Îmi încheiam postarea
lungissimă anterioară cu satisfacţia descoperirii unui filon de aur- povestea numelui ” Dorohoi”.
Cu meşteşug exersat,
intrarea în legendă este mijlocită de un malorus din Ternopol, cu care autorul
se întâlneşte la un autoservice. Timp
berechet de aşteptare, umplut cu savuroase pătărănii , până la extenuarea mâinilor de atâta vorbăraie.
Să alunecăm, deci, pe
nesimţite, în spaţii şi timpuri
tenebroase, cu umbre de viteji de-ai lui Ştefan, cu haiduci, cu herghelii de
sirepi şi cu iubiri mistuitoare. Toate spuse, aproape sadovenian, în
suprapuneri de culori şi mişcare, de mare
efect emoţional.
Aşa aflăm că numele
târgului nu se află în „doroghi” (în
ucr. „g”> „h”) , adică
„drumuri”, cum cred savanţii scorţoşi,
ci în dezmierdătorul cuvânt malorus „dorogoi”,
rostit „ dorohoi” şi însemnând „dragul, iubitul meu!... Toate încâlcite într-o mistuitoare şi cu happy-end dragoste.
Mă rog, o fi , că mie
mi-ar plăcea, la nebunie să fie adevărat.
Trec, supărat, prin
pădurea de brazi, făcută surcele, de dragul unor itinerarii relatate după ghiduri
mai mult, decât trăite, ca să tresar,
surprins din nou de pagini emoţionante. Şi tot pe tărâmul legendei, în spaţii
asemenenea celor de pe la
Dorohoiul cu nume aşa
de dulce. În ţinutul dintre Hârlău, Mânăstirea Balş şi satul Tudora.
Dragoste, răpiri, urmăriri haiduceşti şi, bucurie; justiţiarul happy -end. Pagini minunate!
Aşa stă, în lectura
mea, cartea primită cu dedicaţia de a fi parcursă selectiv, pe criteriul
plăcerii.
Am tot tocat textul în malaxorul celor trei
trăiri exclusiviste despre care v-am informat. Şi cu bune şi cu rele, cartea
prietenului DIVAN ar anunţa sigur un
narator de marcă al acelei terra
incognita a legendelor româneşti, nu ca epigon, ci ca voce distinctă, valoroasă
Dar…o, tempora, o mores!
NOTE:
1. D. Ivan are şi alte cărţi la activ. La care n-am avut
acces decât pe furiş, prin pagini disparate. Autorul mi-a declarat, cu martor-
scriitorul D.Ignat, că nu m-a considerat de nasul lor!
2. Mi-au venit la
moara mea de vânt şi ultimele trei cărţi
ale maisuszisului maestru, conţinând ,
de data aceasta, şi dedicaţii aproape stânjenitoare pentru opinii obiective
viitoare.
3. Exemplarul primit
de la DIVAN e înnegrit de mine cu patimă, prin înlocuirea în text a lui „î” cu „â”, unde ne era trebuitor Ştiu fronda, cândva la modă în urbe, printre
publicători. Credeam că le-a trecut.
4 Anexele la „Porunca
lui Neptun” conţin, parcă, şi nişte
comentarii la carte. Nu le-am citit, ca să nu mă contaminez. Dumnezeu cu mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu