Declar că, nesilit de nimeni, recunosc: tot ce voi posta, un timp, va fi PLAGIAT. Fără glumă! Hotărârea vine după citirea ordinului ministrului de pe scaunul lui Spiru Haret, de a schimba precipitat Consiliul Naţional de Etică, adică instituţia care trebuia să hotărască,curând, asupra adevărului despre fostul ministru Mang; hoţ sau nu?!
Cine sunt nou-numiţii, bănuiţi ceva. Doar despre Paul Dobrescu spun că a fost unul dintre cei mai înverşunaţi spălători de creiere, de la „Era socialistă”.
Pe 15 iunie era convocat în faţa consiliului, sub acuzaţia de PLAGIAT, I. Mang!
Voi comenta, nu azi, năstruşnicele măsuri luate de interimatul sindicalist, Pop şi motivaţia lor, reală.
Mă simt umil faţă de eventuali vizitatori, pe acest blog. Vor descoperi în mine un plagiator, fără ruşine. CNE îl veghează!
duminică, 10 iunie 2012
sâmbătă, 9 iunie 2012
În locul votului
Sărmăluţe cu urdă
La ceas târziu de sâmbătă, înainte de fericitul eveniment şi , ca stimulent, pentru băgarea votului unde trebuie, îl înfrunt pe prea fericitul Bogoslov* cu o reţetă proprie: sărmăluţe cu urdă. Staţi cuminţi; nu e ce credeţi că”fumaţi “ de-o viaţă. Nu!
Ingrediente:
• Jumate de chil de urdă dulce. Dulce, am zis.
• 3 linguri pline cu orez fiert “al dente” ( slugăriţi o lună, o matroană simandicoasă din Italia, dacă nu ştiţi ce înseamnă!).
• Două cepe noi, potrivite.
• Piper, puţună scorţişoară (cât se pişă un cărăbuş).
• Două ouă, cu gălbenuş chiar galbăn, (de preferat ale lui Nastaze).
• Un hribuleţ cât un ou. Musai!
• O lingură de mărar, măruţit fin.
• Jumate de lingură de ulei de susan (sau arahide, sau de palmier, sau de măsline, sau de floarea soarelui, adică de care aveţi!).
• Sare, frunzeturi. În ordine, îs de preferat: zmeură!!!, fasole!!, ştevie tânără-se sfarmă uşor !, de vie, de pe vârfuri. Şi de tei se potrivesc.
Preparare:
• Se freacă urda cu ouăle,sarea, scorţişoara, mărarul uleiul, codiţele de ceapă tocate foarte fin.
• Se undeşte partea albă a cepei, tăiată fin şi se amestecă în tigaia unde s-a prăjit , cu orezul.
• Se amestecă, apoi, cu urda şi suita sa. Se pune deoparte.
• Frunzele hotărâte, se trec prin apă fierbinte, nu chiar în clocot, un fârtai de secundă. Merită pusă, în apă, o lingură de zeamă de lămâie, să păstreze verdele frunzetului.
• Începe arta învelitului în ambalaj.Cu umplutură cat cuprinde frunza hărăzită.
• Se pun la fiert, în ulcea de lut 5-8 minute din momentul începerii fierturii.! Pentru deliciu, strivesc pe fundul ulcicuţei o tijă de rubarbăr, care taie cu acruţul ei, din dulceaţa compoziţiei.
• Un sos din hribul tocat, prăjit, frecat bine cu trei linguri de smântână şi o lingură de apă de usturoi nou, va încununa capodopera.
• Mâncatul fără mămăliguţă moale e primul păcat capital!
N-am putut posta poze, izvoditoare de salivă, cum face Bogoslovul, pentru că abia am compus reţeta şi n-am încercat-o, încă. Dacă cineva mi-o ia înainte, să facă bine şi să ne arate imagini de probă!
*Preamăritorul de Dumnezeu.
De stradă adunate/Şi pe stradă-mprăştiate (aproape Anton Pann)
Mâine e scrutin; era să zic "electoral", dar o fi careva, care să ştie că-i pleonasm. Legea interzice orice prapagandă în preziua votării.Nu şi nunţile!
Pe strada mea a trecut, mintenaş,un convoi de nuntă, tot maşini, şi maşini cu păpuşi 1/1, şi jerbe de de flori pe capotă; dar şi cu steaguri. Măi să fie! Nuntă cu steaguri de partid?! Am ieşit repede în poartă, să ovaţionez; reflex străvechi, de pe când îmi întâmpinam conducatorul. Pe maşini, inscripţii inimoase: PSD+PNL = VOTAŢI!: PSD+ PNL= LOVE! PONTA ŞI CU ANTONESCU= LOVE!
Nu ştiam că s-a dat liber la căsătoriile homo. Bravo, rumâni, fruntea EUropei!
Abia într-un târziu m-am luminat de isteţimea poporului nostru: se facea şi nuntă, şi stimulare electorală.Şi incălcarea elegantă a legii. Care poliţist s-ar nimeri nesimţitoriu la trecerea nunţii şi ar sesiza izul electoral?
Ca lui moş Roată, mi s-a aprins un zâmbet şugubăţ: dacă din această nuntă iese un pui de partiduleţ, de ce gen o să fie?
Unde-i Funeriu, specialistul în genuri?!
NB Am povestit totul, sine ira et studio!*
..........................................
*Fără ură şi părtinire (Mang-lită din Tacitus- "Anale")
joi, 7 iunie 2012
Naşterea poporului român
Am CIORDIT montajul(termen modern din dictionarul ministerial"Mang"=PLAGIAT!).
miercuri, 6 iunie 2012
BAC-ul (I)
BAC-ul este, dacă vreţi, pentru aproape un sfert de milion de tineri din România, certificarea „bunului” de activitate social-economică, pentru preluarea de atribuţii de la o altă generaţie de la extremitatea temporală a „câmpului muncii”. Metaforic, corespunde acoladei aşteptate de tânărul feudal la primirea în rândul cavalerilor ; deschiderea drumului spre glorie!
Miza mare presupune seriozitate în abordarea şi pregătirea examenului: norme clare,imuabile,standarde de seriozitate şi respect pentru ceea ce se poate numi instituţia BAC-ului. Şi, mai ales, stabilitate garantată de PUTERE pentru măcar un deceniu. S-ar asigura, nemijlocit, predictibilitatea, autoproiectarea idealurilor generaţiilor care susţin examenul.
Mi se pare o crimă să se intâmle altfel; cum de încearcă astăzi.
După aprobarea Legii învăţământului, destul de deschisă la minte, de europeană, şi după rezultatele dezastruoase produse prin rigoarea desfăşurării sesiunilor din 2011, au început campanii de denigrări, de acuze la adresa celor care au subminat orgoliul naţional, au stresat sute de mii de tineri studioşi, au lăsat universităţile, mai ales particulare, fără” marfă” la intrarea în studenţie.
Şi, vai vouă!, vai nouă!. Ofensiva sindicală, radicalizată şi înfometată cheguevarist prin oprirea reţinerii cotizatiei, automat, pe statele de plată şi-a lansat un pion în atac printr-un lider al ei în guvern.
Acesta a umplut, lacom, golul produs de demiterea a doi miniştri cu bube ,cumulând şi „şcoalele”. (Ce romantic suna pe vremea lui Spiru Haret!)
Numai că, aidoma ucenicului vrăjitor, din folclorul german, a dat drumul demonilor, pe care nu-i mai poate stăpâni. Rezultatul-haos: incertitudine, modificări ad-hoc permisive,scăderea exigenţelor etc.
Vom urmări câţiva parametri obligatorii în funcţionarea instituţiei BACALUREATULUI.
Miza mare presupune seriozitate în abordarea şi pregătirea examenului: norme clare,imuabile,standarde de seriozitate şi respect pentru ceea ce se poate numi instituţia BAC-ului. Şi, mai ales, stabilitate garantată de PUTERE pentru măcar un deceniu. S-ar asigura, nemijlocit, predictibilitatea, autoproiectarea idealurilor generaţiilor care susţin examenul.
Mi se pare o crimă să se intâmle altfel; cum de încearcă astăzi.
După aprobarea Legii învăţământului, destul de deschisă la minte, de europeană, şi după rezultatele dezastruoase produse prin rigoarea desfăşurării sesiunilor din 2011, au început campanii de denigrări, de acuze la adresa celor care au subminat orgoliul naţional, au stresat sute de mii de tineri studioşi, au lăsat universităţile, mai ales particulare, fără” marfă” la intrarea în studenţie.
Şi, vai vouă!, vai nouă!. Ofensiva sindicală, radicalizată şi înfometată cheguevarist prin oprirea reţinerii cotizatiei, automat, pe statele de plată şi-a lansat un pion în atac printr-un lider al ei în guvern.
Acesta a umplut, lacom, golul produs de demiterea a doi miniştri cu bube ,cumulând şi „şcoalele”. (Ce romantic suna pe vremea lui Spiru Haret!)
Numai că, aidoma ucenicului vrăjitor, din folclorul german, a dat drumul demonilor, pe care nu-i mai poate stăpâni. Rezultatul-haos: incertitudine, modificări ad-hoc permisive,scăderea exigenţelor etc.
Vom urmări câţiva parametri obligatorii în funcţionarea instituţiei BACALUREATULUI.
Sutele mele şi epigrama a X-a
În istoria redactării postului despre insolitul autor de epigrame, am evitat un amănunt: materialul pe care am transportat textele de la "dictator" la blog.
Mă aflam în aventura pieţii de zarzavaturi, unde cei ca mine devin volubili, se pupă cu tarabagii, incheie noi alianţe, hotărăsc programul zilnic al Guvernului, bursa locurilor la cimitir si exclamă:" Ce tineret, ce depravare, dom'le!
Acolo nu eram pregătit să iau notiţe. Nici o hârtiuţa; doar câţiva gologani imprimaţi pe un plastic alunecos din buzunare. Nouă "hârtii" de o sută/ milion, pentru raţia zilnică de vitamine şi de înjurături pentru cei de la Putere. ( Am constatat că rumânul consumă, într-o săptămână toţi sfinţii din Calendarul ortodox şi din cel catolic, împănaţi cu 1001 mame! Şi un secret:scriu,în temă, o disertaţie-plagiat pentru doftorat, la USH ).
Revin la cestiune. Am scris epigramele, nouă!, fiecare pe câte o bancnotă albastră.După ce le-am copiat, le-am băgat în maşina de rufe; spălare de bani,nu de epigrame!
Dar autorul avea 10 bucăţi de livrat Pentru ultima, am folosit o cutie de chibrituri, uitată, apoi, pe aragaz. Am descoperit-o abia azi şi repun textul în drepturi. Cu scuze şi lungire de vorbă. Că afară "plouă, plouă plouă / Vreme de beţie..."
CA ÎNTRE EGALI
Boc spunea, acu un an,/ Că, mergând prin Cluj, la pas /S-a trezit ,dând nas în nas,/ Chiar cu Ghiţă Mureşan.
PS
cam englezească, nu?
Erată:poanta!
marți, 5 iunie 2012
Epigrame cu ...trânte
Cel mai distins profesor „de trântă” al urbei noastre, Nic. Brădăţenu, m-a surprins cu o nouă „păsărică”, aceea de epigramist.
Îl ştiam mustind de umor,centrul atenţiei pe la agape, dar nici chiar aşa! Mi-a zis câteva catrene, la un colţ de stradă şi i-am cerut permisiunea să postez câteva pe blog.
Nu prea ştiu dacă mi-a dat-o.
N.B. N-am reuşit ca sa aşez versurile catrenelor cum de cuvine. Citiţi-le şi Domniile -Voastre pe-a culcatelea… în pat.
Definiţie
Epigrama-i chirurgie / Sau o mică doctorie, / Care vindecă o boală – Cuibărită în morală .
Definiţie
E o suliţă uşoară / Luată la vânătoare ;/ Ea pe nimeni nu omoară, / Dar unde atinge…doare.
Curriculum vitae
Tatăl meu e senator, / Mama-i mare procuror; / Din aşa părinţi de samă, / Am ieşit eu-şef de vamă.
De-a dracului
Ca să ai voturi cu sacul / Şi, lejer, majoritate, / Te-ai făcut frate cu dracul; / Dar acum îl cari în spate.
Ziare colorate
Creşte preţul de vânzare / La reviste şi ziare, / Că, pe fiecare coală / Zace o muiere goală.
Egalitate
Afara de sfânta prostie, / Ambii sunt egali, fireşte,: / Unul ştie ce vorbeşte, / Altul…spune ce nu ştie.
Căsătorie
Ţi-aminteşti când, la portiţă, / Îţi ceream a ta guriţă? / Dar acuma ce n-aş da, / Ca să scap de gura ta!
Unuia care vorbeşte singur
-Cu cine vorbeşti, amice? / Îl întreab-un înţelept. / -Ia, vorbesc c-un om deştept, / Care nu mă contrazice.
Nuntă cu…strigături
De-acasă plecasi mireasă / Din mâinile tatălui; / Dar acum faci cale-ntoarsă, / Din pumnii bărbatului.
Măi, sa fie!? Ce trânte! Ce mai trânte!
Îl ştiam mustind de umor,centrul atenţiei pe la agape, dar nici chiar aşa! Mi-a zis câteva catrene, la un colţ de stradă şi i-am cerut permisiunea să postez câteva pe blog.
Nu prea ştiu dacă mi-a dat-o.
N.B. N-am reuşit ca sa aşez versurile catrenelor cum de cuvine. Citiţi-le şi Domniile -Voastre pe-a culcatelea… în pat.
Definiţie
Epigrama-i chirurgie / Sau o mică doctorie, / Care vindecă o boală – Cuibărită în morală .
Definiţie
E o suliţă uşoară / Luată la vânătoare ;/ Ea pe nimeni nu omoară, / Dar unde atinge…doare.
Curriculum vitae
Tatăl meu e senator, / Mama-i mare procuror; / Din aşa părinţi de samă, / Am ieşit eu-şef de vamă.
De-a dracului
Ca să ai voturi cu sacul / Şi, lejer, majoritate, / Te-ai făcut frate cu dracul; / Dar acum îl cari în spate.
Ziare colorate
Creşte preţul de vânzare / La reviste şi ziare, / Că, pe fiecare coală / Zace o muiere goală.
Egalitate
Afara de sfânta prostie, / Ambii sunt egali, fireşte,: / Unul ştie ce vorbeşte, / Altul…spune ce nu ştie.
Căsătorie
Ţi-aminteşti când, la portiţă, / Îţi ceream a ta guriţă? / Dar acuma ce n-aş da, / Ca să scap de gura ta!
Unuia care vorbeşte singur
-Cu cine vorbeşti, amice? / Îl întreab-un înţelept. / -Ia, vorbesc c-un om deştept, / Care nu mă contrazice.
Nuntă cu…strigături
De-acasă plecasi mireasă / Din mâinile tatălui; / Dar acum faci cale-ntoarsă, / Din pumnii bărbatului.
Măi, sa fie!? Ce trânte! Ce mai trânte!
duminică, 3 iunie 2012
De ce grădiniţele arborează drapelul NATO
Timpul: acum vreo doi ani.
Locul : Grădiniţa din Truşeşti.
Protagonişti: studenţii de la grupa mijlocie ( amestec, cei mai răsăriţi cam de cinci ani !).
Tema activităţii: Gradiniţa şi vecinii ei.
Trec peste amănute. ( Dumnealor sunt dintr-un oraş foarte mare, Botoşani se chiamă; au venit să ne vadă ce buni suntem! Pe naiba, veniseră să vadă ce bună este doamna. Dar treacă asta.)
S-au călcat pe picioare să ne dea flori, adică, s-au îngrămădit la cel mai masiv şi mai fioros dintre noi şi i-au înghesuit toate bucheţelele în braţe!. Reîntorşi pe scăunele, ne scrutau, pe bucăţele, să vadă dacă ne-au îmbunat , dacă ne-au câştigat bunăvoinţa cu margaretele, macii şi sânzienele, culese din ajun,la „repetiţie”, de pe pajiştea din jur. Mari hoţomani!
Trec , cu greu , peste monumentalele momente succedate, (o, tempora…) ca sa ajung la obiectul rememorării-steagul NATO, care, împreună cu cel al UE, cu 12 steluţe, (după un ministru al învăţământului, ar fi 15! Mai ştii?) , flanca vestitul tricolor.
Întrebări, răspunsuri, chicoteli, priviri furişe, încurajări-bravo, copii!.De toate.
La urmă, drapelul NATO. Cine şi de ce l-o fi arborat la grădiniţă? –Primarul; Flăcău parcă se numea.
Educatoarea întindea pânza să poată fi bine observată de „oşteni”.
-Ce culoare are? Cor: - albastru! - Bine, bravo! Şi ce vedeţi în mijloc? Tăceri, încrucişări de priviri, iscodirea rugătoare a domnilor din marele oraş! Până la urmă, unul: -O cruce! Altul: -Mare! Altul: -Sfânta Cruce!
Educatoarea încearcă, să surmonteze momentul : - Şi de ce-i pusă pe steag?
Viteazul care dase primul răspuns, gâlgâie de curaj. Nu mai aşteaptă să fie numit:
-Păi,…, pendulează nehotărât o clipă, păi…ca să ne apere de cei răi!
Aşa s-a definit, acum vreo doi ani , la grupa mijlocie din Truşeşti, ceea ce nici pentru parlamentari nu era clar- umbrela protectoare a NATO deasupra României.
…………………………………………………………………………………………………
De-abia acum înţeleg de ce,azi, şcolile din” marele” oraş ( şi alte instituţii! ) arborează drapelul albastru, cu crucea cea mare: împotriva celui rău!
Locul : Grădiniţa din Truşeşti.
Protagonişti: studenţii de la grupa mijlocie ( amestec, cei mai răsăriţi cam de cinci ani !).
Tema activităţii: Gradiniţa şi vecinii ei.
Trec peste amănute. ( Dumnealor sunt dintr-un oraş foarte mare, Botoşani se chiamă; au venit să ne vadă ce buni suntem! Pe naiba, veniseră să vadă ce bună este doamna. Dar treacă asta.)
S-au călcat pe picioare să ne dea flori, adică, s-au îngrămădit la cel mai masiv şi mai fioros dintre noi şi i-au înghesuit toate bucheţelele în braţe!. Reîntorşi pe scăunele, ne scrutau, pe bucăţele, să vadă dacă ne-au îmbunat , dacă ne-au câştigat bunăvoinţa cu margaretele, macii şi sânzienele, culese din ajun,la „repetiţie”, de pe pajiştea din jur. Mari hoţomani!
Trec , cu greu , peste monumentalele momente succedate, (o, tempora…) ca sa ajung la obiectul rememorării-steagul NATO, care, împreună cu cel al UE, cu 12 steluţe, (după un ministru al învăţământului, ar fi 15! Mai ştii?) , flanca vestitul tricolor.
Întrebări, răspunsuri, chicoteli, priviri furişe, încurajări-bravo, copii!.De toate.
La urmă, drapelul NATO. Cine şi de ce l-o fi arborat la grădiniţă? –Primarul; Flăcău parcă se numea.
Educatoarea întindea pânza să poată fi bine observată de „oşteni”.
-Ce culoare are? Cor: - albastru! - Bine, bravo! Şi ce vedeţi în mijloc? Tăceri, încrucişări de priviri, iscodirea rugătoare a domnilor din marele oraş! Până la urmă, unul: -O cruce! Altul: -Mare! Altul: -Sfânta Cruce!
Educatoarea încearcă, să surmonteze momentul : - Şi de ce-i pusă pe steag?
Viteazul care dase primul răspuns, gâlgâie de curaj. Nu mai aşteaptă să fie numit:
-Păi,…, pendulează nehotărât o clipă, păi…ca să ne apere de cei răi!
Aşa s-a definit, acum vreo doi ani , la grupa mijlocie din Truşeşti, ceea ce nici pentru parlamentari nu era clar- umbrela protectoare a NATO deasupra României.
…………………………………………………………………………………………………
De-abia acum înţeleg de ce,azi, şcolile din” marele” oraş ( şi alte instituţii! ) arborează drapelul albastru, cu crucea cea mare: împotriva celui rău!
joi, 31 mai 2012
Psihoză naţională--căpuşa
Mai ‘dinioară, îmi exprimam indignarea despre felul în care, în media se exploateză necazurile unor personalităţi cu marcante carisme, în special artişti, pentru a se împăuna cu merite necuvenite cei din preajma lor.
Invocam principii etice şi dreptul nostru de a le pastra imaginea cuvenită.
Mă dumiresc acum că dedesubturile unor asemenea eschibiţii sunt cu mult mai vinovate. Exemplific afirmaţia prin „ Cazul” Şerban Ionescu.
Am adunat o căruţă de date noi. Le-am periat, le-am simplificat, le-am redus , şi tot am rămas cu un pumn plin de certitudini.
În jurul dramei actorului, şi cu ştirea lui, s-a ţesut o escrocherie, pusă la cale de câtiva băieţi deştepti. Între ei, un medic uman, unul veterinar şi câtiva inşi implicaţi în media. Reţeta părea infailibilă: o înţepătură de căpuşă,o boală exotică, o victimă de oarecare celebritate,multă, multă publicitate şi psihoza colectivă e gata!
Intră în scenă căutarea şi recomandarea remediilor, aprovizionarea pieţii cu ele şi banul va curge.
După cortină: diagnosticul pus de un specialist implicat în „aventură” nu este BOALA LYME, ci o scleroză multiplă.
Prof. dr. Băjenaru, preşedintele comisiei care l-a evaluat pe actor şi infirmă diagnosticul de neoborelioză (boala Lyme) exclamă cu năduf : în România asistăm la un fenomen îngrijorător, „epidemia de diagnostic de neoborelioză”. Un grup de persoane…sunt angajate în a eticheta oameni cu această boală. Şi îi şi „vindecă” pe bani grei, adaug eu.
Eroina zilei- căpuşa. Piaţa- plină cu alifii şi pastile, cu injecţii, plasturi, spraiuri , brătări, zgarde. Toate miraculoase pentru efecte antilyme. Şi bani buni în teşchereau "deştepţilor”.
Aşa a fost şi cu gripa aviară, şi cu cea porcină. Şi tot baieţii „deştepţi”!
Numai noi- proştii!
Îmi pare rău că un actor de seamă şi-a jucat un ultim rol falimentar. A fost răsplătit de guvern cu 80.000 de mii de lei şi trimis la lecuit.
Invocam principii etice şi dreptul nostru de a le pastra imaginea cuvenită.
Mă dumiresc acum că dedesubturile unor asemenea eschibiţii sunt cu mult mai vinovate. Exemplific afirmaţia prin „ Cazul” Şerban Ionescu.
Am adunat o căruţă de date noi. Le-am periat, le-am simplificat, le-am redus , şi tot am rămas cu un pumn plin de certitudini.
În jurul dramei actorului, şi cu ştirea lui, s-a ţesut o escrocherie, pusă la cale de câtiva băieţi deştepti. Între ei, un medic uman, unul veterinar şi câtiva inşi implicaţi în media. Reţeta părea infailibilă: o înţepătură de căpuşă,o boală exotică, o victimă de oarecare celebritate,multă, multă publicitate şi psihoza colectivă e gata!
Intră în scenă căutarea şi recomandarea remediilor, aprovizionarea pieţii cu ele şi banul va curge.
După cortină: diagnosticul pus de un specialist implicat în „aventură” nu este BOALA LYME, ci o scleroză multiplă.
Prof. dr. Băjenaru, preşedintele comisiei care l-a evaluat pe actor şi infirmă diagnosticul de neoborelioză (boala Lyme) exclamă cu năduf : în România asistăm la un fenomen îngrijorător, „epidemia de diagnostic de neoborelioză”. Un grup de persoane…sunt angajate în a eticheta oameni cu această boală. Şi îi şi „vindecă” pe bani grei, adaug eu.
Eroina zilei- căpuşa. Piaţa- plină cu alifii şi pastile, cu injecţii, plasturi, spraiuri , brătări, zgarde. Toate miraculoase pentru efecte antilyme. Şi bani buni în teşchereau "deştepţilor”.
Aşa a fost şi cu gripa aviară, şi cu cea porcină. Şi tot baieţii „deştepţi”!
Numai noi- proştii!
Îmi pare rău că un actor de seamă şi-a jucat un ultim rol falimentar. A fost răsplătit de guvern cu 80.000 de mii de lei şi trimis la lecuit.
marți, 29 mai 2012
La clasa I
Am constatat ieri că n-am făcut clasa I; pe bune! Revelaţia am avut-o la o ora de matematică dintr-o şcoala de cartier, obişnuită.
Copiii primesc o fişă-test cu două „probleme”:
-1. Acul a) este al mamei;
b) este cu vârful ascuţit;
c) este în ghemul de aţă.
Alegeţi propoziţia care arată cum este acul.
-2. Într-un autobuz sunt 7 bărbaţi şi 5 femei.
Câţi călători sunt în autobuz?
Timp de lucru-1 minut!
După un minut, toti elevii au predat fişa, zâmbârlii:-Doamna, prea uşor!
Eu am rămas cu foaia în mână, deloc zâmbârliu.Daţi-mi dv soluţiile, într-un minut.
PS. Ieri am constatat că blogul meu a fost accesat de 4000 de ori.
Nu înţeleg de ce şi de cine.
Copiii primesc o fişă-test cu două „probleme”:
-1. Acul a) este al mamei;
b) este cu vârful ascuţit;
c) este în ghemul de aţă.
Alegeţi propoziţia care arată cum este acul.
-2. Într-un autobuz sunt 7 bărbaţi şi 5 femei.
Câţi călători sunt în autobuz?
Timp de lucru-1 minut!
După un minut, toti elevii au predat fişa, zâmbârlii:-Doamna, prea uşor!
Eu am rămas cu foaia în mână, deloc zâmbârliu.Daţi-mi dv soluţiile, într-un minut.
PS. Ieri am constatat că blogul meu a fost accesat de 4000 de ori.
Nu înţeleg de ce şi de cine.
De la argonauţi, la internauţi
Sunt fascinat de fenomenul cibernetic , sub dimensiunea lui relaţional- umană, internetul.
Cuvântul „ fascinat " are, la rândul lui, câteva rădăcini, în mine. În primul rând , totala mea ignoranţă teoretică (tabula rasa! ) ;apoi, ieşirea din contingentul psihic, prin vârstă; ar mai fi rigorile morale conservatoare şi, nu la urmă, structura mea culturală.
Toate aceste nu sunt obstacole şi nici antagonisme, ci oarecari emoţii de timiditate, care mă fac să şovăi, să amân, să reacţionez retractil la fenomen.
Dar spiritul meticulos-ţărănesc mă face să iţesc iar antenele, „să pipăi şi să urlu: este!” (Arghezi). Şi chiar este!
Astea fiind pipăite, să facem pasul al II-lea.
În preocuparea ceva mai veche de a descâlci iţele relaţiei conflictuale dintre generaţia internauţilor şi babacii lor, se ivesc noi probe, care mă vor determina să le transfer autonomie; să intru într-un joc de puzle, în care piesele se prefac mereu, năucitor.
Aşa că mă voi adapta, din mers, asumând riscul dezlânării demersului întreprins.
În faza actuală,aş învestiga:
--dimensinea seducţiei internetului;
--pregătirea tehnic-operaţională a tinerei generaţii pentru folosirea internetului;
--capacitatea de a recepta critic, valoric informaţiile (maturitatea deciziei);
--tematica preferată a junilor internauţi;
-- binele şi răul ca factori de influenţă;
--proiecţii ale platformei cu realizările acestei generatii când va fi devenit ” bătrână”, deci supusă conflictului cu o nouă generaţie.
Numai gândind aceste subpuncte la temă şi mi se pare imposibil de suportat pentru priceperea mea.
Lansez ideea şi caut colaboratori interesaţi de aventură.
PS. Ca să amân abordarea, am să fac o eschivă şi să scriu câteva rânduri despre „Neohaiducii spaţiului virtual”. Poate vă păcălesc să muşcaţi din nadă.
Cuvântul „ fascinat " are, la rândul lui, câteva rădăcini, în mine. În primul rând , totala mea ignoranţă teoretică (tabula rasa! ) ;apoi, ieşirea din contingentul psihic, prin vârstă; ar mai fi rigorile morale conservatoare şi, nu la urmă, structura mea culturală.
Toate aceste nu sunt obstacole şi nici antagonisme, ci oarecari emoţii de timiditate, care mă fac să şovăi, să amân, să reacţionez retractil la fenomen.
Dar spiritul meticulos-ţărănesc mă face să iţesc iar antenele, „să pipăi şi să urlu: este!” (Arghezi). Şi chiar este!
Astea fiind pipăite, să facem pasul al II-lea.
În preocuparea ceva mai veche de a descâlci iţele relaţiei conflictuale dintre generaţia internauţilor şi babacii lor, se ivesc noi probe, care mă vor determina să le transfer autonomie; să intru într-un joc de puzle, în care piesele se prefac mereu, năucitor.
Aşa că mă voi adapta, din mers, asumând riscul dezlânării demersului întreprins.
În faza actuală,aş învestiga:
--dimensinea seducţiei internetului;
--pregătirea tehnic-operaţională a tinerei generaţii pentru folosirea internetului;
--capacitatea de a recepta critic, valoric informaţiile (maturitatea deciziei);
--tematica preferată a junilor internauţi;
-- binele şi răul ca factori de influenţă;
--proiecţii ale platformei cu realizările acestei generatii când va fi devenit ” bătrână”, deci supusă conflictului cu o nouă generaţie.
Numai gândind aceste subpuncte la temă şi mi se pare imposibil de suportat pentru priceperea mea.
Lansez ideea şi caut colaboratori interesaţi de aventură.
PS. Ca să amân abordarea, am să fac o eschivă şi să scriu câteva rânduri despre „Neohaiducii spaţiului virtual”. Poate vă păcălesc să muşcaţi din nadă.
duminică, 20 mai 2012
Adenda la "Hoţii..."
Maşinăria diavolească mi-a aruncat afară câteva precizări din postul de mai jos.
Adaug aici:
*Zicerea aceasta a lui Dumnezeu a fost plagiată de răspopitul, pentru acest păcat,
Ion Creangă. Eu o repun la locul originar.
** Întelepţii întru ale fizicii spun că NEGRU şi ALB nu-s culori. Eu- da!
Adaug aici:
*Zicerea aceasta a lui Dumnezeu a fost plagiată de răspopitul, pentru acest păcat,
Ion Creangă. Eu o repun la locul originar.
** Întelepţii întru ale fizicii spun că NEGRU şi ALB nu-s culori. Eu- da!
Hoţii de culori
Parcă aşa începe bucuria Luminii: „ Şi a zis Dumnezeu: SA FIE LUMINĂ! Şi a fost lumină.”
Apoi, când, la vremea ei, a ţâşnit prima rază de soare, s-a cuibărit drăgăstoasă în ochiul de cristal al Preamăreţului, de unde a revenit la noi sub ploaie de culori, Curcubeul!
De atunci ne-am scădat în roşu,oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. ( În mintea mea puţină, de elev, ROGVAIV! ) Şi le-am tot amestecat şi le-am tot frământat, până ce Domnul, văzând că facem concurenţă superbiei operei sale, a glăsuit, zâmbitor: „ Ho, agiungă-ţi amu, herghelie!”* şi a dat drumul în lume hoţilor de culori.
A lăsat, mai înainte, dezlegare şi spor la curcubeu numai pictorilor, poeţilor şi harpiştilor. Doar că şi ei se îmbătau de atâta har, încurcând ogorul propriu,născocindu-se kinestezia.
Întâii furi, împăraţii, s-au împărăţit în purpură. Şi au dat ucaz: cine nu-şi apleacă ochii la stacojiul fascinant al hlamidei lor, să fie biciuiţi! Şi, cine va cuteza să aibă îndrăzneală la roşul solemn, să fie tăiat.
În replică târzie,comuniştii au dat iama prin roşu, hotărând că toată omenirea să fie roşie! Şi s-au umplut temniţele; unii mai vroiau şi altcumva.
( Morţii îşi aleseseră negrul**; miresele, albul** de crin; geloşii- galbenul; optimiştii-verdele; întelepţii-albastrul;curtezanele-violetul.)
Văzând atâta gâlceavă, a hotarât Preasfântul: „Să fie partide!"
Ca să vezi!
În studentie căpătasem, din milă, o camaşă verde. Cât pe ce să învăţ zborul pe uşă: „legionarule!”Apoi, am boit gardurile, prin sate, cu rosu, la Paşti. Noaptea, ţaranii le re-văruiau a sărbătoare. Şi i-am făcut colhoznici!
Dar ca azi, niciodată! Mi-am îmbrăcat muierea în portocaliu, că mă topesc de plăcerea culorii: o şi prinde. Blasfemie, crimă, de toate: pedelistule! Am şi divorţat.
O cravată roşie merge bine, mă face mai arzoi. Pesedistule,te-ntorci la comunişti!
Cu galben devin liberal, care-şi vinde ţara, cu albastru devin antenist de-al lui Felix (turnătorule!). Îmi mai rămăsese violetul : şi eu şi muierea, de-a doua, râvneam la oleacă…
Mi l-a confiscat oteveul. Cică, mă despăgubeşte cu douj’dă mii de euroi.
Doamne, du-i pe aceşti hoţi de culori unde l-ai învăţat pe Eminescu, să-i afunde, la vremea lui_
„ Şi în două temniţi large, cu de-a sila, să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni"
Fă-o, Doamne, dacă nu, adă întunericul de-ntâi, peste noi!
Apoi, când, la vremea ei, a ţâşnit prima rază de soare, s-a cuibărit drăgăstoasă în ochiul de cristal al Preamăreţului, de unde a revenit la noi sub ploaie de culori, Curcubeul!
De atunci ne-am scădat în roşu,oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. ( În mintea mea puţină, de elev, ROGVAIV! ) Şi le-am tot amestecat şi le-am tot frământat, până ce Domnul, văzând că facem concurenţă superbiei operei sale, a glăsuit, zâmbitor: „ Ho, agiungă-ţi amu, herghelie!”* şi a dat drumul în lume hoţilor de culori.
A lăsat, mai înainte, dezlegare şi spor la curcubeu numai pictorilor, poeţilor şi harpiştilor. Doar că şi ei se îmbătau de atâta har, încurcând ogorul propriu,născocindu-se kinestezia.
Întâii furi, împăraţii, s-au împărăţit în purpură. Şi au dat ucaz: cine nu-şi apleacă ochii la stacojiul fascinant al hlamidei lor, să fie biciuiţi! Şi, cine va cuteza să aibă îndrăzneală la roşul solemn, să fie tăiat.
În replică târzie,comuniştii au dat iama prin roşu, hotărând că toată omenirea să fie roşie! Şi s-au umplut temniţele; unii mai vroiau şi altcumva.
( Morţii îşi aleseseră negrul**; miresele, albul** de crin; geloşii- galbenul; optimiştii-verdele; întelepţii-albastrul;curtezanele-violetul.)
Văzând atâta gâlceavă, a hotarât Preasfântul: „Să fie partide!"
Ca să vezi!
În studentie căpătasem, din milă, o camaşă verde. Cât pe ce să învăţ zborul pe uşă: „legionarule!”Apoi, am boit gardurile, prin sate, cu rosu, la Paşti. Noaptea, ţaranii le re-văruiau a sărbătoare. Şi i-am făcut colhoznici!
Dar ca azi, niciodată! Mi-am îmbrăcat muierea în portocaliu, că mă topesc de plăcerea culorii: o şi prinde. Blasfemie, crimă, de toate: pedelistule! Am şi divorţat.
O cravată roşie merge bine, mă face mai arzoi. Pesedistule,te-ntorci la comunişti!
Cu galben devin liberal, care-şi vinde ţara, cu albastru devin antenist de-al lui Felix (turnătorule!). Îmi mai rămăsese violetul : şi eu şi muierea, de-a doua, râvneam la oleacă…
Mi l-a confiscat oteveul. Cică, mă despăgubeşte cu douj’dă mii de euroi.
Doamne, du-i pe aceşti hoţi de culori unde l-ai învăţat pe Eminescu, să-i afunde, la vremea lui_
„ Şi în două temniţi large, cu de-a sila, să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni"
Fă-o, Doamne, dacă nu, adă întunericul de-ntâi, peste noi!
miercuri, 16 mai 2012
Privighetoarea
Cu ani în urmă, gâlgâia aerul serilor de cântecul privighetorilor, aciuite în parcul târgului.
Chiar mort să fi fost , te trezeai , să le mângâi trilul!
Numai că primarul a dat ucaz să se împuşte ciorile , oploşite printre boschetari.
Şi trăgeau ca nebunii puşcaşii; zi şi noapte. M-a mirat zelul lor, până ce, într-o zi m-am dumirit. Nu ciori vânau, ci guguştiuci. Buni a’ naibi la ceaun .( Rămâneau puii golaşi să moară de foame prin cuiburi.)
Şi-au luat lumea în cap privigetorile , de atâta război.
Vreo doi ani nu le-am mai auzit, decât în lunca Moldovei, la Hurghiş.
Până astă -seară.
Din senin aerul s-a înfiorat, frunzele s-au legănat sub cântarea unei privighetori. Zei ai sunetelor, cum le-aţi mai meşteşugit înlănţuirea în gâtlej de pasăre!
Nici n-am suflat de teamă să nu-i tulbur bucuria cântecului. Doar cu inima îi ţineam isonul.
Am vorbit, de îndată , cu primarul, ca nu cumva să-mi tulbure păsăruia.
Mi-a răspuns să n-am nici o grijă, că i-au plecat toţi vânătorii la alte partide, înaintea alegerilor.
Mulţumescu-ţi, Doamne!
Chiar mort să fi fost , te trezeai , să le mângâi trilul!
Numai că primarul a dat ucaz să se împuşte ciorile , oploşite printre boschetari.
Şi trăgeau ca nebunii puşcaşii; zi şi noapte. M-a mirat zelul lor, până ce, într-o zi m-am dumirit. Nu ciori vânau, ci guguştiuci. Buni a’ naibi la ceaun .( Rămâneau puii golaşi să moară de foame prin cuiburi.)
Şi-au luat lumea în cap privigetorile , de atâta război.
Vreo doi ani nu le-am mai auzit, decât în lunca Moldovei, la Hurghiş.
Până astă -seară.
Din senin aerul s-a înfiorat, frunzele s-au legănat sub cântarea unei privighetori. Zei ai sunetelor, cum le-aţi mai meşteşugit înlănţuirea în gâtlej de pasăre!
Nici n-am suflat de teamă să nu-i tulbur bucuria cântecului. Doar cu inima îi ţineam isonul.
Am vorbit, de îndată , cu primarul, ca nu cumva să-mi tulbure păsăruia.
Mi-a răspuns să n-am nici o grijă, că i-au plecat toţi vânătorii la alte partide, înaintea alegerilor.
Mulţumescu-ţi, Doamne!
Indignare
Mor oamenii ; chiar mai şi mor. Unii, când mecanismul biologic s-a epuizat ; alţii, loviţi , în plină putere, de năpraznice întâmplări.
Unii se topesc în ţărână, anonimi, cum au şi trăit. Alţii, în glorie şi onoruri naţionale.
Fiecare , după merite!
Dar sunt indignat de lipsa totală de bun-simţ cu care se intră, de visu, „cu bocancii” în suferinţa unor artişti, adusă de vârstă sau ca urmare a unor accidente.
În clar!
Un actor drag mie, Şerban Ionescu, a devenit , cum însuşi o spune , cu umor amar, o legumă, în urma unei muşcături de căpuşă. Poate fi şi trebuie ajutat. Îti plânge sufletul, dar nu e permis să umpli paginile şi ecranele, într-un fel de exhibiţionism, cu degradarea , de înţeles, prin care trece artistul , Să fim alături de el, cu grijă, dar să-i respectăm intimitatea.
În al doilea caz, Iurie Darie, respectabil în ani şi excepţional ca artist, era, nu demult, purtat de un fel de ţoapă prin studiouri tv.. Şi se lăuda „artista” că va face cu el filme porno.Arăta şi poze deochiate. Darie, cu privirile pierdute în irealitate, dădea din cap , mecanic , cu un zâmbet tâmp, spre deliciul unei asistenţe şi mai tâmpe.
Ieri l-am văzut scheletic,în pat de spital, hrănit cu linguriţa.Nimic anormal în sine. Dacă nu
s-ar fi exploatat , ticălos, pentru rating, situaţia.Şi aceeaşi madamă se umfla în pene cu sacrificiul ei, din dragoste. Ba chiar punea diagnostice: apă la creier! Bătrâneţea , boala, trebuie încercuite de respect şi decenţă.
Vreau să-l păstrez pe Iurie, actorul impozant şi dominator; îl vreau pe Iura, care-i încânta pe copii cu desenele lui fascinante din cărţi şi reviste. Nu-l umiliţi, ca sa vă făliţi că i-aţi stat în preajmă, când a ajuns neputincios!
Readuc în amintirea încă proaspătă stingerea demnă a marelui Ion Lucian. Şi demna trăire a dramei de către soţia lui.
Unii se topesc în ţărână, anonimi, cum au şi trăit. Alţii, în glorie şi onoruri naţionale.
Fiecare , după merite!
Dar sunt indignat de lipsa totală de bun-simţ cu care se intră, de visu, „cu bocancii” în suferinţa unor artişti, adusă de vârstă sau ca urmare a unor accidente.
În clar!
Un actor drag mie, Şerban Ionescu, a devenit , cum însuşi o spune , cu umor amar, o legumă, în urma unei muşcături de căpuşă. Poate fi şi trebuie ajutat. Îti plânge sufletul, dar nu e permis să umpli paginile şi ecranele, într-un fel de exhibiţionism, cu degradarea , de înţeles, prin care trece artistul , Să fim alături de el, cu grijă, dar să-i respectăm intimitatea.
În al doilea caz, Iurie Darie, respectabil în ani şi excepţional ca artist, era, nu demult, purtat de un fel de ţoapă prin studiouri tv.. Şi se lăuda „artista” că va face cu el filme porno.Arăta şi poze deochiate. Darie, cu privirile pierdute în irealitate, dădea din cap , mecanic , cu un zâmbet tâmp, spre deliciul unei asistenţe şi mai tâmpe.
Ieri l-am văzut scheletic,în pat de spital, hrănit cu linguriţa.Nimic anormal în sine. Dacă nu
s-ar fi exploatat , ticălos, pentru rating, situaţia.Şi aceeaşi madamă se umfla în pene cu sacrificiul ei, din dragoste. Ba chiar punea diagnostice: apă la creier! Bătrâneţea , boala, trebuie încercuite de respect şi decenţă.
Vreau să-l păstrez pe Iurie, actorul impozant şi dominator; îl vreau pe Iura, care-i încânta pe copii cu desenele lui fascinante din cărţi şi reviste. Nu-l umiliţi, ca sa vă făliţi că i-aţi stat în preajmă, când a ajuns neputincios!
Readuc în amintirea încă proaspătă stingerea demnă a marelui Ion Lucian. Şi demna trăire a dramei de către soţia lui.
Aruncătură de ochi
Azi am inceput trasul cu coada ochiului pe blogul unui vecin,Z1PP, şi am terminat prin a-mi pierde amandoi ochii în spaţiul şi culoarea oferite generos de "apropitar".
Mă bucur să descopăr talent vânos şi darnic atât de aproape de noi!
Mă bucur să descopăr talent vânos şi darnic atât de aproape de noi!
duminică, 13 mai 2012
Alo, Ciripica!--Alo, Clopoţica!
Zice la Sfintele Scripturi: La început a fost CUVÂNTUL! Şi acesta trebuia transmis şi spre bucuria altcuiva.
De aici, s-a tot extins transmiterea, în timp (0—2012, Anno Domini ) şi spaţiu ( Rai—Iad = de la 0- la 40.000 de km, adică Ecuatorul).
Şi instrumentele de transmisie în spaţiu a cuvintelor, tot aşa: fuga cu ştirea în gură,vezi Marathon;ştirea din fuga calului, tobe, săgeţi luminoase, foc, fum, telegraf, telefon cu fir şi fără.Câte şi mai câte minunăţii!
