Pacatul plăcut al reluarii

Scutur de praful cosmic o pagină veche a blogului. Pagina o fi învechită, dar amintirea fastuoasei petreceri din casa bunicului, de  Lăsata-Secului, gâlgâie, proaspătă în amintirea mea  flămândă!

N-am deloc pofte vegetariene! Şi nici nu pot ţine posturile religioase.Deşi mi-ar prinde bine.
Dar nu pot uita fastul rural al Lăsatei –Secului din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relaţii privilegiate. In sat şi primprejur. Jumătate din comunitate era formata din fini si cumetri. Care veneau , cu respect şi, mai ales, cu poftă la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moş Nică »,sau, după caz, "naşul".
Cu ceva zile înainte, bunica nu mai avea somn. Işi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecăreţi,in frunte cu popa, primarul, invaţatorul şi se aşezau pe laiţe cu macaturi, la mese improvizate din latunoaie, dupa ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In ţipăt de viori si zdrăngănit de cobze, iscate de cumetrii-ţigani,din Pârlita, se faceau urările cuvenite, cu prună galbenă,invechită. Care nu prea avea păcat de oprire, în familia mea, nici măcar în postul de şapte săptămâni !
 Şi se înfierbânta ospăţul.
Făceau cu ochiul, mai întâi, colţunaşii burduhoşi de atâta branză, împinşi pe gât de ţuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tăvăliţi, ei, coltunaşii, prin unt ori smântână, la voie.
In strachinoaie vărgate,  de lut, tronau pastrama de berbec, curcani şi alt păsăret care se jertfiseră, ca să-şi salveze timp de şapte săptămani de post neamurile din coteţe. Totul era devorat cu falsă indiferenţa, accentul căzând pe vinul licoros de fragă, ce nu mai avea timp să-şi etaleze mărgelele. Ţiganii lălăiau, unii meseni ieşeau la joc ; cei mai mulţi nu se ridicau (nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioarele prea grele, ori se leganau în ritmul jocului şi-şi îndemnau soaţele să-l joace pe cumătrul / naşul Nică. Care învârtea, vesel, deodată , sub « rautatea aluziilor cu văzutul puţelor finuţelor », cate 4-5 mandruţe.

Târziu, dar riguros inainte de miezul nopţii, musafirii se duceau (mai degrabă erau duşi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spăla bine , cu lesie, străchini, linguri si linguroaie de lemn, oale şi le urca în podul casei. De acolo, era adusă in blidare, « vesela » absolut nouă, petru folosinţa de post. Abia în zori se aciua şi ea pe un colţ de pat, posedat abuziv,da-a hoarţa, cu sforăieli, de capul casei.
Şi începea Postul Mare !

Numai eu ramâneam să dau iama prin chiupurile cu afumături , de unde scocioram cu degetele,numai macra şi cârnatii ; şi-mi astâmpăram  şi setea cu oua crude, din coşărcile uriaşe şi neprihănite.
Mam’bătrâna se prefacea că afla abia în Săptămâna-Mare despre desfrâul meu culinar, când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jalania mea de căinţa, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, care mă scoteau curăţat de păcate. Până a doua zi,când recădeam în ispită, că tare mai umblă cornoraţii în Postul mare !
 Aşa n-am putut deveni vegetarian, nici măcar în post!

Pare din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris despre"copilaria copilului universal";deci şi despre mine.
Fie mereu pomenite imaginile bunicilor Nică si Catinca, pe care-i uit prea des!