Riscurile meseriei se arată când nici cu mintea nu gândeşti, cum spune Creangă.
Învăţatoarea se întorcea obosită, de la clasa zero; şi, mai ales, preocupată de nişte soluţii ingenioase pentru trezire la lecţie a ghemotocelor de şase ani. Cu Dacia ei, 1300, intră în intersecţie pe roşu.Norocul ei că un poliţai fluieră violent.Se opreşte drept în centru, în scârţâit ruginit,de roţi cu suferinţă. A evitat coliziunea!
-Ieşiţi din intersecţie şi trageţi pe dreapta! Se supune, mecanic, speriată şi chiar nedumerită de cele întâmplate.
Poliţaiul, salută, se prezintă, după tipic,îi ia actele şi-o întreabă, tot după tipic, unde lucrează. Stiu numai ei, poliţiştii de ce!
-La o şcoală,se bâlbâi doamna şoferiţă, cu umilinţă.
-Ca ce?
-Învăţătoare.
- Ahaa!, mama mea, de câţi ani vă aştept! Nu vă dau amendă, dar vă reţin carnetul. Mâine dimineaţă vi-l dau, numai dacă veniţi la secţie, cu un caiet nou, învelit în hârtie albastră. Scrieţi în el, caligrafic, de o sută de ori: "Nu mai fac niciodată greşeala să intru pe roşu, în intersecţie!" Clar?!
Şi-i dădu drumul să plece, strivind printre buze: " De câtă vreme te aştept!"
Altceva nu mai ştiu despre a doua zi.
Dar mi-am cumpărat zece caiete dictando, să am pe ce scrie, de sute de ori. Că mi-i mult rău la conştiinţa rutieră!
Chiar, ce-ar fi să scriu ceva despre Clasa zero? E la modă!
joi, 31 ianuarie 2013
marți, 29 ianuarie 2013
Liberalii repară exprimarea corectă
Am îmbătrânit tot
aşteptând să găsesc pe cineva integrând corect, în comunicare, verbul „ a SE
axa”.
De regulă, contextele
actuale folosesc modelul „ a se axa pe ceva”.
Total GREŞIT! Verbul
are două accepţii semantice, cu abordari diferite în structura propoziţiei:
- - a axa (sens propriu) = a centra, a pune o piesă în poziţia în
care axa ei de rotaţie coincide cu o altă axă, cu un reper dat;
- - a SE axa (sens figurat) = a se concentra în jurul a ceva.
Aşadar, ar fi corectă
propoziţia „Axez roata pe osia din dreapta.”, dar greşită prop. „Mă axez pe un adevăr probat.” Ultima propoziţie
, reformulată corect, devine „ Mă axez
în jurul unui adevăr probat.”
Ei, să fie!
Când mă părăsise orice nădejde, am sărit ars,
pupând ecranul sculei mele electronice;
pe un site botoşănean, într-un comunicat al liberalilor citesc : „Dezbaterea…trebuie
să se axeze ÎN JURULunei bune guvernări.”
Ptiu, drace!
Când m-am trezit din extaz, bodogăneam cu glasul fârnâit al craiului
dintr-o poveste a lui Creangă: „ Dacă ai făcut-o din capul tău, bun cap ai
avut; dacă te-a sfătuit cineva, bun sfetnic ţi-ai găsit!”
Sau, poate, am visat?!
vineri, 25 ianuarie 2013
VREAU DIALOG!
Azi m-a vizitat o umbră cosmică, fluturând un
nume parfumat, precum spuma primăverii. Şi mi-am amintit că mi s-a atrofiat
gândul, de când n-am mai vorbit cu nimeni.
Sunt un oarecare, topit în dialog. Îmi ţipă celulele cerebelului după o lingură de vorbă!
Cândva, românii au ridicat un templu al dialogului între suflete cu un logo: " Daţi un leu / Pentru Ateneu!"
Ce-ar fi dacă l-aş adopta / adapta pentru a-mi clădi "opera"? Vă dau un leu, pentru un cuvinţel, pe blog!
Ştiu că nu-s , de două ori, original; o dată că preiau trucul cu Ateneul, a doua că repet păcăleala zilnică a unei blogăriţe: cum deschid scula asta cu internetul, o mână întinsă sparge ecranul şi miorlăie: "Dă click!, că nu-ţi cade mâna, promit eu!"
Şi dau, şi dau, încât a câşligat un sac de cafea la concursul unde s-a profesionalizat.
Aşa că, stimaţi rătăciţi pe blogul meu, DAŢI UN CLICK! SIGUR NU VĂ CADE MÂNA! JUR EU!
(Ar merge la rimă şi cu Ateneu!)
Sunt un oarecare, topit în dialog. Îmi ţipă celulele cerebelului după o lingură de vorbă!
Cândva, românii au ridicat un templu al dialogului între suflete cu un logo: " Daţi un leu / Pentru Ateneu!"
Ce-ar fi dacă l-aş adopta / adapta pentru a-mi clădi "opera"? Vă dau un leu, pentru un cuvinţel, pe blog!
Ştiu că nu-s , de două ori, original; o dată că preiau trucul cu Ateneul, a doua că repet păcăleala zilnică a unei blogăriţe: cum deschid scula asta cu internetul, o mână întinsă sparge ecranul şi miorlăie: "Dă click!, că nu-ţi cade mâna, promit eu!"
Şi dau, şi dau, încât a câşligat un sac de cafea la concursul unde s-a profesionalizat.
Aşa că, stimaţi rătăciţi pe blogul meu, DAŢI UN CLICK! SIGUR NU VĂ CADE MÂNA! JUR EU!
(Ar merge la rimă şi cu Ateneu!)
Veşnice intrebări fără răspuns
Uneori,fără voie te încarci de energii stranii şi totuşi familiare: din alte zile, din alţi ani sau, mai ştii, din alte vieţi. Coboară de undeva; din zăpezi, pe tremurul lunii, din trosnetul sevelor îngheţate. Nici nu poate fi altfel între 14 decemvrie şi 15 ianuarie. Sunt secundele sau erele, totuna, când se întrupează , din pulberi cosmice, Eminescu. Mereu acelaşi şi mereu altul , prin cele 163 de văleaturi şi nesfârşite altele.
Este el spirit tutelar, paradigmă de care se încolăceşte iedera sufetului românesc?Cei care trebuie zic DA! Ceilalţi preiau răspunsul mimetic şi convenţional, de la dintâii.
Asemenea gânduri mi se pregătesc să tulbure corul solemn al unei / unor zile botoşanene, altcumva decât restul din calendar
Şi mă întreabă cugetul ( că-i singurul care indrăzneşte să spargă canoanele) ce a fost Eminescu: poet mare, prozator, publicist?
Zic DA la toate; dar mă simt golit de răspunsul acoperitor. Pentru că este cu asupra de masură peste toate şi încă ceva, indefinibil!
Este el spirit tutelar, paradigmă de care se încolăceşte iedera sufetului românesc?Cei care trebuie zic DA! Ceilalţi preiau răspunsul mimetic şi convenţional, de la dintâii.
Asemenea gânduri mi se pregătesc să tulbure corul solemn al unei / unor zile botoşanene, altcumva decât restul din calendar
Şi mă întreabă cugetul ( că-i singurul care indrăzneşte să spargă canoanele) ce a fost Eminescu: poet mare, prozator, publicist?
Zic DA la toate; dar mă simt golit de răspunsul acoperitor. Pentru că este cu asupra de masură peste toate şi încă ceva, indefinibil!
joi, 24 ianuarie 2013
Domnul Ponta şi Domnul Cuza
Mă simt golit de suflet la vestea că la Iaşi , bătrânii , adunaţi cu Roată la prăznuirea Unirii lui Cuza, i-au sărutat mâna domnului Ponta, sub privirea răzbătătoare,de bronz, a Pârcălabului unionist.
La doar câţiva paşi, la Ruginoasa, Ţărâna unui mormânt s-a cutremurat.
Vreau să văd scena la vreo televiziune; sper să cuprindă sărutarea mâinii primministrului şi visez urmarea: tânărul demnitar să îngenuncheze în faţa acelui bătrân, să-i sărute mâna ruptă de munci şi reumatism, să-l îmbrăţişeze cu lacrimă de căinţă în geană. Căinţă pentru birul pus ieri pe bucheliştea de pământ, sfârtecat de obuze şi colhoz, dar cu sufletul lui Cuza în fiece fărâmă a ţărânii. ( Fie-i ţărâna usoară! ) Şi iar mă cutremur: ţară> ţărână> ţăran ; figurat , mormânt. Doamne, slăvită fie-Ţi minunea înrudirii cuvintelor, întru Cuza-vodă!
Moş Roată a simţit, altădată, bucuria Raiului peste ţărâna - ţară, când Cuza l-a sărutat pe obrazul pălmuit şi scuipat de boier. " Moş Ioane, spune oamenilor că unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat Domnul Tării!"
Din inimă, spuneti-i, care puteţi, Domnului Ponta!
marți, 22 ianuarie 2013
Ion-prostul satului
Demult, după inchinăciunile de sărbători, gospodarii nu se opreau la crâşmă. (Acolo, ajungeau după odihna de prânz). Aşa că se adunau cioatcă, în faţa primăriei, să foarfece veştile, să pună la cale trebile satului şi statului, grămadă.. După lucrul serios, venea la rând hazul, într-o regie ancestrală.
Aici intra în rol Ion (ca şi mine!); prostul satului. Slab-lăbărţat, peticit în ţoale de milă, Ion se ţânţoşa de pe scările primăriei, unde era ostracizat până intra în rol, copleşit de importanţa care i se atribuia. Era sărac-clanţă şi ca să nu moară de foame, ceva noroc cu nevastă-sa, frumoasă, care mai aduna mălai, deci , ca să nu moară,cum zisei, devenise un soi de guard, bun la de toate.
Şi ce mândrie pe el! Sfătuia babele şi ţiganii cum să-şi plângă păsurile la priceptor, mătura şi ungea cu dohot podelele de pe hol, aducea apă curată şi băuturică, la nevoie, pentru şefi...
Când intrau gospodari făloşi, nu se mai aburca; se gudura, îndoit, pe lângă ei spunându-le în ce chef este primarul şi mimând nevoinţa unei unghii de mahorcă, de- o tigară. Că jornal avea totdeauna la brâu, de la notar. După acest antract, necesar inţelegerii eroului meu, să reiau. Când venea momentul indicat de misterioase ornice instinctive, Ion se ridica, îşi umfla pieptul, ştergea fundul pantalonilor de praful scărilor şi intra în rol, cam acelaşi, în mijocul gospodarilor. Noi , copiii, printre picioarele celor mari.
Se ţeseau glume, pătăranii, aluzii, snoave fără perdea cu Ion ca erou, (aici primeam ghionturi de izgonire, fără efect), întrebări despre performanţele sexuale ale Ilenei, despre umbrele de seară ale vădăoilor şi burlacilor,veniţi cu traista de făină,de fasole pentru grija lui Ion.
Hohotele se rostogoleau pe vale, cu norii de fum din ţigări, ca să reînvie în clocot. Calicimea, la mai mulţi paşi depărtare, reconstituia glumele din gură în gură şi hăhăia nedumerită la poante.Jinduind rolul de prost al satului.
A doua zi, Ion se sumeţea în faţa babelor care se minunau cu mâna la gură, admirându-l. Şi rămânea un erou, până la sărbătoarea următoare, cu drept la unghia de tutun, cuvenită -tain de la gospodarii satului.
Şi mi-i dor de Ion!
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În Parlament, Becalli, cu ţoale din Londra, ( alte petece, alt prenume) păşeşte ţeapăn, de parcă ar fi înghiţit un ac,fură cu ochii camerele tv. , întinde mâna, dar nu după tutun, şi aşteaptă strânsură de aleşi ai neamului în jurul său.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update-/25 ian.
Avem un Ion National; aseară, în cinstea Unirii, a organizat un circ de Premiul Oscar, la România tv, sub regia fâlfâitoarei trestii- Dragotescu. Am devenit mari!
Aici intra în rol Ion (ca şi mine!); prostul satului. Slab-lăbărţat, peticit în ţoale de milă, Ion se ţânţoşa de pe scările primăriei, unde era ostracizat până intra în rol, copleşit de importanţa care i se atribuia. Era sărac-clanţă şi ca să nu moară de foame, ceva noroc cu nevastă-sa, frumoasă, care mai aduna mălai, deci , ca să nu moară,cum zisei, devenise un soi de guard, bun la de toate.
Şi ce mândrie pe el! Sfătuia babele şi ţiganii cum să-şi plângă păsurile la priceptor, mătura şi ungea cu dohot podelele de pe hol, aducea apă curată şi băuturică, la nevoie, pentru şefi...
Când intrau gospodari făloşi, nu se mai aburca; se gudura, îndoit, pe lângă ei spunându-le în ce chef este primarul şi mimând nevoinţa unei unghii de mahorcă, de- o tigară. Că jornal avea totdeauna la brâu, de la notar. După acest antract, necesar inţelegerii eroului meu, să reiau. Când venea momentul indicat de misterioase ornice instinctive, Ion se ridica, îşi umfla pieptul, ştergea fundul pantalonilor de praful scărilor şi intra în rol, cam acelaşi, în mijocul gospodarilor. Noi , copiii, printre picioarele celor mari.
Se ţeseau glume, pătăranii, aluzii, snoave fără perdea cu Ion ca erou, (aici primeam ghionturi de izgonire, fără efect), întrebări despre performanţele sexuale ale Ilenei, despre umbrele de seară ale vădăoilor şi burlacilor,veniţi cu traista de făină,de fasole pentru grija lui Ion.
Hohotele se rostogoleau pe vale, cu norii de fum din ţigări, ca să reînvie în clocot. Calicimea, la mai mulţi paşi depărtare, reconstituia glumele din gură în gură şi hăhăia nedumerită la poante.Jinduind rolul de prost al satului.
A doua zi, Ion se sumeţea în faţa babelor care se minunau cu mâna la gură, admirându-l. Şi rămânea un erou, până la sărbătoarea următoare, cu drept la unghia de tutun, cuvenită -tain de la gospodarii satului.
Şi mi-i dor de Ion!
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În Parlament, Becalli, cu ţoale din Londra, ( alte petece, alt prenume) păşeşte ţeapăn, de parcă ar fi înghiţit un ac,fură cu ochii camerele tv. , întinde mâna, dar nu după tutun, şi aşteaptă strânsură de aleşi ai neamului în jurul său.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update-/25 ian.
Avem un Ion National; aseară, în cinstea Unirii, a organizat un circ de Premiul Oscar, la România tv, sub regia fâlfâitoarei trestii- Dragotescu. Am devenit mari!
Copilul... universal
Măreţia inocenţei copilului, percepţiile lui despre "jurul" receptat sunt aceleaşi, indiferent de meridianele şi paralelele unde l-a scăpat barza!
Inserez, drept argument, câteva " perle" de dincolo de Ocean (plagiat!).
Răspunsuri la un test serios:
* -Cum poţi transforma " centimetrii" în "metrii"?
- Tai din cuvânt "centi" şi rămân "metrii"!
*- Care este prima măsură luată de regina Angliei, când a câştigat tronul?
-S-a aşezat pe el!
*- Ce înţelegi prin cuvântul "uitare"?
-Păi...nu-mi amintesc.
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Cum era pedepsit violul de Codul lui Caragea
De la început, anunţ cititorii pudici ca le va fi , poate, ciufulită puţin în roşu, coloarea obrazului.
Constat o mare pierdere de cititori. Subiectele au devenit neinteresante: alegerile-duse, bancuri-ioc!, parlamentarii în refacere, după efortul nimicitor al primei şedinţe. Asta-mi aminteşte o scenă din copilărie. Ajuns cu soarele de-o suliţă, la târg, tata salută o cunoştinţă, tuflită multă pe un scaun, din faţa prăvăliei:
- Ce mai faci, madam Rifca?
-Bine, do'n Ghiţă. Ia, m-am sculat mai acu şi mă odihnesc puţun!
Frământat, în afară de măsură de scăderea ratingului, caut înfrigurat, ceva mai picant. Poate mai cade vreun chitic la undiţă.
Şi, printre hârţoage, dau de nişte fişe, de pe când cochetam cu istoria limbii literare din sec. al XVIII- lea; termeni juridici. Dau să le arunc, dar, norocul meu, fur o frântură de text, care mă face praf.
Copii mai jos, notiţele, cu regretul că nu pot translitera alfabetul chirilic ( mai exact hibrid ) al epocii.
Despre curvie:
* Când, după curvie, se va împăca bărbatul cu femeia sa cea curvă, nu mai poate aduce pâra asupra-i pentru acea curvie.
* Cine se curveşte cu muiere măritată, să se osândească la surghiunie, în soroc de doi ani.
* Să se depărteze muierile de toate cinurile politiceşti. (Ştiau ei străbunii, încă de pe atunci că politica era curvă bătrână şi putea contamina femeile cinstite! )
Când se face sfărâmarea căsătoriei:
* Când bărbatul va dovedi că muiarea lui n-a fost fecioară.
* Când bărbatul va dovedi de pre muiarea lui de curvă.
