Omul şi... ŞTAMPILA

În sfârşit,  mi-o picat o temă care mi se potriveşte – mănuşă. Despre ştampile!

 Numai că n-o pot începe. Dau ce dau, în ce dau şi iese  tot o frază a lu’bunică-miu. Păţesc precum muncitorii de la Cugir, care ştiind că lucrează piese pentru maşina de cusut Ileana (nu aia, aialaltă!), au tot furat, ca să-şi monteze şi ei acasă câte o Ileană. Măcar de cârpit pantalonii.

Numai că, la montaj, tutulor le-a ieşit câte o mitralieră!

Aşa îmi iese  şi mie fraza bunelului, spusă oridecâteori nu credea în isteţimea mea:”Ai să faci, vezi bine, din căcat bici,  care o să şi pocnească!” (Aice se cuvenea un link spre morala textului scris!)

ŞTAMPILA?

 DEX-ul, din păcate,  nu surprinde esenţa, adică spaima pe care o trăieşte omul în faţa acestui semn sacru – demonic, care cuprinde şi izbăvirea  şi fatidicul 666.

Care dintre noi nu au fost făcuţi  fe/nefericiţi de vreo ştampilă?!  De aici şi până la fetişizarea obiectului / imaginii nu-i decât un pas.

Vă mai amintiţi scena în care Jupuitu îi cere lui Moromete să-i plătească „fonciirea”? Argumentul suprem-imperativ este chitanţa cu…ştampilă: „Are şi ştampilă, dom’le!” Şi vocea şi chipul erau în extaz, ca în faţa unei icoane făcătoare de minuni. ( Numai  mucalitul Ilie împătureşte neglijent fiţuica şi o vâră în pamblica pălăriei,  spre consternarea celorlalţi,  loviţi de gestul  plin de blasfemie.)

Când am citit asta, am hotărât să mă fac ştampilar, ştampilist, sau măcar ştampilator. N-am reuşit, dar falsificator  de ocazie mi-a ieşit: pe radieră,  cu răbdare şi umilinţă de ceasornicar, sau prin imprimarea reversului unei monede cu stema ţării (uşor răsucită, ca să deformeze scrisul. Am şi procedee mai sofisticate, dar le ascund, ca nu cumva să devin împingător la rele.

Acum , onoratul juriu va înţelege entuziasmul declarat pentru subiect.

Îl fericesc pe aceia care a intuit acestă nişă în afaceri, mai exact, a avut iluminarea premoniţională a „Epocii  Ştampilelor” în care trăim. Să facă, deci, ştampile.

Să câstige bani cu carul !

  Am un prieten, Verginel , de prin Ipoteşti, (iartă-mă, Eminescule, frate!), bun mânuitor de ştampile false. Meritul i-a fost consemnat printr-o pedeapsă de doi ani- cu suspendare şi promovat parlamentar, cu rang de baronet. Dacă se aranja cu măcar  patru ani , ajungea şi baron şi ministru. A început şi facultate; că are timp!

Acum  se zbate cu un proiect de lege, prin care să se instituie folosirea obligatorie de sigilii ca acele voievodale de către demnitarii baroni şi ştampile mari, pentru coale A3, necesare baroneţilor. Ştampila va avea conturul ţării cu nişte sectoare în care se bifează interesul posesorului. Cu astea se deschid uşile.

Lucrez acum la macheta. Dacă iese legea, devin purtător de stampilă. Într-un rucsak ştampilat.

Om m-am făcut!

 Dacă nu, aplic înţelepciunea bunicului. 

P.S. nu pot publica macheta. E protejată; secret de stat.