retrase doi-trei paşi îndărăpt, făcu ochii cât cepele, îi plăcu ce făcuse şi leşină! Cap.4. Si lui Dumnezeu îi plăcu, ca tot ce-i frumos. Cap. 5. Dumnezeu o numi Eva, iar Adam altfel. 1.Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi [ încă] nu se ruşinau. 2.Dumnezeu i-a zis EVA, iar Adam, pe ascuns, ANA, că o zidise în adâncul plăsmuirii lui. *aghioase = imnuri liturgice> aici sforait

CIRIPICI, CLOPOŢICI ŞI CĂCĂREZE

Sunt necesare câteva spuneri. Cuvintele din titlu au conotaţii fantastice pentru mine; sunt din matricea lingvistică şi existentială a familiei mele nărăvaşe. Istoria lor: fetele mele,încă înainte de a merge copăcel, au probat o poftă zdravănă a conversaţiei.Numai că, după fundamentalele vocabule MAMA;TATA; PAPA’ , CACA, au trecut la creşterea limbii româneşti, născocind cuvinte, expresii , de-ţi trebuia dicţionar special (1-2 ani!) De ex., una, la lecţia despre „r” a aflat cuvântul „cirip", pe care il rostea oridecâte ori vedea o pasăre.Numai că pasărea s-a numit, irevocabil, ciripică, pl. ciripici. Cealaltă , a văzut la munte o vacă cu clopot la gât şi-a strigat: Uite,tata, o clopoţică! Şi aşa a rămas. Al treilea cuvânt vine din experienţa mea de ciobănuş; căcărează- căcăreze = măslinuţele alea negre pe care le împrăstie oile prin iarbă. Marele Pascal, se zice, s-a retras la o mânastire şi, când voia cineva să dialogheze cu el pe vreo adâncă temă, nu accepta până nu primea lista cu semnificatia cuvintelor de bază din discuţie.Aşa am făcut şi eu , precizând ,da capo, semantica termenilor din titlu. Cât despre conţinut, acesta s-ar cam potrivi cu termenii explicaţi , adica reflectări ale realităţilor contingente din politică, viaţa socială, spirituală şi alte alea. Relatări scurte, insolite, poate şi amuzante (haz de necaz).

Alioşa şi zilele negre

Alioşa studiază aprofundat Abcedarul. Şi ce crâncen se repede la literele noi, face disecţii pe ele, adică din ce-s formate; le recompune din sârmuliţe şi plastilină. Ce mai,treabă gospodărească!
Azi, în pauza mare, nu se mai repede, să fie primul la covrigeii fiebinţi,copţi mintenaş, chiar pentru cei de-a-ntâia. ( Sunt simpatia covrigarului de lângă Parc.)
-Alioşa, fuguţa la covrigei că se gată!
-Nu, doamna, fac economie!
-?!?
-Pentru zile negre!
- ?!
- Ca să-mi iau un ou Kinder!

De la foame, la amintiri

Zice Creangă: „ţiganului când i-e foame , cântă,boierul se primblă cu mâinile dinapoi, iar ţăranul nostru îşi arde luleaua şi mocneşte intr-însul”. Asta mi-am amintit pe la amiază,când buftul meu scotea toate sunetele dintr-o orchestră de suflători. Mâncare – ioc! Şi tot chinuindu-mă, am răsturnat sertarul cu amintiri, despre diverse îndestulări de altădată.
--------------------------1.----------------------
Călătoream cu trenul. La cl.I, pe banii statului. Aveam pregatite merinde bune,ambalate frumos, să nu-mi fac neamul de râs. (parca neamul meu călătorise vreodată cu clasa I .Doar la abecedar ).
În pluşurile banchetei din faţă, se zbenguia un puşti dolofan, de vreo 4-5 ani. Mama frumoasă foc,mirosind a mosc, veghea să nu devină relaţiile dintre mine şi vecin prea familiare. Mde,familie bună! La un timp, mă anunţă fanfara că trebuie liniştit stomahul.Îi fac pe plac:aşez pe un ştergar curat, din zestrea nevesti-mi din Rădăşeni, aşez,zic, de toate. Copilul mă fură discret,cu ochii strânşi.Eu--mănânc şi-l fur, tot din ochi, ca şi când n-aveam altceva de făcut. Ochii vecinului se măreau treptat, să copieze perfect du-te- vino-ul mâinii mele.
Înghiţea saliva, ritmic.
Atunci fac un gest necuvenit: Aşez pe un şervetel câte ceva bun şi întind copilului. Mama, până atunci interesată numai de peisaj,se întoarse ager şi-i dădu băieţelului una peste mână, de-i pulveriză puţinul primit. Dublă lovitura şi mă privi criminal :-Dom’le , nu mânâncă de la străini. Puştiul îşi sterse o lacrimă, întorcând capul spre altundeva.
Am înghiţit tot; şi năduful. La ultima îmbucătură,micul-era să spun prinţ- a oftat sfâşietor:
-S-a sfârşit!
Dumnezeule,era crispat,gata să ţâşnească în plâns.
De atunci, om ,câine,pasăre, orice suflă şi mă vede mâncând, primeşte,frăţeşte din tot ce am .
---------------------------2.----------------------------
Aveam un prieten drag,un colonel, din familie boierească, Dumitru Ciornea. Plin de decoraţii.Mareşalul, i-a dat la Cotu-Donului ordinul- ordinelor, adica Ordinul „Mihai –Viteazu”. Ce mai! Floarea gloriei ostaşeşti!
Un ospăţ pantagruielic după război, ( abia ieşise din puşcărie cu vina de a fi impuşcat pe front ruşi), i-am zis intâmplarea de mai sus. El a venit cu alta,tot din tren.
Zicea: la drum, încă dinainte de război, mâncam scrumbie,sărată . Se găsea în butoaie, prin orice gară. Şi pâine! Un deliciu , supus ironiile ofiţerilor, cu care călătoream :
Dom’ colonel, îţi faci neamul şi armata de râs! Şi sfârşeam,toţi, infulecând feliile suculente.Aşa am savurat multă scrumbie, în odiseile mele militare.
Dar într-o zi…
Pe banca unui peron,o femeie mânca scrumbie cu pâine: sfâşia hartane de peşte din care şiroiau dâre de lichid sângeriu, care se împrăştiau pe mâini, pe haine. Era plină toată de sucul scurs din scrumbie. La urmă, şi-a curăţat palmele de fusta soioasă şi s-a urcat intr-un tren.Am rezistat cu greu reflexelor de vomă, dar vreo 10 ani nu m-am mai atins de scrumbie!
Până mai acum o lună.
Din nou,pe drum.Intr-un tren. Acum, degradat şi expropiat, ca exploatator circulam cu clasa aIII-a. O femeie căruntă scoate un şervet, mămăligă rece şi oribila scrumbie.Voiam sa ies pe culoar, dar ceva mă împingea s-o urmăresc: cu un briceguţ tăia ,cu grijă, îmbucături potrivite de mămăligă, peste care aşeza meticulos feliuţe de peşte, le ducea calm la gură şi le mesteca, decent,străjuindu-şi buzele, discret, cu palma.Şi tot aşa.
Tot studiindu-i mişcările,ordinea şi decenţa, am început să salivez.Femeia a observat ceva :-Nu doriti,domnule, să gustaţi? E de la Domnul de Sus!
Am mâncat alături de ea,sărutându-i mâna a mulţumire.S-a mirat şi şi-a făcut cruce,strângând cu grijă resturile de mâncare.
Tot ascultându-l pe eroul de la Stalingrad mi s-a umplut gura de pofte.Lichide.


---------------------3.-------------------
În anii acelor întâmplări,nu-l citisem pe Geo Bogza. Mai târziu m-a zguduit frumuseţea povestirii „O femeie mănâncă un măr”, din care, de drag, copii un fragment.



Femeia a început să mănânce mărul. Mari actriţe ale lumii, unde sunteţi să vedeţi pe această ţărancă, pe această femeie din Ţara Moţilor, mâncând un măr? Mânca? Mânca; şi în acelaşi timp părea că se roagă, că spune o poezie, că stă de vorbă cu munţii.
Întâi a luat mărul şi l-a privit câteva clipe printre pleoapele pe jumătate închise. Era respect, admiraţie şi bucurie, puţin tristă, puţin amară, în faţa acelui lucru pe care îl avea în mână. Cred că numai pescuitorii de perle au privit în felul acesta splendorile smulse din fundul oceanului.
Pe urmă a început să taie mărul cu briceagul. Dar cum aş putea să reproduc în cuvinte eleganţa din gesturile acelei femei? Nu numai că nu era nimic obişnuit, nimic vulgar, dar părea că oficiază un cult, că se împărtăşeşte dintr-un mister. Când lua bucata de măr şi o ducea spre gură, buzele ei păreau că murmură o rugăciune.
Mi-am adus aminte de Biblie şi de rugăciunile pe care le spuneau primele seminţii de oameni ori de câte ori întâlneau elementele vitale ale naturii. Atunci când se spălau pe mâini cu apa râurilor, atunci când vedeau soarele, atunci când se pregăteau pentru marea bucurie de a mesteca o bucată de pâine făcută din grâul pământului .
Între gesturile vechi de două mii de ani ale acelei femei din Munţii Apuseni, urmaşă a Dacilor şi a Agatyrşilor, şi gesturile femeilor din Biblie nu era nici o deosebire. Aceeaşi simplitate neînvăţată, necopiată după modele dinafară, ci pornind dinăuntru, din străfundul oaselor. Aceeaşi divinizare a elementelor naturii, marea bucurie de a intra în contact cu ea. Marea bucurie de a vedea lumina soarelui, de a putea face gesturi, de a mesteca între măsele esenţele pământului concentrate în sfera primordială a unui măr.

Tszunami electoral

Imi aduc bine aminte tragedia madrilenă, din11 martie,2004, când în patru gări,trenurile cu oameni care veneau la lucru, din împrejurimi, au fost însângerate de bombe teroriste.
De ce evoc această nenorocire ? Pentru că vârtejul emoţiei sociale s-a făcut o tornadă politică nimicitoare . Guvernul Aznar, până atunci sigur câştigator, ( mai erau trei zile până la scrutin) a fost pur şi simplu spulberat din cărţi, de stânga lui Zapatero, cotată cu şanse minime, până la atentat.
Nici un observator politic, ori eminent psihosociolog n-ar fi putut prevedea seismul electoral iberic.
După opt ani,atentatele teroriste de la Toulouse şi Montaban îmi sugerează efecte electorale notabile, dar de alt gen. Candidatul Sarkozy a învăţat,sigur ,ceva.Să nu se lase stăpânit de emoţia carnagiului şi să canalizeze valul spre obiectivul său, al doilea mandat . In acest scop, a instrumentat, cu mână sigură, prinderea teroristului,a participat, patruns de durere, la omagierea paraşutiştilor împuşcati la Montaban, a deplâns moartea copiilor şi a profesorului,evrei. Opinia publică a simţit o mâna sigură la cârma Franţei ,iar Sarkozy îşi simte victoria în nări.
Cum se joacă destinele lumii!

DOAMNA ( I )

După lectura incitantă din C. Gane ,despre trecute doamne,căutam , reflex, chipuri misterioase, pierzându-se după faldurii grei din mătasea perdelelor de pe la vilele din târg. Dar cele mai multe case boiereşti fuseseră confiscate şi locuite acum de activişti cu origini proletare.
Într-o zi, pe strada Bucovina, după o dărăpănătură ovreiască, am remarcat armonia unei case prietenoase şi distante, în acelaşi timp, cu un pridvor flancat de stâlpi de stejar cu înflorituri discrete.Casa domnea într-o grădină sălbăticită. Lilieci şi tufe uriaşe de iasomie, umbrişuri de soc erau luate în stapânire de teii striviţi sub greutatea florilor.
În jur se revărsau valuri de mirozne , aproape sufocante. Era greu să poposeşti lung timp pe acolo, dar nici nu puteai rezista ispitei de a reveni. Aşa că am tot dat târcoale locului multe seri pe la sfârşitul unei luni de mai.
Încercam să ghicesc camerele,mobila, stăpânii casei.Sesizam doar nişte lustre-candelabre mari, pline de sclipiri din ciucuri misterioşi. Pentru mine, crescut la o lampă cu gaz şi nu arar la feştilă de lumânare, luminile acelea realizau un fel de fascinaţie halucinogenă din care mă zmulgeam numai luându-mi tălpăşiţa. Ca să revin şi să revin.
Până ce ,într-o seară, oprit o clipă în dreptul portiţei , m-am trezit intrebat: “Căutaţi pe cineva?
Parcă v-am mai văzut oprindu-vă".
M-am încurcat în nişte explicaţii infantile, ca să recunosc că-mi place casa şi vegetaţia.Vocea ,un alto catifelat, mi-a zis că pot trece a doua zi,să iau chiar un buchet de liliac .
Aşa am descoperit o doamnă din cartea lui Gane .

Aţi auzit?

La clasa I : - Doamna, eu nu mai scriu nici un rând.
-De ce, Alex?
-Ne dati prea mult!
-Şi ?!
-Încalcaţi dreptul copilului la joacă!

Hotărâre

Mai mulţi voiajori cosmici, care se interferează cu blogul meu, mă ocărăsc:
-Tu, ţărănoi înrăit în hoţia cu întorsături de frază, te laşi călcat de mai bine- aşezata între ani Madama Ţăţoiu * , sau de o tânăra gospodină , parcă Dincă , de nu faci şi tu comentarii politice!?!
Şi- au dat seama, cred, de o realitate--am politica în sânge. În locul hemoglobinei. Fac şi desfac guverne, aleg ţar mujicului la Moskva, mai trimit portavioane prin golf, trag noi frontiere între triburi sahariene , cu negru de petrol…Si toate semnate Oculta!
Răspund pozitiv asaltului cititorilor mei, de pe câteva continente (în Antarctica, încă nu am reprezentare )şi dau cep la îndemn: fie!
…………………………………………………………………………………………………..
*Transcriu numele cu diacriticele necesare, originare: Ţăţoiu !
PS Gluma mea de ieri, intitulată “În faptul serii”, preluată de Hot News, mi-a adus şi un premiu, cred, onorabil. Fiind în englezeasca egală pentru mine cu chineza, v-o dau dv pentru traducere: “ And the Oscar for best ass-licking performance goes to Anitzei!” E de bine- bine ? Cred.

În faptul serii

Mi-i tare greu să cred şi, mai ales, să emit judecăţi, aşa -zis de valoare, despre prezenţa la Antena 3 a prim-ministrului,MRU. Aveam despre această tv. reprezentarea unei vizuine de hiene flămânde şi perpetuu asmuţite. Impotriva bunului simţ, a civilităţii.Ca atare, pregătisem telecomanda pe poziţia STOP, gata să ies la aer curat din preajma lui Gâdea (ce nume predestinat!).
Şi, când-acolo, m-am simţit fascinat de meşteşugul unui gladiator în arenă,fentând cerebral atacurile, lovind cu inteligenţă în golurile din platoşa adversarilor, rămaşi cu ochii căscaţi de mirare, de cum le scapă prada. Ce mai, MRU a dat un spectacol de inteligenţă bun-simţ şi echilibru! Incercam un exercitiu: să formulez şi eu un răspuns,chiar anticipat, la provocările unui Gâdea sau Badea. Şi dădeam greş. MRU rămânea constant ponderat, la obiect,impunând respectul provocatorilor. Deferenţa cu care Gâdea îi va strange mâna, la final,şi îl va conduce prin labirintul din locaţia televiziuni arătau un şacal istovit şi unvânător, MRU, calm,mulţumit de lucrul bine făcut.Cu aceste satisfacţii am părăsit, pentru o seară, vechile mele obsesii de blogger şi am aşternut nişte gânduri din realitatea contingentă.

Marketing

Mi-am descoperit vocaţii nebănuite, consonante timpului năucitor pe care sunt nevoit, câine-câineşte să-l duc în sarsanaua vieţii: între ele cea de marketing. Cred că înseamnă că ştiu să-mi vând marfa.Mă năuceşte numele actual al acestei aptitudini, că fondul priceperii e vechi de la ai mei.
Râdea bunicu-meu: ehei, cât sânge s-o fi amestecat în neamul nostru!? Că nevestele luau în fiece miercuri pe tălpi Şleahul Tătarilor, să vândă la târg de-ale noastre.Şi, în Bariera Suliţei, roiau in jurul lor jâdani perciunaţi,lipoveni bărboşi, armeni năsoşi. Şi numai Domnul şi ele ştiu adevărul!
De pe acolo îmi vine şi mie ştiinţa prezentării mărfii.
Revelaţia acestui talent am avut-o azi, când am recitit ultimele postări. Şi să vezi minune! In fiecare dintre ele strecuram (involuntar?) otrava curiozităţii pentru poporul meu de cititori :
…”mă pregătesc să vă prezint o doamnă, coborând maiestos…”
…”voi cunoaşte o doamnă adevărată, coborând cu paşi stinşi…”
…”impozantă coborâtoare din stirpe boierească…”
…” o doamnă …îşi poartă anii şi nobleţea numelui…”
Aţi prins meşteşugul? Aşa ţin cititorii cu sufletul la gură, până la episodul final. Când o fi să fie!?!

GLOSE

Pregătind pagina despre doamna Lucreţia Pillat-Petroni,impozantă coborâtoare din stirpe boierească de pe la 1500, am răscolit prin bibliotecă dupa lucrarea , nu chiar perfect documentată, dar plină de un parfum romantic fascinant,” Trecute vieţi de doamne şi domniţe “, (in trei volume) , de Const. Gane.
Cu această ocazie, găsesc potrivite două precizări : una despre autor şi a II-a despre felul în care a ajuns lucrarea în biblioteca mea.
Despre autor: puţini ştiu că s-a născut la Botoşani,la 27 martie 1885, dintr-o familie străveche, boierească, a Găneştilor şi a terminat în 1903 Liceul A.T.Laurian.
A făcut dreptul în Germania, cu doctorat la Rostock şi a profesat câţiva ani buni avocatura în oraşul natal. Dupa drama unui prizonierat în primul război mondial,a lucrat ca diplomat la Atena. Pentru legăturile sale cu legionarii, regimul comunist l-a condamnat la temniţă grea şi a murit la Aiud,în 1962.
Are o operă destul de vastă, dar inegală valoric, răvăşită prin reviste, sau tipărită prin edituri obscure. Destinul a făcut să nu-şi poată revedea cele scrise, pentru o ediţie definitivă.
Poate că s-or găsi inimosi s-o facă , în zilele noastre.
Despre lucrarea ajunsă in biblioteca mea: profesorul N Andrieş, de la Laurian, fusese pus de un director,comunist evreu, să curăţe biblioteca de carţile otrăvitoare burgheze.Avea nişte liste, date de la partid, si zecile de saci plini-ochi erau urcaţi, in căruţa internatului şi duşi încotrova,sub privirea înrourată a dascălului de română.
Ne-a luat pe câţiva, mai răsăriţi, să-l ajutăm la “epurare”. Şi ne trezeam, zilnic, cu cărţi pe care ne punea să le vârâm în brăcinari,în jurul trupului , ca să le ascundem pe acasă.Din aceste cărti, puţine mi-au mai rămas. Regret un roman- manuscris al fostului elev ,acad.geograf, Victor Tufescu, caligrafiat impecabil. Avea o tema apropiată de aceea a cărţii lui M. Drumeş , “Elevul Dima dinrt-a şaptea”, după care erau înnebuniţi liceenii. Mi-a fost furat manuscrisul lui Tufescu, care, pe cât îmi amintesc, ar fi meritat tipărit. Mi s-a păstrat , însă,trilogia lui Gane,ediţia princeps, premiată de Academia Română.

1. ADEVĂRATĂ ARHEOLOGIE FAMILIALĂ

Am avut patima arheologiei.Am săpat la mormintele cucuteniene de la Valea Lupului, sub viitoarea Fabrică de Antibiotice, la Dinogeţia. în Dobrogea, pe la Truşesti. Am avut , ulterior studentiei şi noroace chioare,să descopăr, de unul singur nişti minunaţii. Dar despre asta altcândva.
Acum, mă/vă pregătesc să descurcăm un încâlcit arbore genealogic, cu începuturile atestate pe la 1550, dar cu existenţă sigură mai veche: acela al Pil(l)ătenilor.( Voi folosi scrierea cu un singur “l”, cel de-al doilea adăugându-se, mai târziu, din ifose nobiliare. )
Am să înşir, încălcând reguli ştiinţifice elementare, numai trunchiul ascendenţilor Doamnei, omiţând celelalte ramuri, pornitoare din acelaşi străbun. Apoi, sacrilegiu, voi dispune datele în plan orizontal, din motive de ignoranţă într-ale computerului, cu precizarea că fiecare nume se constituie ca o treaptă scoborâtoare. Cifrele de după nume semnalează anii aproximativi,sau exacţi ai vieţii; alteori anii semnalează data când sunt găsiţi în documente).

Ilie Bătrânul –1550------------Pilat….------------Grigore 1614,1623,--------- Ionaşco Pilat,1637,1667, căpitan ,1668,------------N. Pilat-------------Stefan, vornic de poartă, vornic de gloată1688, 1700,1704,mort la Ţarigrad------------Gavril, 1723,vornic de gloată,de poartă1746, 1748,1754---------Vasile Pilat, biv ispravnic copii de casă, +1813----------Cristea, 1780—1833 (casatorit cu mătuşa scriitorului C. Stere )----------Cristache 1833--1904-------------Vasile, magistrat, 1884-1953---------Lucreţia ,1921
Ultimul nume din şirul de mai sus este cel al personajului care îşi poartă anii si nobleţea numelui prin Botoşanii tipului nostru.
N.B. Amintesc aici şi o altă ramură a Pilătenilor,din care au descins poetul Ion Pillat ,fiul său, scriitorul Dinu Pillat şi nepoata sa,scriitoarea Monica Pillat. Mai precizez că o nepoată de frate a Lucreţiei, Ioana- Cristina, hălăduieşte, veselă , prin Canada, fiind cea mai tânără purtătoare de gene ale lui Ilie Bătrânul, de pe la 1550!

REMEMBER

Un ţărănuş sfrijât şi curios,a fost aruncat în târgul lui Botăş, să ia viaţa în răspăr. Imi începeam liceul. Stam in gazdă într-o mahala,unde am primit la masă prima mea furculiţa , pe care o mânuiam mai neîndemânatic decât aş începe să mănânc, azi, cu beţişoare chinezeşti.
Aveam nevoie de această frază, pentru că din acea eră durează primele mele amintiri, mai bine zis fiori de spaimă despre doua casa: una de pe strada Bucovina, ascunsă între tei şi salcâmi, garnisiţi cu tufe de liliac şi iasomie. Rai de mâţe si de privighetori. A doua, lângă parc, băga , seara, fiori în genunchii mei care , când se înmuiau , când se arcuiau de frică, zbârnâind ca săgeata ţâşnită din arc
Ei bine, de aceste două case se va lega definitiv, peste câteva decenii, destinul meu. În una voi cunoaşte o doamnă adevărata, coborând cu paşi stinşi din istorie, în cealaltă îmi duc viaţa.

Limba vechilor Cazanii

Am obţinut., recent, două documente preţioase despre o familie boierească botoşăneană : arboreale genealogic al Pil(l)ătenilor (cca 1550- 2012) şi o transcriere a unei cărţi de danie , dată de Grigorie Ghica voievod , la 1732, aceleiaşi familii. Aşa am descoperit, chiar în cartierul meu, ultima DOAMNĂ, descinsă dintr-o altă lume,fascinantă şi prezentă în secolul nostru nebun. Postez , mai intâi, Cartea lui Ghica-vodă,respectând cu sfinţenie forma fermecătoare si regretând că nu pot , tehnic vorbind, să pun, în paralel şi documentul cu literele slavone .
…….***………………..
COPIE după cartea lui Grigorie Ghica voevod
+ Io Grigorie Ghica voevod Bojiiv milostiiv, gospodar zemli, Moldavscoi, dat-am carte domnii meale boiariului nostru, lui Costantin Pilat ce-au fost şătrariu mare, şi fraţilor lui, neapoţii Gogoleştilor, ca să fie volnici cu carte domnii meale a-ş lua di a zăci di pri a lor driaptă ocina şi moşăie, anumea satul Scubinţii şi dealul lui Vodă, între Hărlău şi între Cotnari, din ispisocu di danie şi de miluire şi di cumpărătură di la Moisă vodă şi di întăritură di la Vasilie vodă şi di la răposatul Neculai vodă, ca să aibă a lua după obiciiu şi din păini şi din fănaţi şi din gr[ădi]ni cu ligumi şi din presăci cu stupi şi din toate viile ce-or fi pri acel loc,şi din tot vinitul.
Iar dumnealor boeri, cine vor hi păharnici mari, să n’aibă a să mistica la aceli moşăi, nici să ia dijmă di pri acile locuri, nici din vii, nici dintr’altu vinit, precum scrie şi la ispisocul de pără şi de rămas di la Antohie Constantin vodă şi de la frate-său Dimitrie vodă;şi nimea sa nu cuteză a sta împotriva cărţii domnii [meale]. Pentru aceia, ca să-i fie şi d[e la] domnia mea ocină şi uric stătători în veci. I ne dară ni umişaet pred sim listoru gospodstrami. (Trad. Şi să nu se facă împotriva acestei scrisori.)
…………………….Sigiliu domnesc………………..U Iaş, leat 7241, Dechemvrie 5

Vă las să gustaţi mierea neasemuită a limbii româneşti de pe la 1732 şi mă pregatesc să vă prezint o doamnă, coborând maiestos din istoria de veacuri a neamului ei.

Spolocania

La 27 FEBRUARIE, anul acesta, e o zi mai specială în viaţa credincioşilor români : prima zi din lungul drum al postului mare, cel al Paştilor.
In copilarie , de azi înainte, nu tu carne,nu tu ouă, nici lapte, ici-colo câte un peşte uscat, o scrumbie sărată, vreun ţâr,ceva, care ne mai aducea aminte de huzur!
Până şi lingurile de lemn sau străchinile de lut ,cu flori stacojii,erau duse în pod,intr-o ladă ferecată şi înlocuite cu altele noi.
Era SPOLOCANIA !

SOS

Sunt sinistrat. Gerul asta de Yrkutsk mi-a inghetat conducta de apa. Am incercat cu foc mare, cu flacara de butelie, cu limba. N-a mers. Am ajuns si de râsul gaiţelor care mă scot din placuta amortire cu propuneri generoase: ba sa trec la secta aia de-şi bea udul; ba sa aleg o solutie geriartrica de conservare; ba sa-mi aducă o pasarica apa-n cioc. Ce mai!? Mama ei de lume!
Aduc zapada cu galetile , umplu cada, dau caloriferele la maxim si astept sa obtin apa, ţopaind cu pantalonii in vine, sub presiune!
Cu setea e mai bine: vin roşu,gros , pastos. Cănile, cate una la fiece masa, le trec prin zapada din cadă,sa se patineze.
Asa, cu vinul ăsta, am descopetit ca am compus o poezie. Mai intai am zis ca am citit-o pe undeva. Aducea a Topârceanu! Dar ma jur ca n-am memorat-o niciodata si o zic toata ziua prin casa, pe nerasuflate.Deci am născocit-o eu.
O idée: daca mai tine mult ingheţul conductei de apa, cu vinuţul meu rosu-sânge de Crist, rescriu toata poezia româna.
Ca sa nu credeţi ca am luat-o razna, aşez mai jos, ca proba, prin autodictare: