duminică, 16 noiembrie 2014

Dilemă intre două lumi

Mi-i destul  de greu să scriu despre această temă, în accepția unei „ platforme de socializare atipică”, pentru simplul motiv că nu am găsit demersurile ideatice și țintele clare propuse, precizia termenilor folosiți ( emoții reale, autentice, oameni cu pasiuni, scoatere din online, construcția „alături de noi”,  de lume mai bună etc.
 Nu ni se sugerează nici strategii, tactici de atingere a obiectivelor; unele de proiecție utopică (amintita lume mai bună, plină de iubire, bucurie) altele prezente, din plin în lumea actuală, contingentă (tristețe, frică, furie, dezgust). Dacă ele există, de ce ar mai trebuim să acționăm redundant?
 Bănuiesc, dar cu bănuiala nu pot construi nimic, că ar fi vorba despre exerciții de introspecție a emoțiilor ( instincte, stări afective etc,), de efortul de  înțelegere a raportului dintre lumea noastră interioară a subconștientului și aceea a conștientului rațional.
Aici e chiar un câmp de acțiune generos, dar cu „armament greu”! Câmpul amintit  a fost prea mult căutat de idealiști , de farsori, de secte și  de vizionari mistici, dar, cum și Iadul este pavat cu bune intenții, toate au eșuat în banal sau tragic!
Ceea ce mi - e clar din subiectul propus este  nevoia de evaluare a efectului „internet” în rândul tineretului (și nu numai!), a  fenomenului comunicării virtuale. Acoperită  parțial de termenul generic de mai sus.
Ca  orice lucru nou, internetul și-a dovedit utilitatea de netăgăduit, dar și un pericol insinuant de dependență cu efecte încă prea devreme de măsurat, dar previzibile.

O platformă atipică de temperat efectele negative, precum cea anunțată ar avea de lucru din plin:
- să identifice grupe de risc- după vârstă, sex, structură intelectuală, particularități psihice(temperament, caracter,  vulnerabilități), soluții de echilibrare a activităților de socializare virtuală cu cea real-fizică, cunoașterea de sine pe principii socratice ș,a.

Un mare prelat după ce atenționa lumea asupra însingurării prin patima socializării virtuale, dă un sfat de bun simț pe care l-aș pune pe frontispiciul construcției din temă:
După ce v-ați cunoscut în lumea virtuală, cunoașteți-vă și în cea reală; întâlniți-vă
și o să vedeți ce frumoși și ce buni sunteți!
După Shakespeare, lumea e teatru și n-aș dori să accept supozitia dispariției  jocului pe scenă și nici a măștilor. Cum simt că gândiți.  Ele, măștile, nu distrug, ci potențează valori ale personajului care suntem, sporindu-ne misterul. Ba chiar mi se par o punte de legătură dintre cunoașterea virtuală și cea nemijlocită, sensorial-ratională.
Destul de dezorientat de ambiguitățile pe care le simt, nu pot face judecăți de valoare asupra „ platformei de socializare atipică”, propuse. Simt că poate fi ceva valoros, și sper să am ocazia să intervin constructiv în alte ocazii, dacă mă voi simți binevenit.

Acea lume „ hiper conectată online” nu-i antagonică vieții reale; sunt congruente și benefice în relații.

 Dar în toate e o măsură! 

Din porunca SuperBlog! 

4 comentarii:

  1. Iti inteleg dilema si-ti multumesc pentru sinceritatea cu care ai scris. Ca sa formulez mai simplu, este un fel de instrument care filtreaza informatia relevanta din domeniile fiecaruia de interes si elimina "zgomotul" inutil dar fascinant care pe multi ii lipeste de butonul de refresh.

    In comunitatile online imense cu mii sau zeci de mii de utilizatori oamenii doar simt ca fac parte, nu contribuie. Ce vrem noi sa facem cu komunomo, este sa indemnam oamenii catre comunitati mai mici, functionale, bazate pe valori impartasire, pasiuni comune. Oameni care sunt suficient de aproape astfel incat sa iasa, sa socializeze in viata reala, sa nu se mai ascunda in spatele monitorului pe motiv de distanta prea mare.

    Nu vom fi psihologii lumii acesteia, nici farsori, mistici sau secta, treaba noastra este sa oferim o alternativa, sa construim cateva comunitati faine cu oameni frumosi si vii si apoi ceilalti sa aleaga daca le place si vor si ei sau doresc sa ramana cu "zgomotul lor". Multumesc pentru idei :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, Silvia, că nu te-ai supărat, dar am un adevarat reflex de apărare în fața giumbușlucurilor pe care mulți le fac, cu „tenebrele noastre instinctuale”, în care se ascund, sufocate, emoțiile; de la cele primitive (pe care voi le numiți sugestiv,„reptiliene”), până la subtilele stări sufletești profund pozitive..Si mă mai tem de inexperiența ucenicului vrăjitor,care poate da drumul demonilor, ca in cunoscutul mit germanic. Sper să te afu drept Maestrul care repune ordinea in vrăji, retrimițând in adâncuri „încor -norații”.Voi fi, în timp, de partea ta, fără rezerve, deși pricep că nu ți-aș fi util.

      Ștergere
  2. imi plac oamenii care pun intrebari de clarificare, care gandesc si vor mai mult. se numesc reptiliene pentru ca sunt acolo inca din primele stadii de dezvoltare. intr-adevar suna primar. visul meu este doar o lume echilibrata emotional. asa ca imi poti fi util, punand la timpul lor intrebari incomode :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dilema mea a font tranșată de juriu, precum nodul gordian: tăiat cu sabia. 85 de țăndări!

      Ștergere