Hoo!, nu săriţi cu găleata; iar pojarnicii să pună dop la tulumbă
şi să moţăie în ciubote, aşteptând bătăi de clopote în dungă.* Am făcut şi eu o
metaforă, într-o zi de caniculă; îmi stă în obicei. Altădată, am recurs la
trucul cu versuri adecvate din Bacovia şi am ajuns la o colecţie de bancuri,
via DIVAN.**
Acum, vă servesc la caniculă o farsă ( sinistră!) cu doi
actori, inegali în talent şi în experienţă şi cu necazul privatizării
cefereului pe masa de operaţie (dar fără anestezie, să urlăm de râs până ne ia
dracu').
Legată de pojarul soarelui este şi mişcarea browniană: cu cât
temperatura e mai mare, cu atât şi jocul cinetico-molecular e mai îndrăcit, încât
creierul ne devine o bombă mai dihai
decât aceea a teroristului nebun de la
Iaşi , uitat şi el la soare.
Dar, epuizând pretextul, să vă bag în problemă. Mă doare, organic,
cefereul; toată viaţa mi s-a părut că este coloana vertebrala a fiecăruia
dintre noi, turnată în cea a ţării. La trecerea trenurilor ne puneam ceasurile,
ca japonezii; mai aveţi, pe undeva, ceasurile acelea de masă care sunau de
sculau şi morţii? Sună cefereul, ziceam noi, referindu-ne la cele trei litere-marcă-CFR.
Apoi, ce uniforme faine afişau ceferiştii! Făloşi şi la Crăciun , şi la Paşti , spre invidia tuturor.
Se spunea că este a doua
armată a ţării şi noi, copiii îi salutam milităreşte, când treceam fâsticiţi,
pe lângă ei. Şi ce-a ajuns cefereul! Jupuit, stâlcit, de mila calicului. Până
şi şinele (frumoasă aliteraţie mi-a ieşit!) sunt hăcuite ca morcovii şi vândute
la doi bani.
Am ajuns să văd un ministru-jăpcar care se cerea decorat că a
reuşit să păzească cu jandarmii, înşiraţi în pustiul Bărăganului să nu se fure
şinele, cablurile,de- au făcut trenurile, de la Bucureşti la Constanţa
vreo 3 ore.
Stranie imagine! Cred că au ţipat sateliţii-spioni de frică, anunţând
că România şi-a înşirat soldaţii, în loc de trenuri şi le-a ordonat să
cucerească Marea Neagră.
Aşa am ajuns să scoatem la
tarabă cefereul şi să anunţăm cu darabana că îl dăm ieftin.
S-au adunat în corturi „imperiale”
bulibaşii, călări pe sacii de cocoşei, juruindu-se că îl cumpără ei, ca să
poată despuia fără frică şi vagoanele şi gările, turnând din ele nu ceaune, tuciuri,
ca altădată, ci tajmahaluri la Toflea
Galaţilor
Şi le-a mers!
Dar, cum în Ţiganiada se încăierară taberele în cearta pentru
forma statului ţigănesc, acum se încaieră autorităţile româneşti, speriate că-i
vom judeca, mintenaş, pentru prăduirea acestei averi.
Cine, cum şi de ce, discutăm
mai spre noapte, că-i lucru de taină.
*clopote bătute în dungă- forma de alarmă tradiţională, obţinută prin
lovirea cu limba clopotului, repede, într-un
singur loc.
**Divan= pseudonimul unui vechi prieten, care ieri mi-a făcut
bucuria să-mi aducă, crud- cruduţ, un volum de proză, despre care e musai să
scriu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu