Sărbătoarea Paştilor se-apropie!

Dacă aş da liber miroznelor din cuhnea de- acasă,  toată partea de ţară urbană şi-ar lua liber o lună şi-ar umbla tot cu nasul pe sus. Nu că s-ar fi emancipat  târgoveţii întru trufie, ci pentru că glandele lor salivare ar lua-o razna după noi păcate culinare,  pentru care încă este pusă pază la gurile Raiului.

Mama, bunicile se întreceau în imaginaţie gastronomică subtilă, prin combinaţii aparent spontane, dar probate, cred, secular.

Bucatele pentru tipicul sărbătorilor erau prelung rememorate în ceremonialuri secrete, demne de marii iniţiaţi cu batalamale zeieşti.

Sloganurile unor produse celebre de azi pălesc în faţa celor ancestrale, spontan- colorate şi vesele.

Ce se spune acum despre Crăciun,  despre Paşti?  Platitudini. Comparaţi-le cu naivele, dar cu profunzime, sugestii de demult: „ Crăciunul-sătulul

                                   Paştile-fudulul!”
La Crăciun, cocoţaţi pe cuptorul cu temperaturi tropicale, trudeam la bunătăţi, până se făcea bărdăhanul cobză, apoi cădeam într-o stare de prostraţie, asemenea Şarpelui Boa, care, după ce inghite un bivol întreg (oare chiar înghite?!), stă atârnat pe o creangă, nemişcat, câteva zile!
La Paşti altă făină se-aduce de la moară. Întâi şi-ntâi fudulia hainelor şi-apoi,...

Apropo, de Paşti: severul post dezmierdat „cel mare”avea, în gospodine, cerberi nemiloşi. Nimic de frupt! În iad cu pofticioşii!

Făceam cruce cu limba când adia  a cozonci trufaşi, a pască plină de stafide, a friptură de miel şi curcan, a răcituri. Şi începeau târcoalele. Mama număra de faţă cu noi bunătăţile, fixându-ne cu priviri ucigătoare. Noi – galbeni de frică, doar pe moment. Furam un cozonac, mai periferic şi ţuşti! cu el în staulul vacilor . Rupeam ofranda furată ( păcătosul primea dublă porţie, să aibă plată pentru fundul Iadului!) şi cu dărăbul în mână, luam câte o ţâţă a unei vaci şi începeam festinul păcătos: muşcam din cozonac, duceam ţâţa vacii la gură, storcând , până ce laptele cald ne colora cerul gurii cu fericire. Şi tot aşa.( Azi ştiu că mama, iertată fie, ştia tot şi regiza,  mucalită,  furtul.)

Lăsaţi-mă să răsuflu puţin şi să trec la reţeta  dragă papilelor mele gustative.

 Propun sărmăluţe cu urdă!

( Din păcate, limba română n-a nuanţat, încă, suficiente interjecţii care să exprime complexitatea percepţiei  gustative din acest „produs”. Aşa că sunt permise OOOH! O! şi AAAAH! A! Târgoveţii pot saliva simplist cu wow!)
Dacă nu vă mai încape timpul pentru Paşti, robiţi-vă bărdahanului la Armindeni!
Iată aventura sărmalutelor de primăvară_

* -Jumate kil de urdă dulce. Dulce am zis!

*  -3 linguri –vârf cu orez fiert al-dente în oase afumate;

*   -2 cepe noi, piper, o dâră de scorţişoară, mărar tocat fin;

*   -două ouă cu gălbenuş chiar galbăn;

*   -1/2 lingură de ulei.

*    - frunzeturi fine, aromate: zmeur,podbal, ştevie, salată, tei;

*     -un hribuţ uscat şi făcut praf, usturoi /  smântână.

Preparare: a) Se freacă urda cu ouăle, sarea, piperul, mărarul, codiţele verzi de ceapă (partea albă se undeşte uşor  şi se pune şi ea în compoziţie).

                 b)Frunzetul se trece prin apă clocotită un fârtai de secundă; mai mult se riscă ruperea!. O lingură de zeamă de lime îi păstrează verdele crud. Apoi se fac minisarmalele, după meşteşugul fiecăruia.

Fierberea- musai în ulcică de lut cu o tijă de rubarbă pe fund, ca să acrească puţin sau  suc de lămâie; se fierb  exact 10 minute la foc mic, să se întrepătrundă bunătăţile!
c) Un sos din hribul frecat, zeamă de usturoi şi/sau smântână va încununa opera.

Să vă ferească Dumnezeu să mâncaţi fără mămăliguţă moale.  Vă paşte un Păcat Capital!

Avertizăm doamnele „în poziţie” de pohtă periculoasă chiar şi  la lectura reţetei!

Să fiţi fericiţi, sănătoşi, bănoşi, cu mână largă spre aceia calici, ca mine!
(Cine vrea să pască, dau liber la "Paşte fericit!")