Al II-lea motiv-degradarea economică a ţării. Fenomenul are multe rădacini, dar cea mai importantă mi se a fi una de ordin conceptual. Nu existau modele, simulări verificate de trecere de la economia socialistă la cea capitalistă. Tările care au încercat, ca şi noi, au adoptat strategii prin tatonări. Ceea ce reuşea la unii devenea eşec la alţii. Rezolvarea problemei a depins , în final, de educaţia muncii, specifică fiecărei ţări, de înţelegerea noilor obligaţii ale populaţiei şi, mai ales, de acceptarea unor privaţiuni impuse de schimbarea viziunii economice.La noi, faţă de polonezi, de pildă, a lipsit solidaritatea dintre clasa politică, în formare şi popor. Exact ca în povestirea despre Moş Ion Roată şi boier la ducerea bolovanului.
La aceste greutăţi s-au adăugat criza şi măsurile de diminuare a efectelor ei.
Particularităţile abordării trecerii la economia capitalistă sunt foarte plastic surprinse de şeful misiunii FMI, de Vrijer, :”nu poţi avea o taxă pe venituri liberală şi un regim al cheltuielilor socialist”.
Nu am putut înţelege ordinea şi urgenţa măsurilor economice, orbecăind printre încercări incompetente. Trebuia, mai bine, să „plătim” nemţi ca să ne facă să muncim nemţeste!
Să urmărim, cu obstinaţie , mărirea ratei de creştere economică, care să ducă la: - mai multe locuri de muncă viabile;
- creşterea productivităţii;
- climat favorabil (prietenos ) pentru investiţii serioase, străine;
- infrastructură adecvată;
- management profesional, nu politic;
- transparenţă in licitaţii şi afaceri;
- responsabilizarea cu răspunderi şi sancţionări severe a autorităţilor.
Al III-lea motiv – criza politică…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu