Ger mare, dar nu într-atât, încât să cadă bocnă guguştiucii din pomii împodobiţi cu zăpada clădită pe ramurile arcuite.
Cad, în schimb, cârduri de porumbici de pe la teveuri, pornite, în misiuni umanitare, pe la bătrânetul din Bărăgan. Se vede de la o poştă că execută "proceduri" mult mai clare decât acelea de la picarea avionelor: se caţără pe troiene ochite pe criterii telegenice, filmate de dedesubt, fără urmă de gros-plan, încât le crezi pe Everest. Expun textuleţe dramatice, cu glas afectat, în ritm supersonic, după care îşi fac bucile sanie spre pragul în care se miră bucuroşi sinistraţii.
Uneori tre' să tragă duble, triple până ce obţin efectul apocaliptic.
Că primesc răspunsuri năucitoare de pe la câte o bătrânică- furnicuţă care crede că i-a venit greierul guvernamental să-i ceară: "Apăi, sunt, mamă, pregătită pentru iarnă grea. Am strâns la timp ce trebe, mălai, făină, cartofi, de-ale porcului de la Crăciun, de-ale oilor din vară, lemnuţe, cuptor calduţ. O să treacă ea!" Dublă, triplă! Plângi, mamaie!
Cei mai mulţi intervievaţi s-au prins intuitiv :"-Murim, foame, frig, nu vine primarul, nu vine prefectul, să ne taie lemne, cărări! -Dar copiii? -Peste drum, dar li-i şi lor greu!"
Şi râd pe sub mustăţi, şotioşi cărabănind pachetele cu ajutoare, cu remember pentru vot!
Sunt în sate şi bolnavi şi calici şi bătuţi de Dumnezeu. Nu la ei m-am referit!
Noi, bătânii din urbe, am încheiat aseară zaiafeturile de răs- răs-revelion.
De mâine o dăm pe nunţi: argintii, aurii, dupa caz. Multe să fie!
( Ce păcat, că nici un consilier dintre cei şapte ai prezidentului meu, n-a fost luat de premier la voiajul din China! Afla că azi e Anul Nou, al Calului-de -Lemn. Aducător de voturi!)
În loc de alte comentarii invidioase, ataşez patru poze, câte două pentru fiecare din ultimele două minunate petrecărenii, nu petrecanii, de care se tem penzionarii.
Din 30 ian.- prezenţi cca 800 de cheflii cu drept de vot şi in 31 ian. - 600 !
Reproduc cuvintele adânci ale prezidentului la incheiere:"Activitatea n-a fost făcută din ţigănăneală, ci aşa-gospodăreşte, aşa cum îi stă bine unui român şi unui moldovean ( or fi doi, diferiţi? -mirarea mea!)" In rest, Aferim, jupâne!
Ghiciţi cine-i bosumflatul? |
Zici bine cu reporterii nostri, ce nu fac ei pentru efectele speciale! Sunt urmasii lui...cum il cheama?...acela care prezenta emisiunea aia cu chestii mafioate, imi scapa...Cica anul acesta al calului va fi inflamabil, plin de catastrofe, nu stiu daca si de voturi.
RăspundețiȘtergereDacă accepţi, îţi zic:" La mulţi ani şi un cal de lemn care să nu te arunce din şa !"
ȘtergereChinezii aprind braţe de beţişoare parfumate pe altare. Eu nu am decât un braţ de paie şi îl păstrez pentru ros, sub zăpadă, până mă descoperă guvernul că-s sinistrat sub troiene!