CATEVA IMAGINI CUTREMURATOARE PENTRU MINE

Zidul inchisorii

Poarta de intrare, vazuta din afara

Probabila celula in care Tasia Anitei i-a tinut tovarasie si grija Mariei Antonescu

DIRI

La intrarea în închisoare, fiecare deţinută era prelută în prezenţa directoarei. Mama a cunoscut-o doar pe Diri, perfect descrisă de o tânără studentă de la Cluj.



...directoarea ni s-a înfăţişat ca prototip al teroristei bolşevice şi ne-a înfiorat. Aveam în faţa noastră o femeie căpitan, luptătoare din ilegalitate, care ne vorbea cu voce dură, aproape bărbătească. Cuvintele biciuitoare erau impregnate de zeflemeaua, copios stimulată de şiragurile de covrigi din mâinile noastre.
Era bondoacă, îndesată, lipsită de orice farmec feminin, la prima vedere părea chiar urâtă. Purta părul prins pe ceafă într-un coc din care cădeau şuviţe rebele. În special bucla căzută pe frunte îi dădea un aer de permanentă răzvrătire. Avea ochi negri foarte expresivi, o privire directă, sfredelitoare, plină de cinism şi sarcasm dar scăpărând de inteligenţă. Îi plăcea să poarte în păr sau la reverul hainei o floare imensă, roşie, care varia după sezon. Preferate erau daliile.
Elena Tudor, fiică de sculptor, licenţiată în filosofie, era pe lângă director de închisoare, căpitan în M.A.I. şi deputat în Marea Adunare Naţională. Era cultivată, fărăîndoială, avea predilecţie pentru lucruri frumoase, rafinate dar nu ştiu din ce spirit de frondă folosea cu voluptate expresii vulgare şi se purta în cea mai autentică manieră proletară. Atunci când nu purta uniforma se îmbrăca într-un fel care-i menţinea alura cazonă. Iarna purta un cojoc lung care te făcea să te gândeşti cu groază la Siberia şi să mulţumeşti lui Dumnezeu că cel puţin te aflai în ţară şi nu acolo.
Avea o voce joasă şi puternică pe care o folosea teatral atunci când avea chef să ne beştelească cum îi venea la gură: "neam, de traistă", "a doua coajă de la mămăligă", "protoplasme ce întindeţi pseudopode după mămăligă" şi multe alte epitete pitoreşti erau greu înghiţite de persoane cu educaţie aleasă. Afişa un dispreţ făţiş pentru informatoare, îi plăceau curajul şi spontaneitatea, dar uneori o ţinută perpendiculară i se părea impertinenţă şi atunci pocnea cu sete cu mâna ei lipsită de fineţe, care exprima patimă şi violenţă. Cu toată duritatea ei afişată, cu tot cinismul usturător, cu toate urletele ce treceau dincolo de garduri, cu toate palmele împărţite din când în când, în scurt timp Diri nu mai reuşea să ne păcălească. Deţinutele de drept comun o botezaseră Diri - neni. Noi n-am înţeles de ce această poreclă maghiarizată şi i-am spus simplu, Diri.
Într-un târziu aproape toată temniţa a înţeles că toate demonstraţiile lui Diri nu porneau din nevoia vulgară de a se îmbăta cu puterea ce o avea asupra destinelor noastre şi nici (în impulsul meschin de a se amuza cu un joc al terorii pentru care nu avea de dat socoteală nimănui, ci pentru a-şi masca decepţia cruntă şi amară faţă de felul în care se realiza un ideal în care crezuse şi pentru care luptase cu entuziasm şi bună credinţă. Pe acest fond de decepţie profundă Diri a venit în contact cu caractere puternice, cu valori morale de înaltă spiritualitate, victime care îşi surclasau schingiuitorii cu o nobilă generozitate. Cu inteligenţa ei pătrunzătoare nu i-a fost greu să facă paralele, să tragă concluzii. Diri a fost fără ăndoială un caz unic în peisajul nomenclaturii comuniste.
Nu-mi mai amintesc exact ce ne-a spus. Îmi amintesc întrebarea rostită retoric: "ce caută tineretul universitar într-o cauză definitiv pierdută? În lumea cea nouă, cea mai bună şi cea mai dreaptă, tinerii trebuie să se alinieze marşului triumfal spre gloria societăţii comuniste şi nicidecum agenturilor retrograde care nu mai au nici o şansă." Şi aşa mai departe...
În sfârşit şi-a dat seama că suntem atât de ostenite încât cuvintele ei nu mai ajungeau la înţelegerea noastră şi s-a potolit. Ne-a scutit de carantină, I-a chemat pe primul gardian şi i-a dat dispoziţie să ne introducă în secţia "reţinutelor". Primul gardian Agapie şi soţia sa Aurica ne-au luat deci în primire. Trecând pe sub clopotniţă, prin poarta masivă, am intrat în prima curte a închisorii. Aici se aflau magazia de alimente, bucătăria, baia cu duşuri, spălătoria cu troci din beton, dispensarul medical şi faimosul izolator, pe care, cu adevărat, aveam să mă conving mai târziu, curgea apă.
Izolatorul putea cu adevărat să-ţi trezească coşmaruri numai la vederea lui.

Nota 1.Mama mi-povestit ca a luat o palma de la Diri.Motivul- a izbucnit în râs, când a văzut-o cu o floare roşie,"cât o baligă",în corset,la o inspecţie.
Nota 2.Apoi s-a putat frumos cu ţaranca.Numai că o ameninţa cu unguroaicele, dacă nu are grijă să nu moară Antoneasca.Şi mama tremura şi avea grijă!

Mozaic II

Penitenciarul avea 17 camere mari pentru deţinute, în care puteau fi internate, în total, 527 de persoane (conform standardului MAI, potrivit căruia un deţinut avea nevoie de 5 mc). Adiacent era izolatorul, “format din patru celule de un metru lăţime şi doi metri lungime, cu nişte uşi metalice închise cu zăvoare imense la partea superioară. Păreau nişte cavouri. Toate se deschideau într-un culoar strâmt; atât celulele, cât şi culoarul aveau geamuri înguste sus de tot, zăbrelite cu zăbrele dese. La capătul culoarului se afla carcera, un fel de dulap metalic atât de strâmt, încât erai obligat să stai în picioare.” (Aspasia Oţel-Petrescu) . La izolator, “primeai la două zile, pâine şi apă”. Camerele, cu excepţia izolatorului şi a carcerei, erau dotate cu sobe de tablă, care însă nu ofereau căldură în timpul iernii. Deţinutele aveau dreptul la duş o dată pe săptămână, cel mult 10 minute, timp în care trebuiau sa îşi spele şi lenjeria


În dreapta se afla dormitorul mobilat cu paturi din metal aşezate pe trei etaje. Era destul de complicat pentru fetele de talie mică sau pentru persoanele în vârstă să urce până sus, păşind pe capetele paturilor ca pe o scară. Pe parcurs n-au lipsit nici accidentele. Mica (se numea de fapt Silvia, dar era micuţă) şi-a rupt coastele căzând la coborâre, iar pe Veronica am găsit-o într-o noapte agăţată între două paturi, imobilizată de o cumplită criză renală. Noroc că, fiind micuţă şi slabă, deci uşoară, am putut să o cobor în braţe ca pe un copil. În ce mă priveşte preferam să stau la ultimul etaj deoarece nu aveam tavan format din patul de deasupra. Dezavantajul urcatului şi coborâtului era dublat de faptul că sus se aduna un aer greu, încărcat de vapori, mai ales vara, iar lumina becului permanent aprins era atât de aproape şi de puternică încât o percepeam chiar dacă puneam peste ochi o basma sau un prosop.
Paturile cazone aveau un fel de plasă foarte rară formată din benzi de tablă, care, prin multă întrebuinţare, se lăsau sub greutatea corpului. Aveam, de rău de bine, saltelele umplute cu paie mai mult sau mai mult tocate, după cum ne era norocul şi o perinuţă umplută şi ea cu paie sau cu tărâţe de paie. La început, când încă mai persistau urmele închisorii burgheze, fiecare pat avea un cearceaf din pânză populară, o feţă de perină şi o pătură cazonă, reformată de la armată, unele puternic impregnate cu miros de grajd. Pătura, de cele mai multe ori uzată, cu aspect de strecurătoare, era total insuficientă pe timp rece. Cu timpul ne-am învăţat să scoatemcearceaful de pe pat şi să aşternem sub noi un prosop. Aşezam între cearceaf şi pătură toate zdrenţele cu care ne îmbrăcam formând astfel un înveliş mai consistent. La frigul care ne pătrundea în oase fiecare "foiţă de ceapă" conta. De fapt ne număram anii de detenţie în ierni deşi şi verile aveau cortegiul lor de suplicii, mai ales când erau toride. Dar odată ce iarna trecea, anul se considera depăşit, atât de cumplită era teroarea frigului.
Intrarea şi ieşirea din dormitor se făcea cu un ceremonial, în prezenţa primului gardian. Cu timpul s-a transformat într-un adevărat ritual.

ÎNCHISOAREA MISLEA- mozaic din amintirile deţinutelor şcolite

Pentru că n-am decât vagi imagini,frânturi din convorbirile cu mama despre inchisoare, am căutat amănunte în evocările unor foste deţinute,înalt şcolite, şi chiar talentate,din care decupez,cu respect,bucăţi colorate pentru mozaicul imginar al închisorii.La urmă, voi posta şi date reţinute din spusele mamei.

La capătul aleii se deschidea o poartă masivă peste care se arcuia dominatoare turla clopotniţei. Închisoareaapărea ca un masiv patrulater înconjurat de ziduri străvechi de mănăstire, înalte, sprijinite pe contraforturi puternice. În afara incintei propriu - zise sprijinite de zidurile masive, în dreapta porţii se aflau clădirile administraţiei. Spre stânga, o clădire cu etaj, discret străjuită de arbori, era destinată direcţiunii. Pe partea dreaptă a patrulaterului, tot în afara incintei, se afla carantina. Aici erau ţinute timp de două săptămâni loturile de deţinute care veneau de pe tot cuprinsul ţării. De aici se repartizau deţinutele la expirarea carantinei fie în secţiile de producţie, fie în secţiile închise. În faţa carantinei se afla magazia cu materiale pentru secţiile de producţie. Dinfaţa clădirilor de administraţie, perpendicular pe aleea cu plopi, se deschidea o altă alee care ducea la clădirile corpului de gardă.
(Aspazia Oţel Petrescu - Strigat-am către Tine, Doamne)
Pe latura din faţa bisericii se aflau dormitoarele. O parte erau vechile chilii mănăstireşti, o parte erau clădiri noi refăcute după cutremur, toate pe două nivele, sprijinite pe vechile pivniţe mănăstireşti, solide încă, minunat boltite, bine întreţinute.
Pe latura stângă se afla o sală de mese folosită ca atare de deţinutele care lucrau la atelier. Erau mese mari de lemn cu bănci lungi şi un fel de cutii suprapuse în caredeţinutele care primeau pachete îşi ţineau alimentele. Este vorba la acest moment numai de deţinutele de drept comun, singurele care aveau dreptul să lucreze. N-am ştiut dacă această sală era vechea trapeză a mănăstirii sau era o construcţie mai nouă. Tot pe această latură se aflau şi WC -urile turceşti, construite sub Diri, un obiectiv foarte salutar pentru întemniţate.
Pe latura din dreapta se afla o clădire cu un singur nivel format din două încăperi, unde stăteau deţinutele inapte de muncă. În spatele bisericii se afla un alt zid înalt şi gros care despărţea această curte de curtea atelierelor. Între biserică şi sala de mese se afla poarta prin care se intra la ateliere. Am trecut şi prin această poartă şi am traversat curtea atelierelor, unde deţinutele de drept comun torceau şi vopseau lână, torceau cânepă şi in şi ţeseau pânză ţărănească şi covoare persane şi olteneşti.
Un gard din scânduri despărţea curtea atelierelor de secţiile destinate "politicelor". Erau trei secţii despărţite între ele prin garduri înalte şi groase. În secţia I - a se aflau deţinutele politice condamnate drept criminale de război, secţia a II - a era destinată deţinutelor ce urmau să vină nou condamnate şi secţiile a III - a şi a IV - a, care acum formau o singură secţie, cea a deţinutelor la dispoziţia securităţii. Aici se aflau loturi de femei cu ancheta terminată şi aduse în aşteptarea proceselor ce urmau să se ţină, sau arestate, dar cu situaţia neclarificată încă. Mai târziu am aflat că în secţia I-a deţinutele stăteau numai în cursul zilei, iar noaptea dormeau în corpul vechi al clădirii. Tot în corpul vechi, pe colţ, afla şi o secţie secretă unde era şi Maria mareşal Antonescu şi Sanda Pop, tânără studentă condamnată la moarte într-un proces cu rezistenţa din munţi (lotul Dabija, ţin bine minte). Fiind micuţă şi slăbuţă, Sanda se îmbrăca asemeni unui băieţel de 10 - 12 ani şi în felul acesta a trecut de nenumărate ori, fără probleme, peste cordoanele securiştilor, făcând legătura între rezistenţă şi familii.
Corpul nostru se sprijinea pe zidul exterior, puternic fortificat şi se compunea din patru încăperi. În mijloc era un mic hol din care se intra în trei încăperi. În fund era oîncăpere foarte mică, fără nici un geam, posibil să fi fost camera neagră de pedeapsă, dar acum nu avea nici o întrebuinţare, în dreapta era o cameră destul de mare, era şi sufragerie şi camera în care se stătea ziua. Avea mese şi laviţe de lemn şi un hârdău pentru apa de băut. Avea duşumele din scândură, toate străluceau de curăţeniedeoarece săptămânal erau frecate cu leşie din paie.