* Când bărbatul îşi va defăima muiarea, cum că n-a fost fecioară sau că e curvă şi nu o va putea dovedi, este sloboda muiarea să-l despartă.
* Când bărbatul neguţătoreste cinstea nevesti-si, este slobodă să-l despartă.
Şi acum , cireaşa de pe tortul penal al codului: Pedepsirea violului.
* Cel ce va fi prins cu ştremeleagul învârtoşat primpregiurul părţilor fătătoare ale muiarii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veşnica lui nefolosire!
Mai aud ceva?! Hai popor, năvală!
Constat o mare pierdere de cititori. Subiectele au devenit neinteresante: alegerile-duse, bancuri-ioc!, parlamentarii în refacere, după efortul nimicitor al primei şedinţe. Asta-mi aminteşte o scenă din copilărie. Ajuns cu soarele de-o suliţă, la târg, tata salută o cunoştinţă, tuflită multă pe un scaun, din faţa prăvăliei:
- Ce mai faci, madam Rifca?
-Bine, do'n Ghiţă. Ia, m-am sculat mai acu şi mă odihnesc puţun!
Frământat, în afară de măsură de scăderea ratingului, caut înfrigurat, ceva mai picant. Poate mai cade vreun chitic la undiţă.
Şi, printre hârţoage, dau de nişte fişe, de pe când cochetam cu istoria limbii literare din sec. al XVIII- lea; termeni juridici. Dau să le arunc, dar, norocul meu, fur o frântură de text, care mă face praf.
Copii mai jos, notiţele, cu regretul că nu pot translitera alfabetul chirilic ( mai exact hibrid ) al epocii.
Despre curvie:
* Când, după curvie, se va împăca bărbatul cu femeia sa cea curvă, nu mai poate aduce pâra asupra-i pentru acea curvie.
* Cine se curveşte cu muiere măritată, să se osândească la surghiunie, în soroc de doi ani.
* Să se depărteze muierile de toate cinurile politiceşti. (Ştiau ei străbunii, încă de pe atunci că politica era curvă bătrână şi putea contamina femeile cinstite! )
Când se face sfărâmarea căsătoriei:
* Când bărbatul va dovedi că muiarea lui n-a fost fecioară.
* Când bărbatul va dovedi de pre muiarea lui de curvă.
* Când bărbatul îşi va defăima muiarea, cum că n-a fost fecioară sau că e curvă şi nu o va putea dovedi, este sloboda muiarea să-l despartă.
* Când bărbatul neguţătoreste cinstea nevesti-si, este slobodă să-l despartă.
Şi acum , cireaşa de pe tortul penal al codului: Pedepsirea violului.
* Cel ce va fi prins cu ştremeleagul învârtoşat primpregiurul părţilor fătătoare ale muiarii, i se va tăia scârbavnicul mădulariu, spre veşnica lui nefolosire!
Mai aud ceva?! Hai popor, năvală!
duminică, 13 ianuarie 2013
Anticipare
Fericească-l scriitorii, lumea toată recunoască-l
Ce-o să aibă din acestea
pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Sindromul lui Don Quijote
Este sindromul idealismului pur, visul şi disperarea neputinţei noastre dintotdeauna-dincolo de orice graniţă a logicii şi a pragmatismului uman.
Eroul picaresc spaniol avea o nebunie - să-şi salveze Dulcineea din ghearele monştrilor, morile de vânt. Avea şi logistica pentru aşa ceva: adică trei neuroni obosiţi, sculele războinice din barem, ţinta ( pe atunci se chema... target), o slugă cu măgar, un cal răpciugos. Eu, sărac-lipit, nu tu cal, nu tu măgar, râvnesc să-i ţin locul eroului lui Cervantes. Chiar şi target am: ducerea românimii pe aleea pierzaniei de pe orizontul american. Mai exact, să înşel românitatea, predicând virtutea transatlantică prin cât mai meşteşugite tactici de manipulare. Am studii in domeniu, precum manualele KGB, CIE ;am ceva victorii : cea...din '89, chemarea minerilor la plantat panseluţe, angoasarea preşedintelui cu bărbuţă de ţap, împingerea lui Base spre ciuntirea salariilor, victoria istorică a USL şi, ultima, Pax Magna de la Cotroceni.
Dar azi m-au ajuns păcatele; am fost deconspirat. Un cititor al acestor pagini, cred că unicul şi , deja, "fost", a primit un bonus personalizat, câteva poante proamericane. Şi a luat foc!
Franţa, mon amour- Gavroche
Expun, mai jos , corpul delict şi anatema purificatoare prin incinerare. Mă simt cu sufletul salvat şi nu mai fac!..
PĂCATUL
*Un amiral al Royal Navy lua parte la o conferinţă navală care cuprindea şi amirali din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Franţa. La un
cocktail, se afla un mare grup de ofiţeri din toate aceste naţiuni. Toată lumea vorbea englezeşte şi-şi sorbea băuturile, dar un amiral francez s-a
plâns că, în timp ce europenii învaţă numeroase limbi străine, engleziivorbesc doar englezeşte.
A întrebat: De ce se întâmplă că mereu trebuie să vorbim englezeşte în conferinţele astea şi nu franceza?
Fără ezitare, amiralul britanic a replicat:
- Pentru că americanii, britanicii, canadienii şi australienii au făcut aşa ca să nu fiţi nevoiţi să vorbiţi germana!
Eroul picaresc spaniol avea o nebunie - să-şi salveze Dulcineea din ghearele monştrilor, morile de vânt. Avea şi logistica pentru aşa ceva: adică trei neuroni obosiţi, sculele războinice din barem, ţinta ( pe atunci se chema... target), o slugă cu măgar, un cal răpciugos. Eu, sărac-lipit, nu tu cal, nu tu măgar, râvnesc să-i ţin locul eroului lui Cervantes. Chiar şi target am: ducerea românimii pe aleea pierzaniei de pe orizontul american. Mai exact, să înşel românitatea, predicând virtutea transatlantică prin cât mai meşteşugite tactici de manipulare. Am studii in domeniu, precum manualele KGB, CIE ;am ceva victorii : cea...din '89, chemarea minerilor la plantat panseluţe, angoasarea preşedintelui cu bărbuţă de ţap, împingerea lui Base spre ciuntirea salariilor, victoria istorică a USL şi, ultima, Pax Magna de la Cotroceni.
Dar azi m-au ajuns păcatele; am fost deconspirat. Un cititor al acestor pagini, cred că unicul şi , deja, "fost", a primit un bonus personalizat, câteva poante proamericane. Şi a luat foc!
Franţa, mon amour- GavrochePĂCATUL
DE CE
SUNT FRANCEZII ATÂT DE...NEPOPULARI...***
Dean Rusk, Secretarul de Stat al
lui JFK era în Franţa în anii 60, când DeGaulle a decis să iasă din
NATO.
DeGaulle a spus că vrea ca toţi militarii SUA să părăsească Franţa cât mai curând posibil.
Rusk a răspuns:
*- Aceasta se referă şi la cei care au murit pentru eliberarea Franţei şi sunt înmormântaţi aici ?*
DeGaulle a spus că vrea ca toţi militarii SUA să părăsească Franţa cât mai curând posibil.
Rusk a răspuns:
*- Aceasta se referă şi la cei care au murit pentru eliberarea Franţei şi sunt înmormântaţi aici ?*
Puteai să auzi cum
cade un ac!...
----------------------------------
Conferinţă internaţională în Franţa cu ingineri, inclusiv francezi şi americani. Într-o pauză, un inginer francez revine în sala spunând:
- Aţi auzit ultima tâmpenie făcută de Bush? A trimis un portavion în Indonezia să ajute victimile tsunami-ului!
Ce or fi având de gând, să-i bombardeze?
Un inginer de la Boeing s-a ridicat şi a replicat liniştit:
- Portavioanele noastre au trei spitale la bord şi pot trata mai multe sute de pacienţi. Ele sunt cu energie nucleară şi pot alimenta cu electricitate instalaţiile de pe uscat, au trei cantine cu o capacitate de
a servi cel puţin 3000 de consumatori cu trei mese pe zi. Pot produce mai multe mii de galoane de apă proaspătă din apă de mare pe zi şi au o
jumătate de duzină de helicoptere care transporta victime de pe puntea de aterizare.
- Avem unsprezece asemenea nave. Câte are Franţa?
Conferinţă internaţională în Franţa cu ingineri, inclusiv francezi şi americani. Într-o pauză, un inginer francez revine în sala spunând:
- Aţi auzit ultima tâmpenie făcută de Bush? A trimis un portavion în Indonezia să ajute victimile tsunami-ului!
Ce or fi având de gând, să-i bombardeze?
Un inginer de la Boeing s-a ridicat şi a replicat liniştit:
- Portavioanele noastre au trei spitale la bord şi pot trata mai multe sute de pacienţi. Ele sunt cu energie nucleară şi pot alimenta cu electricitate instalaţiile de pe uscat, au trei cantine cu o capacitate de
a servi cel puţin 3000 de consumatori cu trei mese pe zi. Pot produce mai multe mii de galoane de apă proaspătă din apă de mare pe zi şi au o
jumătate de duzină de helicoptere care transporta victime de pe puntea de aterizare.
- Avem unsprezece asemenea nave. Câte are Franţa?
*Puteai să auzi cum cade un
ac!...
--------------------------------------
--------------------------------------
*Un amiral al Royal Navy lua parte la o conferinţă navală care cuprindea şi amirali din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Franţa. La un
cocktail, se afla un mare grup de ofiţeri din toate aceste naţiuni. Toată lumea vorbea englezeşte şi-şi sorbea băuturile, dar un amiral francez s-a
plâns că, în timp ce europenii învaţă numeroase limbi străine, engleziivorbesc doar englezeşte.
A întrebat: De ce se întâmplă că mereu trebuie să vorbim englezeşte în conferinţele astea şi nu franceza?
Fără ezitare, amiralul britanic a replicat:
- Pentru că americanii, britanicii, canadienii şi australienii au făcut aşa ca să nu fiţi nevoiţi să vorbiţi germana!
**Puteai să auzi cum cade un ac!
--------------------------------------------
Robert Whiting, un moşulică American de
83 de ani soseşte la Paris cu avionul.
La vamă, pierde câteva minute să-şi caute paşaportul, rătăcit în sacul de voiaj.
- "Aţi mai fost în Franţa domnule?" i se adresează sarcastic funcţionarul vamal.
D. Whiting admite că a mai fost.
- "Atunci trebuia să ştiţi că trebuie să aveţi paşaportul la îndemână."
Americanul replică: "Ultima oară când am fost aici n-a trebuit să-l arăt."
- "Imposibil. Dumneavoastră americanii trebuie totdeauna să arătaţi paşapoartele când intraţi în Franţa".
Bătrânul american îl privi adânc în ochi pe francez. Apoi explică liniştit:
- Când am ajuns la ţărm la Gold Beach în ziua D în 1944, pentru a ajuta la eliberarea acestei ţări, n-am găsit nici un francez căruia să-i pot arăta paşaportul."
La vamă, pierde câteva minute să-şi caute paşaportul, rătăcit în sacul de voiaj.
- "Aţi mai fost în Franţa domnule?" i se adresează sarcastic funcţionarul vamal.
D. Whiting admite că a mai fost.
- "Atunci trebuia să ştiţi că trebuie să aveţi paşaportul la îndemână."
Americanul replică: "Ultima oară când am fost aici n-a trebuit să-l arăt."
- "Imposibil. Dumneavoastră americanii trebuie totdeauna să arătaţi paşapoartele când intraţi în Franţa".
