Încă arde...

Se încurcă rău drumurile de fier româneşti. Pe canicula acestor zile se dau chiar şi restricţii de viteză, apărând pericolul deformării şinelor. Aşa că n- ar trebui  să ne mai mire că au  ajuns la punctul de topire şi creierele politicienilor implicaţi,  direct sau colateral,   în privatizarea cefereului.

În consonanţă cu ano/timpul, se prepară strategii, tactici care să ne lase şi slana-n pod, dar şi buzele unse.

Dar se mai bleorcăie mult afacerea, să  scadă atenţia mulţimii,  până se covăseşte laptele verii şi ne rostogolim buluc în toamna de must şi zacuscă. Cu zile vesele, cu uitare.

De aceea,  mă şi grăbesc să închei povestea, întrebându-mă, acum înţelept, cine m-a băgat în ea.

Ce facem, fraţi români?  Vindem cefereul sau îl furăm tot, încât să se vadă din satelit un fel de efect de cutremur, care a înghiţit tot?

S-ar cuveni să stăm cu toţii strâmb, poate iese o judecată dreaptă.

Ca să mă conving că merită să sfârâie creierelor românilor, de grija cefereului, am făcut rost de o hartă a reţelei feroviare, de studii de economie feroviară, în evoluţia istorică modernă  a României şi de câteva cifre ultime, despre  active la zi şi datorii.

Şi lucrurile sunt încurcate rău, în profunzime şi tratate superficial, talkshowist-electoral de către cei răspunzători. Se joacă scenariul unui fel de măritiş; mireasa, trecută prin ciur şi dârmon de oricine a vrut-o, se vrea sulemenită a fată mare. Mirele, un fel de maharajah de cort, face nazuri şi vrea reduceri  de preţ la  soţie, că, de, nu-i  întreagă!

Ceartă mare între socri, cu oştile de microfoane aprinse, în porţile celor două palate (Cotroceni şi Victoria), palate care ar putea, degrabă, să-şi înalţe turnuleţe, după modelul celor de la Toflea, cu steaguri de pace.

 Imaginea nunţii păguboase vine din memoria mea involuntară,  legată de spusele unui învăţator ,  înglodat în datorii, ca să-i facă zestre unei fiice: „Când măriţi o fată e parcă ţi-ar arde casa!” ( Herdelea, din romanul „ Ion”).

De aici şi metafora din titlurile postărilor anterioare –„arde gara”.

 Să vină conţopiştii cu registrele de zestre!

Se încolonează toţi cu ochelari  grei de-atâtea dioptrii şi cu teamă, pentru că n-au nici ei  încredere în exactitatea cifrelor.

*România are 20.000 de km ( oare?! ) de cale ferată, dacă n-or fi furat-o pe toată toflenii.

*. Mamutul, numit drăgăstos CFR, s-a divizat în: călători, marfă şi infrastructură.

CFR-Marfă avea la naşterea din 1998 :

*60.000 de mii de vagoane.  Rămase, se pare, 39.000, hai să zicem 35.000.

*1000 de locomotive ( unii numără numai 900 ).

* În 1998, era pe profit.  Zero datorii şi cotă de piaţă 90% !!

* Căpuşată zdravăn, intră în picaj în ultimii ani:

*  --pierderi-312 mil.euro;

 *--datorii  --400 de mil euro; scutiri,  în 2004 de 120 mil. oblig. la buget.

Ca o ironie la această degringoladă, guvernul Năstase îi face cadou 120 mil.euro pentru a-şi cumpăra vagoane noi, de tip RO-LA, pentru tranzitarea  TIR-urilor străine prin România; idee fascinantă,  dar inutilă: erau incompatibile cu infrastructura noastră. Nici măcar nu încăpeau în tunelurile din România.

Cu 10 mil. euro s-au adus repede 100 de asemenea vagoane, care , nefolosite niciodată, zac în rugină pe linii periferice dintr-o gară.

Preţul total al  acestei averi   scoase acum la mezat, a fost evaluat la180 mil de euro.