Blogglobtrotter

GLOBBLOGTROTTER

M-am trezit, vezi Doamne, într-o încurcătură. Pe furiş, prin postările mele aiurite, fojgăie nişte omuleţi. Nu verzi, că ăia-s de pe Marte şi n-au treabă cu mine! I-am simţit şi mă pregăteam să dau cu flit. Intrigat, şi cu intuiţie ţărănească, m-am oprit la timp.
Noroc chior! Mă mai trezeam cu vreo bombiţă atomică peste blog. Erau clienţii la lectură, veniţi de peste mări şi ţări. Erau aşa de mititei pentru ca stăteau la căşile lor şi-şi trimiteau numai mausul să ronţaie la paginile mele de vânt. Dacă au ajuns să-şi hrănească şoriceii tocmai la mine, apoi ,una din doua: ori s-au bolânzit, ori i-a strâns rău criza de gât.
Aste gânduri m-au luminat paşnic; am mâgâiat şoriceii, care, de plăcere, mi-au spus de unde vin, dar că, despre stăpânii lor, sunt juruiţi să nu scoată o vorbă. Pregătiţi Harta Lumii şi coloraţi ţările de unde m-au invadat rozătoarele: Italia =200 de bucaţi; SUA (ăia cu bombiţa) = 40; Germania şi R.Moldova, Anglia,Canada, Spania, Brazilia (!), Serbia, Rusia şi, cu o singură sculă distrugătoare, Venezuela (aici, sigur, a fost prietenul meu, Hugo Chavez).
Măi,să fie! spioni! Vor informaţii despre Nokia, despre aurul de la Roşia, să afle dacă am pile la Ponta şi la Antonescu,(ultimul-nerudă cu Mareşalul!).
Efectul imediat al descoperirii vizitatorilor mei de pe trei continente a fost prăbuşirea dolarului, creşterea leului. Ca bonus- primirea mea în Schengen.

INTERMEZZO

Am primit mai multe reactii la ultimele materiale postate. In general, favorabile.
O obiectie s-a referit la oprirea ciclului Mislea, in favoarea unor teme facile, cum ar fi deschiderea anului scolar, sau notarea unor impresii despre comentatorii laterali din presa.
Toate – adevarate. Numai că …exista un “numai că”:
-am citit , undeva, ca perioada cea mai activă pentru organismul omului este in jurul datei anuale a naşterii. La mine e putin pe dos. (Cănuţă,om sucit!) Explodez de energie in septembrie,in apropierea zilei de 15- deschiderea anului şcolar. Cum sa ramân insensibil la eveniment?
-am descoperit doua documente legate de deţinerea mamei la Mislea : o fişă matricola de inchisoare si o fotografie a fostei celule in care a zăcut atâta timp.Foto mi-a fost trimisă de o familie in care au fost doua femei,mama şi fiica inchise acolo.Mai anii trecuţi, au organizat o ceremonie de pomenire, la Mislea si au luat imagini din fosta inchisoare. Mi se mentioneaza ca au descopetit celula in care a stat Maria Antonescu. Ştiind ca mama a insoţit- o tot timpul pe Doamna Mareşal, m-am cutremurat la vederea imaginii şi mi s-a parut inutil si imoral sa brodez texte legate de Tasia. Incerc sa reproduce aceste documente. Poate reuşesc. Sper!

POFTA DE DIALOG

Românii sunt guralivi. ( Şi mă iau etalon pe mine!) Nu pentru că-s, cică, latini, nu. Nu au nici pasiunea dialogului din cetatea antică, grecească. Aţi auzit un stol de grauri? Acolo-i grupa mica de la grădiniţa vorbitorilor. Noi suntem la grupa mare, dincolo de drum. Să detaliem formele de manifestare ale acestei distincţii naţionale.
De la începutul omenirii române, a ţâşnit cearta.Din orice pricină, n-avea importanţă;ceartă să fie! Sunt pline arhivele,cronicile şi tratatele de istorie de modele.
Apoi, pâra: te spun tatei, stăpânului, şefului, domnului, paşei, sultanului,Domnului celui de Sus. Şi tot aşa , cât mi ţi-i veacul. A venit apoi, spre fericirea naţională, Epoca de Aur; acum a înflorit delaţiunea = nota informativă a soţului/sotiei , părintelui, (şi a părintelui de spovedanie!), a colegilor , şi, ca o culme kafkiană, nota ta despre tine.
A trecut si vremea de aur şi am ajuns în ziua de azi. Aici e aici. Ne-am schimbat? Am devenit platonicieni? Aş!
Ne-am întors la poiana lui Iocan, ca la Marin Preda, după formula: doi, cu un cap deşteptăciune deasupra noastră, dezbat problema ; noi=ha-ha-ha şi hi hi hi! Dă-i,ia-l de gât,zi-i de mă-sa! Pân’ se face noapte.
Dar ne-am şi modernizat. Au apărut publicaţiile online şi am năvălit pe ele. Suntem în Schengenul informatic ,nu-ţi trebuie buletin, nu tu, control la gură, nu tu, răspundere. Trai, neneacă!...Aşa că pândim articolele; preferate cele despre politica,partide,sex; totuna! Şi ne scoatem plaivazul-maus. Dă-i şi dă-i şi dă-i! Interzis minorilor să citească!
Am descoperit, prin analiza ortografică si stilistică,un fenomen necitat în bibliografie: partidele au pentru fiecare foaie a vitelor cibernetice de pripas ( parafrază după Eminescu), au, zic , detaşamente de arnăuţi care tăbărăsc pe adversari cu injurii porcoase.Taberele se confruntă cu atâta violenţă, de se inroşeşte eterul de atâta patimă. Şi iar, şi iar, dupa comandă şi promisiuni de funcţii.
Pentru ca m-am luat etalon, aşa fac şi eu;ca s-o iau apoi, la cocoaşă.
Aceste rânduleţe neserioase anunţă, într-un viitor incert, precum ieşirea din criză, un eseu despre dialogul în cetate: Agora online. Sper.

OMAGIU PENTRU DOMNU' TRANDAFIR

S-ar cuveni să mă fi vindecat de nostalgii profesionale, dar nu pot scăpa de emoţia primei zile de şcoală. Aşa că, azi, stau molcom pe prispa casei şi arăt, imaginar, drumul spre şcoală copiilor si părinţilor, cu sufletele vâlvoi, de bucurie, cu florile (captatio benevolentiae!) purtate semeţ sau stângaci. Aştept, apoi, amiaza—ca să-mi răsfăţ ochii cu aceleaşi flori, acum în braţele neîncăpătoare ale dascălilor. Şi le zic acestora,în gând, ( receptioneaza simpatetic!): SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI, CALMI ŞI PROFUNZI ÎN TOT CE VEŢI ZIDI ÎN ACEŞTI COPII, PLĂTIND SPERANŢA ŞI ÎNCREDEREA CU CARE AŢI FOST ÎNVESTIŢI. NU RECUNOSTINŢA IMEDIATĂ , PENTRU TOPIREA ZILNICĂ ÎN EI, VĂ VA ASTEPTA,CI PROIECŢIA, ÎN TIMP,A SUPRAPUNERII IMAGINII VOASTRE CU ACEEA A DASCALULUI LUI SADOVEANU. DOMNU’ TRANDAFIR. SUCCES! PS Transmiteti aceste urari si colegilor care nu le vor fi citit pe acest spaţiu generos.
Notă-1. Aţi înţeles de ce am întrerupt ciclul dramatic despre Mislea…A început şcoala.
Doamne,învaţă-i pe cei mari ALFABETUL!
-2.Am reprodus textuldin media locala,unde un comentator mi-a trantit o balega intre ochi. Asa-mi trebuie, daca nu-mi gatui, la timp, lirismul.

MISLEA—MÂNĂSTIREA PUŞCĂRIE


Între Câmpina şi Ploieşti, într-un peisaj colinar-submontan, daţi de satul Mislea. Aşezare pitorească,cu livezi aromitoare,cu oameni la locul lor.
Din pacate, zona stă sub amintirea malefică a lagărului politic în care comuniştii au zavorât floarea tinerimii studentesti şi pe marile femei ale scenei politice din epocă . Închisoarea preluase spaţiile unei mânăstiri-cetăţuie,ctitorie a domnitorului RADU PAISIE. Zidită în anii 1536—1537, a fost dotata cu odoare scumpe şi moşii de ctitorul care,după câţiva ani , va fi surghiunit şi va muri în Egipt. Zidirea era în stilul modest al lăcaşurilor munteneşti ,departe de arta celor din Moldova: un zid patrulater, masiv, cu contraforturi medievale,de care se sprijineau chiliile şi alte dependinte. In mijloc-mânăstirea. Poarta, voinică, izola etanş spaţiul dintre ziduri. Deasupra porţii, trona grav turnul clopotniţei.
Destinul mânastirii prefigurează pe cel al deţinutelor de mai târziu. Urmaşul la tron, Mircea Ciobanul, pustieşte lăcaşul,care va fi refăcut de Petru Cercel şi de Mihai Viteazu. După două secole de înflorire,activitatea monahală se va stinge,treptat , odată cu secularizarea averilor mânastireşti din timpul lui Al.I.Cuza .
I se va da o altă destinaţie – şcoală corecţională pentru minorii delincvenţi. Mareşalul Antonescu va crea aici o aripă specială pentru detenţia femeilor (predominant studente) legionare. Şi, ca o ironie a sorţii, tot aici va ajunge întemniţată de comunişti, după un deceniu,soţia sa, Maria Antonescu. (Deţinutele legionare au populat închisoarea,fără întrerupere.)
Şi tot ca ironie, aici a ajuns şi mama ,fără a fi nici studentă, nici legionară şi nici din fruntea ţării,ca celelalte deţinute politice. Biserica a fost avariată de cutremurul din 1940,dar studentele au refăcut totul. Picturile au fost luate in grijă de cateva fete, de la belle-arte, care după eliberare, s-au şi specializat în pictură bisericească.
Cutremurul din 1977 a pus capăt zidirii sfinte. Avariată,din nou,comuniştii au definitivat ce făcuse natura cu buldozerele,cărând orice piatra din biserică în afara zidurilor. Au mai dăinuit doar celulele. După 1989 îsi duc aici, zilele batrâni fără alt sprijin şi persoane cu handicap psihic.
Pentru descrierea compartimentarii spaţiului interior, voi folosi citate din cărţile , BINECUVÂNTATĂ FII, ÎNCHISOARE, de Nicole Grossu (chiar prietenă cu mama) şi STRIG CĂTRE TINE, DOAMNE ! , de Aspazia Oţel-Petrescu

ATENTIONARE


Vad ca ma afund si ma dispersez tot mai mult in subiectul despre inchisoarea Mislea. N-ar fi nimic rau, daca ar fi vorba despre o cercetare stiintifica riguroasa.
Din pacate, voi amesteca informatia documentara certa cu reprezentarile puternic afective ale cuiva, care si-a ruinat ultimii ani ai tineretii, deja sfartecate de razboi, intre zidurile de iad ale acestei inchisori. Si n-o sa iasa nimic interesant. Daca voi mai dezvolta subiectul,o fac din mai multe alte motive :
# dintr-o vina fata de mama, careia nu cred ca i-am acordat destula grija, ca sa se simta compensata pentru tot ce-a patimit in viata in care a fost tarata de evenimente ca de un cumplit tszunami;
# din interesul de a cunoaste mai adanc si mai uman ce-a facut din noi comunismul si bolsevismul;
# pentru a intelege cum isi alege istoria antropofaga victimele;
# pentru a pricepe comportamentul politic al unor oameni politici la situatii-limita pe care le-au avut in fata intre anii ’44-- ‘64 ;
#ca sa-mi verific puterea de discernamant in analiza unor date despre familia mea.
E mult, e putin,domnul stie!
Imi fac o datorie prin acest avertisment catre posibilii cititori,ca sa inteleaga ca nu pentru ei am scris , ci pentru pacatosul din mine.
As scrie si pentru ei daca as putea realiza absolut-necesarul feed-back pentru a-mi asigura echilibrul. Dar nu e sa fie!
Si inca ceva: faptele evocate nu vor fi cursive, ca intr-o telenovela, ci contorsionate temporal,pe baza fluxului memoriei involuntare. Precizez ca nu folosesc procedeul,ca pe-o gaselnita a literaturii moderniste, pentru ca nu-s in stare sa uncropesc nici macar o pagina in acest domeniu. Scriu ce-mi vine sa scriu ,din ceea ce stiu. Or, asta nu-i deloc beletristica; nici macar memorialistica. Si ,cu atat mai putin,istorie !
Acestea fiind zise,voi incerca sa adun date despre “fortareata”manastirii-temnita-Mislea; din documente istorice,dar mai ales ,din descrierile facute cu simtul observatiei si talent de catre celebrele puscariase din lotul de studente de la Cluj. Le-am gasit in volume de evocari, ale catorva dintre cele care au supravietuit gulagului romanesc. Mama n-avea priceperea sa prezinte “totul” inchisorii.Pentru ea ,universul se reducea la patru pereti umezi-mucegaiti, la bucatica de curte de unde vedea un ogor de cer si la clocotul din suflet. Atat!
Multumesc acelora care m-au urmarit,in scris, si nu ma supar ,daca se despart de aceste pagini .

PS 1. Numai in acest text, cu stil neutru, din motive evidente,nu am folosit literele cu semen diacritice: ă,î â ş ţ.
2. Multumesc unui distins colonel din Scheia—Sucevei, care s-a mirat de ce nu scriu o carte. Nu i-am raspuns. O fac acum: nu-s in stare!

Cântecul mamei din Închisoarea Mislea

IV


Am reuşit, cu ajutorul soră-mii să reconstitui un cânticel, trist, pe care-l
cânta - plângea mama, când era năcăjită şi i se părea că n-o aude nimeni . Vai, cu câtă indiferenţă treceam peste acele momente. Acum ar fi altfel, dar e prea târziu!

Mislea-i închisoare grea
De-mi curg lacrimi de sub ea.
Şi-mi curg lacrime părău,
Din dorul de satul meu .
Dor de casă, de părinţi,
De copiii mei cuminţi.
Fă-mă, Doamne,-o rândunea,
Ca să pot zbura din ea,
Să-i dau foc,când scăp din ea.
Şi să ardă-n foc şi pară
Cum m-o ars la inimioară.
Şi să ardă şi duşmanii,
Cum mi-au ars ei ,mie, anii.
Misleo, Misleo,fund de iad,
Cum m-ai rupt de ce mi-i drag,
Cum îmi chinui zilele
Şi-mi furi tinereţele.
Să te ardă Dumnezeu
Cum mă arde zidul tau!

(Textul era pus pe-o melodie ardelenească şi era adaptat pentru mama de o studentă din Cluj, din lotul legionarelor.Voi reveni la aceste studente,în baza rememorărilor, de peste ani, ale mamei.)

III

Au fost multe zile şi, mai ales, seri în care sporovăiam cu mama despre închisoare,celulă, despre femeile cunoscute în acei ani. Multe din spuse s-au estompat,cum se topeşte un nor pe boltă. Altele s-au suprapus cu informaţii din documente citite, încât nu le mai pot individualiza.
Aşa se face ca i le-am ascuns lui Gheorghe Buzatu*, care m-a descusut despre ce ştiu, când îşi scria valoroasa lucrare despre Mareşal. Cele aflate de la mama erau crâmpeie de reprezentări naive, sentimentale ale unei ţărănci, dizlocată dramatic din satul ei şi dusă la ocnă. Deci,fără valoare documentară. Aşa să le luaţi şi dv.,distinşii mei cititori de blog.
Dar să revin la oile noastre**. După cam o săpămâna de trudă, de frică sa nu moară femeia aproape în comă, s-a produs minunea,deschizând ochii şi privind speriată.
--Unde sunt,cine eşti tu? Mama, care era o mână de femeie, dar vârtoasă la treabă,a ridicat-o, ca pe-un fulg, la marginea patului,i-a dat o gură de apă şi a hrănit-o ca pe cei mici,adică a luat o bucăţică de mămăligă, păstrată special, şi câteva buruieni din troaca cu “ciorbă”, le-a vârât în gură, mestecându-le, vărsându-le în palma şi introducându-le în gura bolnavei. Aşa a întremat-o deţinuta Tasia pe Maria Antonescu. Mestecându-i mâncarea (cum făcea şi cu mine, când eram mic şi bolnav).
Au început să curgă zilele, vorbele, plânsetele cu faţa în palme, îmbărbătările.
Am întrebat-o pe mama de ce s-a ostenit atât s-o salveze.Asteptam un răspuns patriotic,dar a rostit: de teamă! În fiecare zi,gardiencele o scuturau pe bolnavă , să vadă dacă n-a murit şi se ştropseau la mama : daca moare , te ducem în celula unguroaicelor să te mănânce”.
Se cuvine o precizare. Căutând printre acte, am găsit ordinul de încarcerare a mamei. Intr-un colţ scrie : LA SECRET. A fost închisă acolo pentru că trebuia s-o ingrijeasca pe importanta deţinută şi nu pentru ca ţaranca ar fi fost un pericol naţional. Abia acum mi-am putut răspunde întrebărilor de-o viaţă.

* Fostul meu coleg a scris cea mai documentata lucrare despre MARESALUL ION ANTONESCU. O recomand cu caldura celor pasionati de problema.
**Expresia e din lucrarea unui cronicar moldovean si vrea sa zică,la figurat, că să ne intoarcem la treburile importante!

II

Persoana aruncată pe pat gemea stins şi icnea când şi când a plâns.
-Ai grijă de ea că, dacă moare, te mănâncă unguroaicele ! Mama stătea în poziţie de drepţi, lângă marginea patului, îngrozită. După ce uşa a huruit din ţâţâni şi din cheie, şi-a revenit puţin şi a privit , cu milă , la noua incarcerata, care se chircise în pat şi plângea molcom.
Speriată de ameninţarile auzite, s-a apropiat de femeie, a ridicat-o puţin si i-a dat o gură de apă. A aşezat-o mai bine în pat, a învelit-o şi cu pătura ei , vorbindu-i încet, liniştitor. A adormit repede,ca un copil sub vorbele calde ale mamei. Somn lung, cu gemete si plâns,cu ore neştiute, în întunericul celulei de la Mislea.
Aşa a început mai mult decât prietenia de peste trei ani (că după aceea s-au pierdut una de alta) dintre mama şi sora ei de suferinţă, care s-a dovedit a fi MARIA ANTONESCU, soţia Mareşalului.

Notă- Azi e Sântămăria-Mare. O să aprindem o flăcăruie, să ajungă cu legănarea ei până în lumea unde îşi odihnesc osteneala vieţilor Maria şi Tasia ! (Calculatorul,unealta veche,imprima 14 august.Asta e! Nu stiu sa-l pun la punct.)

ÎNCEP UNA ŞI ZIC ALTA

Mai deunăzi, într-un interviu, la radio, Şeful Statului a facut nişte afirmaţii despre Antonescu şi despre Regele Mihai. Afirmaţii care au făcut vâlvă între politicienii din ţară şi de aiurea.
Culmea, cele spuse erau corecte, dar (in)cultura l-a facut sa nu poată demonstra adevărul istoric.
Am vrut sa comentez referirile lui Băsescu ,dar am întârziat cam mult verificarea,încă si încă o dată, a datelor,ca să nu mă fac de ispravă.
Aşa mi-am împrospătat niste amintiri despre relaţiile dintre mama mea şi soţia Mareşalului, Maria Antonescu.
Cu durerea emotiei, amândouă s-au întâlnit în altă lume, cred, mai bună, voi evoca doar câteva crâmpeie din jocul destinului, care a pus împreună o mare doamnă a României şi o umilă ţărancă din Băluşenii de Botoşani, sub stigmatul trădării de ţară.
Sub rezerva amânării problemei de bază, dau liber câtorva întâmplări neconsemnate de documente, deci supuse contestării. Pe bună dreptate.


DOAMNA MAREŞAL MARIA ANTONESCU ( I )

Marii istorici ai luptei anticomuniste n-au scris ,încă, nici un rânduleţ despre răscoala din satul meu natal, provocată de părintii mei în august , 1949.
Atunci am ajuns aproape orfan.Tata—întemniţat la Gherla ,unde şi moare sub tortură. Mama,după sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar din Iaşi, este dusă, cu cătuşe şi încarcerată sub regim sever, la Mislea.
Mă miră şi nu prea am multe explicaţii pentru faptul că a fost supusă unui regim sever. Că n-o fi fost Tasia, ţăranca prăpădită, dintr-un fund de ţară, inamicul public numărul unu al comunismului!? Poate că alta e explicaţia. Să incercăm.
Am înteles,din spusele mamei, că celula unde a fost trimisă era plasata undeva central, fiind înconjurată de clădiri populate cu nişte deţinute speciale – unguroaice, condamnate pentru crime împotriva românilor din ţinuturile ocupate după Dictatul de la Viena.
Formau un fel de cordon nu de protecţie , ci de presiune psihologică asupra “chiriaşilor speciali din centru”.S-a convins şi mama,în timp.Când era scoasă la plimbare,vecinele cereau, urlând într-o românească pocită, cereau,zic, cuţite,să măcelăreasca burjuicele,să le arunce la câini.
-În fiecare zi ,îndemnate de gardience,ţipau si ne scuipau.De multe ori ceream sa ne lase în celule, înainte de terminarea timpului de plimbare, speriate să nu li se permită. Că totul ni se părea posibil.
Ne înfiora cruzimea cu care se lăudau cum spintecau burţile gravidelor românce şi scoteau copiii cu cuţitele. Apoi, ridicau copiii împlântaţi în ascuţişuri şi plecau cântând şi dansând spre alte case de ale noastre. Cică nişte soldaţi de-ai lor, cu pene de cocoş la chipiu le sărutau pe cele care faceau mai mult rău
Aceste femei, însoţite de paznice,aduceau mâncarea" boieroaicelor".
-Tot vă omorâm,aşteptăm numa să se prefacă şefele ca nu ne vad. Aşa avem înţelegere. Or să ne dea drumul acasă mai devreme. Că mai avem treabă cu româncele.
Aceleaşi vorbe, zilnic, ne faceau să îngheţăm de frică. Mai ales că gardiencele ,care auzeau totul, şuşoteau cu râsete,privindu-ne. Ba,chiar,uneori le provocau să ne ameninţe...
Şi tot nu inţeleg de ce era plasată mama în centrul acela de elită. Sau poate că da.
În celula mamei erau două paturi. Unul gol. După o zi , a fost adusă ,mai mult târâş o femeie (slabă si lungă, îsi amintea mama). Abia se mişca. Au trântit-o gardiencele ca pe un sac de cartofi, pe patul fără saltea.

I

O pauză mare prinde bine.A fi,sau a nu fi,se zmiorcăia Hamlet.
Să scriu...să nu...
Scriu pentru nimeni.Cum respir.Reflex necondiţionat!

II

CUPTOR

Sunt fascinat şi, simultan, îngrozit de imensa capacitate umană de protecţie mentala (cu efect benefic general ), în a se elibera de amintiri. Uităm !...Uităm mai ales experienţele nefericite.
Unde sunt amintirile mele despre foametea din 46, despre puşcaria părinţilor, despre izgonirea din liceu si facultate,despre lampa la care citeam, pentru care nu găseam nu numai “gaz”, dar nici feştilă ?! Uitate! Ca şi cozile la de toatele cotidiene, ca si tăierea curentului, ca şi tv.-ul, de două ore,ştergerea creierelor,în şcoli .Neant!
Aşa gândeam mai ieri,când o nostalgie lirică m-a făcut să colind vechile noastre ogoare, cu haturile refăcute după 1990. Căutam aroma pământului ars de soare,mirosul înţepător al sânzienelor. Totul era idilic, favorabil regăsirii copilului de altădată.
Dar...
Dar, trasnit în creştet de duşmanul de Soare, mi-am provocat subconştientul,mereu refuzat de firea mea optimistă.
Aşa că am retrăit scene de infern dintr-un iulie, de demult.
Cu tălpile goale, călcam miriştea, lăsând boabe de sânge pe rugii de mur. Cămăşoiul şi izmenele din fir gros de cânipă, tors de mâna mamei, musteau de sudoare. Eram la seceratul grâului, de-o palmă. Tăiam-zmulgeam paiele ţepoase,făceam legatori de rogoz, clăi cu snopii în cruce, cerşeam cerului un norişor, o pală de vânt, ceva. Cu zgâcenie, îmi udam gura cu o apă mâloasă, dintr-un izvor pe stingere.
Eram lunguţ, şi, ca să prind grâul in secere,îmi rupeam şalele.
De aceea,îngenuncheam.Pe mirişte, rămâneau doua dâre , ca semnatură a caznei mele, zădarnice; pentru că tot grâul ne era confiscat la cote.
Într- zi, peste acest chin a ţâşnit o lumină. La propriu. Un fulger a traznit un vecin de ogor,la coasă si o grindină cât pruna a făcul tot grâul pământ.
După cateva minute, iar soare, dar cu răcoare si miros de pământ reavăn.
Mama plângea după grâul pierdut, eu mulţumeam lui Dumnezeu că m-a izbăvit de mersul în genunchi, vecinii îşi boceau mortul.
...îngrop amintirile lăs ogorul in urmă. În maşină, radioul scâncea că leşină târgoveţii, pe străzi,de caldură. Cuptor!

LASATA-SECULUI

N-am deloc pofte vegetariene! Și nici nu pot ține posturile religioase.Deși mi-ar prinde bine.
Dar nu pot uita fastul rural al Lasatei –Secului ( Lăsatei-de-sec), din gospodăria bunicului dinspre tată.
Om bogat, cu relații privilegiate. In sat și primprejur. Jumătate din comunitate era formată din fini si cumetri. Care veneau , cu respect și, mai ales, cu poftă, la chiolhanul « de dulce » din acareturile bunicului, dezmierdat « Moș Nică ».
Cu câteva zile inainte, bunica nu mai avea somn. Isi strângea ajutoare pricepute si pregătea numai bucate consacrate evenimentului. In seara menită, se adunau 20-30 de petrecareți,in frunte cu popa,primarul, invațatorul și se asezau pe laițe cu macaturi, la mese improvizate din lătunoaie. După ritual: « cum li-s anii, cum li-i rangul ».
In țipăt de viori si zdranganit de cobze,scoase de cumetrii-țigani,din Pârlita,se faceau urarile cuvenite, cu pruna galbena,invechita,Care nu prea avea păcat de oprire, in familia mea, nici macar in postul de sapte saptamani !
 Si se infierbanta ospatul.
Faceau cu ochiul, mai intai, coltunasii burduhosi de atata branza, impinsi pe gat de tuica din hectarul de goldane de Dupadeal. Tavaliti, coltunasii, prin unt ori smantana, la voie.
In străchinoaie vargate de lut, tronau pastrama de berbec, curcani si alt pasaret care se jertfisera, ca sa-si salveze timp de sapte saptamani de post neamurile din cotețe. Totul era devorat cu falsa indiferenta, accentul căzând pe vinul licoros de fraga,ce nu mai avea timp sa-si etaleze mărgelele.
 Țiganii lălăiau, unii meseni ieseau la joc ; cei mai multi nu se ridicau(nu puteau ?!) ; dar tropoteau la mese, din picioare, ori se legănau in ritmul jocului si-si indemnau soațele sa-l joace pe cumatrul/nașul Nică.  De  învartea, vesel, deodata , sub « răutatea aluziilor cu văzutul puței finuțelor », cate 4-5 mândruțe.

Târziu, dar riguros inainte de miezul noptii, musafirii se duceau (mai degraba erau dusi de nevestele mai suferitoare la chef) spre case.
Bunica suporta, mai departe, greul : spala bine , cu leșie, strachini, linguri si linguroaie de lemn, oale si le urca in podul casei.
De acolo era adusa in blidare, « vesela » absolut noua, petru folosința de post. Abia in zori se aciua si ea pe un colț din patul posedat abuziv,da-a hoarța, cu sforaieli, de capul casei.
Si începea Postul Mare !

Numai eu rămâneam gata să dau iama prin chiupurile cu afumături ; de unde scocioram cu degetele,numai macra si cârnații ; si-mi astâmparam setea cu oua crude,din coșărcile uriase.
Mam’bătrâna se prefăcea ca afla abia in Saptamâna-Mare,când mă probozea si mă trimitea la spovedit. Vrednicul nostru popa asculta, zâmbind, jălania mea de căință, îmi sorocea "mătăniile" cuvenite, să mă scoată curat de păcat.
 Până a II-a zi,când recădeam in vinovăție!
 Așa n-am putut eu deveni vegetarian. Nici măcar in Postul Mare!

Pare copiat din Creangă, dar a spus-o Calinescu: Humulesteanul a scris depre „copilaria copilului universal"
Deci si despre mine.
Fie pomenite chipurile bunicilor Nică și Catinca, pe care-i uit / le uit prea des chipurile, în vremelnicia mea fragilă!

NAVALNICUL

Intre numele date z^anului Dragobete, unul contrariaza : » Navalnicul », numele unei ferigi impozante. Legenda spune :
Pus pe shotii, dupa ce ii trece sorocul (24 februarie), Erosul nostru asteapta prin paduri sa vina la « pedepsit » fetele care s-au razbunat pe el, pentru ca nu le-a gasit un logodnic si s-au apucat sa lucreze, de ziua lui.
Incurcand cararile « pacatoaselor » care se cam lasau pacalite, Dragobete a dat si de Maica Domnului, ce trecea, in treburile ei, pe-o carare a codrului. Asa ca, dupa obicei , iese in cale, ademenind-o.
Maica Domnului il cearta cu asprime, pentru indrazneala , si-l preface intr-o planta viguroasa din umbra padurii. A numit-o Navalnic si i-a dat menirea sa fie de leac ; chiar si-n suferinte de dragoste.
In unele sate, tinerii ies la culesul plantei cu o capatana de zahar in mana, chiuind si zicand : « Cum navaleste lumea la zahar, asa sa navaleasca fetele/flacaii la mine ! »
O fi ?!iNCERCATI,ROGU-VA!

...CEL ISTET CA UN PROVERB

De la inceput,o constatare post factum : "foiletand" paginile despre enigmatica luna martie, m-am indispus de dimensiunile negazetaresti ale materialelor elaborate.
Singurele scuze ar fi ca tot nu le citeste nimeni, iar, daca se pacaleste cineva s-o faca,va gasi unele informatii mai greu de adunat din surse de specialitate, imprastiate in timp si... publicatii.
De acum, imi vine sa zburd in libertatea spatiului virtual si sa mai slobod cate o gaselnita ascunsa in rosatura unui soarece de biblioteca.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Nu ma lasa inima sa nu ma intorc la Dragobete-logodiciul si la acele logodne "in joaca"puse la cale atunci.Scriam ca satul afla despre ele si ca se proiectau chiar nuntile toamnei.Legat de ultimul cuvant ,mi-a venit in minte proverbul LUNGESTE, DOAMNE, BOALA PAN' S-O COACE POAMA !
Multi ani m-a mai intrigat aceasta zicere, fara sa-i prind talcul.
Cand, intr-o zi...

Dragostea,inceputa sagalnic la Dragobete, aluneca repede in juruinte si proiecte de casatorie. Nerabdarea tinerilor se loveste cel mai des de incetineala voita a parintilor,de amanarea,daca nu sine die, atunci, sigur, pe la toamna.
(Estimp,multe se destrama de la sine sau prin uneltiri complicate.)
Cele care se incapataneaza sa reziste provoaca o adevarata boala de nerabdare, de dragoste devoratoare.(Ca in mitul Sburatorului!)
Dar cum sa impaci lucrurile?;munca verii este istovitoare si grabnica,banii se iau de pe recolta,si,mai ales, vinul se cam termina ,pe la Pasti sau se "trezeste".Cum si cu ce sa faci nunta?
De aceea mi i-am imaginat pe bietii parinti,dand cu caciula de pamant, ridicand ochii spre cer si rugandu-se:- "Lungeste, doamne, boala (= dragostea nebuna !), pan' s-a coace poama(=se va linisti in poloboace vinul nou).
Nu arar, bietii de ei, mai suplimentau vinul trebuitor, pentru ca aparea si botezul!
Ce ziceti ,dragi parinti?Parca va aud inghitind, cu amaraciune, cuvintele invocatiei intru Domnul.

MARTISORUL

Am fost cat pe ce sa renunt la aceasta postare despre martisor din cauza iernii zdravene care s-a instapanit fudula. Pe un blog,cineva isi cheama admiratorii cu un »Craciun fericit » , in englezeasca inamica mie.
Numai ca un cronicar moldav mi-a mustacit, din alt timp, ca nu-s vremurile sub om, ci bietul om sub vremi ! Bine, chiar daca m-am prefacut ca nu inteleg ce insemna la el « vremi ».

Fermecator si descarcat, astazi, de magia pe care o continea in trecut, martisorul este multimilenar. (spuneam, undeva, ca l-am gasit, sub forma unui sirag de pietricele albe si rosii intr-un mormant neolitic, dintr-o asezare cucuteniana de la Valea-Lupului,Iasi.
Martisorul avea rol magic de a ocroti pe purtator de rele, intr-o perioada a anului acoperita de nefiresc pentru omul din vechime.Nimic nu inspaimanta mai mult, pe atunci, decat vremea instabila, zvarcolirile iernii aducatoare de boli,foamete, (merindele si nutreturile la capat) intarzierea vegetatiei etc.
Omul se proteja si el, cum putea : prin practici si obiecte magice. Intre ele, martisorul s-a pastrat, ca semnificatie, pana astazi.
Ne-au ramas cateva legende asupra originii sale.Una dintre ele zice ca Dochia (cea buna !) a vrut sa protejeze venirea primaverii cu o funie impletita din fire de lana alba si neagra. (E adevarat ca, la inceput, martisorul era impletit din fire de aceste culori, semnificand impletirea destinului din viata si moarte).
Alta legenda dezvolta un subiect puternic romantic : Baba Iarna a furat Soarele, ca sa inghete omenirea. Planul ei este dejucat de un flacau, Fat-Frumos, care se lupta cu Vantoasele , scapa Soarele din temnita si-l arunca pe cer.Numai ca , in lupta, este grav ranit. Se taraste , pe frunzele moarta din padure si, unde cadeau picaturile de sange din rani, infloreau ,pe data, ghiocei. Ultima picatura a cazut, insa, pe un petec de zapada, unde o gaseste iubita sa, plecata in cautare. Fata destrama din ie fire de matase, albe si rosii, inconjoara cu ele sangele, ia in palme zapada si o incalzeste la piept. Pe ie ramane o pata rosie.Toate fetele din sat si-au prins si ele fire rosii pe albul iilor.,spre amintirea sacrificiului voinicului..
In realitatea magico-istorica, la intai martie se prindea la mana sau la gat un snurulet din fire albe si rosii, ca sa-l apere, sa-l izoleze pe purtator de toate relele aduse de ramasitele iernii. Cercul magic inseamna la toate popoarele apararea , izolarea,spararea (zidul,santul la o asezare). Mai tarziu,s-a adaugat si un banut de argint la snur. Constante au ramas culorile : rosu = simbol pentru viata, energie, sanatate ; alb = credinta, sinceritate,fratietate,bine.
Martisorul era purtat pana la infloritul primului pom,cand era desprins si aruncat (agatat) intre flori.Era inca o forma de protectie : deoarece se stransesera toate relele in snurulet el trebuia pus intr-un mediu vitalist, pomul inflorit.

De la aceste practici, pur magice, s-a ajuns, astazi, la altele, afective, de socializare formala, comerciale. Domina kitsch-ul, se banalizeaza gestul, dar inca rezista !
Vorba ceea : depinde de CE si CUI dai, precum si de CINE si CUM primeste !
PS Mi-i ,totusi, dor de magarusii si purceii pe care mi-i atarnau, aluziv, pe piept, ucenicii!

ALEGEREA "BABEI"

Am pus tot ce-am scris despre luna martie sub semnul unor tulburatoare practici magice. Asta dovedeste ca, pe masura ce a intrat tot mai adanc in natura, omul a trait tot mai dramatic spaimele fortelor ei si incapacitatea de a le supune, sau evita. Structura primitiva a perceptiilor si reprezentarilor, pe care le acumula despre « jurul » sau, l-au obligat sa caute forme de aparare, imbunare, sau de folosire a acestor forte necunoscute. A recurs, mai intai, la antropomorfizarea lor.(Atribuirea de forme si trasaturi umane, de nume create ad hoc, pentru a le face mai prietenoase.)
A urmat alegerea de chipuri (idoli, talismane) si de ceremonialuri ,de ofrande toate supuse unor practici respectate cu sfintenie, prin veacuri.
La venirea primaverii, de exemplu, se dezvolta obiceiuri precum :
- zilele « babei » ;
- alegerea (pusul) « babei » ;
- moartea Dochiei ;
- focuri purificatoare ;
- afumarea pentru alungarea « relelor » din gospodarie ;
- baterea pamantului cu ciomege, pentru eliberarea caldurii ascunse de iarna ;
- pomeni cu alimente ritualice ;
- alegerea unei « babe « pentru sondarea destinului ;
- protectia de rau prin martisoare,snurul anului agricol.
“Babele” sunt zilele din intervalul 1-9 martie. La inceput, erau alese 12 zile care sa prezinte corespondente cu lunile anului. Trebuie sa mai observam ca zilele de 1-12, din calendarul actual, gregorian trebuie translate in calendarul iulian (stil vechi ), deci la limita cu echinoctiul de primavara .
Alegerea sau »pusul babelor » se bazeaza pe vesnica speranta a omului ca va putea, candva, sa gaseasca mijloace de a sonda si primi semnale despre viitorul sau, sorocit de destin ( augurii din practica romana ).

Dupa datina, fiecare isi alege o zi ( « baba lui ») din intervalul 1-9 martie si asteapta sa vada cum va fi vremea, atunci.
-Daca « baba » sa se arata fara soare, friguroasa, cu ploaie sau ninsoare, atunci :
posesorul zilei, daca-i necasatorit, se va alege cu o pereche h^ada, calica , cu betesug, zgarcita.Deci , s-o ia la fuga din calea ei ! Sanatatea ii va lasa de dorit, norocul –pe sponci, banii-lipsa, primejdii la tot pasul ; seceta, foamete.
- Daca se intampla o zi calda ,cu soare si bazait de albine, norocosul se va bucura de pereche (daca n-o are !) rupta din soare de frumoasa, bogata, va avea noroc la bani, sanatatea va dudui, camara se va burdusi cu roade, ce mai !
Dar, pentru, ca cel mai adesea , ziua se intampla cam pestrita , meteo, se trece la interpretarea segmentelor de zi, chiar pe ore, punand bunele si relele la locul lor, cat mai convenabil. In zilele alese nu se prea lucreaza, iar de Dochia, deloc !

In Bucovina, pe urmele babei care-si leapada cojoacele, sunt trimise surorile ei , mai tinere, dezmierdate cu diminutive de la numele zilelor saptamanii :Lunica, Martzica, Miercurina, Joitza, Viritza, S^ambitza, Domnica. Ele exprima speranta ca ,la batranete , vor fi mai generoase decat Dochia .
Dupa zilele “babelor”(in Transilvania numite “vantoase”), se restabileste speranta, urmand zilele “mosilor”,calme, caldute. Mosii mai sunt numiti S^mtzi, sau Sfinti si au ca simbol sfintisorii cu miere si nuca si, mai ales, cele 40 de pahare ce trebuie baute , cu stoicism, daca vrei s-o duci bine tot anul. Si cine nu vrea ?!
Despre alte intamplari si obiecte magice fermecatoare, cum ar fi « martisorul », in curand.

DOCHIA

Folcloristii releva numeroase nuclee epice legate de mitul Dochia. Am sa amintesc doar cateva.
Mama a lui Dragobete, este atat de posesiva, incat isi supune nora la munci absurde, ca s-o chinuie : o trimite cu lana alba, la parau, s-o spele pana ce s-a face neagra. Impresionat de plansul tinerei, Dumnezeu (sau Iisus, sau Sf. Petru, Zana cea Buna etc ) o ajuta . Soacra vrea , apoi, sa-i spele aceeasi lana pana o va preface din neagra in alba. Din nou o ajuta Dumnezeu. Ba ii da si o floare rosie ( sau ghiocei, fragi copti…) . Daca vede baba floarea aceea, crede c-a venit primavara si urca cu oile la munte, incotrosnata cu 9 (sau 12 ) cojoace. Cand se incalzeste vremea, tot arunca din cojoace, pana ramane in ie (sau camasoaie ).Se lasa , la porunca zeitatii protectoare, un ger napraznic.Dochia si oile se fac stane de gheata. ( In Bucegi si in Ceahlau sunt stanci, reprezentari antropomorfe ale incremenirii babei.
Se cunosc sute de variante si localizari ale mitului ; iar in prelucrare culta, romantica, devine motivul de baza in explicarea poetica a etnogenezei noastre . (Traian se indragosteste de Dochia, fiica lui Decebal.Ca sa scape, fata fuge in varf de munte si-l roaga pe Zalmoxe s-o prefaca in stanca.)

In alta varianta, Dochia este sotia lui Zalmoxe si moare intr-o experienta magica , de initiere.
Interesanta este si varianta basarabeana, in care Baba Marta, " capetenia babelor ", pazeste cumpana dintre iarna si vara.

Acest personaj mitologic are si un corespondent pozitiv, femeie blanda,capabila de sacrificiu intru credinta ( Sf. Evdochia, celebrata in calendarul ortodox la 1 martie).

Am cules , din zona Falticeni , o legenda in care sunt evocate zeitatile care guverneaza anotimpurile ; la echinoctiul de primavara se naste un pruncut, Dochia, care in vara, la solstitiu, va deveni Sanziana ; in toamna (la echinoctiu), se preface in Z^ana Muma, pentru ca, inaintea Craciunului sa se metamorfozeze in Z^ana Baba , care va muri,inghetata, in varf de munte, in martie. Si tot asa…Splendida aceasta reductie simbolica , turnata in tipare magice ale anului agricol !

Am lasat la urma o alta varianta, in care Dochia apare ca o baba miloasa care pleaca la munte , cu oile, inselata de primele zile calduroase de martie (Soarele cel rau* !). Renuntand la cojoace , pentru ca trebuia sa care cu ea 12 caiere de lana alba si neagra,ca sa le toarca in drumul spre pasunea din varf de munte, si sa impleteasca din fire un snur ,cu care sa lege zilele anului. Cand ajunge , cade sleita de puteri in somn adanc si este prefacuta in stana de un ger neasteptat.

In esenta, mitul Dochiei este expresia filosofica a unui itinerar de initiere transcedentala pentru o desavarsire interioara. Urcusul pe munte este o calatorie spre sacrificiu, iar impietrirea in durere nu poate insemna altceva decat jertfa necesara pentru invingerea timpului.
Este drumul mortii unei zeitati agreste si al reinvierii ei ciclice.O viziune originala si impresionanta a romanilor asupra luptei dintre iarna si vara.

1. * = Element la care voi reveni altcandva.
2.Principalele practici magice, legate de Dochia sunt : alegerea « babei » si Martisorul, pe care le dezvolt maine.

DRAGOBETE - 24 FEBRUARIE

Dragobete este expresia unui moment critic din evolutia timpului astronomic, asa cum este perceput de om echinoctiul de primavara.
Acum se confrunta sacralitatea negativa (agonia iernii, "babele"*, soarele "vatamator"*) cu cea pozitiva, nuntirea universala.
Zeitate care guverneaza momentul (zân), ajutat de Dragostelele (zânele,ielele), Dragobete provoaca multe practici magice, dedicate fertilitatii, prin formarea cuplurilor. El este expresia multimilenara, codrean-pastoral-campeneasca, a iubirii. Cu mare adancime culturala si filosofica, este , mereu, amintit ca fiu al Dochiei si cumnat al lui Lazarica, cel care a murit din dor de placinta*. Numele se pare ca provine de la traco-daci (trago-pede= picior de tap , trecut prin vechea slava in dragu-bâti= a fi drag).
Asa cum s-a intamplat des, in istoria crestinismului, peste sarbatori pagane au fost suprapuse simboluri sau sarbatori crestine ; in cazul de fata « Descoperirea capului Sf. Ioan » ;de aici si numele de Sânion de Primavara.
Dragobete este si parte ingereasca,dar si omeneasca,mereu zburator, (ca sa nu-l vada nimeni,pentru ca "lumea s-a spurcat cu faradelegi si sudalme" ). El oficiaza, suveran, cu delicatete si vigilenta, nuntirea: ; incurajeaza si sactioneaza pe sovaielnici, care, altcumva, ar fi scosi, pentru un an, din firescul vietii, daca nu-si gasesc perechea.
Totul este riguros supus unui ritual care imbina seriosul cu umorul, facand sarbatoarea mult asteptata si respectata.
De la o zona la alte sunt particularitati de sarbatorire. Dar esenta e aceeasi.
De dimineata,baietii si fetele,("iesiti la joc",adica buni de casatorit) se aduna in fata bisericii si, invocand ocrotirea sfintilor, isi aleg capii si pleaca spre padure. Harjoana,veselia,cantecul le bucura sufletul. Treptat,se formeaza grupuri si trec la un moment solemn : legarea fratiilor de cruce*. Fac focuri pe culmi (simbol de purificare), si se afunda in padure dupa flori si cuiburi vechi de pasari.Florile vor fi uscate ,cu invocatii de descantec (« Floare de fraga, /La toata lumea sa fiu draga ! ») ; folosite, apoi, in apa de laut,adunata tot acum din zapada curata, ascunsa prin vagauni.
La intoarcere,la un moment convenit in secret, fetele o rup la fuga (zburatoritul) iar flacaii se avanta sa le prinda ; fiecare pe cea dorita. Este momentul pornirii logodnei ludice (a joaca,
pentru un an, ca la pasari cuibaritul).
Fata trage cu ochiul la urmaritori : daca-i place baiatul se impiedica , se lasa prinsa si sarutata cu foc ; daca nu, fuge cat poate de iute, in calea altuia,de care se vrea prinsa.
Tinerii mai sfiosi, neindemanatici, debili sunt tinta rautatilor. Mai au loc si incaierari intre ravnitorii la aceeasi fata, dar se sting repede, in numele lui Dragobete, de catre capii alesi.
Si fetele « nelogodite » vor avea necazuri, de aceea,ajunse cu graba acasa, vor munci,in draci, ca sa-l manie pe Dragobete.Zeul se va razbuna,curand, asteptandu-le in padure si iubindu-le.
Asa se restabileste normalitatea in viata satului.
Dupa amiaza,se incing hore si, acolo, tot satul va afla logodnele puse la cale pentru un an. Din care multe vor ajunge nunti, in toamna*.Arar si botezuri.

ALTE INTAMPLARI LEGATE DE ZIUA DRAGOBETELUI


# Nevestele tinere, care vor atinge un barbat din alt sat, vor fi iubite strasnic de sotii lor tot anul;
#barbatii care se vor “cinsti” in alt sat vor avea nevestele focoase tot anul;
#barbatii isi fac gospodariile luna de curate, ca sa-i placa lui Dragobete , sa le dea putere in dragoste si sa nu se certe cu nevestele ;
#nu se sacrifica , nu se vaneaza si nu se blestema pasarile, ca sa nu se tulbure rostul imperecherii ;
#femeile hranesc , din belsug, cu boabe alese, atat pasarile din curte cat si pe cele salbatice.
Zaboviti putin la semnificatiile tulburatoare ale acestei sarbatoti si comparati-le cu ce ne ofera sarbatoarea importata.

OCROTITORUL DRAGOSTEI LA ROMANI (I)

In lumea reprezentarilor magice ,care tasnesc, sub lumina primaverii, in practici fascinante, dragostea isi merita primul loc.
E firesc, pentru ca tot ce-i viu clocoteste.: plantele, pasarile, g^azele, animalele si omul (tot animal!) incep nuntirea.
Sub ochiul iubitor si vigilent al unei zeitati impresionante, Dragobete.
Sa-l redescoperim pe vajnicul zeu al iubirii, intrat din pacate, in concurenta neloiala cu prea comercialul Sf. Valentin, sprijinit de un marketing feroce. Numai ca , reprezentantului Milka pentru dragoste, romanii ii puteau opune un simbol viguros,vitalist, chiar justitiar,greu de egalat. Nu resping, aprioric, surogatul recent importat ; ce n-am importat noi ? ! , dar prea mare-i distanta valorica, filozofica dintre cei doi.
« Tanarul » Dragobete este mai vechi cu cateva milenii decat " omologul" sau grec, Eros. (In morminte ale unot barbati tineri, din cultura neolitica Cucuteni, am gasit siraguri de pietricele albe/rosii, culori de martisor , cinstindu-l, sigur, pe zeul iubirii
Dragobete poarta nume diferite, dupa zona de unde ne vin informatiile ritualice.
Poati fi : Dragobetele-pupa fetele, Ioan-Dragobete , S^antion de Primavara, Dragomiru-Flo(a)rea, S^antoaderul, Capul-Primaverii, Granguru, Navalnicul, Ghiocel-Voinicul, Logodna-Pasarilor, Salvatorul –Soarelui, Fat-Frumos.
Mama lui Dragobete este recunoscuta, peste tot, Dochia.
In toate ipostazele numelui, Dragobete este vazut ca un voinic cu sange focos , ager, necrutator cu nevolnicii, cu sovaitorii, razbunator al tradarilor in dragoste.
El vegheaza sa se respecte legamintele de logodna si da semnalul inceperii nuntirii generale, incepand cu pasarile. Durata minima a perechii juruite este, ca la pasari, de un an (in greaca veche, « pasare » inseamna si « mesaj al cerului » ).
Faptele acestui voinic stau sub semnul bucuriei,al veseliei , precum in nunta lui Calin, alaturi de cea a ganganiilor, dintr-un poem eminescian.
Ziua consacrata, traditional, acestei explozii vitaliste cade , in calendarul mitic-fenologic romanesc, la 24 februarie.
Vom urmari,in partea a II-a, ritualurile si semnificatiile lor de ziua lui Dragobete.

LUME!...LUME!...

Cu surle,tobe si buciume, anunt ,ceremonios,ultima mea nastrusnicie :de la 24 fev., pana la 12 martie dau drumul la un foc de primavara in care voi arde numai buruieni tainice, stranse de 99 de vrajitoare oarbe. Prin fumul lor veti intrezari sub halucinatii, ( nu etnobotanice) miturile Dochiei,esentele magice si ritualice ale Martisorului si ale Dragobetelui...
Nu sunt locuri pe fotolii. Servitul de-n picioare.
Cei peste 18 ani sunt primiti numai sub insotirea si grija minorilor si/sau a bunicilor, dati in mintea copiilor!
LUME...LUME!...

Am poposit de curand pe un blog specializat in posturi didactic-moralizatoare,in sensul bun al cuvantului.Dar nu despre asta vreau sa scriu. M-a incantat "expozitia" de martisoare,manu propria, supuse privirii vizitatorilor si mi-am amintit cata vorba am oferit acestui etnofenomen, cu semnificatii nebanuite*.De-o viata imi stralucesc ochii de placere, cand descopar, in manuta copiilor,ceva naiv si plin de adancime,incropit de mana lor.(Slava invatatoarei mele,care nu ne slabea cu sfatul si varguta , pana cand nu realizam satisfacator macar 10!modele de martisoare.Si azi le fac,desavarsite!)
Paranteza cred ca explica ,pe deplin, incantarea cu care am examinat minunile gasite pe blogul de mai sus.(N-am autorizarea, din pacate, de a-l face public.)
Martisoarele si haloul adancimilor mistice din jurul lor mi-au amintit de un alt obicei de primavara, din Midi,care m-a fascinat.Il relatez,in onoarea blogistei,cu nume de floare,care m-a bucurat cu martisoarele ei.
..................................................................................................
Portet,un targusor din coasta Toulouse-ului.In dimineata de intai aprilie, e zarva mare in familia prietenului Chaufoure.Toti ies in strada cu buchetele de lacramioare in mana si se grabesc sa ofere celor intalniti cate un firicel parfumat. Tot farmecul e sa dai cat mai numeroase,
si sa termini manunchiul de flori cu care ai iesit din casa.Cate flori dai,atatea intamplari fericite vei acumula in acel an.Cate primesti,atatea rele te vor ocoli! O feerie de bucurii invaluie, cateva ore, oraselul de pe malul fuviului Garonne

*Poate m-oi invrednici sa astern aici, cate ceva din adancimea acestui obicei.
Si cate obiceiuri minunate or mai fi in lumea asta!

DE CE-I IUBESC PE TIGANI

In studentie,am fost , de multe ori,trimis acasa, s-o lamuresc pe mama sa se treaca la colhoz.Avea multa bucheliste de pamant si multa influenta asupra consatenilor.
Ca n-am reusit e una;a doua era ca ma prindea,saracuta,acasa si ma inhata la munca.
Devenise " chiaburoaica dracului" (chiar asa!)si n-avea voie sa foloseasca munca straina,sub amenintarea confiscarii pamantului.Asa suna legea.Tipau in buruian vreo trei hectare de porumb.Eu si mama, in doua zile,zgariasem, cu sapa, cateva palme din imensitatea ogorului.
Si eram terci de oboseala.(Cred ca ar fi durat toata studentia ,daca nu...)
Pe la Chindia Mare (pentru netarani=moment premergator amurgului),s-a petrecut o minune :drumeagul s-a innegrit de lume,cu sapele pe spinare.Erau vreo treizeci si ceva de tigani din Parlita, care se intorceau ,la sfarsit de saptamana, de la truda dintr-un gostat.
Ne-au zarit si au navalit pe ogor. Sapele zanganeau subtire si mancau pamantul.
Ca sa nu-i incurc,m-au fugarit dupa apa,la un izvor bahlit,dar ostoitor de sete.
Pana sa dea geana luceafarul de seara,lanul arata ca de pe cartea de agricultura.
A II-a zi mama e chemata la sfatul popular si anchetata pentru exploatarea tiganilor.Numai ca tot ei ,saracii, au salvat-o, declarand ca au vazut-o pe chiaburoaica sabotand prasila, s-au oprit din drum si au hotarat sa-i ia pamantul,ca sa-l lucreze pentru ei Mama s-a prins,aproband spusele lor.Si azi le multumesc: pentru ca m-au scapat de iadul prasilei si ,pe mama, de confiscarea pamantului.

UN FEL DE (IMPROPRIU-ZIS) JUBILEU

Astept flori,sampanie, felicitari.Am atins performanta de de a inregistra 500 de vizite pe posturile blogului.
Se petrec, probabil, noaptea, cand furii adulmeca prada mare.Dar cred ca raman deceptionati, de cele gasite la mine. Pentru ca nu lasa nici un fel de urme!
Habar n-au ca eu las usa descuiata si"bunurile" la vedere,doar-doar le-o lua cineva.
..................................................................................................
Am tras o linie.Incep a II-a jumatate de mie (si de mine).Orice hoinar, prin blogguri, poposeste si la mine, gaseste un strop de vin si un codru de paine. Atata am ,atata dau.Dar cu dragoste.
Am vazut, undeva, o masa a lui Vlahuta. Fiecare musafir era "obligat"sa scrie ceva, orice, pe ea si sa se iscaleasca.V-as cere asa ceva si voua.E prea mult? Sigur nu-s Vlahuta.

CATEVA DINTRE SUTELE DE ZICERI DESPRE TIGANI CUPRINSE IN
"PROVERBELE ROMANILOR", DE I. ZANNE

-I-i frica ca tiganului de albina.
-De aia n-au tiganii biserica.
-Un tigan spune adevarul o singura data si, apoi, se caina toata viata.
-Bani au si tiganii,numai ca nu au si omenie.
-Tiganul da cu ciocanul si face banul.
-Si-a mancat cinstea, ca tiganul biserica.
-Fereasca-te Dumnezeu de romanul ciocoit si de tiganul boierit!
-Ovrei prost si tigan cinstit, nu se poate.
-Dintr-o iapa tiganeasca iese un cal boieresc.

O INTAMPLARE ISTORICA EMOTIONANTA

“Ma judec cu tziganii…” a ajuns pe un blog de mai mare circulatie si a iscat multe controverse.
Calm, am hotarat sa largesc imaginea tiganului, reflectata in folclorul romanesc , mai ales in snoave si in proverbe. Am rascolit in biblioteca mult, pana am dat de Th. Sperantia si de Iuliu Zanne ; ultimul cu « PROVERBELE ROMANILOR ».Cele zece volume de proverbe m-au naucit, prin monumentalitatea si acuratetea continutului lor. Am simtit nevoia sa adancesc informatiile despre autor si scriere si am dat peste ceva absolut impresionant : opera lui Zanne a servit ca argument, se pare decisiv, pentru Ionel Brateanu , in contracararea atacurilor defaimatoare la adresa Romaniei, facute de reprezentantul Ungariei la Conferinta de Pace de la Paris, unde se stabileau hotarele Romaniei Mari. (Tratatul de la Trianon ).
Preiau, mai jos, informatia din "Scrisoare deschisa catre Ambasadorul Ungariei…"»,de Mihai Tonciu.

În pledoaria sa pentru susţinerea cauzei Ungariei, la un moment dat, contele Apponyi a afirmat despre poporul român că este ”o rasă cu o civilizaţie inferioară”. În mod evident, gravitatea momentului exclude posibilitatea ca scopul afirmaţiei să fi fost o jignire şi, în mod cert, contele Apponyi a considerat sincer că exprimă un adevăr, prin care urmărea să convingă participanţii de necesitatea continuării hegemoniei maghiare asupra Transilvaniei.
Ionel Brătianu şi-a dat seama că brutalitatea unei asemenea afirmaţii nu putea constitui un argument raţional pentru a fi descalificată a priori, şi a venit cu o modalitate obiectivă prin care a demonstrat contrariul: a pus pe masa Conferinţei culegerea de proverbe ale românilor, realizată de Iuliu Zanne, totalizând 7.000 de pagini, împărţite în 10 volume şi având aproape un metru în înălţime, şi a cerut delegaţilor celorlalte ţări să vină cu orice altă dovadă de civilizaţie pe măsură!
Este greu de evaluat cât a cântărit acest eveniment în luarea deciziei finale, dar este cert că această culegere de proverbe a devenit astfel un reper emoţional al acelui moment istoric.

MA JUDEC CU TZIGANII PENTRU CUVINTELE LIMBII ROM^ANE

N-am nici o prejudecata despre vreo etnie. Imi place diversitatea si as vrea sa i se asigure continuitatea.Dar, mi-am iesit din pepeni, cand un tigan ,zice-se scolit, cere( Doamne, ce gugumanie ! )scoaterea unor cuvinte din vocabularul limbii romane ; ca si cum ni le ar fi pus el, acolo. Un cuvant apare cand este cerut de-o realitate obiectiva si dispare cand aceasta din urma a disparut. Un cuvant nu poate fi scos dintr-o limba prin vreun ordin, sau dorinta a cuiva.
Incercari de epurare a cuvintelor au mai fost, in istorie ; din orgolii etimologice (purismul), ideologice (comunismul), sovine ( maghiarizarea limbii, prin Ardeal) Dar, fara reusita.
Vocabule, precum A SE TIGANI=a se milogi , TIGANIE =fapta urata, mizerie, scandal, n-au aparut in limba romana , ca sa consemneze realitati comportamentale ale unor extraterestri, ci deviatii comportamentale ale tiganilor.Nu am cerut noi, sau alte popoare europene sa aiba ei aceste apucaturi.
De aceea, innebunesc cand vad ca cineva se leaga de cuvintele mele materne, sa le siluiasca.
Mai jos, insir si altele,carora le pun agera paza, sa nu mi le fure ,stim noi cine.
1.BAZA---tzigan (in continuare,fara « z »)=persoana care face parte dintr-o populatie originara din India…
2.EXPRESII (cateva, din sumedenie!)
“a aruca moartea in tigani”=a da vina pe altul
“ca tiganul cu cortul” =instabil;
“a se ineca ca tiganul la mal” =a claca o actiune spre finalul ei;
“tot tiganu-si lauda ciocanu’ « ;
« invatat ca tiganul cu scanteia « =deprins cu nevoile ;
3.SINONIME la tigan :brunet ; zoios,lautar, fierar, cersetor.
4.DERIVATE de la « tigan » :
-tiganesc ;tiganca, tiganas= tigan mic , dar si o insecta ;
-tiganatic=ca la tigani, dar si oaches ;tiganarit=comportament tiganesc,dar si bir medieval ;tigancusa ;tigancuta ; tiganeasca=ca la /de la tigani, dar si numele unei melodii ; tiganete ; a se tigani=a cersi ;tiganie=totalitatea tiganilor,dar si fapta urita,galagie
-tiganime ;tiganos=oaches, dar si om cu maniere urate,calic
-tiganus =diminutiv, dar si o pasare de balta ; si un peste rapitor.
Stimate carturar tiganos,invata cuvintele de mai sus si fereste-te sa le misti de la locul lor ; ca-i foc mare !
Nu ele-s jignitoare, ci comportarea ta jignitoare le-a dat semantismul care te supara.

CARDURILE CU DATE PERSONALE


Asistam, in ultimul timp, la un paroxism , benefic, al setei de libertate totala a insului de pe strada noastra.Pentru ca,zice-se, ne simtim ingraditi,” cipuiti”, crotalizati, amprentati cu barbarie de o autoritate hamesita dupa datele noastre, personale. Pana acum,de cand ne stim, mai ales pana-n ’90, haladuiam prin timp,spatiu,bunastare,fericire, libertate absoluta, precum infuzorii intr-o picatura din apa baltii.Asa ca , simtindu-ne, acum, mutilati in drepturi, am mandatat “varfurile”sa ne apere.Au aparut cohorte de”chemati” sa ne planga pe umar: fatutze agramate,semiscolite, care dorm pe treptele din fata institutiilor,ca sa transmita live,cand li se face semn din studio, nongouv-uri, zise si academii de…, care se pricep si se ocupa de toate;ce mai?! ,tot crema ! Si lupta ei,si lupta, gata sa moara pana la unu (ora !),de gat cu agresorii nostri.
Piata cetatii (prin Egipt zisa a »libertatii »), ramane apatica, flamanda si,mai ales,grabita sa apuce, cat de cat, ceva din mamaliga bunastarii.
Asa ca eu ma impac cu libertatea de a mi se numara virusii, cromozomii pe care, apoi, sa-i disipez din Congo pana-n Alaska. Si daca pot circula pe meridiane si paralele (de unde bani ?), fie, fac pe voia mancatorilor din libertatile mele..
Nu se poate si cu slanina-n pod si cu buzele unse !
Ba, se poate si altfel : sa tragem niste ziduri chinezesti in jurul autarhicei libertati absolute a insului, sa introducem carantina medievala pentru a nu ne infecta de cunoasterea lumii. Altfel, ajungem in conflict cu « jurul »,ca n-am respecta o lege absolut universal- suverana :libertarea mea incepe acolo unde se termina a vecinului meu.
Eu ma duc sa ma cipuiesc !...

CE CASTIGAM, DACA FURAM EUROPA


Departe de mine sa va ofer o lectie despre etica romanilor. Intai, pentru ca nu mi-o stiu nici pe a mea ;d’apoi pe-a tuturor !? Sociopsihologii stiu bine cum se ajunge de la faptul concret la reprezentari, la atitudine (actie-reactie), deprindere, convingere, model social general -acceptat. Drum lung, cu poticneli.
Ce m-a inspirat, aici si acum , este arestarea a zeci de vamesi de la Siret. Pentru furt, sport national, se zice.
Cred ca am putea folosi aceasta gena nationala constructiv, dupa modelul de mai jos.
Nu va relatez o anecdota, ci fapta istorica, consemnata ca atare.
………………………………………………………………………………………………
Se adusese cartoful in Europa si dregatorii nostri considerau ca ar avea si romanii mari avantaje din cultivarea si folosirea lui.
Autoritatile vremii fac anunturi, popii lauda ideea, dar nimic !
Se aduce gratuit material semincer,se fac demonstratii. Tot nimic !
Atunci, cineva are o idee geniala: da ordin sa se faca prin sate, pe tapsane, gramezi de cartofi, pazite « strasnic » de arnauti.
Veneau , ziua, satenii cu zecile ; se uitau, se minunau, trageau cu ochiul la vigilenta paznicilor,iar noaptea furau ; cu trista, cu sacul, dupa putere. In scurt timp au disparut toti cartofii.
Dupa plan, s-a raspandit zvonul despre grava pedepsire a faptasilor, cu exceptia celor care isi vor fi pus cartofii in brazda . Si ,asa am inceput sa mancam cartofi.
....................................................................................
Ma gandesc, n-am putea aduce dorita Europa civilizata, si s-o cultivam dupa modelul cartofului ?!

BILANT

Am dat, nu de mult, peste o incercare de clasificare a tipurilor de de blogeri de pe piata internet. Am inghitit reteta , am facut alergie . Asa ca, am recurs la remedii : comentarii,polemici, molotoave,pocneli in moalele capului,lovituri mult sub centura.Ce mai ?! razboi in regula.
A meritat ? dupa cei din tabara mea – nu !;adversari subponderali, nutriti cu portii la “iepureala,”expunere gratuita la impoliteturi, tema minora.
Dupa mine, a meritat ; am putut descifra cate ceva, cum s-o vedea mai jos.
Blogaritul se face « dupa ureche ». N-are rigoarea argumentului,domina improvizatia si impertinenta pozata (iti spunem noi ca esti beat !).Seamana leit cu zgarieturile din pesterile neolitice ,si cu ciopliturile de pe copaci =nellu si aurica se iu (s-a terminat scoarta copacului). Mai seamana cu « oracolele « , completate de pustime, cu jurnalele pline de lacrimi si juraminte din adolescenta. Cu toate.
Cat despre stil, ortografie,punctuatie, iadul pe pamant .Limbajul gestic, pictografic,sincopa literelor fac unele texte mai complicate decat heroglifele egiptene, descifrate de Champollion. Iar stilul ignora flagrant biunivocitatea (adica desprinderea aceluiasi inteles de catre A si A’) Fiecare intelege ce vrea.
Asa isi face loc impostura colajul ideatic si , mai ales, plagiatul.
Ceeace se observa prea bine este o crevasa adanca intre generatii. Tinerii jubileaza ca-i teritoriul lor, tabu, comunicarea virtuala. Babacii, neinstruiti, stramba din nas si considera fenomenul ca o acnee juvenila electronica, care va trece cu varsta. Fals!
Sunt doar cateva din invatamintele pe care le-am tras din aceasta aventura.

AUTOCRITICA

Dau sama unui traficant-inspector de bloguri, care mi-a facut o radiografie cap-coada, ca membru- minor (la valoare, nu varsta! )al castei blogarilor.
Si a constatat ca nu stiu scrie. De ex. nu tastez semnul de punctuatie langa cuvant si, apoi, sa las un spatiu liber. El nu le pune,semnele, ca sa nu aiba probleme! Grava lipsa am; corectez, cat pot.
Copiez de pe bloguri (fur! )Eu credeam ca scot citate, pentru a proba cele afirmate.(Nu, pentru asta se cere acordul autorului) (Bai-bai! tehnica a cercetarii!)
Ma leg de oameni pe care nu-i cunosc. Drept. Dar, in lumea virtuala nu cunosc pe nimeni. Cei mai multi isi pun masca pe nume; de unde sa aflu ca-i cunosc?
Ma bag, ca un neispravit, intre specialisti IT. Da, dar nu pe probleme de tehnica, ci general-umane.
Ma bag in treaba lor pentru ca nu am rating, adicate, nu ma citeste nimeni; asa ca, ei, raspunzandu-mi, intra la numar.De aia, cica, am afisat un grafic, sa arat ca-s citit. Pe cinstite, habar n-am cum a ajuns acolo. Eu am apasat pe niste butoane, la intamplare. Sa-l scot, sa nu-l scot!? Credeam ca in spatiul cosmic ai loc destul,sa poti intoarce caruta (vai,ce cuvant vulgar!),fara sa superi pe cineva. Fals! Sunt atatea molecule bezmetice pe-acolo.
O acuza grava e ca tot caut prin dictionare cuvinte pompoase sa naucesc cititorii. Critica este dreapta. Asa ca, m-am apucat sa fac un dictionar cu cuvintele de pe blogurile lor, sa fiu trendy. Dupa truda unei zile, am realizat performanta sa adun o pagina.Jumate din ea cu interjectii. O fi de-ajuns?, ca nu mai gasesc. Pun punct si evaluez:corigent! O iau de la capat,cu o alta strategie.
PS cand eram mic, in alt secol, mama ma invata sa nu ma bag intre cei mari. Acum cu nasul ferfenita, ii dau dreptate, dar tot n-o ascult.