Dar de când cu telefonul mobil, nu s-a mai pomenit la români o aşa lăcomie de vorbăraie. De la sugari la matusalemi , toţi au, dom’le, mobile, dacă se poate , de ultim strigăt al modei.
Să nu credeţi că s-a burduşit eterul cu tot lexiconul limbii noastre. Nu! Acolo vreo sută-două de cuvinţele, turnate în tipare de lemn, de câlţi…
Şi, oriunde, pe drum, la lucru, la biserică, la masă, în patul cu dragoste: alo!, alo! şi iar…
Ca şi cum ne-a scăpat capra de râie.
Cum să nu fie rumânul mai anapoda? Staţi să vedeţi câteva mostre:
UNA. Pe uliţa mea, două măturărese, fiecare pe alt trotuar, vorbeau una cu cealaltă la telefon. Şi vorbeau şi hohoteau şi-şi aruncau bobârnace de cuvinte. Se mai şi opreau; din mers, nu din vorbit. Uitându-se una la alta, se îndemnau, nu la telefon: „Hai, fa, zi-i, tu, că întârziem la şefa.” Apoi o luau de la capăt, la mobil.
A DOUA. Undeva, pe valea Moldovei, n-a dat Dumnezeu semnal decât pe ţugui de munte. Dar toţi copiii, dela grădiniţă şi până la liceeni au mobile. Smarturi scumpe cât o vacă; au vândut bieţii părinţi viţeaua şi au cumpărat odoarelor odoare scumpe, ca să nu zică satul că-s nişte sărăntoci. Dar cum să vorbesti cu ele, dacă nu-i semnal?!
La ieşirea de la şcoală, îi auzi, pe căprării: „Mergem sus? – Cum să nu?!” Asta înseamnă că se vor căţăra unii pe un vârf, numai al lor, altii, pe altă culme , în exclusivitate, şi vor pălăvrăgi la telefoane , că au şi timp, şi semnal , şi minute, cu miile!
O A TREIA. Un bulibaşă ( de ţigani rrrromi) şi-a pierdut un puradel. Jale de pe lume! Şi lume tot de pe lume.
În mausoleul ridicat din marmură de Carara, mortul avea curent electric şi mobil şi încărcător la priză.
Venea poporul ţigănesc, cu droaia, ca să vorbească cu mortul. Câte 20 deodată boscorodeau şi plângeau, de-ţi rupeau inima. „Conversaţia” avea un singur sens - numai dus!
Ce va urma? Prorocire, de la Ioan: urmează nişte cipuri-piercing pe ureche şi pe limbă; şi zi-i, şi zi-i!
Alta: or să apară scule de vorbit cu cei de pe ailaltă lume (dacă n-om trece, până atunci ,buluc cu toţii dincolo! Prorocire de alt Ioan).
De aici, s-a tot extins transmiterea, în timp (0—2012, Anno Domini ) şi spaţiu ( Rai—Iad = de la 0- la 40.000 de km, adică Ecuatorul).
Şi instrumentele de transmisie în spaţiu a cuvintelor, tot aşa: fuga cu ştirea în gură,vezi Marathon;ştirea din fuga calului, tobe, săgeţi luminoase, foc, fum, telegraf, telefon cu fir şi fără.Câte şi mai câte minunăţii!
Dar de când cu telefonul mobil, nu s-a mai pomenit la români o aşa lăcomie de vorbăraie. De la sugari la matusalemi , toţi au, dom’le, mobile, dacă se poate , de ultim strigăt al modei.
Să nu credeţi că s-a burduşit eterul cu tot lexiconul limbii noastre. Nu! Acolo vreo sută-două de cuvinţele, turnate în tipare de lemn, de câlţi…
Şi, oriunde, pe drum, la lucru, la biserică, la masă, în patul cu dragoste: alo!, alo! şi iar…
Ca şi cum ne-a scăpat capra de râie.
Cum să nu fie rumânul mai anapoda? Staţi să vedeţi câteva mostre:
UNA. Pe uliţa mea, două măturărese, fiecare pe alt trotuar, vorbeau una cu cealaltă la telefon. Şi vorbeau şi hohoteau şi-şi aruncau bobârnace de cuvinte. Se mai şi opreau; din mers, nu din vorbit. Uitându-se una la alta, se îndemnau, nu la telefon: „Hai, fa, zi-i, tu, că întârziem la şefa.” Apoi o luau de la capăt, la mobil.
A DOUA. Undeva, pe valea Moldovei, n-a dat Dumnezeu semnal decât pe ţugui de munte. Dar toţi copiii, dela grădiniţă şi până la liceeni au mobile. Smarturi scumpe cât o vacă; au vândut bieţii părinţi viţeaua şi au cumpărat odoarelor odoare scumpe, ca să nu zică satul că-s nişte sărăntoci. Dar cum să vorbesti cu ele, dacă nu-i semnal?!
La ieşirea de la şcoală, îi auzi, pe căprării: „Mergem sus? – Cum să nu?!” Asta înseamnă că se vor căţăra unii pe un vârf, numai al lor, altii, pe altă culme , în exclusivitate, şi vor pălăvrăgi la telefoane , că au şi timp, şi semnal , şi minute, cu miile!
O A TREIA. Un bulibaşă ( de ţigani rrrromi) şi-a pierdut un puradel. Jale de pe lume! Şi lume tot de pe lume.
În mausoleul ridicat din marmură de Carara, mortul avea curent electric şi mobil şi încărcător la priză.
Venea poporul ţigănesc, cu droaia, ca să vorbească cu mortul. Câte 20 deodată boscorodeau şi plângeau, de-ţi rupeau inima. „Conversaţia” avea un singur sens - numai dus!
Ce va urma? Prorocire, de la Ioan: urmează nişte cipuri-piercing pe ureche şi pe limbă; şi zi-i, şi zi-i!
Alta: or să apară scule de vorbit cu cei de pe ailaltă lume (dacă n-om trece, până atunci ,buluc cu toţii dincolo! Prorocire de alt Ioan).
Căcarează de...elefant, la Bârlad
Temperând indignarea şi sarcasmul, care-şi fac , legitime, prezenţa, las la locul ei îngrijorarea, în demersul pregătit cu atâtea ocolişuri. Mi-a venit greu să atac o asemenea problemă; numai că ea există şi ne subminează bruma de normalitate în care ne strecurăm existenţa.
Un nimeni, parlamentar de Bârlad şi fost primar al aceleiaşi urbe, a aflat că prim-ministrul României ar putea veni la 1 mai, la un oarecare eveniment din localitate. Numai că politrucul şi-a ieşit din pepeni; cum să vină, fără aprobarea feudalilor locali?
Roşu de mânie, convoacă repede o conferinţă de presă şi începe: „ EU ( s.n.) îi transmit public …că , dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, şi să nu oprească la primărie… va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro!”
Să detaliem câte ceva:
-1. Aldo Moro, mare om politic şi prim-ministru al Italiei, a fost răpit de organizaţia teroristă, marxist-leninistă „Brigăzile roşii" şi omorât. Făcând corelaţia, parlamentarul român actual a comis o ameninţare clară cu moartea, la adresa unui demnitar român în funcţie!
-2. În 2007, ca primar al Bârladului, individul, ca represalii la o vizită nenunţată lui de premierul de-atunci, Tăriceanu, a pus o fanfară să-l întâmpine cu marşuri funebre, comentând „neobrăzarea” sosirii neautorizate pe feudă: „…tu, prim-ministrul României să nu anunţi autorităţile locale?!!...nu pot să cred până unde poţi ajunge cu orgoliile politice!”
-3. Si premierul Boc a fost ameninţat cu moartea , în împrejurări similare: „ iată şi Boc a venit ca şobolanul prin judeţ;…şobolanii, când îi vezi, ( anacolutul personajului!) , e bine să-i calci pe cap, că sunt ăia de-ţi rod avutul!”
-4. Bârlădeanul îi cere imperativ lui Blaga să pedepsească exemplar un subprefect pentru că n-a dat curs ordinelor date ( ilegal) de acest deputat.
-5. La o sedinţă în plenul parlamentului, i s-a tăiat microfonul pentru că a indignat pe cei prezenţi vorbind despre curvăsăria lui Ştefan cel Mare şi relaţia lui cu prostituatele.
-6. În timpul marii greve(!!) parlamentare s-a urcat într-un balcon, de unde, cu o porta-voce, urla la colegii din bănci: „penalilor care sunteţi, hoţilor!”
Ce mă îngrozeşte ?
Opinia publică ( parcă s-ar chema societatea civilă!?) a/ n-a reacţionat, decât în surdină.
La ameninţarea cu moartea, după modelul Moro, TOŢI jurnaliştii prezenţi au izbucnit în râs şi au aplaudat.( Căutaţi înregistrarea!) Jur că nici unul dintre ei nu cunoştea cazul şi semnificaţia.
Şeful lui de partid s-a făcut niznai, ba altundeva, chema poporul la revoluţie, cu: „…mă bazez pe voi-membrii partidului- că după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi.” A explicat că a fost o metaforă!( Şi în cazul lui Iorga la fel ; şi a fost căsăpit în pădurea Strejnicului,de legionari). Acum mi se pare că e prim-ministru domnul cu revoluţia.
M-a siderat, pur şi simplu, felul în care şi-a explicat teroristul din Bârlad ameninţarea cu soarta lui Moro; cică e o vorba din români, care înseamnă că o să traiască cineva rău!!!!!!
Dumnezeule! Ca sa devină ceva „o vorbă la români =zicală, vorbă de duh, zicere sentenţioasă” trebuie să cuprindă o mare şi adâncă experienţa de viaţă, seculară, să circule în cercuri largi, bine definite de vorbitori.
Or, dacă întrebi mii de români ce înseamnă zicerea O SA AIBA SOARTA LUI MORO, îţi râd în nas. Numai la Bârlad-nu. Sper că vreun serviciu special va găsi aceste rânduri, şi le va da interpretarea de sesizare către procuratură. Dacă ajung, cumva, eu, acolo, tot e bine; aş avea ocazia să demasc intenţiile criminale ale unui deputat.
Pâna atunci îi pun ştampila baligii de elefant pe isprăvi.
Un nimeni, parlamentar de Bârlad şi fost primar al aceleiaşi urbe, a aflat că prim-ministrul României ar putea veni la 1 mai, la un oarecare eveniment din localitate. Numai că politrucul şi-a ieşit din pepeni; cum să vină, fără aprobarea feudalilor locali?
Roşu de mânie, convoacă repede o conferinţă de presă şi începe: „ EU ( s.n.) îi transmit public …că , dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, şi să nu oprească la primărie… va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro!”
Să detaliem câte ceva:
-1. Aldo Moro, mare om politic şi prim-ministru al Italiei, a fost răpit de organizaţia teroristă, marxist-leninistă „Brigăzile roşii" şi omorât. Făcând corelaţia, parlamentarul român actual a comis o ameninţare clară cu moartea, la adresa unui demnitar român în funcţie!
-2. În 2007, ca primar al Bârladului, individul, ca represalii la o vizită nenunţată lui de premierul de-atunci, Tăriceanu, a pus o fanfară să-l întâmpine cu marşuri funebre, comentând „neobrăzarea” sosirii neautorizate pe feudă: „…tu, prim-ministrul României să nu anunţi autorităţile locale?!!...nu pot să cred până unde poţi ajunge cu orgoliile politice!”
-3. Si premierul Boc a fost ameninţat cu moartea , în împrejurări similare: „ iată şi Boc a venit ca şobolanul prin judeţ;…şobolanii, când îi vezi, ( anacolutul personajului!) , e bine să-i calci pe cap, că sunt ăia de-ţi rod avutul!”
-4. Bârlădeanul îi cere imperativ lui Blaga să pedepsească exemplar un subprefect pentru că n-a dat curs ordinelor date ( ilegal) de acest deputat.
-5. La o sedinţă în plenul parlamentului, i s-a tăiat microfonul pentru că a indignat pe cei prezenţi vorbind despre curvăsăria lui Ştefan cel Mare şi relaţia lui cu prostituatele.
-6. În timpul marii greve(!!) parlamentare s-a urcat într-un balcon, de unde, cu o porta-voce, urla la colegii din bănci: „penalilor care sunteţi, hoţilor!”
Ce mă îngrozeşte ?
Opinia publică ( parcă s-ar chema societatea civilă!?) a/ n-a reacţionat, decât în surdină.
La ameninţarea cu moartea, după modelul Moro, TOŢI jurnaliştii prezenţi au izbucnit în râs şi au aplaudat.( Căutaţi înregistrarea!) Jur că nici unul dintre ei nu cunoştea cazul şi semnificaţia.
Şeful lui de partid s-a făcut niznai, ba altundeva, chema poporul la revoluţie, cu: „…mă bazez pe voi-membrii partidului- că după ce o să-l omorâm pe Băsescu, o să vină toată lumea alături de noi.” A explicat că a fost o metaforă!( Şi în cazul lui Iorga la fel ; şi a fost căsăpit în pădurea Strejnicului,de legionari). Acum mi se pare că e prim-ministru domnul cu revoluţia.
M-a siderat, pur şi simplu, felul în care şi-a explicat teroristul din Bârlad ameninţarea cu soarta lui Moro; cică e o vorba din români, care înseamnă că o să traiască cineva rău!!!!!!
Dumnezeule! Ca sa devină ceva „o vorbă la români =zicală, vorbă de duh, zicere sentenţioasă” trebuie să cuprindă o mare şi adâncă experienţa de viaţă, seculară, să circule în cercuri largi, bine definite de vorbitori.
Or, dacă întrebi mii de români ce înseamnă zicerea O SA AIBA SOARTA LUI MORO, îţi râd în nas. Numai la Bârlad-nu. Sper că vreun serviciu special va găsi aceste rânduri, şi le va da interpretarea de sesizare către procuratură. Dacă ajung, cumva, eu, acolo, tot e bine; aş avea ocazia să demasc intenţiile criminale ale unui deputat.
Pâna atunci îi pun ştampila baligii de elefant pe isprăvi.
joi, 10 mai 2012
Căcărează... de elefant
În sfârşit, am reuşit!
1. Deşteapta de fii-mea cea mare, mare computeroloagă, mi-a dat o jumătate de zi peste degete până să mă înveţe să postez o imagine. S-a răzbunat, astfel, pe necazurile îndurate din parte-mi la tabla înmulţirii!
2. Spre ştiinţa noului meu ministru de şcoală, MANG-leur, am furat de pe internet poza făcută de un vânător Zulu. În tribul lui,votează numai masculii. Când vine timpul, îşi pun cu toţii ouăle la clocit, într-o baligă de elefant, ca să-şi scoată parlamentarii.
Mă tem că le-am putea MANG-li patentul, dar am risca să devenim importatori de baligă de elefant.
Dupa postarea splendidei imagini,am parfumul favorabil pentru a comenta faptele unui parlamentar român, clocit într-o hazna bârlădeană
Abonați-vă la:
Postări (Atom)