Chiar a venit Moş Nicolae! Spre ziuă, deşi nu aşteptam nimic, mi-am lipit nasul de geam; simţisem miros de iarnă din alte vremi. Din copilăria care, parcă, îşi cernea amintirea omăturilor peste sărbătoarea acestui sfânt. La noi, pe atunci, nu venea sfântul cu daruri. Nici n-ar fi avut unde să le pună; că doar nu vă imaginaţi umplerea opincilor cu bomboane. Mai ales, ale mele, care se nimereau ,la fiecare început de iarnă, a fi cele mai caraghioase.
Când croia tata pielea de porc pentru încălţari, alegea bucăţile rezistente pentru el, pentru mama. Mie mi se hărăzea piele de pe burtă, moale, elastică; şi se nimerea, prin legile norocului,cu nişte ţâţoaice de un deget, obiect de nesuferite răutăţi ale colegilor de şcoală. Cică, eram neînţărcat şi trebuia să le sug prin pauze.
Opincilor acelora le port neuitată ură. Nu atât pentru ţâţele de scroafă, cât şi pentru alte motive: erau croite prea mari, ca să încapă şi un car de paie în ele, să mă apere de ger. Când se udau, se lungeau la spate ,de mă călcau băieţii pe remorcă; mereu eram pe jos. Dar culmea mâniei mi-o provoca părul de pe ele. De regulă, ţăranii curăţau părul. La mine-nu!, să reziste mai mult. Altfel, ferfeniţă ajungeau în câteva zile, din cauza datului pe ghiaţă. Pusese Dumnezeu, sau, poate, Sf. Nicolaie,un părău în drumul spre casă.
Singura mea amintire de atunci, despre acest mare sfânt o formează găurile din opinci şi ruşinea de-a doua zi. Pentru că era sărbătoare, nu mi se făceau altele noi, ci le punea mama un fel de dopuri de fân, pe care dracii de lungani (eram cel mai mic de ani, din clasă)le trăgeau pe sub bancă, de ieşeau oghelele ca nişte maţe, în urma mea, când ieşeam la tablă. Şi ieşeam des, ca să corectez ostentativ greşelile făcute de ceilalţi. Puteam fi iertat?!
O Tempora, o Mores!
La multi ani celor care s-au procopsit cu numele Sfântului sau cu altele derivate!
Ce iarnă e dincolo de geam! Unde mi-s opincile păroase şi cu ţâţe moi de scroafă?
sunteti extraordinar. De ce nu grupați amintirile într-un serial mai serios pe blog și apoi, cu siguranță vă va fi mult mai ușor să încropiți o carte. Și vă asigur că Nică ar rămâne pui pe lângă ce veți da pe piață dumneavoastră. Eu vă citesc, și nu comentez de fiecare dată, însă, absolut toate postările sunt fabuloase. Îmi descrețesc fruntea și, deși nu cred că suntem de vârste prea apropiate, mă regăsesc uneori în unele planuri. Continuați. Nu contează numărul de cititori. Dacă faceți pe câțiva fericiți (și poate par egoist), merită. Sunt convins că și dumneavoastră aveți satisfacții! Succes
RăspundețiȘtergere