Porunca lui Neptun- naufragiul unui vis (I)

Speranţa unui destin-D.I.

Am deschis plicul elegant  cu cartea „Porunca lui Neptun";  copertă frumoasă cu jocuri de albastru, „timbrată” cu un Neptun  fioros. Şi vă spuneam că nu-mi place numele latin al zeului mării, preferând brutalitatea răzbunătoare a duşmanului lui Ulyse—Poseidon.

 Aşa că aveam deja pornit un dinte de înfipt în pagină. Pe al doilea l-am pilit la citirea unei dedicaţii  impersonale cu iz manipulator: „ Lectureaza numai randurile care-ti plac!”

-Măi, să fie!? Cum vine asta: adicătelea, cum să ştii că-ţi plac, fără să le citeşti?…lucrul dracului; fii cu ochii-n patru, Ioane!

 Al treilea dinte e bun la toate contactele cu cărţi noi şi-l port la mine de copil. Când iau în mână o carte princeps o duc la nas , să-i sorb asprimea cernelurilor, la ureche, să-i ascult tânguirea brazilor din pagini.

 Mi-i greu pentru că se împletesc în mine mai multe trăiri contradictorii:

-bucuria că voi găsi în paginile crude pana lipsă la aripile zborului meu;

-invidia că nu-mi aparţine scrisul acelei cărţi, pentru Biblioteca mea din Alexandria faraonilor;

- bănuiala furioasă că brazii n-or fi fost omorâţi cu folos.

 Vedeţi, deci, rostul celor trei dinţi  mereu pregătiţi  a treabă.

Când citesc, nu am mamă, nu am frate, nu am prieteni; numai cartea! Vae victis!*

Să parcurg, dară, numai rândurile care-mi plac, după poruncă!

Şi, precaut, aplic una din metodele lecturii rapide: în diagonală.

N-a mers; după câteva pagini, am reluat da capo, mai întâi cu interes, apoi cu plăcere: dezvolta,  cu ascunsă dramă,  visul  înfruntării mării cu ingenuitatea copilului dintr-un sat de stepă secetoasă.

Anii liceului de marină din Galaţi sunt aşternuţi în pagină fără găselniţe de efect  literar, ci simplu, cu emoţia înfrânată, dar sesizabilă a autorului.

Te aştepţi ca, în rest,  să citeşti  odiseea aventurilor marinăreşti, prin mările magice, ca la J. Verne, sau la Radu Tudoran ( scene din „ Toate pânzele sus” le şi vedeam proiectate de noul mus** şi apoi căpitan , D.I.).

Dar vicleanul Poseidon-Neptun pe altarul căruia şi-a ars jertfelnic copilăria şi adolescenţa, l-a trăsnit în moalele capului cu tridentul  şi i-a furat timona vieţii pe mare.

Căţăratul repetat pe sarturi şi pe scara de pisică până la „rândunică”, la patruzeci de metri deasupra valurilor i-a fost fatal: medicii au dat verdictul: NU  marinar!

Visul a fost dărâmat şi l-a lăsat orbete pe viaţă. Degeaba invocă porunca directoare a perversului Neptun: FII TARE! Marinarul s-a destrămat, încâlcit în sforile vieţii!

Entuziasmul  catarctic al acestor pagini s-a înnămolit apoi, aproape brutal,  în itinerariile turistice. Să mai scrii despre  călătorii, în ziua de azi ori o faci advertorial***, prezentănd interese comerciale, ori arzi în imagini şi trăiri unice, care să ameţească imaginaţia cititorilor. Altcumva , prăpădeşti brazii de pomană.

Aşa că am revenit la lectura „în dungă”, de viteză. Cunoşteam impresiile, receptate oral, la vremea lor ( şi erau mai pline de seve!). Timpul le-a topit prospeţimea şi prefer bogăţia de imagini a internetului, decât rememorări reci.

Aşa am alergat vreo treizeci de pagini, până ce am descoperit un alt pisc: o încântătoare legendă despre originea toponimului DOROHOI.

 Cunoşteam pasiunea autorului pentru toponimie. Făcuse, pentru licenţă, o cercetare în teren, pe valea Miletinului (zona Copălău, Flămânzi, Hârlău, Cotnari) bogată in legende cu haiduci iubăreţi şi justiţiari, cu licori creatoare de fantasme pline de fiice de voievozi.

Dar legenda despre Dorohoi mi s-a părut  altceva, altcumva şi de altundeva.

Şi iar am dat-o pe lectură aproape silabisită, ca să nu pierd farmecul textului.

**mus--învăţăcel, ucenic, într-ale marinăriei
***advertorial--material publicitar, realizat ca  reportaj

*Vai celor învinşi!