În aşteptarea lui Hannibal

E neîndoielnică  magia  începutului şi a sfârşitului de an. Intră în misterul a tot ce scapă raţiunii şi  complexelor trăiri  sensoriale.
În locul reprezentărilor verificabile, se adună în mine un soi de lumini boreale, o lume a elfilor, a duhurilor, care ne dedublează trăirea: în diurnă şi nocturnă.
 Scapă mai uşor de tirania acestor pendulări doar copiii şi nebunii. Numai ei pot şterge, în joacă,  falia dihotomică.
Încerc  să pot explica unele preferinţe ale mele,  altcândva defulate: datini şi obiceiuri,  acceptate, deşi  incompatibile cu instrucţia mea realistă- modernă,  estomparea spiritului critic, înclinaţia din ceste zile pentru destine şi fapte eroice, pentru trăirea lirică.
Numai un bun antropolog ar putea desface, logic,  ţesătura acestor mreje.
Recunosc, până la urmă, că provoc o captatio benevolentiae pentru  a mi se accepta evocarea celei mai dragi figuri eroice din antichitate- Hannibal. Permisibilă în aceste zile.