POPULARE

Un comentator imi analizeaza "creierasul" si-mi porunceste:"bre duti si iati o slujba...date cu capul de masa;se zice ca creste inteligenta..."(reproducere exacta!).La cuvantul "masa" , foamea ma arunca intr-un magazin cu delicatese "carnale":
-Doamna, aveti creier?,de asta aveam pofta.
-Am,tu n-ai! Pocnit intre ochi,inghit replica,meditand la aventura comunicarii.Imi iau revansa mai apoi,in fata unei vitrine cu anuntul VINDEM OUA PROASPETE .
O rog pe doamna cu creierul:- Vreau oua,dar nu din astea.-Dar din care?!
-Din alea vechi! A ramas siderata,si si-a inghitit replica potrivita.
....................................................................................
Asa mi-am amintit o intamplare cu Pastorel Teodoreanu,povestita de un martor direct.
Venise la Botosani,la un chef, la care poftea si un peste de Dracsani.Asa ca trece pe la prietenul Bacal, care tinea magazin cu peste din acel iaz.
In vitrina, pestii se zvarcoleau,tragic, langa un carton pe care scria mare= VINDEM PESTE PROASPAT.
-Jupane,iscodeste Pastorel, mata ai scris tampenia din vitrina?
-Da'ce are, bre?
-Pai, de ce scrii PROASPAT? Mai vinzi si "imputit"?
-Bacalu rupe, furios, cuvantul incriminat si pune cartonul la loc.
-Mai ovrei mai,esti prost rau!
-Tu ma superi rau,mai,rumune ,mai!
-Pai,de ce-ai lasat cuvantul PESTE? Nu se vede din vitrina ce vinzi?
- Rupe Bacal si acest cuvant,punand in vitrina ce mai ramasese.
-Nu prost...ci tampit esti!Ca doar nu-l dai pe degeaba!
Ovreiul zmulge cartonul,trage oblonul,insfaca un peste fioros,il ia pe Pastorel de guler si pleaca, pufnind, spre locul de chef.

farmecul insectarului

Ca incepator,sar din blog in blog ,ca puricele, devorand cele gasite. Asa am dat de blogul d-lui Andrei (via Movi-4 Botosani , sect. art.sapt.,10 ian.), cu post “ Psihologia Bloagarului “.
Asta si cautam! Sunt flamand de fineturi si clasificari psihologice.(Probabil ,in alta viata ,am fost tantar intr-un insectar.) Ador sa fiu catalogat in liste si formule.Desi ,cele mai multe nu rezista. Poate doar E=mc2.
Apoi,gasisem un specialist si-n psihohgie si-n stiinta comunicarii virtuale.
Pentru ca ,dupa umila mea pricepere, cine judeca oamenii si-i clasifica,riguros ,in « triburi », are nevoie de cateva dotari obligatorii : un car de minte , un vraf de diplôme , tone de material pentru studiu ; totul integrat intr-un camp empatic cu « analizatii ».
Ca sa constat prezentza acestor instrumente la autorul studiului,am luat-o in sus ,pe firul apei, catre severul analist/judecator.
Si-am gasit cele necesare chiar la inceputul dizertatiei. Le redau,in extras,cu punctuatia si stilistica autorului ,(simbolistica cercetarii stiintifice apartinandu-mi) :
a)autocaracterizari
* « …cam nervos din cauza sesiunii
* * “profesia mea e de INGINER...” (daca e si in sesiune,deduc logic ca e INGINER PROFESOR,altfel de ce ar mai da examene in sesiune ?!n.n.)
* « nu-s psiholog,dar …mai bun decat 90%dintre psihologi… »(imi place modestia academica!n.n.)
* “ Ca orice roman MA PRICEP EXTRAORDINAR DE BINE (s.n.)la spart seminte,la jocuri si la DATUL CU PAREREA IN ORICE DOMENII…DE ASTA (s.n.)mi-am si facut blog.
b)metoda de lucru stiintific a autorului
* « analizez categorii mari si late de bloguri (nu le ordonez dupa un criteriu aparte(sic !),ci le enumar in functie de cum imi amintesc «) »(sic !)
* « nu ofer exemple …ca nu cumva sa se trezeasca aia si sa ma dea in gat pentru calomnie »( Si eu care credeam, prostul de mine ,ca nu exista cercetare taxonomica fara noian de exemple . Apoi,imi place ca se fac judecati de valoare dupa cum isi aminteste autorul,nu dupa probe materiale ,ca-n procuratura .Imi mai place curajul cu care isi infrunta dl.Andrei « analizatii ».
Cu aceste informatii ,sa intram in tezaurul taxonomiei dumisale.

O SNOAVA CU PACAT

Am primit de la prietenii PIU1950 o splendida legenda a crearii femeii de mana Atotputernicului.Nu aceea cu coasta ,ci o metafora cu emotie pura,sublima
Cum ma aflam in al saptelea cer de emotie, dupa vizionare,un michiduta, imi intra in ueche si,scuipand pucioasa, imi aminteste ca nenea Gica ,intr-un colt de noapte, a glumit o snoava nemaiauzita despre nasterea Evei. Cu strangere de inima,am evadat din poezia legendei “made PIU1950” si m-am pus pe r^as.
Se facea ca Atotstiutorul ,dupa ce-a suflat pe botzul de lut, numit Adam,l-a aruncat intr-un colt al Gradinii Raiului si chiar uitase de el.Cand,dintr-un tufis, se auzira icnete,gemete,gafaieli.
-Mai,sa fie ! Te pomenesti ca a mancat singur din pomul oprit si acum isi autosatisface pofta de adevar,pufni a r^adere Domnul.
Il gasi pe vine,in tufa si il lua de dupa ceafa, ca pe un catelus fara ochi ;il intreba ce face,ce are.
-Stapane,ma sageata,ma umfla prin burta si mereu ma asez pe vine si nu stiu de ce.
Il ia Vesnicul de-o ureche,il intoarce pe-o parte,pe alta,…nimic.
Striga atunci la ingerul sef-de-cabinet sa-i aduca proiectul « Adam ».Ia desenul,il compara cu « produsul "; observa pe plansa o stersatura.Si intelege : Celmaresirau stersese ceva din proiect.
-Aha ! Asa ca sufla sa-l adoarma,cauta un tirbuson mai gros- binisor si-i da o gaura lui Adam,undeva in « capul cozii ».
Trezit, omuletul,tasneste iar in tufa si,dupa cateva scremete,iese vesel fluierand prima lui melodie.
Preabunul zambeste si da sa arunce botul de carne scoasa din borta lui Adam. Un gand sugubat il opreste si decide s-o faca din acel rest pe Eva,pastrand neatinsa coasta barbatului,sortita initial, facerii Evei ;prin proiect.
Si... ,asa s-a nascut preafrumoasa :din nobilul rest scos de undeva cu tirbusonul.
............................................................................................
-Ptiu ,drace ! Ma reped sa revad fascinanta legenda din filmuletul trimis de PIU1950.

PS ,cine vrea sa vada legenda –metafora,sa-si dea ID-ul si se procopseste mintenas cu ea !

VARIATIUNI PE 20 DE TEME REPRODUSE DIN GANDIREA MIKALOO -ISTA(mai jos copiata !)

NU PLEC DIN ROMANIA PENTRU CA AICI :

1) … ma simt ACASA(cuvant misterios-mistic );
2) … pot trai plenar empatia cu cei din jur,indiferent de « valoarea lor de piata » ;
3) … e tara orbilor,in care cel cu un ochi poate ajunge imparat; sau poate fi doctor in stiinte doar cu studii de gimnaziu;
4) … si marinarul si ciobanul poarta in ranita bastonul de maresal,vorba lui Napoleon ;
5) … milioanele nu vin ,inca ,nimanui din mosteniri , ci se pot aduna de ici de colo
(scopul scuza mijloacele,a zis nemuritorul Gambetta !) ;
6) … ne-a ramas,in istorie,numai ce-am furat din ceea ce ni s-a furat ;
7) …si numai aici ,putem primi o indemnizatie ca sa –i privim pe cei care muncesc precum personajele din « Prostia omeneasca »,de Creanga ;
8) … in traficul auto, poti injura si fi injurat mai ieftin si mai cu har decat la meciul dintre Steaua si Dinamo ;
9) … pana si cuvantul « hotule »se poate metamorfoza in alint sub vraja iubirii ;
10) … si numai la noi,g^alg^aie (r^asul (reciproc acceptat) in bancuri cu ovrei,unguri,tzigani,moldoveni,ardeleni,munteni,olteni ;si asta ne ajuta sa convietuim si sa nu inventam lagare de gazare ;
11) … shaorma arabeasca e cea mai buna din lume ,dar pe locul al II-lea in Romania,dupa fasolea cu ciolan (nu vanati paradoxul!) ;
12) … toate Simonele noastre sunt absolut »sensuale »,dar prea putine « boarfe » sunt printre ele;
13) … avem si ceva t^ate siliconate, dar cele mai multe (nu din siliconate) sunt obosite de gurile flamande ale pruncilor ,si ne plac asa;
14) … si numai aici , mai poti conduce,fara carnet, un 2HP+caruta ( Michelangello desemna omul si calul drept expresia perfectiunii universale );
15) … si numai aici, dupa o expeditie pe soselele cu gropi , poti gusta placerea « intrauterina » a somnului pe o saltea de paie ;
16) … zapada este pretuita ecologic si nu-i atacata agresiv cu sare si cu alte chimicale care ne ar curge ,apoi,prin vase,in loc de sange ;
17) … stim ca inainte de a face un salt(= adica a munci !) trebuie sa te dai cativa pasi inapoi,ca sa-ti faci vant ;
18) … si numai la noi , ai sansa sa mai treci prin sate in care nu mai prididesti sa raspunzi la salut ,desi nu te cunoaste nimeni ; pe cand, prin « civilizate »,colinzi o viata de om ,fara sa te salute cineva,ori sa-ti raspunda la binete(ce cuvant !);
19) … mirosul de balegar este iz national,iar cei care cumpara parfumuri dupa etichete sunt scolitii care vor sa scape de aroma natala, fara sa stie ca-i o amprenta genetica de nesters ;
20) …si numai aici,am invatat stoicismul vietii cotidiene de iad si nu ne va gasi nepregatiti Judecata de Apoi ,cand ne vom intalni cu « fericitii » de aiurea ,in Iadul cel vesnic ( ba si scutiti de transport !).

Nota :autoarea panseurilor pe care le-am parafrazat aici ,mi-a provocat un patos patriotic adevarat ,la 1 Decembrie, cu vibrantul salut" LA MULTI ANI ,ROMANIA ! de ziua numelui".

CUM SE IESE DIN CRIZA
(CU UN APROPO SI PENTRU SCHENGEN)
In Iad ,un neamt si un roman ajung intr-o groapa cu Cacat (scuze pentru majuscula murdarita!) Neamtului,mai bine crescut,ii ajunge "ciorba" pana la gat;romanului,pana la buze.
Neamtul il observa pe Michiduta,paznicul,dormind tun.
-Hai sa evadam,ii propune romanului.
-Nu,ca tu faci valuri si eu inghit tot!

PRINCIPIILE FURNICII PENTRU
IESIREA DIN CRIZA

1)FURNICA NU RENUNTA NICIODATA LA DRUMUL SI SCOPUL SAU.
2)TOATA VARA SE PREGATESTE PENTRU IARNA.
3)TOATA IARNA SE PREGATESTE PENTRU VARA.
(Copiate din "Manualul de bunastare pentru greieri")

NASSTRÂMBĂUL

Mi se aduce un pacient în preajma comei alcoolice.
Cu fața tumefiată și cu nasul făcut terci.
Tot așteptam să comunic cu el.
Ioc !
 A trecut pe sforăit, ca sirena bietului Roaită*.
Hotărăsc să încep, cu grijă, reconstrucția feței și a nasului, acompaniată de sforăituri care făceau să-mi vibreze mâna.
Pun totul « la loc » și,mulțumită de rezultate ,împachetez « butoiul și-l pun la limpezit ».

Cum se apropie timpul de externare a  pacientului, acesta , mistuit de setea dacică, pedepsită de regele Burebista cu tăierea viilor, o zbughește pe ușă, fără de „ buna-ziua” și fără măcar să se uite în oglinda adusa de mine, pentru a-mi etala reușita.

Cam într-a III-a zi de la plecarea lui, mă trezesc luată pe sus de fostul pacient
si de rudele sale -vasluiene, si acuzată că i-am pocit chipul.
Încat râde tot satul de el .

 Perplexă, încerc să înteleg măcar ceva.
Chipul, nasul erau normale. Sau aproape.
Chiar eram mândră de reușită.

O iau deoparte pe mama băiatului; o descos să le înțeleg furia.

Bătrâna scoate o fotografie și pe ea îmi arată nasul « ante bellum » al individului.

Mă înfior și înțeleg...
O  pocitanie de nas, deviat cu vreo 30 de grade - stânga, ,cu cioturi și noduri, sfida estetica banală, a chipului uman.

 Zădarnică orice încercare de a-l lămuri să rămână cu nasul „ reparat și pus pe direcția bună”!
.Nimic !
 Își cerea nasul lui, din poză.


N-am încotro.
O iau de la capat : zdrobesc „capodopera ” mea, o reorganizez dup poză (greu lucru !) și livrez coletul la domiciliu, unde s-a făcut mare zaiafet-mare, de bucurie.

Peste cateva zile mă trezesc iar cu insul.
Am început să tremur.
Dar nu, n-aveam de ce să mă tem ; venise, vesel, să-mi mulțumească și să-mi spună că sătenii
 nu se mai opresc din laude la adresa mea.

Mi-a adus, într-un ziar, o sticlă de rachiu de sfeclă.
Pe care o păstrez, sub cheie, ca pe cel mai prețios al meu trofeu profesional.


Acum, când îmi mai vin nasuri ferfeniță, cer o poză a împricinatului,ca să scap de  ponoase, și de aroma sfeclei !

LA FURAT IN BARCELONA

Ma aflam cu o bursa in Barcelona .Intr-o zi,in drum spre casa,m-am oprit ,o clipa , sa admir o vitrina. Timp indestulator sa observ,pe aproape,doi adolescenti maslinii ,harjonindu-se si injurandu-se,pe rumaneste,ca la usa cortului

Cand imi reiau drumul,imi sar in fata,explicandu-mi intr-o spanioleasca acceptabila ca traiesc greu,sunt orfani si,de aceea, cersesc.
Le opresc lamentatia cu o trimitere romaneasca spre mama lor si adaug ca ei castiga mai bine decat mine.
Se opresc din cersit si cu glas solidar-admirativ soptesc :
-Si mata,tanti,ai venit aici tot la furat ?!

IN LOC DE...

Dupa huzurul liric al ultimelor doua postari,ma intorc,in curand,la o proza plata,ca sa confirm zisa lui Molliere ca orice om face proza, fara sa stie.
Asa ca ma voi protapi,viguros in tarna timpului,printre radacini.

UN GAND SUB O RAMURA DE BRAD


Sufar de mandrie ; boala grea de care ma bucur ca nu scap si regret ca n-am transmis nici macar o molecula din ea, fetelor.
Mi-au spus multi dreptcredinciosi ca-i un pacat capital si ca voi zacea in smoala, calarit de Talpa Iadului (ptiu,drace !).
Nu cred.Ma bazez pe multe,chiar multe, prietene ,distins bisericoase,pe care ,cand le intalnesc ,le aud soptind “Iarta-l,Doamne!” si cred ca au mare trecere la El.
Dar, esential , ma bazez pe un document milenar si indubitabil,al originii mele :
GENEZA,1.26 « Apoi Dumnezeu a zis :Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa semanarea Noastra… ».
Sa trecem la exegeza textului :ne-a dat CHIPUL Lui si ,prin reluare,ni se predestineaza ASEMANAREA !
Or, nu putem crede mintii ca Dumnezeu este umil. Ne-a dat o zestre imensa,din asemanarea cu El,mintea; sa putem disocia binele de rau.Si sa raspundem de folosirea eficienta,in viata a acestor TALANTI (vezi parabola !),nu sa –i ingropam in umilinte .
Ma astept la afurisenie din partea prietenelor.Si nu numai. Insa, as prefera sa le aud,,in cor , rostind : « Iarta-l, Doamne,… ca stie ce spune ! »
In rest,eu raman ce-am fost…,nu romantic,precum intr-un vers celebru,ci mandru de
CHIP si ASEMANARE !

FUGA CUVINTELOR




De Craciun, fiecare cuvant al LIMBII ROMANE fuge de-acasa si ,undeva,invata sa cante.
Asa devine colind.Din spuza stelelor presara stropi de diamante peste brazi si peste Mosul cu desaga uriasa. Toate cuvintele se iau ,apoi, de mana si canta

Auziti ?
Lerui ,Ler ,Lerui Ler
Cad stelutele din cer ;
De la ieri , pana la mane
Licari-se prin fantane ;
De la ieri,pana la azi
Licari-se printre brazi.

Dupa Craciun, se se intorc la noi,sterse,obosite , ca sa ne duca in lume banalitatile
\ P.S.Cand s-or intoarce ,iar,la mine ,am sa le poruncesc sa va spuna,ceremonios LA MULTI ANI !

REMEMBER CU CETINA INROURATA


Stiu cat a costat-o pe Mikaloo adoptarea stilului retinut-evocator, scriind despre un coleg , Bogdan Poraicu . Nu –i raspund , in tema, aici si acum , pentru ca ,mai inainte cu vreo zece zile,am avut o intamplare de care nu-s prea mandru. Mi-am intersectat pasii cu mama lui;am zarit-o la timp,ca sa intru intr-un con de umbra.A fost un gest las,spontan ,ca sa nu transform o intalnire fortuita in desteptarea unor amintiri dureroase.
M-am ales ,in schimb eu , cu derularea unor filmulete despre clipele cand m-am aflat in preajma lui Bogdan.
Ma intorsesem,pleostit, dintr-o aventura politica de cativa ani si mi-am reluat corvoada de Sisif ca pedeapsa a clipei de nemeritata marire. Mi-am completat norma cu o clasa formata cu daruire de o colega.Urmarea :protestul elevilor,reclamatii, hotararea lor de a se muta la liceu daca nu se anuleaza decizia. Zadarnic. Asa ca la intrarea in clasa,s-a regizat o scena de dezastru:elevii ,suiti cu fundul pe mese,cu spatele la usa,ciorovaiau ca-n pauza,radeau sacadat,fortat.Cineva orchestrase o scena care nu putea duce la o sanctiune,dar care te cam demonta,stiindu-i conotatia.
Au dat si ei ,insa,peste un incapatat care avea in portofoliu revolte si mai si,reprimate odios.
Ce a urmat e alta odisee.De interes ,aici,ramane doar modul in care m-am legat sufleteste de tanarul regizor al protestului .I-am urmarit pregatirea pentru admiterea la Academia de politie,performantele ,nu mici,la studii,cam tot ce putea fi interesant in evolutia unui tanar de succes.Am pus la cale ,avantajat de locul lui de frunte in ierarhia mediilor de absolvire,alegerea orasului Iasi,ca rampa de intrare profesionala in lumea pestrita a « organului ».
In ultima vacanta, a trecut pe la mine sa mai punem tara la cale.Convenisem sa definitivam « proiectele »la intoarcerea spre Bucuresti.
Au urmat doua telefoane ;unul de la Bogdan care isi cerea scuze ca nu mai poare trece pe la mine,cu promisiunea ca ne vom revedea,in cateva saptamani.Al doilea,de la Iasi.O voce umeda de lacrimi ingana ceva despre o trecere de pietoni ,un hot de masini si o moarte.Bogdan !
In rest…
Bogdan are treaba.De-a dreapta Sfantului Petru,vegheaza ,integru, sa nu intre pacatosii in Rai.
Cand voi ajunge si eu va inchide un ochi,zambind ,lasand si-un pacatos sadea sa se bucure de peisaj. Si ca sa nu-i"patez" dosarul,nu ma grabesc sa bat la Poarta.
Sau, mai bine :Dumnezeu l-a facut un Craciun frumos.Care-i va aduce unei fetite cuminti un tren de-adevaratelea !

ODA BUCURIEI


Amalia este jurnalista la Iasi ;sau « aproape jurnalista »,cum se alinta. Este imaginea unui copil din reclamele cu Mos Craciun ;sau asa pare.
Pentru mine este o prietena ,copie a definitiei despre OM a lui Blaise Pascal :o trestie ganditoare. (Bine,hai, nu chiar « prietena » ;la « trestie »pun un minus ;la « ganditoare »,un plus.Gata,nu mai fac concesii ,carcotasilor !)
Fatuca asta mi-a pus mausul in mana,blogul in fata si a racnit stentorial:scrie! Am inceput sa scriu si iata unde am ajuns.
Acum,in semn de recunostinta,ma scol cu capul in zori (a nu se citi nori) ca sa fiu primul care-i comenteaza posturile din blog (Mikaloo-o).
Asa ca mi-s avizat in opera ei blogista,bazata pe amintiri din copilarie,(dac-o fi fost izgonita din raiul ei ,ceea ce nu pare),note de calatorie,sau despre prieteni,ode becaliene; toate sub spectrul suveran al nostalgiei justitiare si al lehamitei.
Dar ieri am descoperit trucajul :totul era o masca pentru actiuni subversive.In fond,punea de-o mamaliga exploziva, adica participarea ,pe furis ,la un concurs pentru o bursa europeana.Pe care a si castigat-o !
Si,acum,sa vedeti spectacol –capodopera :
-se plange de grele calatorii in valtoarea bucuresteana ;
-isi doreste un tren particular,fara sine,fara gara ;
-arunca in eter un titlu " BURSELE J.T.I." si-l sustine cu sibilinica limpezime( !) cu textul "echipa de soc ".Ma uimesc eu de atata claritate si descopar o trimitere la ziarul « Gandul ».Ma supun scenariului rocambulesc si aflu ca noua jurnalisti bucuresteni ,adica niste capitalisti si o ieseanca,adica provinciala,au castigat bursele.
-a doua zi explodeaza detaliile si triumful .
Mai,sa fie! Eroina ne-a bagat in ceata,ca sa iasa din campul de forta negativa a celor care sperau sa se faca(ea) de ra^s si care « au preferat invidia in locul bucuriei ca si Iasiul va fi reprezentat in aceasta bursa ».
Rasuflau din acest scenariu cateva bune concluzii despre prietena mea(daca mai ramane cu acest statut uniacceptat) :
-e o ambitioasa si calculata trestie ganditoare;
-are flerul regizoral al detaliului simbolic ;
-explodeaza multicolor si arogant la victorii ;
-isi slefuieste drumul ascensiunii profesionale.
Cu minus notez sindromul provincialului ;or,avem si noi capitalistii nostri.

BRAVOS,NATIUNE,HALAL SA-TI FIE !

Oleaca de zapada,oleaca de polei si consecinte apocaliptice.Toti tipa,se zvarcolesc,fac spume la gura.Nimeni,dar absolut nimeni nu gaseste(nici macar nu cauta!)decat un vinovat:ASTA-I ROMANIA!
Sunt cuvintele de pe buzele tuturor; ieftina si la indemana solutie de defulare a comoditatii de gandire a noastra.Ce ca-i sarbatoare nationala,ce ca se incearca o oarecare solemnitate in abordarea statutului nostru de romani?!Asta-i Romania!la noi ca la nimenea!
Am extras cuvintele cele mai decente din lamento-ul general din gari ,aeroporturi,de pe sosele, falfaite ieri pe aproape toate televiziile.
Oare chiar asa?Nimeni nu vedea ca avioanele nu decolau,sau intarziau prin aproape toata Europa,ca gheata de pe firele electrice oprea trenurile pe magistrale,neexistand solutii tehnice imediate,nicaieri in lume;ca fenomenul de givraj era determinat de niste fenomene naturale absolut rarisime,ca soferii ofticati nu erau echipati cat de cat de iarna,ca...NUUU! toti urlau" Asta-i Romania,tara de rahat!.Si era solemna zi a Romaniei!
Oare mama-natura asta nu are nimic de spus din cand in cand, lasandu-ne neputinciosi pentru un timp,in setea noastra bolnava de confort?Oare nu putem fi rationali-critici?; nu,nu-i
trendi!(asa s-o fi scriind?).
Cu slanina si sarmale in paporniţe,o alta Românie decât cea sarbatorita, lua drumul bejeniei,scandalizata ca-i impiedecata sa ajunga la "servici",prin Europa,unde sterge la cur pe toti neputinciosii! Nimic rău in ce fac,daca nu si-ar incrimina România ramasa in nevoile si jalea ei=România de rahat! Nimic politic in cele scrise aici!.E mult rău la noi,dar e râia noastra ,a tuturor.Daca mai avem o ţara,la care sa ne raportam cu "a noastra" ,apoi avem si responsabilitate pentru ea. Daca-i de RAHAT,s-o spălăm frumuşel s-o punem la uscat,ca sa arate mai bine;daca nu,de ce ne mai întoarcem la ea? Inchei cu vorba ilustrului cârcotaş,Caragiale,care punea in gura unui personaj: "din aceasta dilema nu putem ieşi!"

SECT. AMINTIRI


Incurcate-s caile Domnului.Iar noi,ca niste fii sturlubatici ce-I suntem,le incurcam si mai rau! Acest gand « adanc » mi s-a incalcit deunazi,intr-un neuron ceva mai odihnit si a slobozit un suvoi de amintiri,dintr-un veac nu de mult incheiat.
Incepusem liceul si,bolnav de lectura,dadeam tarcoale librariei din centru,unde eram tolerat ceasuri lungi sa ma scund printre rafturi si sa citesc,o ,cu ce viteza,romane intregi.In schimbul bunavointei librarului,caram pachete ,aranjam cartile pe rafturi,scriam liste de comenzi.Si iar lectura,pana ce se trageau obloanele de tabla ondulata peste vitrine.Ziceam atunci saru’mana !,ca s-o iau a doua zi,dupa ore , de la capat.
Atunci mi-a atras atentia o persoana slaba,aproape smochinita,cu o mustata trapezoidala,scurta.Avea niste ochelari cu rama de sarma ,cu lentile groase.Pardesiu scurt,decolorat si ros.Tinea la piept o geanta de piele de culoare incerta si se sprijinea intr-o carja ,parca neagra la origine.
Intra in librarie aproape tarandu-si botinele pe scandurile tocite, se aseza la o masuta langa geam,apoi,.ca-ntr-un ritual,aseza palaria si geanta pe masa,isi rezema bratele pe carja si isi cufunda privirea undeva, in lungul strazii.Cand si cand isi pleca respectuos capul la salutul celor opriti in fata vitrinei,revenind ,repede, la incremenirea dinainte.Cand treceam pe langa el,sau ii aduceam o carte,un ziar,cerute soptit librarului,imi scoteam smerit sapca bordata cu fir aurit ;.isi pleca usor capul,ca la salut si-i ghiceam un suras ,sub mustata..Mi-a spus librarul ca era profesorul N.N.Rautu.Nu mai preda,Fusese scos de la Liceul Laurian ca necorespunzator,deoarece refuzase sa-l predea pe Eminescu dupa o brosurica-manual scrisa la Moscova,pentru uzul liceelor din Romania.
Traia singur, intr-o odaita cu chirie, deoarece ii fusese confiscata casa parinteasca de rusi.
Dus pe coclauri de viata,m-am reintors dupa vreo 15 ani in Botosani.La libraria din centru,la masuta de la geam,sprijinit in aceeasi carja,cu aceleasi obiecte in fata, statea N.N.Rautu.Am intrat si reflex am redevenit copilul care-i aducea cate o carte,din raft Copilul cu numarul matricol « L.L.24 ».Acum aveam altfel de sapca,una muncitoreasca.L-am salutat cu « Buna ziua,domnule profesor ! »Am inlemnit,cand i-am auzit glasul tremurat « Te –ai intors,draga ? » Parca pe mine ma asteptase in toti acei ani. Poate stia si cum ma cheama .
Despre acest om a carui prezenta mi-a umplut ,apoi,multe goluri din cultura mea,subtirica,as vrea sa astern cateva randuri,in pagini urmatoare.