Laudă idealiștilor din școli

 Notă:
Stiu că-s mincinos. Deși cele două motive ale plecării mele,  de mâine- în zori, sunt reale mai este unul, bine refulat, care se vrea afară. Începe scoala.
 Pe lângă dorul organic al catedrei, al disputelor care ne mâncau pauzele, până ce ne scotea profesorul căruia îi venea rândul, după orar, mă mistiue păcatul că am creat niște idealiști, care, acum se lovesc de o realitate dură, blestemându-mă pentru himera pe care le-am arătat-o,  Meca Emirului din  poezia lui Macedonski. Nu se cad scuze. Poate idealismul este singurul suport, care mai face dăscălimea să  intre încă în școală.
De aceea, plec, laș, să nu le văd privirea și florile ofilite pe care le duc spre casă. Și  las în urmă niște cuvinte pe care le-am așternut altcândva.
            14 septembrie

OMAGIU PENTRU DOMNU' TRANDAFIR

S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza empatic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA, CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES!
 PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu.