Pixelii şi umbra lor

Am devenit mai rezonabil  în atitudinea faţă de prea multele accesări ale blogului meu în luna decembrie. La început. am trăit sindromul superficialităţii conţinutului postat ( manelizat); apoi, al  marketingului despuiat etc.
După sfatul bun al  nopţii, m-am împăcat cu mine însumi, ba, chiar,  mi-am devenit drag. Şi rămân ce-am fost!
Numai că încep o campanie de identificare a argo-internauţilor. Porniţi după Lâna de Aur a Logosului. Ei poposesc cu pânzele şi catargele ferfeniţă,  în portul meu, ferit de vântoase. Nu le vreau vamă; ba chiar le dărui amfore cu apă, pentru setea depătărilor. Să-mi lase acolo, un semn. Un punct din umbra lor,  pe câmpul scriselor mele. E aşa de mult, e aşa de scump?!
Alcumva, parcă urli în pustiu. Un ţipăt de pe un asteroid care se prăvale în haos. Nici măcar ecoul nu-şi face calea întoarsă.

Vreau de la cei sosiţi în port un pixel. Atât! Să pot constitui,  în timp, imagini digitale, aproximative, ale lunaticilor Robinsoni. Ideea mi-a fost sugerată de nebunia unui artist foto, care a mişcat câteva sute de inşi, oprindu-le doar umbra de Fata Morgana.
Am reluat, mai sus, imginea ca să-mi ghiciţi basmul clipei, care va opri pe blogul meu pixelii şi umbra lor, a dumneavoastră.