marți, 22 ianuarie 2013

Ion-prostul satului

Demult, după inchinăciunile de sărbători, gospodarii nu se opreau la crâşmă. (Acolo, ajungeau  după odihna de prânz). Aşa că se adunau cioatcă,  în faţa primăriei, să foarfece veştile, să pună la cale trebile satului şi statului, grămadă.. După lucrul serios,  venea la rând hazul, într-o regie ancestrală.
Aici intra în rol  Ion (ca şi mine!); prostul satului. Slab-lăbărţat, peticit în ţoale de milă, Ion se ţânţoşa de pe scările primăriei, unde era ostracizat până intra în rol, copleşit de importanţa care i se atribuia. Era sărac-clanţă şi ca să nu moară de foame, ceva noroc cu nevastă-sa, frumoasă, care mai aduna mălai, deci , ca să nu moară,cum zisei, devenise un soi de guard, bun la de toate.
 Şi ce mândrie pe el! Sfătuia babele şi ţiganii cum să-şi plângă păsurile la priceptor, mătura şi ungea cu dohot podelele de pe hol, aducea apă curată şi băuturică, la nevoie, pentru şefi...
Când intrau gospodari făloşi, nu se mai aburca; se gudura, îndoit, pe lângă ei spunându-le în ce chef este primarul şi mimând nevoinţa unei unghii de mahorcă,  de- o tigară. Că jornal avea totdeauna la brâu, de la notar. După acest antract, necesar inţelegerii eroului meu,  să reiau.  Când venea momentul indicat de misterioase ornice instinctive, Ion se ridica, îşi umfla pieptul,  ştergea fundul pantalonilor de praful  scărilor şi intra în rol, cam acelaşi, în mijocul gospodarilor. Noi , copiii, printre picioarele celor mari.
Se ţeseau glume, pătăranii, aluzii, snoave fără perdea cu Ion ca erou, (aici primeam ghionturi de izgonire, fără efect), întrebări despre performanţele sexuale ale Ilenei, despre umbrele de seară ale vădăoilor şi burlacilor,veniţi cu traista de făină,de fasole pentru grija lui Ion.
Hohotele se rostogoleau pe vale, cu  norii de fum din ţigări, ca să reînvie în clocot. Calicimea, la mai mulţi paşi depărtare, reconstituia glumele din gură în gură şi hăhăia nedumerită la poante.Jinduind rolul de prost al satului.
A doua zi, Ion  se sumeţea în faţa babelor care se minunau cu mâna la gură, admirându-l.  Şi rămânea un erou,  până la sărbătoarea următoare,  cu drept la unghia de tutun, cuvenită -tain de la gospodarii satului.
 Şi mi-i dor de Ion!
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În Parlament, Becalli, cu ţoale din Londra, ( alte petece, alt prenume) păşeşte ţeapăn,  de parcă ar fi înghiţit un ac,fură cu ochii  camerele tv. , întinde mâna, dar nu după tutun, şi aşteaptă strânsură de aleşi ai neamului în jurul său.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Update-/25 ian.
Avem un Ion  National; aseară, în cinstea Unirii, a organizat un circ de Premiul  Oscar, la România tv, sub regia fâlfâitoarei trestii- Dragotescu. Am devenit mari!

2 comentarii:

  1. Originala si hazlie descrierea,adaptata la zilele noastre se pliaza ca o manusa unui personaj pe care il stiu,care lucreaza tot la primarie,si culmea culmilor il cheama tot Ion....la care primarie?Secret!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi, îi plină ţara de ioni. Când am aşternut pătărania, plângeam în hohote. Mulţumescu-ţi că măcar tu ai zâmbit!

    RăspundețiȘtergere