Bătrânul american îl privi adânc în ochi pe francez. Apoi explică liniştit:
- Când am ajuns la ţărm la Gold Beach în ziua D în 1944, pentru a ajuta la eliberarea acestei ţări, n-am găsit nici un francez căruia să-i pot arăta paşaportul."
**Puteai să auzi cum cade un
ac!...
---------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------
OSÂNDA: dar, iată că auzii eu un glas mustrător-
"... asemenea manipulare nu pot sa
accept. Nu ii iubesc pe francezi dar nici nu ii pot inghiti pe americani.
Au vandut armament in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si-au burdusit conturile cu parale de peste tot si apoi au intrat si ei in lupta, evident, de partea celor cu mai multe sanse, dupa ce nemtii au secerat tot ce au putut.
Apoi toate invaziile din ultimii 50 de ani ale americanilor nu pot fi considerate nici acte de eroism, cu atat mai mult acte de altruism, solidaritate sau cum vreti sa le spuneti.
Si daca ne referim doar la ultimele doua decenii, putem vedea ca au „ajutat” destula lume, mai cu seama in Irak.
Au vandut armament in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si-au burdusit conturile cu parale de peste tot si apoi au intrat si ei in lupta, evident, de partea celor cu mai multe sanse, dupa ce nemtii au secerat tot ce au putut.
Apoi toate invaziile din ultimii 50 de ani ale americanilor nu pot fi considerate nici acte de eroism, cu atat mai mult acte de altruism, solidaritate sau cum vreti sa le spuneti.
Si daca ne referim doar la ultimele doua decenii, putem vedea ca au „ajutat” destula lume, mai cu seama in Irak.
...e drept, sunt texte inteligente, scrise de
cineva inteligent, dar nu cu ganduri tocmai oneste.
Si
asa ne-au fost bagate pe gat dupa 90 toate „valorile” americane, in special cele
cu privire la familie. Si cred ca nu e tanar care sa nu isi raporteze viata la
aceste „valori” insusite din filmele evreilor de la Hollywood.
Ca sa nu mai
vorbim de sutele de tone de pulpe americane pe care le-am mancat noi, romanii,
in ultimii ani, pentru ca le-a expirat lor rezerva strategica 
.
Ce credeti ca gripa aviara a aparut din senin?
.
Ce credeti ca gripa aviara a aparut din senin?
------------------------------------------------------------------Toate spusele critice sunt adevarate.
Îmi recunosc pacatul!VAE VICTIS!
vineri, 11 ianuarie 2013
În criză de cititori
La postarea despre Eminescu n-am avut nici un vizitator. La cele cu bancuri au fost o mie în aproape o lună. Afumat de prezumptiva glorie publicistica, ( doar românul s-a născut publicariu!), cum prind, retransmit. Mulţam, muză DIVAN!
Exclud orice conotaţie manipulatorie asupra celor care citesc. Sunt curat ca crinu'!
Anunt oficial :
Pentru a veni in intimpinarea dorintelor angajatilor, luna aceasta vom
da salariile marite, dupa cum urmeaza :
Fluturasii vor fi tipariti pe format A4, cu litere bold, font 36.
Va dorim numai bine!
____
"Status:
Nu vreau sa scriu ca sotul este plecat in deplasare. Altfel vor veni
violatorii pe str. Pacii, nr. 521, bloc A, scara 2, apartament 58!"
____
Un medic rezident foarte tânăr şi neexperimentat asistă prima lui
pacientă la naştere.
La sfârşit, medicul întreabă pe profesorul care l-a asistat dacă s-a
descurcat bine. Profesorul a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru prima dată v-aţi descurcat destul de bine, doar că pe viitor
să ţineţi minte - loviţi peste fund copilul, nu mama!
___
Dacă aveţi de gând să mergeţi în cazino, îmbrăcaţi cei mai frumoşi
chiloţi. S-ar putea să vă întoarceţi acasă numai în ei!
____
- Care viciu masculin este inacceptabil pentru femeia modernă:
alcoolismul sau impotenţa?
- Sărăcia!
____
Poliţistul: Dar bine, doamnă, chemaţi poliţia după cinci ore de la
comiterea furtului?
Doamna: Păi...
Poliţistul: Sertare răsturnate, tapiţeria desfăcută, vase sparte,
tapetul dezlipit! Ce credeaţi?
Doamna: Am crezut că soţul meu şi-a căutat iar cravata!
____
Pentru ca nu au stiut exact care este traditia de Halloween, multi
romani au taiat porcu'...
____
- As dori o femeie ca luna!
- Asa frumoasa si calma?
- Nu, sa apara seara si sa dispara dimineata!
____
"Daca te simti singura, voi fi umbra ta. Daca ai nevoie de o
imbratisare, te voi primi in bratele mele. Daca vrei sa fii fericita,
o sa fiu zambetul tau. Daca ai nevoie de bani... asteapta-ti
salariul!"
____
E rau atunci cand sotia nu stie sa gateasca...Dar si mai rau e atunci
cand nu stie dar... gateste!
____
I: Cum se numeste bagheta aceea care-i face pe barbati sa dispara?
R: Test de sarcina.
____
Culmea businessului neinspirat: sa deschizi un salon de bronzat in Ferentari.
____
Nu intotdeauna viata se termina cu moartea. Uneori se termina cu nunta.
____
Dacă nu înjuri când conduci, înseamnă că nu eşti atent la drum...
____
Soţul vede în programul TV că va fi finala la categoria supergrea la
box profesionist, etichetată ca meciul secolului. A hotărât să se
pregătească să vadă meciul: cumpără bere, cumpără alune, pune berea la
rece, curăţă şi prăjeşte alunele, se aşează comod în fotoliu gata să
privească meciul. Doar ce a început şi în secunda 7, K.O. şi lupta a
luat sfârşit! Omul nostru n-apucase nici măcar o gură de bere să
înghită! În acest moment soţia apare din bucătărie şi cu sarcasm
spune:
- Ei! Acum mă înţelegi şi pe mine?
Exclud orice conotaţie manipulatorie asupra celor care citesc. Sunt curat ca crinu'!
Anunt oficial :
Pentru a veni in intimpinarea dorintelor angajatilor, luna aceasta vom
da salariile marite, dupa cum urmeaza :
Fluturasii vor fi tipariti pe format A4, cu litere bold, font 36.
Va dorim numai bine!
____
"Status:
Nu vreau sa scriu ca sotul este plecat in deplasare. Altfel vor veni
violatorii pe str. Pacii, nr. 521, bloc A, scara 2, apartament 58!"
____
Un medic rezident foarte tânăr şi neexperimentat asistă prima lui
pacientă la naştere.
La sfârşit, medicul întreabă pe profesorul care l-a asistat dacă s-a
descurcat bine. Profesorul a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru prima dată v-aţi descurcat destul de bine, doar că pe viitor
să ţineţi minte - loviţi peste fund copilul, nu mama!
___
Dacă aveţi de gând să mergeţi în cazino, îmbrăcaţi cei mai frumoşi
chiloţi. S-ar putea să vă întoarceţi acasă numai în ei!
____
- Care viciu masculin este inacceptabil pentru femeia modernă:
alcoolismul sau impotenţa?
- Sărăcia!
____
Poliţistul: Dar bine, doamnă, chemaţi poliţia după cinci ore de la
comiterea furtului?
Doamna: Păi...
Poliţistul: Sertare răsturnate, tapiţeria desfăcută, vase sparte,
tapetul dezlipit! Ce credeaţi?
Doamna: Am crezut că soţul meu şi-a căutat iar cravata!
____
Pentru ca nu au stiut exact care este traditia de Halloween, multi
romani au taiat porcu'...
____
- As dori o femeie ca luna!
- Asa frumoasa si calma?
- Nu, sa apara seara si sa dispara dimineata!
____
"Daca te simti singura, voi fi umbra ta. Daca ai nevoie de o
imbratisare, te voi primi in bratele mele. Daca vrei sa fii fericita,
o sa fiu zambetul tau. Daca ai nevoie de bani... asteapta-ti
salariul!"
____
E rau atunci cand sotia nu stie sa gateasca...Dar si mai rau e atunci
cand nu stie dar... gateste!
____
I: Cum se numeste bagheta aceea care-i face pe barbati sa dispara?
R: Test de sarcina.
____
Culmea businessului neinspirat: sa deschizi un salon de bronzat in Ferentari.
____
Nu intotdeauna viata se termina cu moartea. Uneori se termina cu nunta.
____
Dacă nu înjuri când conduci, înseamnă că nu eşti atent la drum...
____
Soţul vede în programul TV că va fi finala la categoria supergrea la
box profesionist, etichetată ca meciul secolului. A hotărât să se
pregătească să vadă meciul: cumpără bere, cumpără alune, pune berea la
rece, curăţă şi prăjeşte alunele, se aşează comod în fotoliu gata să
privească meciul. Doar ce a început şi în secunda 7, K.O. şi lupta a
luat sfârşit! Omul nostru n-apucase nici măcar o gură de bere să
înghită! În acest moment soţia apare din bucătărie şi cu sarcasm
spune:
- Ei! Acum mă înţelegi şi pe mine?
luni, 7 ianuarie 2013
Între smerenie şi bâlci
Pe cerul generos de iarnă botoşăneană, şi-a trimis, pentru a suta şaizeci şi treia oară, fulguraţia o stea. Prin clipita ei să refacă energia cosmică a magiei poeziei româneşti. Ne scufundăm în plăsmuirea metaforei, ne înfăşurăm, un popor întreg, în faldurii hlamidei de purpură imperială şi trăim zborul cuvenit numai îngerilor. Sub adâncimea ochiului Demiurgului.
Şi când ne- om frânge aripa în piatră, să mai pâlpâie în suflet doar candela dorului de Eminescu.
Parcă aşa trece prin şi peste noi timpul însemnat cu roşu la 15 ianuarie. Numai dacă nu ne tulbură vreo pacoste!?
ŞTIRE
Mai marele peste trăitorii locurilor potopite de magia lui 15 ianuarie a hotărât să ne pună la o cinstire nemaipomenită a Poetului şi a zis că îl va încununa cu laurii de de cetăţean de onoare al judeţului.(Se va emite ucazul zilele astea).
Asupra de măsură se va revărsa peste umbra lui Eminescu,mai ales, de ziua lui: "Defilăm pe străzile Botoşaniului. Invităm PRIMARII, DIRECTORII DE ŞCOLI...Va fi şi un spectacol!"
Pe străzile aceleiaşi urbe, în urmă cu peste un secol, întâi-stătătorii hotărau că Eminescu e prea mare, e al ţării , deci nu-i pot acorda ajutorul de câţiva galbeni, la zile de nevoie.
Acum ne imaginăm, înşiraţi "cum li-s anii, cum li-i rangul", primarii cu eşarfele tricolore arcuite peste burţile bine îngrijite, directorii, proaspăt- unşi cu alifia electorală victorioasă, casta coloneilor (R) cu decoraţiile recoltelor socialiste bine lustruite (şi recoltele şi decoraţiile!).Mai în urmă , " gândăceii, cărăbuşii";"un bondar rotund în pântec / somnoros, pe nas, ca popii, glăsuieşte-încet un cântec". Ca să colorăm viu carnavalul, mai pun, de la mine nişte bannere viu colorate, pe stâlpii bulevardului. cu citate ( se pot recondiţiona cele de la alegeri), alaiul nupţial din "Calin", jucat de actorii Teatrului (chiar ) Eminescu. Şi câte şi mai câte!
Numai că eu, deghizat în cronicarul evenimentului, voi împrăştia sămânţa zâzaniei, piperul încăierărilor, îndoiala în lucrul bine şi la timp făcut : Eminescu nu s-a născut la 15 ianuarie 1850! O puzderie de date încurcă calendarul naşterii sale; Şcolarul de la Cernăuţi consemnează -14 decembrie 1849; în registrul Junimii e trecută data de 20 decembrie 1849, pe actul de botez apare 15 ianuarie 1850.
Să nu-mi spuneţi că trebuie crezut documentul de la Uspenia; mişună încurcăturile prin actele oficiale ale vremii. Aşa că, prefer zisele unui distins junimist, care, întrebat fiind când s-a înfiinţat societatea, a răspuns misterios că "originea ei se pierde în negura timpurilor". Să preiau simbolistica acestui răspuns? Mi-ar plăcea să sporesc vraja vestirii minunate, dacă nu ar pune stavilă vrerii mele un document de cea mai mare credibilitate.
Pe o "Psaltire" a căminarului de la Ipoteşti era caligrafiată, cu rigoarea unui boiernaş care preţuia valoarea cuvântului scris, următoarea afirmaţie: "Astădzi, 2o dechemvrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cinspredzece minuturi evropieneşti, s-au născut fiul nostru, Mihai".
Dacă eram mai isteţ, îi furnizam informaţia aceasta Marelui -Sef şi le punea Dumnezeu mâna în cap botosănenilor. Se defila în capitala locală de la 20 decembrie şi până la 15 ianuarie.Alaiul ar fi cuprins, legitim, Steaua, Irozii, Capra, Banda lui Coroi, Căluşarii de la Tudora, Sorcova şi câte încă! Pe săturate.
Demnitarul pomenit aici, cu respecte, e cel mai mare specialist în oierit ( Becali e la grădiniţă, faţă de al nostru!) şi, mai ales, şeful liberalilor . Mă tem să nu-i cadă în mână, că răuvoitori-puzderie, să nu-i cadă în mână, zic, ceea ce a scris Eminecu despre această sectă politică. Dacă află, s-a zis cu defilarea din 15!
PS
Aşteptaţi, la coadă, şi o altă postare. Nu se poate trăi fără să zmângălim cumva chipul Poetului.
UPDATE, 9 ian. '13 :" Consiliul Judeţean Botoşani a renunţat, deocamdată, la ideea de a-l declara pe Mihai Eminescu CETĂŢEAN DE ONOARE al judeţului..."( din Comunicatul de presă).
Îi mulţumesc sefului judeţului că a trecut peste impulsul iniţial, cu bun-simţ. Mă fac vinovat că am atăcat prea violent acel impuls!
marți, 1 ianuarie 2013
În aşteptarea lui Hannibal
În locul reprezentărilor verificabile, se adună în mine un soi de lumini boreale, o lume a elfilor, a duhurilor, care ne dedublează trăirea: în diurnă şi nocturnă.
Scapă mai uşor de tirania acestor pendulări doar copiii şi nebunii. Numai ei pot şterge, în joacă, falia dihotomică.
Încerc să pot explica unele preferinţe ale mele, altcândva defulate: datini şi obiceiuri, acceptate, deşi incompatibile cu instrucţia mea realistă- modernă, estomparea spiritului critic, înclinaţia din ceste zile pentru destine şi fapte eroice, pentru trăirea lirică.
Numai un bun antropolog ar putea desface, logic, ţesătura acestor mreje.
Recunosc, până la urmă, că provoc o captatio benevolentiae pentru a mi se accepta evocarea celei mai dragi figuri eroice din antichitate- Hannibal. Permisibilă în aceste zile.
Prima urare
La mulţi ani!
Înşir cuvintele pe-o rază a soarelui fastuos din primă zi de an. Şi le trimit tuturor argo- internauţilor. ( Semnificaţia cuvântului format îmi aparţine, şi-i dau drumul în lumea virtuală!) A fost una dintre cele mai frumoase nopţi de "trecere", din memoria mea: cer senin şi liniştit, de auzeai colindul cometelor; ger - că-ţi trozneau şi gândurile, o lună uriaşă! Chiar am văzut poporul lunatic, făcându-mi cu mâna, de pe vârfuri de munţi!
Ceea ce a particularizat miezul nopţii trecute a fost zborul inedit al lampioanelor ( să le botez "chinezeşti"), care îşi legănau pânzele de fantomatice corăbii spre Steaua Polară. Mi s-a materializat imaginea mitică a Robinsonilor, a Cruciaţilor cosmici moderni, care scriu pe cer o nouă "Odisee." Acestora le dedic primele gânduri şi le fac o urare, devenită clasică : SĂ NU MAI SECE SĂMÂNŢA VOASTRĂ!
1 ianuarie,2013, 12:03
Înşir cuvintele pe-o rază a soarelui fastuos din primă zi de an. Şi le trimit tuturor argo- internauţilor. ( Semnificaţia cuvântului format îmi aparţine, şi-i dau drumul în lumea virtuală!) A fost una dintre cele mai frumoase nopţi de "trecere", din memoria mea: cer senin şi liniştit, de auzeai colindul cometelor; ger - că-ţi trozneau şi gândurile, o lună uriaşă! Chiar am văzut poporul lunatic, făcându-mi cu mâna, de pe vârfuri de munţi!
Ceea ce a particularizat miezul nopţii trecute a fost zborul inedit al lampioanelor ( să le botez "chinezeşti"), care îşi legănau pânzele de fantomatice corăbii spre Steaua Polară. Mi s-a materializat imaginea mitică a Robinsonilor, a Cruciaţilor cosmici moderni, care scriu pe cer o nouă "Odisee." Acestora le dedic primele gânduri şi le fac o urare, devenită clasică : SĂ NU MAI SECE SĂMÂNŢA VOASTRĂ!
1 ianuarie,2013, 12:03
Abonați-vă la:
Postări (Atom)